4,882 matches
-
Vulcan, cu nisip de culoare neagră, roșie sau albă sunt unele din cele mai frumoase plaje grecești, cu un peisaj unic în lume care îți tăie răsuflarea. Răsuflarea mi-au tăiat-o și prețurile! Am trăit același sentiment de încântare, uimire și groază, ca în frumosul Capri, după ce-am servit o înghețată la una din terase! Totuși, grecii n-au stricat peisajul cu statuia lui Lenin! Modul brutal în care natura s-a jucat cu pământul a creat o priveliște
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
seară, să ningă mult, mult, cu fulgi mari. Poate... Impresionați de sensibilitatea Violettei, părinții au decis îndată să nu o supere, chiar dacă se întrebau în gândul lor cum de este atât de diferită de ei... Totuși, nu au dat glas uimirii comune. Au oftat în tăcere și-atât. Poate că, în acele momente, le era chiar teamă de ceea ce avea să o aștepte în viitor pe Violetta lor dragă: dezamăgiri, frustrări, singurătate, lacrimi... Nu știu nimic sigur, dar, simțind-o visătoare
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
mei pentru lucrurile pe care mi le oferă în fiecare an. Hodoiu David, clasa a VI-a Școala Gimnazială Nr.1 Albeni Alba profesor coordonator. Pânișoară Elena-Ștefania Copilăria, paradis al fiecărei vieți ,,Copilăria este o lume de miracole și de uimire a creației scăldate în lumină, ieșind din întuneric, nespus de nouă și proaspătă și uluitoare.” (Eugen Ionesco) ,,Așa eram eu la vârsta cea fericită și așa cred că au fost toți copiii, de când în lumea asta și pământul.” (Ion Creangă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
aș ruga să o tratezi cu atare. Doar un om înțelept poate să creadă întâmplările pe care le vei auzi și eu am încredere în tine. Probabil că nu te interesează ce vei auzi. Îți citesc neîncrederea în privire și uimirea pe buzele care par a se abține cu greu să nu se deschidă pentru a lăsa un hohot de râs să se audă. Oricum, crezi sau nu, eu ți-o spun. Încep, bine? Pe strada ,,Inima'', în localitatea ,,Atac cerebral
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
speranța în mâinile mele și ale lui Iacob, decât în povești născocite de frică și purtate de vânt. Dar Zilpa tremura în mâinile surorii ei și o îndepărta spunând: - Nu. Rahela asculta și ea blasfemiile Leei cu un fel de uimire, dar se trezea că spune ea însăși cuvinte la care nu se gândise înainte: - Nu putem să te liniștim cu dovezi, Zilpa. Zeii rămân mereu tăcuți. Știu, am văzut că femeile aflate în chinurile facerii se liniștesc auzind numele zeilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
că omul ne era rudă cu siguranță. Era Elifaz, fiul cel mare al lui Esau și vărul meu, care semăna atât de mult cu Iuda că a trebuit să-mi duc mâna la gură ca să nu scot un țipăt de uimire. Era la fel de roșcovan și de arătos ca Iuda, doar că un pic mai înalt, la fel de înalt ca Ruben. Avea de altfel gesturile lui Ruben atunci când vorbea, cu capul puțin aplecat într-o parte, cu mâna stângă în șold și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
În cele din urmă, Lea s-a adunat, i-a urat bun venit și i-a oferit un loc. Apoi i-a dat pâine să mănânce. Dar nici nu ne adunaserămm bine în jurul vizitatoarei, că am rămas iar mute de uimire. Vizitatoarea s-a uitat în jur, a zâmbit larg și i s-au văzut dinții mici și galbeni între buzele vopsite ciudat. Acum vorbind cu voce obișnuită și cu o lumină în ochii care ne-a făcut dintr-odată să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
o femeie sănătoasă să-și dea copilul la sânul altei mame; în lumea mea, o doică era folosită doar când mama murise sau era pe moarte. Dar ce știam eu pe atunci despre obiceiurile femeilor de la curte? Găseam motive de uimire la tot pasul. Nu mă dădeam în vânt după postura de servitoare a lui Așnan, pentru că așa mă considera ea. Îi aduceam mâncare și o hrăneam. O spălam pe picioare și pe față. A vrut masaj, așa că am învățat cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
aștepta în ușa casei fiului ei, nerăbdătoare să afle veștile. Ochii i s-au mărit când i-am prezentat-o lui Re-mose, pe care nu-l mai văzuse de când era copil. Și-a dus mâna la gură cu respect și uimire când a auzit că trebuia să mergem să asistăm soția unui vizir, dar ea nu putea să vină cu mine. Trei femei din oraș stăteau să nască în orice clipă, una dintre ele era o rudă, fiica fratelui lui Shif-re
