3,681 matches
-
orar. Acum, e nouă seara acasă. Aici e înainte de amiază. Cerul e perfect limpede, iar soarele strălucește orbitor. Se poate vorbi de o lumină aparte, dură, neliniștitoare, în California care nu e străină, presupun, de faptul că Los Angeles e vestit pentru violențele care izbucnesc în el pe neașteptate. Deodată, îmi atrage atenția o firmă: "Impostor. Bijuterii false". Nu-mi vine să cred. Mă mai uit o dată, apoi o întreb pe doamna Speranța (deoarece cunoștințele mele de engleză seamănă, probabil, cu
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
afli doar la unul dintre cele mai serioase magazine, cu blazon afișat afară, tu te perpelești tare, nu ai timp pentru aceste amabilități, dar, în egală măsură, trebuie să te porți precum o prințesă, unică este doar prințesa luo na, vestită în epocile ce vor veni pentru nașterea grădinii suspendate a dragostei pure, îți repeți cu voce șoptită să fii calmă. tu te-ai exprimat clar că nu te interesează decât dacă au o piesă care să îți vină ca turnată
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
ne descoperirăm amândoi mofturoși (sau că făcea pe mofturoasa ca să-mi placă). Amândoi nu reușirăm, ca ceilalți, să ne culcăm imediat. După o ezitare, în urma propunerii mele, se hotărî să meargă cu mine prin noapte. Din urmă, o amică ne vesti stupid: "Bine, o să vă spun mâine domnului profesor!" Pornirăm în întuneric și coborârăm la Argeș. Era liniște, aerul cu-rat, copacii lăsau umbre lichide. Argeșul tremura sprinten, luminând argintiu pietricelele. Atmosfera poetică, amândoi singuri, abia scoțând câte o vorbă. Ne
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
inteligenți își găsesc o scuză: cultul energiei. La furnici se pare că înmormîntările se petrec cu mai multă grandoare și nu se trec cu vederea ca printre păsări. Când omori o furnică, vezi cum celelalte încep o mișcare neîntreruptă, se vestesc, se strâng în grupuri, vin la mort și pleacă, apoi iarăși vin. Mai târziu pornește un fel de cortegiu. Câteva duc cadavrul și celelalte întovărășesc spre tainele unei deschizături. Convoi lugubru. Probabil că în ceată, fiecare își are rolul sau
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Nu era o reflexie nouă, ci o concesie față de o părere străină de mine. La argumentele mele asupra romanului, de altfel, nu a adus nici o împotrivire și nici o interpretare nouă. Cu toate că-i dădusem planul lecturilor, în una din ultimele scrisori, vestise: "Pentru variație am început o carte de istorie interesantă". În momentul acela mi-am presimțit toate nenorocirile. Am bănuit prezența unui nou-venit. Sper uneori că totul e o glumă ca să mă facă să mă pronunț, ca să-și riște la întîmplare
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
era împăcat nici un moment. Cât de pustiit arăta totul, în contrast cu prosperitatea de altă dată. Urmând râul Gongen spre Pagoda de la Răsărit, grupul nu văzu nici un semn de viață omenească. Numai cântecele păsărilor nu se schimbaseră. Încă din vechime, muntele era vestit ca sanctuar al zburătoarelor rare. — Nu văd nici un călugăr, spuse Mitsuhide, oprindu-se în fața unui templu ruinat; părea să fie surprins de meticulozitatea lui Nobunaga. Nu mai e nici un suflet viu pe muntele ăsta? Hai să încercăm la templul principal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nu-i așa? În zilele noastre, rareori mai vezi un asemenea talent. Am auzit că Sotan are o pictură de Mu Ch’i, intitulată Corăbii revenind din porturi depărtate. Mă întreb dacă merită cineva să aibă un tablou atât de vestit. Dintr-o dată, Sotan râse zgomotos, ca și cum Nobunaga n-ar fi fost de față. — De ce râzi, Sotan? Tânărul îi privi pe cei din jur. — Seniorul Nobunaga ar dori să-mi ia sulul de Mu Ch’i, cu una din stratagemele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în siguranță aici, stăpâne. Trebuie să plecați imediat. Din buzele lui Nobuo pierise orice culoare. Mișcările ochilor lui păreau să arate că nu auzise decât jumătate din tot ceea ce spusese Saurobei. Inima îi bătea cu spaimă, ca un clopot care vestește un incendiu, și abia mai putea sta locului. — Dar... atunci... cum rămâne cu ceilalți? — Am venit singur încoace. De ceilalți nu știu nimic. — Au semnat și ei declarația? — Au semnat-o. — Și-acum continuă să bea cu vasalii lui Hideyoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
