3,404 matches
-
Nu se pot face afirmațiii generale despre moral], a susținut Goethe, deoarece fiecare persoan] trebuie s] ia o decizie absolut personal] în leg]tur] cu acest fapt și s] tr]iasc] apoi în concordant] cu aceasta. Nu e foarte surprinz]tor faptul c] existențialiștii au preferat s] își exprime principiile morale prin intermediul literaturii în locul studiilor formale de etic]. Filosofii interesați de metaetic] au revenit la studiul principiilor morale, uneori prin intermediul argumentelor legate de efectul moralei asupra tipului propriu de raționalitate neștiințific
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ea. Și nu vor exista legi diferite în Romă și Atena sau legi diferite acum și în viitor, ci o lege etern] și imuabil] va guverna toate națiunile în toate timpurile, si va exista un singur st]pan și conduc]tor peste noi toți, adic] Dumnezeu, pentru c] el este autor, promulgator și judec]tor pentru aceast] lege. Cel care nu se supune legii fuge de el însuși, negându-și natură uman]: pentru aceasta, el va suferi cele mai cumplite pedepse
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
acum și în viitor, ci o lege etern] și imuabil] va guverna toate națiunile în toate timpurile, si va exista un singur st]pan și conduc]tor peste noi toți, adic] Dumnezeu, pentru c] el este autor, promulgator și judec]tor pentru aceast] lege. Cel care nu se supune legii fuge de el însuși, negându-și natură uman]: pentru aceasta, el va suferi cele mai cumplite pedepse, chiar dac] reușește s] scape de ceea ce este considerat în mod obișnuit pedeaps]... (De
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
precum relativismul. Aceste curente neag] obiectivitatea credințelor morale sau atemporalitatea concluziilor morale. (Aceste curente sunt discutate în capitolul 35, „Realismul”, capitolul 38, „Subiectivismul” și capitolul 39, „Relativismul”). În concluzie, gradul de abstractizare a teoriei dreptului natural nu e deloc surprinz]tor dac] înțelegem aceast] teorie că negare a scepticismului moral. iii. O teorie a drepturilor omului Dreptul natural modern din perioada să timpurie, ca și teoriile anterioare antice și medievale, a încercat, de asemenea, s] resping] scepticismul. A devenit, astfel, foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cu totul nou] a relației dintre individ și societate. Dac] morală fusese în general înțeleas] că un set de obligații oferite de modelele de interdependent] ale vieții sociale, acum ea întruchipa rezultatul relațiilor voluntare dintre agenții morali independenți cu urm]torul corolar atât de caracteristic teoriilor moderne ale drepturilor: importantă moral] a individualit]ții. Succesul acestei concepții asupra relațiilor sociale poate fi evaluat prin importantă teoriilor care o includ: teoriile contractualiste ale legitimit]ții politice, teoriile morale consensualiste și, mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
a oric]ror principii, cel putin dincolo de principiile procedurale necesare menținerii separ]rii dorite. Acest raționament va conduce c]tre o versiune extrem] a teoriei drepturilor naturale care separ] posesia și justificarea drepturilor de orice alt bun uman mai cuprinz]tor. (Acest] poziție e cel mai bine reprezentat] de c]tre Robert Nozick în Anarhie, Stat și Utopie). Exist] ins] și o metod] alternativ] de armonizare a preferințelor aflate în conflict. Cel mai simplu ar fi s] aloc]m o greutate
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
și cu teoriile contemporane ale drepturilor precum cea aminitit] mai sus. În concluzie, desi dreptul natural a contribuit la elaborarea teoriei moderne a drepturilor, ar fi greșit s] o clasific]m ca specie a celui dintâi. În mod asem]n]tor, ar fi o greșeal] s] clasific]m dreptul natural și utilitarismul că teorii absolut opuse. Deși sunt în dezacord asupra gradului de diversitate a ființelor umane, teoriile trebuie considerate diferite mai degrab] în ceea ce privește accentul decât în ceea ce privește tipul. Teoriile dreptului natural
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
r limitat de bunuri umane autentice. Aceasta este forma pe care a luat-o cea mai recent] și mai sofisticat] teorie a dreptului natural. Lucrarea lui John Finnis, Natural law and natural rights [Dreptul natural și drepturile naturale] prezint] urm]torul set de bunuri umane fundamentale: viața, cunoașterea, jocul, experiența estetic], sociabilitatea (prietenia), rațiunea practic] și „religia”. Ultima dintre aceste categorii nu se refer] la un set anume de credințe, ci la toate acele credințe care au în centru preocup]ri
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