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
plutit în aer. - E aici, în palatul tău. Într-adevăr, tu ai cerut să fie adusă aici. Den-ne, moașa, cea ca ți-a adus copilul pe lume, sora ta, Dina. Mama mea. Ochii lui Iosif s-au mărit de uimire și a zâmbit ca un copil fericit. Dar Re-mose a scuipat la picioarele lui. - Ai vrea cumva să-ți spun unchiule? a șuierat el. Te-am urât de la bun început. Mi-ai luat un post care mi se cuvenea mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
proprietar, Christian rezumă rapid descoperirea busolei, Încunoștiințîndu-l astfel pe polițist și Îl informă că ei doi aveau să părăsească Lands’en a doua zi dimineață cu primul bac și că trebuia să plece ca să-și facă bagajele. Lucas Își ascunse uimirea pe care i-o pricinuia această veste sub o răceală sporită. - Încă n-am isprăvit cu dumneata, declară el adresîndu-i-se doar Mariei. Fii liniștit, adăugă el fără să se ostenescă să se uite la Bréhat, nu va ține mult. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
făcu pentru a apuca piatra, vălul diafan Își luă zborul, dus de vînt spre mare. Cu trupul chircit de neliniște, Îl urmări o clipă din ochi, apoi apucă piatra rotundă și plată cu amîndouă mîinile. Sprîncenele i se ridicară de uimire. Niște semne păreau săpate pe ea. Semne pe care un praf cenușiu le făcea indescifrabile. Înmuindu-și degetul În gură de cîteva ori, Marie le curăță unul cîte unul și Înlemni recunoscînd simbolurile identice cu cele săpate pe frontonul menhirului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
bună la un pahar la cafeneaua din port, unde Pierre-Marie de Kersaint și soția sa le făcuseră surpriza să li se alăture. De două ori Într-o lună, chiar dacă Împrejurările dramatice favorizau solidaritatea, era ceva ce putea trezi Într-adevăr uimirea. Castelanii erau cumva pe cale să vireze pe nesimțite spre socialiști? Asimilînd lecția pe care soția lui i-o dăduse mai Înainte, Pierre-Marie mergea de la unul la altul, strîngînd mîinile și adresînd fiecăruia un cuvînt, secondat de Armelle, care Îi șoptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
notabil să se ivească. - Ora 6, se face ziuă, o să vedem ce se Întîmplă, altfel nu e cu putință... Zbirii noștri sînt tot acolo de pază... ora 7... ora 8.... Dumnezeule! Marie strigă odată cu el: sub ochii lor holbați de uimire, primul paznic căzu brusc În genunchi, dintr-odată, apoi se clătină Înainte și se prăbuși cu fața În jos. Imediat, cel de-al doilea făcu exact același lucru. - Nimeni nu i-a atins! - Privește acolo, sînge! Pe menhirul filmat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mai curând tradiționalistă, și de altfel Împărtășea Întru totul valorile mediului său. Odată, În timpul unei discuții, mi-a spus: „Ceea ce dă valoarea unei religii este calitatea moralei pe care acea religie ne permite s-o fondăm.” Am rămas mut de uimire și de admirație. N-am știut niciodată dacă ajunsese singur la această concluzie sau dacă o găsise Într-o carte; În orice caz, fraza asta m-a impresionat enorm. Sunt patruzeci și cinci de ani de când mă tot gândesc la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
evoca mai mult ca oricând cabina unui vapor. — Nu te-ai gândit să mă iei cu tine... Cuvintele ei răsunară În tăcere; tăcerea se prelungi. — Nici măcar nu te-ai gândit..., spuse ea cu un amestec de ciudă copilărească și de uimire; apoi izbucni În plâns. El nu făcu nici un gest; În acel moment, dacă ar fi făcut un gest, ea l-ar fi respins cu siguranță; oamenii trebuie să plângă, e tot ce pot face. — Totuși, ne Înțelegeam atât de bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
facem cum trebuie, nu?...” Doctorul nu părea alarmat, doar puțin plictisit. Annabelle făcu așadar cel de-al treilea avort - fetusul avea două săptămâni, o aspirație rapidă era suficientă. De la ultima intervenție pe care-o suportase, aparatura progresase mult și, spre uimirea ei, totul se termină În mai puțin de zece minute. Rezultatele analizei sosiră după trei zile. — Ei bine... (doctorul părea teribil de bătrân, de competent și de trist) cred că, din păcate, e sigur: aveți un cancer al uterului În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