trecut mocnea ceva, dar flacăra care se învăpăia aici putea fi aceea ce-avea să pârjolească, în cele din urmă, întreaga lume. Nu mai erau pure speculații într-o doară, ci o reală certitudine. RĂZBOINICUL CU GLUGĂ Ikeda Shonyu era vestit pentru trei lucruri: statura lui scundă, curajul său și talentul la dansul lăncii. Avea patruzeci și opt de ani, aceeași vârstă cu a lui Hideyoshi. Hideyoshi nu avea nici un fiu; Shonyu, însă, avea trei cu care se putea mândri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
primise ordin de a se întoarce la Inuyama imediat după ce el însuși fusese eliberat din Nagashima. Până în acea zi, Shonyu nu se putuse hotărî dacă să fie aliat sau dușman cu Castelul Inuyama, dar acum, când îi trimisese lui Hideyoshi vestea că-l sprijinea, Castelul Inuyama avea să devină un inamic aflat drept în fața lui. Mai mult, castelul se găsea într-o zonă strategică înzestrată cu mijloace defensive naturale și nu încăpea nici o îndoială că Ieyasu și Nobuo îl considerau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să mai aștepte rezultatul propriu-zis. Corpul de războinici care înregistrase o victorie atât de strălucită trăia acum ce trăise Hidetsugu, cu doar câteva momente în urmă. În întreaga armată a lui Hideyoshi, corpul de lăncieri al lui Hori Kyutaro era vestit pentru deosebita sa eficiență. Cadavrele oamenilor care fuseseră străpunși de vârfurile acelor lănci împiedicau acum caii comandanților ce încercau să fugă. Într-un târziu, generalii clanului Tokugawa reușiră să scape, agitându-și, în urmă săbiile, pe când fugeau de vârfurile lăncilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în stare s-o citească de la cap la coadă? Îți venea să bați în retragere. Puteai oare să renunți la școală și să dai timpul înapoi până în ziua însorită de mai când sirena de la Steaua Română suna peste acoperișurile caselor vestind sfârșitul războiului? Alexe este un băcan bun și cinstit. Are multe bunătăți în băcănia lui. Xenia este săracă și necăjită. Ea vine să-și cumpere câte ceva pentru casă. Te rog, dă-mi un kilogram de făină, un kilogram de sare
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
poate fi de bine. - Eu sunt, spuse Elefterie, vesel, breaz, frumos, dârz, imberb. Eu sunt. - Vino-ncoace, îi porunci celălalt, săgetându-l cu o privire desprinsă parcă dintr-un film de groază. Puștiul se apropie. Ochii lui Mircea Cârpenișteanu nu vesteau însă nimic bun. Cuțitul cu atât mai puțin. - Domnule? făcu Elefterie. - Nici un domnule. De ce scrii mai bine decât mine? De ce? De ce acum? Nu ți-e rușine? Nu poți să mai aștepți? - Să mai aștept? se miră copilul. De ce să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ei era de fapt o bucată de carton tare ca piatra, însă atât de grosier și de mizerabil lucrat, încât am realizat instantaneu că fusese cumpărat de la cel mai odios magazin de îmbrăcăminte din Jackson City. Produsele acestui magazin erau vestite pentru aceea că aduceau în atât de mică măsură cu hainele, încât puteau fi considerate orice altceva, numai îmbrăcăminte nu. Ultimul lucru pe care l-am observat aproape fără să vreau la această persoană, atât era de evident, erau uriașii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
timp, străfulgerate de ceea ce par a fi razele celui mai orbitor diamant, lăsând vederii dinți uriași, ca de elefant, schimonosiți în rânjete răscolitor de urâte, ochi însângerați, mimici spre groaza mea mult prea umane pentru a fi ale unor animale, vestind chiar primele momente ale apariției omului. Așadar, astfel și tocmai aici a început povestea celor asemeni mie... așa a-nceput totul, nu trebuia decât să reușesc să privesc pe fereastră pentru a vedea împlinindu-se, aievea, chiar actul începutului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
s-au extras aceste povestiri sunt, în primul rând, poeții italieni, mai sus numiți; apoi lucrarea contelui de Tressan, ‘’Romans de Chevalerie’’ și , în sfârșit, unele colecții germane de povești populare. INTRODUCEREA Dacă privim evenimentele petrecute în timpul unor personaje celebre, vestite în istorie ori intrate în folclor legende, cântece sau chiar mituri observăm că există, în esența lor, ceva măreț, ceva fabulos, fascinant și impunător: începând cu eroi legendari ca Ghilgameș, Hercule, Carol cel Mare, Ștefan cel Mare sau Mihai Viteazul
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
