15,959 matches
-
Anquetil, fapt ce ne conduce să calificăm această lucrare drept una apocrifa. Nici o enciclopedie sau cronică a vremii nu menționează un autor sau un istoric purtând acest nume. Din punct de vedere etimologic, substantivul propriu"Enquetil" își are rădăcina în verbul"enquêter", care înseamnă"a anchetă". Referitor la complotul în care era implicat și Cinq Marș, autorul afirmă:"Favoriții, amantele și confesorii regilor, sunt îndepărtați brutal pentru că nu mai satisfac interesul regelui. În timpul lui Ludovic al XIII-lea, chiar dacă regelui îi
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
numără printre cărțile cele mai populare, atractive și traduse în cele mai multe țări din lumea de astăzi. Ideograma chineză originală pentru Tao este constituită din simbolurile pentru „cap” și „a umbla”. Ca substantiv, înseamnă, de obicei, „drum” sau „cale”, iar ca verb - „a spune” sau „a ști”. Acest lucru implică faptul că Tao este o cale în viață pe care o adoptăm urmând impulsul minții, și nu pe cel al corpului; de asemenea, indică faptul că Tao este sursa originară a tot
Qi Gong. Manual de inițiere by Daniel Reid () [Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
-
antrenament de halterofilie, singura materie în care excela el. Trecând pe lângă portretul lui Lenin, colegul meu a fluierat foarte nerespectuos și a afirmat: - Ha-ha, ce Lenin! El nu avea copii. Pur și simplu nu știa să facă dragoste... Folosise un verb foarte vulgar ca să desemneze activitatea sexuală, deficientă, după el, a lui Lenin. Un verb pe care nu aș fi îndrăznit niciodată să-l rostesc și care, aplicat la Vladmimir Ilici, devenea de o obscenitate monstruoasă. Năucit, auzeam ecoul acelui verb
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
colegul meu a fluierat foarte nerespectuos și a afirmat: - Ha-ha, ce Lenin! El nu avea copii. Pur și simplu nu știa să facă dragoste... Folosise un verb foarte vulgar ca să desemneze activitatea sexuală, deficientă, după el, a lui Lenin. Un verb pe care nu aș fi îndrăznit niciodată să-l rostesc și care, aplicat la Vladmimir Ilici, devenea de o obscenitate monstruoasă. Năucit, auzeam ecoul acelui verb iconoclast răsunând pe lungile coridoare goale... „Félix Faure... Președintele Republicii... În brațele iubitei lui
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
verb foarte vulgar ca să desemneze activitatea sexuală, deficientă, după el, a lui Lenin. Un verb pe care nu aș fi îndrăznit niciodată să-l rostesc și care, aplicat la Vladmimir Ilici, devenea de o obscenitate monstruoasă. Năucit, auzeam ecoul acelui verb iconoclast răsunând pe lungile coridoare goale... „Félix Faure... Președintele Republicii... În brațele iubitei lui...” Mai mult ca oricând, Atlantida-Franța îmi părea o terra incognita unde noțiunile noastre rusești nu mai aveau nici o valoare. Moartea lui Félix Faure m-a făcut
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
urzeală”. Vezi în balade populare : „Una din furcă torcând,/ Alta din drugă ’ndrugând” (19, p. 608). Sunt și alte cuvinte din această familie : „drugătură” (fire groase, toarse cu druga), „drugă- noaie” (femeie care toarce cu druga) și, mai ales, cunoscutul verb „a îndruga”, cu sensul propriu de „a toarce cu druga” și cel ulterior, figurat, de „a vorbi mult, a spune nimicuri, povești, 407Folclorul copiilor. Reminiscențe magico-rituale minciuni etc.” (64, p. 202). Ipoteza că druga, în folclorul copiilor, are înțelesul de
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
să asemene structura 566 Ordine și Haos acestei limbi cu cea a Templului Babel : „în turn, erau numai nouă materiale, și anume lut și apă, lână și sânge, lemn și var, păcură, pânză de in și bitum [...], adică nume, pronume, verb, adverb, participiu, conjuncție, prepoziție și interjecții” (4, p. 20). Nu trebuie să ne surprindă obsesia oamenilor de a recupera (fie și parțial) lingua adamica, limbă vorbită de oameni până la tragicul episod al înălțării Turnului Babel. Nu este întâmplător faptul că
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
mod arbitrar de către autor; ea pare să depindă de factori precum structura temporală, situația narativă (care, la rîndul său, determină structura temporală) și distribuția rezumatului narativ și a prezentării scenice. În plus, prezența timpului prezent la începutul primei propoziții (următorul verb este unul la trecut) și construcția temporală "în urmă cu mulți ani" nu ar fi compatibile. Orientarea temporală într-un rezumat prin intermediul formelor adverbiale temporale ridică într-adevăr o problemă dificilă. Nici în această privință nu au fost întreprinse cercetări
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
explicarea alternanței dintre cele două timpuri. Pînă acum, nici naratologia, nici lingvistica nu au studiat acest fenomen în mod detaliat. Pentru început, să ne oprim asupra tuturor titlurilor- propoziție, adică a titlurilor de capitol cu forme verbale finite, în care verbul se referă la actul narativ sau la cel al lecturii 110. Acestea sînt deosebit de frecvente în operele lui Fielding: În care autorul însuși își face apariția pe scenă (Tom Jones, cartea a III-a, cap. VII). Care încheie prima carte