cinci, o aud că rostește, pe un ton tăios. Și îmi amintesc că te-am rugat foarte clar să... În clipa în care ajunge în pragul ușii de la bucătărie și se uită înăuntru, amuțește încet și îi cade fața de uimire. Mă întorc și îi urmăresc privirea, în timp ce trece în revistă șirul nesfârșit de farfurii cu sandvișuri. — Dumnezeule mare ! o aud când îi revine în sfârșit vocea. E... foarte impresionant ! — Nu știam sigur ce umplutură preferați, spun. Evident, data viitoare n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
la sfârșitul paginii, unde o bufniță ca din desene animate, în ținută de avocat, îmi arată spre o linie punctată. Nume : Samantha Sweeting Ocupație : După o clipă de șovăială, scriu „ajutor domestic”. În clipa în care scriu cuvintele, clipesc de uimire. Chiar fac asta. Chiar mă angajez pe postul ăsta, la sute de kilometri de viața mea de până acum, în toate sensurile. Și nimeni nu știe ce fac. Nu știu de ce, îmi vine subit în minte imaginea mamei și expresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
am trezit că nu am nici măcar un articol de îmbrăcăminte negru. Îmi pun cu grijă o rochie roz mulată și o pereche de sandale și mă uit în oglindă. E prima oară când port roz în viața mea. Dar, spre uimirea mea, nu îmi stă rău deloc ! Singurul lucru care mă deranjează e șuvița decolorată. Va trebui să fac ceva în legătură cu ea. Pornesc pe hol, dar dinspre dormitoriul soților Geiger nu se aude nici cel mai mic zgomot. Trec în liniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
de nesimțit... Trish ridică glasul și-și șterge o lacrimă apărută subit în colțul ochiului. Tu cum crezi că mă simt, când știu că pentru tine sunt doar... un trofeu ? Trofeu ? Fac eforturi să nu pufnesc în râs. — Trish. Spre uimirea mea, Eddie urcă scările cât de grăbit îi permite burta. Să nu mai spui asta niciodată. O prinde de umeri și o privește adânc în ochi. Întotdeauna am fost ca unul. Știi foarte bine. Încă de la Sydenham. Întâi Portugalia, acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
aduci aminte când ai gătit ultima dată în bucătăria asta ? Fără să vreau, îmi scapă un surâs. — Apocalipsă de miel, vrei să spui. — Mazăre fină. N-o s-o uit niciodată. Ia o gură de pește, clătinând din cap cu maximă uimire. Apropo, e foarte bun. Îmi vine în minte imaginea acelor gloanțe minuscule și negre ; imaginea mea alergând bezmetic în debandada generală ; bezeaua făcând pleosc pe podea... și, fără să vreau, îmi vine să râd. Am făcut progrese enorme de atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ea ? Vocea lui Trish o ia pe niște înalte care-ți zgârie urechea. A făcut socoteala în cap ! Se răsucesc amândoi pe călcâie pentru a se uita mai bine la mine. — E autistă ? Trish pare să nu-și revină din uimire. Of, pentru numele lui Dumnezeu. Dacă mă întrebați pe mine, asta-i numai vina filmului Rain Man. — Nu sunt autistă ! Spun. Doar că... doar că pur și simplu mă pricep la socoteli. Nu e mare lucru... Spre marea mea ușurare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
prealabil. Și cică mă roagă, dacă sunt amabil, să calc pe pietriș în vârful picioarelor. În vârful picioarelor, auzi. — De ce ? — Din cauza idioatei ei de musafire. Toată lumea trebuie să-i caute în coarne. O nenorocită de avocată. Clatină din cap a uimire. Auzi, că munca ei e foarte importantă. Și munca mea e la fel de importantă ! — Vine ! se aude brusc vocea stridentă a lui Trish dinspre bucătărie, urmată la scurt timp chiar de Trish. Suntem gata cu toții ? Deschide în lături ușa de la intrare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
să mai las chestia asta să continue. — Îhm... doamnă și domnule Geiger... doamnelor și domnilor... e foarte drăguț din partea dumneavoastră și sunt foarte mișcată. Înghit în sec, scormonindu-mi creierii cum să o spun. Dar... nu e ziua mea. Spre uimirea mea, toată lumea izbucnește în râs. — V-am spus c-așa o să se întâmple ! spune Trish încântată. Mi-a zis c-o să nege. — Să știi că nu e chiar așa de rău să îmbătrânești cu un an, spune Nathaniel cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]