34,839 matches
-
1500 m. În luna ianuarie, temperaturile medii coboară de la - 2 pînă la mai puțin de - 6°C pe culmile cele mai înalte. Precipitațiile cresc de la 600-800 mm pînă la 1 200 - 1 400 mm, cele mai abundente afectînd munții cu înălțimi de peste 1 400 - 1 500 m. Aceste valori medii multianuale sînt neuniform repartizate pe anotimpuri, înregistrîndu-se cîte un maxim la finele primăverii și începutul iernii, separate de două perioade de minim: iulie - august și ianuarie - februarie. La tranziția anotimpurilor, precipitațiile
Munții Vrancei () [Corola-website/Science/306310_a_307639]
-
fiind întregită de policromia covorului vegetal. Cât privește sezonul alb, gerurile pătrunzătoare nu au persistență îndelungată, iar caracteristicile stratului nival sunt impuse de etajarea reliefului, expoziția pantelor, gradul de acoperire a terenului cu vegetație etc. În general, pe munții cu înălțimi de peste 1 450-1 500 m zăpada începe să se depună la sfârșitul lui octombrie - începutul lui noiembrie, iar în decembrie aceasta se generalizează și persistă până către sfârșitul lui mărțișor; uneori, cele mai înalte masive rămân albe până în luna mai
Munții Vrancei () [Corola-website/Science/306310_a_307639]
-
aflate în stadiu aproape natural. Este accesibilă din stațiunea Soveja și din satul Lepșa, pe DN 2D, continuat cu DJ 205F. Rezervația conține făgete seculare pure, cu exemplare de Fagus silvatica, avînd vîrsta de aproape 260 ani, circa 35 m înălțime și diametre de pînă la 1,2 m. De asemenea, sînt închegate molidișuri, arborete de molid-brad, cu vîrste cuprinse între 100 și 180 ani, în poienile cărora se întîlnesc frecvent afinul (Vaccinium myrtillus), bulbucul de munte (lius europaeus) - monument al
Munții Vrancei () [Corola-website/Science/306310_a_307639]
-
de atunci, constituția geologică a suferit modificări continue. Nucleul masivului este format din roci cristaline — de altfel cele mai răspîndite din această unitate montană. În partea nordică și centrală a Suhardului, cristalinul formează un anticlinal, care dă cele mai mari înălțimi; în axul lui apar șisturi mezometamorfice, iar flancurile sînt alcătuite din șisturi epimetamorfice. Șisturile mezometamorfice sînt prezente prin micașisturi cuarțoase, biotitice și cu granați, șisturi cuarțito-biotitice, paragnaise, gnaise și calcare, care generează un relief cu forme mai rotunjite, cu excepția calcarelor
Munții Suhard () [Corola-website/Science/306308_a_307637]
-
maxime fiind de 2 305 m în Munții Rodnei, 2102 m în Munții Călimani, 1962 m în Munții Maramureș, 1 956 m în Ciucaș, 1 932 m în Suhard, 1923 m în Munții Gîrbova, 1907 m în Ceahlău. Suhardul are înălțimi ce descresc de la 1932 m pînă la 800 m. În partea centrală se desfășoară o culme sinuoasă, în lungul căreia se înregistrează cotele cele mai mari. Urmărind harta hipsometrică constatăm cu ușurință conturarea a trei masive bine individualizate de o
Munții Suhard () [Corola-website/Science/306308_a_307637]
-
Runcu. Caracterele morfologice de ansamblu, cît și unele aspecte de detaliu impun subdivizarea Munților Suhard în trei unități bine individualizate: Omu, Fărăoane și Oușoru. Prin poziția sa geografică, Suhardul are un climat temperat-continental, aflîndu-se sub influența nord-atlantică. Configurația reliefului și înălțimea impun o pregnantă etajare a elementelor climatice. Masivul Suhard se încadrează ținutului climatic al munților înalți (1 700—1900 m), ținutului climatic al munților mijlocii și scunzi (sub 1 700 m), precum și subținutului climei de depresiune. Cea mai mare extensiune