tr]s]turii amintite purtat în maniera acestui eseu poate p]rea neplauzibil, iar cerințele lui Finnis pentru rațiunea practic], în ciuda exager]rii, poate p]rea r]ul cel mai mic. Acestor acuzații le putem r]spunde în felul urm]tor. S-a susținut în acest eseu c] doar unele forme ale utilitarismului (cele mai sofisticate și cele mai puțin asem]n]toare cu teoria clasic]) sunt compatibile cu dreptul natural. În al doilea rând, de vreme ce dreptul natural este identificat în
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
dreptului natural - precum recunoașterea legitimit]ții regulilor diferite respectate de societ]ți diferite - poate fi explicat] tocmai în acești termeni. În al treilea rând, atributul deontologic atașat dreptului natural se datoreaz] în mare m]sur] faptului c] mulți dintre susțin]torii lui îmbr]țișeaz] o viziune inacceptabil] chiar și din punctul de vedere al dreptului natural. Finnis critic] cu ț]rie aceast] versiune care depinde de ceea ce el numește „argumentul facult]ții pervertite”, argument pe care îl consider] absurd (Finnis, 1980
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
dori totodat] că ea s] devin] lege universal]”. Imperativul este piatră de temelie a eticii lui Kant și este utilizat pentru a clasifică maximele adoptate de c]tre agenți. Un exemplu al utiliz]rii acestui imperativ categoric ar fi urm]torul: un agent care adopt] un principiu al falselor promisiuni nu va dori că acesta „s] devin] lege universal]”. Dac] s-ar întâmpla acest lucru, încrederea s-ar pr]buși, iar agentul nu ar mai putea acționa pe principiul inițial al
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
susține și c] nu avem anumite cunoștințe despre propriile noastre maxime sau despre ale altora. În mod obișnuit deducem aceste maxime din acțiunile agenților, desi nici un curs de acțiune nu va indica o singur] maxim]. De exemplu, activitatea unui vânz]tor cinstit, în mod sincer, nu va fi diferit] de cea a unui vânz]tor care sov]ie în a fi cinstit și acționeaz] așa doar din dorința de a avea o reputație bun] în afaceri, neezitând s] însele atunci când i
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
altora. În mod obișnuit deducem aceste maxime din acțiunile agenților, desi nici un curs de acțiune nu va indica o singur] maxim]. De exemplu, activitatea unui vânz]tor cinstit, în mod sincer, nu va fi diferit] de cea a unui vânz]tor care sov]ie în a fi cinstit și acționeaz] așa doar din dorința de a avea o reputație bun] în afaceri, neezitând s] însele atunci când i se ofer] o ocazie sigur]. În consecinț], pentru scopurile noastre obișnuite, trebuie s] încerc
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
a lui Kant st] în ideea c] principiile pe care trebuie s] le adopt]m pentru a nu ii folosi pe alții sunt tocmai principiile drept]ții identificate pe baza universabilit]ții lor pentru ființele raționale. În mod asem]n]tor, Kant interpreteaz] eșecul moral de a nu ii trata pe ceilalti că scopuri în sine ca fiind punctul de plecare al unei alternative pentru teoria virtuții. A-i trata pe ceilalti indivizi umani - vulnerabili și cu diverse nevoi - drept scopuri
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
puterea de a le porunci sau cu responsabilitatea de a le proteja interesele. Totuși, aceast] „stare natural]” creeaz] nesiguranț] - f]r] existența unui guvern]mânt normele sociale nu pot fi aplicate, iar cei care le încalc] nu sunt pedepsiți corespunz]tor. Oamenii vor c]dea deci de acord s] instituie un guvern]mânt c]ruia s] îi cedeze anumite puteri în condițiile în care acesta se angajeaz] s] le asigure securitatea. Astfel se legitimeaz] conducerea unora de c]tre alții, în ciuda
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de teoria contractului social. O ipotez] neplauzibil]. Se consider] în mod normal c] legitimitatea guvern]mântului este determinat] de justețea acțiunilor sale și nu de natură contractual] a originilor sale istorice. Teoreticienii contractualiști au dorit s] legitimeze guvernele drepte (conduc]torii drepți sunt aceia care își țin promsiunile contractuale), dar insistența lor asupra existenței unui contract propriu-zis delegitimeaz] în aceeași m]sur] guvernele nedrepte că și pe cele drepte. Putem presupune c] oamenii ar fi semnat un contract de supunere fâț
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
promova propriile interese (obținerea de profit) prin mijloace adecvate de producție, prin utilizarea forței de munc], prin vânz]ri etc.; în opinia economistului englez, o astfel de organizare avea s] promoveze bun]starea întregii comunit]ți, tocmai pentru c] întreprinz]torul se bucură de o deplin] libertate de acțiune, nefiind constrâns de restricții legale sau morale în favoarea celorlalți. În concepția lui Smith, acest sistem funcționa dup] principiul „mâinii invizibile” (efectele ample ale sistemului liberei întreprinderi), care coordona ansamblul activit]ților economice