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
comentariul auctorial care se referă la acesta este de asemenea la timpul prezent. Prezentul auctorial subliniază absența caracteristicii intermedierii din adresarea naratorului către cititor și, în consecință, nu poate fi folosit ca dovadă pentru teza mea. Acele titluri-propoziție în care verbul nu se referă la actul narativ, ci mai degrabă la acțiunea personajelor sînt, pe de altă parte, mai evident ilustrative. Dacă trecem cu vederea pentru moment dimensiunea istorică a problemei dezvoltarea titlurilor de capitol este deocamdată un capitol nescris din
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
provizorii pe baza dovezilor prezentate. Titlurile de capitol sub formă de propoziții la timpul prezent trebuie încadrate în categoria rezumativă, adică în aceea a textelor comentative. În acest caz, intermedierea narațiunii nu acționează în interiorul lor. Titlurile de capitol cu un verb la timpul trecut, combinat de obicei cu trimiteri la intermedierea narațiunii, aparțin textelor narative. Tranziția de la un tip de titlu la celălalt într-un roman este destul de frecvent întîlnită. Combinarea ambelor tipuri în cadrul unui singur titlu este, de asemenea, posibilă
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
sînt localizate în spațiul acestei granițe a genului trebuie plasate de o parte sau de cealaltă a graniței, altfel vor suporta o schimbare atunci cînd trec peste aceasta. Aceste fenomene includ sensul preteritului epic (timpul trecut folosit în ficțiune), funcția verbelor de acțiune internă, stilul indirect liber, spațiul naratorului personalizat și acela al funcției narative impersonale ș.a.m.d. Din cauza discuției ample care a înconjurat teoria lui Hamburger în ultimii ani, ar fi superfluu să ne ocupăm de problemele puse de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
îndeosebi din cauza aproximării procesului dramatic pe care o implică acest fenomen. În discutarea prezentării scenice într-o narațiune trebuie să se diferențieze secțiunile narative și non-narative ale textului, așa cum au fost explicate acestea în capitolul anterior 342. Dialogurile personajelor fără verbe introductive de tipul "el a zis" etc. și fără "indicații regizorale" auctoriale explicative sînt părțile non-narative ale textului și reprezintă, de fapt, corpuri dramatice străine într-o narațiune. Propriu-zis, ele trebuie prin urmare să fie excluse din conceptul de prezentare
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
ale textului și reprezintă, de fapt, corpuri dramatice străine într-o narațiune. Propriu-zis, ele trebuie prin urmare să fie excluse din conceptul de prezentare scenică. Prezentarea scenică, privită ca formă narativă, include întotdeauna o anumită cantitate de dialog, acompaniată de verbe introductive, "indicații regizorale" auctoriale și cel puțin cîteva relatări ale acțiunii, chiar dacă acestea sînt foarte condensate. Astfel de exprimări narative reduse la formule impersonale nu distrug de obicei iluzia cititorului că el trăiește întîmplarea narată direct, in actu, așa cum s-
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
funcționează ca "semnal-serie nesecvențial" realizează o reflectorizare a situației narative chiar de la prima propoziție sau poate chiar de la primul cuvînt. În engleză, funcția de reflectorizare a pronumelui fără referință este suportată frecvent de folosirea formelor progresive în locul formelor simple ale verbului: "Ea stătea pe verandă". Prin intermediul formelor progresive trecute, starea, cursul și durata acțiunii sînt accentuate și perspectiva internă este subliniată. Oricînd formele progresive apar la începutul unei narațiuni împreună cu un subiect substantival, acestea exprimă inițial doar un sens durativ, ca
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
determine modul narativ. În orice caz, prezentarea manifestă o perspectivă externă, stilizarea descrierii conține forme auctoriale ("nemaipomenit de"), iar vederea panoramică a descrierii locului este auctorială. În orice caz, un element reflectorizant poate fi detectat în folosirea formelor lungi ale verbului. Observarea unui eveniment in actu este caracteristică unui personaj-reflector. Un alt fenomen lingvistic care accentuează efectul reflectorizării începuturilor narative cu un pronume fără referință este așa-numitul "articol familiarizant"377. W.J.M. Bronzwaer, care a dezvoltat acest concept, comentează prima
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
selecție neevidente, zone de nedeterminare existențial semnificative Distanța narativă este marcată, preteritul epic are sens de trecut Prezentarea acțiunii in actu, preteritul epic își pierde înțelesul de trecut, în engleză impresia de in actu este accentuată de forma progresivă a verbului Deicticele: atunci acolo Deicticele: acum aici Centrul de orientare la personajul-narator, se poate transfera el însuși temporar în scena prezentată Centrul de orientare la personajul-reflector, accentuarea deicticelor aici/acum prin articole familiarizante, pronume fără referință etc. Perspectivă externă și perspectivă