Munții Suhard () [Corola-website/Science/306308_a_307637]
-
au structura de bază constituită din granit. În perioada jurasică au rezultat munți de încrețire din calcar, mai mici decât Alpii. Regiunea Elveției centrale cuprinde șesuri și dealuri.La aceste trei zone se mai adaugă Valea Padului în sud cu înălțimea "Tessin", regiunea Mendrisio și depresiunea Rinului superior, unde se află orașul Basel. În Elveția există 74 de vârfuri muntoase care depășesc 4000 m altitudine, dintre care 55 sunt în Elveția și 19 la granița cu Italia. In Alpii Walliser sunt
Geografia Elveției () [Corola-website/Science/306335_a_307664]
-
Mai nou, pe instrumentele prevăzute cu o tastiera lată se pune și o a cincea coardă (progresele tehnice făcute în construcția instrumentelor permit acest lucru, problema tensiunii și a stabilității acordajului fiind rezolvate). Acea a cincea coardă are de obicei înălțimea la o terță mare sub coarda cea mai gravă (Mi), adică Do. Este utilă pentru piesele care cer note foarte grave, obținute altfel prin reacordarea ("scordatura") unui contrabas cu patru corzi. Pentru acordajul la patru corzi, un paralelism de remarcat
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
Ei se desfășoară pe direcția NV-SE sub forma unor culmi paralele, din ce in ce mai numeroase și mai fragmentate în parte de S-SV, având o culme principala, incepand în pântenul Bugeacului și până în Dealul Carpelit. Acest lanț muntos principal culminează că înălțime în vârful Țuțuiatul (467 m). În prelungirea acestuia spre nord vest se află vârful Pietrosul Mare (426 m) și culmea Pietrosu, după care înălțimile scad treptat, ajungând la 100-170 m în apropiere de localitatea Văcăreni, iar în pintenul Bugeacului, la
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
culme principala, incepand în pântenul Bugeacului și până în Dealul Carpelit. Acest lanț muntos principal culminează că înălțime în vârful Țuțuiatul (467 m). În prelungirea acestuia spre nord vest se află vârful Pietrosul Mare (426 m) și culmea Pietrosu, după care înălțimile scad treptat, ajungând la 100-170 m în apropiere de localitatea Văcăreni, iar în pintenul Bugeacului, la 95 m. Spre sud-est de vârful Țuțuiatu, culmea principala a Munților Macin se continuă printr-o serie de culmi deluroase, cum sunt Dealul Costiag
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
largi, - Dumbravei și Plopilor, ce se prelungește spre nord-est, cu partea superioară a depresiunii Cernei. Această culme secundară este constituită din granițe gnaisice, micașisturi, cuarțite și amfibolite, intens dezagregate. Spre nord-vest, culmea Pricopanului se prelungește prin Dealul Sărărica, dar cu înălțimi mai mici. Tot spre vest, urmează a doua culme secundară, paralelă cu cele precedente, formată din mai multe masive mamelonare, cu caracter insular, înecate în loess și așezate în culise, în care se deosebesc dealurile Orliga (117 m), Carcaliu (95
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
Orliga (117 m), Carcaliu (95 m), Piatra Rîioasă (112 m), Priopcea (409 m) și Mircea Vodă (206 m). Acestea sunt constituite din cuarțite, care predomina în masivul Priopcea, din micașituri, filite etc. și dezvoltate în plină zona stepică, joasă. Ultimele înălțimi, care se prezintă sub formă de masive cu totul izolate, sunt Iacobdeal, cu vârful Victoria (341 m) și Piatră Roșie (ambele constituite din granițe), apoi Dealurile Bujoarele (38 0m), în care apar gresii, șisturi și calcare de varsta devoniana. Pe
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