ce s-a văzut în Europa ,care a 8stârnit admirația tuturora . Avea forma unui edificiu cu 12 ziduri și 12 uși . Ușile formau firide și în fiecare dintre aceste firide se afla o statuieta reprezentând câte o ora . Când orologiul vestea un anumit ceas al zilei ,ușile , câte una de fiecare bătaie , se deschideau și pe ele ieșeau tot atâtea statuiete făcând grave înconjurul turnului . Mișcarea ceasornicului era pricinuită de apă , iar bătăile erau date de niște bile de aramă , egale
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
era unul dintre cei patru fii ai lui Aymen, care se căsătorise cu Aya, sora lui Carol Magnul. Astfel Rinaldo era nepotul lui Carol Magnul și vărul lui Roland. Atunci când Rinaldo atinse vârsta la care putea lua armele, Roland era vestit pentru luptele sale cu sarazinii, pe care Carol Magnul și vitejii săi cavaleri îi izgonise din Franța. Faima lui Roland aprinse în Rinaldo o nobilă râvnă. Nerăbdător o porni în căutarea gloriei. Intr-o zi pe când rătăcea prin împrejurimile Parisului
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
a-l întâlni numai, însemna să mergi la moarte sigură. La auzul acestor cuvinte, Rinaldo, departe de a se speria, simți o mare dorință de a se măsura cu el. Era vorba de calul Bayard, devenit mai apoi atât de vestit. El aparținuse înainte galului Amadis. După moartea acestui erou a fost fermecat de către un vrajitor care a profetizat că, atunci când avea să vină vremea, vraja se va risipi, el, calul, avea să fie subjugat de către un cavaler din neamul Amadis
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
la luptă pe cavaler pe care l-a învins repede, o eliberă pe doamnă, a ridicat-o în crupa calului și a plecat cu ea. În drumul lor o altă doamnă, călare pe un cal alb, le-a ieșit înainte, vestindu-l pe Roland că o mare primejdie îl amenința și că nu mai avea mult până la grădina vrăjitoarei. Roland s-a bucurat mult auzind aceasta și a rugat-o să-i spună cum putea pătrunde acolo. Ea i-a răspuns
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
mine! ‘’ Apoi i-a povestit tot ce i se întâmplase între timp și cum s-a folosit de protecția lui Roland pentru a scăpa din cetatea asediată. În momentul acela s-a auzit tropote de cal și zăngănit de arme, vestind apropierea cuiva; iar Sacripant,furios de această întrerupere, și-a tras coiful pe cap și a sărit pe cal luând poziție de luptă. Un cavaler, cu scutul și panașul albe ca zăpada, s-a ivit în luminiș. Sacripant i-a
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
În același timp, șoimul zbura pe deasupra capului său și al lui Rabican, atacânducu ghearele și cu aripile, astfel încât calul, cuprins de frică, a devenit cu neputință de manevrat. In clipa aceea sunete de surle și trâmbițe se ridicară din vale vestind că Alcina pornise, împreună cu toți oamenii săi în urmărirea cavalerului. Rogero simți că nu mai avea vreme de pierdut, dar din fericire și-a amintit că avea scutul luiAtlantes pe care-l purta agățat de gât. L-a dezvelit și
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
trecută... Și soacra; se tot oprea în pragul Donnei. Îi murise, de curând, bărbatul: erau singure, aveau ceva în comun. Și-l mai aveau pe Tim. Sau tocmai el le separa. ...S-au dus încă doi ani. Scrisorile din America vesteau belșug și gândul lui Tim tot către Donna. Cel plecat se va întoarce, era limpede. Ce importanță mai avea încă un an? Sau trei? Fuseseră mai ușori cei unsprezece duși? Rudele din C. o îndemnau pe Donna Iulia să lase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
ușor, lovea în pereți; sau luni de-a rândul era cuprinsă de liniște. Când nu visa prunci, i se arătau în somn cai și pești; semne bune; rele, după unii. Încă un an. Scrisoarea - tot în iarnă sosită - nu a vestit ceva nou. Tim intrase în altă afacere; ori nu sfârșise pe cea veche, totuna. Dar în anul următor s-a petrecut ceva neobișnuit. În calea Donnei Iulia, într-o dimineață, s-a oprit un bărbat. Acesta i-a spus câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
că obștea și-a redobândit, judecându-se cu statul, izlazul cândva expropriat. Era ultima hotărâre, definitivă, după un recurs extraordinar în Capitală. Se făcuse dreptate; până atunci, obștea pierduse toate procesele! Nu Ceasornicarul recâștigase pământul - nimeni nu credea asta -, dar vestise de bine; ostilitatea târgoveților era înlocuită de recunoștință. Uitând toate relele, lumea și-a amintit și de ploaie. Să trăiești, Ceasornicarule! A mai bătut orologiul, într-o noapte, la vreo două săptămâni. Când s-a luminat, oamenii au aflat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]