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
acțiune sunt considerate a fi în egal] m]sur] conforme cu principiile raționale? O alt] posibilitate ar fi aceea de a reține egoismul raționalist în forma sa radical] și de a abandona raționalismul etic, prin această detronând rațiunea - supremul judec]tor. În aceast] perspectiv], ideea c] s]vârșirea binelui ar putea s] afecteze interesele cuiva și deci s] se opun] rațiunii, nu înseamn] c] cineva poate sau ar trebui s] fac] mai degrab] ceea ce este în interesul propriu decât ceea ce se
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
S] nu ucizi”) sunt considerate formul]ri absolute; ele nu afirm]: „Evit] minciună și alte lucruri asem]n]toare”, ci pur și simplu: „S] nu minți”. Atât. (Fried, 1978, pp. 7, 9) Mulți consider] c] un comportament moral sau corespunz]tor presupune acceptarea conștient] a unor constrângeri sau reguli specifice care limiteaz] atât urmărea propriilor interese, cât și c]utarea binelui colectiv. Deși acești oameni nu privesc interesul personal și pe cel colectiv ca fiind niște finalit]ți dezonorante sau care
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
astfel: (...) o teorie care fie nu definește binele independent de corectitudine, fie nu interpreteaz] corectitudinea că pe un factor de maximizare a binelui. (1971, p. 30) Deontologii resping ideea definirii corectitudinii prin bine, precum și aceea c] binele ar fi premerg]tor corectitudinii. De fapt, ei nu disting o leg]tur] clar], explicit] între a face ceea ce este corect și a face ceea ce este bine (a ajunge la un rezultat bun - în teoria consecințialist]). Dup] cum spune Fried (1978, p. 9)... faptul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
anticipate ale acțiunilor sale cum este responsabil de intențiile acestor acțiuni. Deși majoritatea deontologilor consider] c] exist] anumite obligații „afirmative”, cele mai multe reguli morale care dirijeaz] comportamentul uman sunt exprimate „negativ”, sub forma interdicțiilor, iar acest lucru nu este deloc întâmpl]tor sau accidental de vreme ce categoria interdicțiilor și a faptelor nepermise ocup] un loc fundamental în doctrina deontologic] din mai multe motive. În perspectiva deontologic], cea mai important] distincție se face între ceea ce este permis și ceea ce este interzis, iar definiția obligației
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
acest punct de vedere, opoziția fâț] de teoria consecințialist] este destul de puternic]. În timp ce doctrina deontologic] definește binele ca fiind o noțiune cu influent] sc]zut] (cu caracter exclusiv, eliminatoriu), consecințialismul consider] c] este o noțiune puternic] (cu caracter inclusiv, cuprinz]tor): individul acționeaz] corect numai atunci când, prin acțiunile sale, este maximalizat] utilitatea și procedeaz] incorect în caz contrar. Consecințialismul promoveaz] un sistem etic închis, în sensul c] orice acțiune nu poate fi decât corect] sau greșit], iar pentru a fi permis
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
bâz]) sunt false. Ross cunoștea doar dou] forme de monism - kantianismul și utilitarismul, așa c] le-a tratat pe rând. Argumentul s]u împotriva lui Kant ar]ta c] principiul de bâz] al acestuia era incoerent. Principiul respectiv este urm]torul: „Numai faptele s]vârșite din simțul datoriei sunt corecte”. Ross consideră c] prin această se înțelege c] ar trebui s] action]m pe baza unui motiv strict, dar a mers mai departe, afirmând c] singurele lucruri pe care cineva spune
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ei nu se gândesc la aceste datorii morale că la o suit] de consecințe. Urm]rile acțiunilor lor se reg]sesc în viitor, dar ei cerceteaz] cu prec]dere trecutul (promisiunile pe care le-au f]cut). Exemplul este urm]torul: s] presupunem c] ați promis s] îndepliniți o sarcin] simpl] - ați promis s]-l luați pe vecinul dumneavoastr] la cump]r]turi în aceast] dimineaț] pentru c] mașina lui s-a stricat. Se ivește ins] o ocazie de a face
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
fi aceea de a v] inc]lca promisiunea. Prin urmare se poate afirma c], desi consecințele viitoare ale faptelor s]vârșite de o persoan] sunt importante, exist] și alte lucruri care conteaz] în egal] m]sur]. Consecințialismul nu este atotcuprinz]tor. (Philip Pettit arăt] cum ar reacționa un adept al consecințialismului în secvență a treia, „Principalul argument împotriva consecințialismului”, capitolului 19.) P]rerea general] a lui Ross este aceea c] varietatea lucrurilor importante este mare, astfel încât nu se poate întocmi o
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]