inverse cu direcții NV-SE ale Munților Macin se relflectă în relieful acestuia nu numai prin orientarea culminor muntos-deluroase, ci și prin orientarea culmilor munots-deluroase, ci și prin direcția văilor principale, cum sunt Luncavița, Taița, Lozova etc. Acești munți, cu înălțime redusă și aspect de dealuri (așa cum arată cele mai multe denumiri din cuprinsul lor), se impun în peisajul geografic general prin numeroase vârfuri ascuțite și versanți abrupți, plini de grohotișuri (în special sectoarele granitice). Dobrogea de nord sau Dobrogea hercinico-chimerică este situată
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
și în partea de nord, unde o separă de Delta marelui fluviu. În partea de est, limită e dată de țărmul lagunar al Razimului, iar spre sud de podișul Dobrogei Centrale. În podișul Dobrogei de nord, relieful se caracterizează prin înălțimi ce variază de la câțiva metri în regiunile de lunca și câmpiile de pe litoral, până la 467 m în vârful Greci (Țuțuiatu) punctul cel mai înalt al întregului podiș dobrogean. Cea mai mare parte din suprafața acestei regiuni (49%) are altitudini cuprinse
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
lunca și câmpiile de pe litoral, până la 467 m în vârful Greci (Țuțuiatu) punctul cel mai înalt al întregului podiș dobrogean. Cea mai mare parte din suprafața acestei regiuni (49%) are altitudini cuprinse între 50 și 200 m, iar circa 40% înălțimi mai mici de 50 m. Relieful cel mai înalt între 200 m și 400 m, nu reprezintă decât 11% din podișul Dobrogei de Nord. Înălțimile cu peste 400 m nu ocupă decât 9 km (0,3%) și se află răspândite
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
suprafața acestei regiuni (49%) are altitudini cuprinse între 50 și 200 m, iar circa 40% înălțimi mai mici de 50 m. Relieful cel mai înalt între 200 m și 400 m, nu reprezintă decât 11% din podișul Dobrogei de Nord. Înălțimile cu peste 400 m nu ocupă decât 9 km (0,3%) și se află răspândite în jurul vârfului Țuțuiatu și vârful Sacari din podișul Atmagea.Cele mai mari înălțimi se află în vestul acestei subregiuni, anume Munții Măcinului.Catre est cu
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
și 400 m, nu reprezintă decât 11% din podișul Dobrogei de Nord. Înălțimile cu peste 400 m nu ocupă decât 9 km (0,3%) și se află răspândite în jurul vârfului Țuțuiatu și vârful Sacari din podișul Atmagea.Cele mai mari înălțimi se află în vestul acestei subregiuni, anume Munții Măcinului.Catre est cu altitudini ceva mai reduse, se desfasoara dealurile Niculițelului, în mare parte împădurite și fragmentate de o serie de dealuri (cursuri de apă cu debit foarte redus, cu scurgeri
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
sub stăpânire bizantina pentru a renaște mai apoi, turcii folosindu-l drept reședința a pașalelor și a înalților demnitari. Din acele timpuri au rămas Moscheea lui Ali Gâzi Pasă, construită în sec.XVII și care deține un minaret cu o înălțime de 23m. Această moschee este cel mai vechi monument arhitectural musulman din România. Moscheea găzduiește o parte din colecția de obiecte de artă orientala, ce aparține Muzeului Deltei Dunării din Tulcea. Puncte de atracție sunt și mormintele lui Ali Gâzi
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
teiul argintiu (Tila tomentosa) se dezvoltă într-o vale îngustă și umedă la altitudini de 350-400 m. Mai apar jugastrul (Acer compester) arțarul, ulmul, gorunul. Se întânesc chiar și exemplare de fag cu grosimea de 0,8 m și o înălțime de 30 m. Subarboretul e slab reprezentat fiind alcătuit din: alun, corn. În covorul ierbaceu semnalam: ferigile, pchivniul, obsiga de pădure, vinarița, mălaiul cucului, coada cocosului. Celelalte rezervații forestiere sunt: Pădurea Niculițel (11 ha), Pădurea Dealul Bujorului de la Babadag (50