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
printr-un personaj-narator reflectorizat: Personajele pe care le-a avut "Einfried" sub acoperișul său! Se află aici pînă și un scriitor, o persoană excentrică numită după un fel de minerală sau piatră prețioasă care își face veacul aici423. În locul unui verb de cunoaștere, apare această primă propoziție care marchează ceea ce urmează sub forma punctului de vedere interior al personajului ficțional. În acest sens, pasajul abordează, de asemenea, stilul indirect liber, care este caracteristic prezentării gîndurilor personajelor. Propoziția care se leagă de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
și alte forme introductive este una dintre sarcinile naratorului, care este aproape exclusiv funcțională și pe care cititorul, de regulă, nu o percepe în întregime ca pe o modalitate de exprimare a personajului-narator. În afara de verba dicendi, există, de asemenea, verbe prin care naratorul introduce gîndurile și observațiile personajelor. Stilul indirect liber, care va fi discutat în secțiunea următoare, este o posibilă alternativă pentru dialog și pentru redarea gîndirii fără o introducere auctorială. În timp ce folosirea tot mai frecventă a stilului indirect
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de cele auctoriale nu este mereu posibilă aici. Cîteodată o anumită ambiguitate în această privință poate fi chiar parte a structurii operei. Un criteriu clar pentru distincția dintre viziunea auctorială și cea personală este oferit de două tipuri ale negării verbului "a ști" (wissen). Un enunț care cuprinde cuvintele "nu știe/nu știa că" referindu-se la un personaj ficțional care funcționează ca un mediu personal conține întotdeauna o afirmație auctorială. Enunțurile care conțin construcțiile "nu știe/nu știa dacă/de ce
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
ca un mediu personal conține întotdeauna o afirmație auctorială. Enunțurile care conțin construcțiile "nu știe/nu știa dacă/de ce/ce", pe de altă parte, trebuie de regulă să fie considerate afirmații personale 458. Într-o situație narativă strict personală, negarea verbului "a ști" este de obicei înlocuită de formularea directă a întrebării ce rezultă din ignoranța personajului ficțional. Romanul Portret al artistului în tinerețe conține doar cîteva exemple pentru una dintre cele două utilizări ale verbului negat "a ști" ("Îl durea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
situație narativă strict personală, negarea verbului "a ști" este de obicei înlocuită de formularea directă a întrebării ce rezultă din ignoranța personajului ficțional. Romanul Portret al artistului în tinerețe conține doar cîteva exemple pentru una dintre cele două utilizări ale verbului negat "a ști" ("Îl durea că nu știa bine ce însemna politica"). Pe de altă parte, apar în stilul indirect liber numeroase întrebări precum: "Era bine sau era greșit să o sărute pe mama lui? Ce înseamnă un sărut?"; "Ce
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
mută evenimentul narat în trecut și în imaginația cititorului. Timpul prezent al eului narator constituie punctul zero al orientării temporale și este clar marcat, nu în ultimul rînd de toate aparițiile repetate ale timpului prezent și ale perfectului simplu al verbelor care se referă la actul narativ ("Nu știu", "mi se pare", "caut", "Presupun", "Știu"); alte indicații sînt distanța narativă, semnalată de "atunci" și "acum" pe care aceasta le implică, precum și caracterizarea rezumată a situației, așa cum este prezentată ea însăși eroului
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
situația narativă personală de pe cercul tipologic. Această schimbare este vizibilă, de asemenea, în frecvența formei impersonale, care este non-distinctivă în relație cu opoziția persoană, și în predominanța construcțiilor infinitivale și participiale și a fragmentelor de propoziții care nu au un verb cu formă finită. Astfel de practici nu permit nici o concluzie despre categoria persoanei. Dorrit Cohn a pus la îndoială presupozițiile mele potrivit cărora tranziția de la referința pronominală la persoana întîi la referința pronominală la persoana a treia nu implică o
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
exemplu în romanul Ulise al lui Joyce. Prin urmare, în primul paragraf din episodul Lestrygonii, problema referinței la persoana întîi sau a treia rămîne nerezolvată, deoarece nici o referință substantivală sau pronominală explicită nu este făcută de posesorul conștiinței, Leopold Bloom; verbele apar doar la forma infinitivală, astfel încît ambele persoane (întîi și a treia) și timpurile (prezent sau trecut) rămîn nedeterminate: Bomboane cu ananas, geleuri de lămîie, caramele moi. O vînzătoare lipicioasă toată de zahăr, împingînd cu lopățica bomboane cu cremă
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]