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
din care 10.160 ha sunt păduri, 940 ha sunt terenuri neproductive, 130 ha sunt habitate stâncoase și 61 ha sunt alocate administrației, restul de 30 ha fiind pășune comunala ce aparține Consiliului Local Macin. Masivul muntos al Măcinului, având înălțimi maxime cu puțin peste 450 m, afișează o siluetă impozanta, iar piscurile se ridică brusc în apropierea Dunării, situate la aproximativ 20 m altitudine. De reținut că diferența de nivel dintre Lunca Dunării și lanțul principal este de 450 m
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
40 - 50 de specii, vivace, originare din America de Nord, America Centrală și Indiile de Vest. are o tulpină caracteristică, lemnoasă, groasă și aspră, la extremitatea căreia se formează una sau mai multe rozete de frunze. În mediul natural atinge chiar 12 m înălțime. Originară din America Centrală (Mexic și Guatemala), Yucca era folosită de populația maya în urmă cu 2000 de ani ca medicament și hrană. Indienii consideră Yucca cel mai frumos arbust al pustiurilor, îl idolatrizează de veacuri și, datorită efectelor sale miraculoase
Yucca () [Corola-website/Science/306353_a_307682]
-
format din două părți compost și o parte nisip grosier. Se introduce totul într-o lădiță care se menține la umbră și la 21 °C. Când semințele au încolțit se așeză plăntuțele într-un loc luminos. Când acestea vor avea înălțimea de 5-8 cm (adică după circa 3 luni), se replantază separat în ghivece de 13 cm conținând cioburi de teracotă la bază, pentru favorizarea drenajului, și un compost obișnuit. Dacă plantele ajung prea mari și își pierd forma, se pot
Yucca () [Corola-website/Science/306353_a_307682]
-
Turla mănăstirii este vizibilă de la o distanță de cinci kilometri peste Tisa și poate fi admirată de românii din Transcarpatia, regiune a Maramureșului istoric rămasă în Ucraina. În prezent mănăstirea găzduiește 6 măicuțe, stareță fiind monahia Agnia Ciuban. Cu o înălțime maximă de 78 m, biserica mânăstirii Săpânța-Peri se situează în prezent pe locul 3 între lăcașurile de cult din România, după catedrala ortodoxă din Timișoara și biserica romano-catolică Sf.Mihail din Cluj, și înaintea altor edificii impozante de zid, precum
Mănăstirea Săpânța-Peri () [Corola-website/Science/306358_a_307687]
-
micșorate accidental de propriul aparat. A apărut prima dată în episodul din sezonul 1, "Micșorare", în care el și ajutoarele lui plănuiau să micșoreze monumentele, după care orașele lumii. Clover a fost și ea micșorata, dar a fost readusa la înălțimea să . A doua sa apariție a fost în episodul "Mega Mandy", din sezonul 4. Aici a vrut să o mărească pe Clover la dimensiunile unui uriaș, dar a înălțat-o accidental pe Mandy. După ce a observat că a greșit față
Lista personajelor din Spioanele () [Corola-website/Science/306355_a_307684]
-
specie de plante erbacee, perene, din genul Leontopodium Cass., familia Asteraceae. Planta este lânat-tomentoasă, înaltă de 5 - 20 cm, cu inflorescențe compuse din capitule, înconjurate de numeroase bractee lungi, alb - argintii, lânos - păroase.. Dacă în România planta ajunge doar până la înălțimea de maximum 20 cm, ea poate crește în alte țări până la 50 - 80 cm. Inflorescența este îmbrăcată cu frunze păroase, unele mai mari, altele mai mici și care iau forma unei steluțe.Aceasta este formată până la zece inflorescențe cu numeroase
Floarea-reginei () [Corola-website/Science/306428_a_307757]