32,310 matches
-
dezvăluirea falsității acestora afecta imaginea celui ce le apăra, dar era un lucru necesar binelui comun. Era justificat atacul asupra bunului renume al celui ce apăra greșelile, deoarece era unealta de propagare. Din acest motiv, uneori trebuia atacată, pe bună dreptate, faima scriitorilor, pentru a evita extinderea răului. Exista un tip de mânie care nu era considerată a fi păcat, ci devenea virtute când era folosită întru apărarea credinței, ca atunci când cineva vedea că-i sunt insultați părinții și le sărea
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
spunea autorul putea fi găsită în Evanghelia predicată de Sfânta Biserică: "Părinților, creșteți-vă copiii în credința și în învățătura Domnului". Argumentele prezentate constituiau pasaje din Biblie, explicate apoi de către autor: "Căutați mai întâi de toate Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, căci la ce i-ar folosi omului de ar câștiga el lumea întreagă iar apoi să-și piardă sufletul?". Explicația la întrebarea adresată a fost următoarea: "Fie omul cât de bogat, cât de norocos și să câștige el toate
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
cărui rod, se luminează sfântul jertfelnic al Mântuitorului. Ca și albina, vom aduna neîncetat miere pentru hrana românilor, dar ca și ea vom înțepa pe cei ce nu fac bine. Și totul pentru ca în România Mare să domnească adevărul și dreptatea. În special vom încerca să tratăm cu obiectivitatea necesară marile probleme economice, sociale, culturale ale neamului"947. Colectivul de redacție a avut ca obiectiv și tratarea problemelor care vizau procesul de unificare a populației României după 1918 în cadrul noului stat
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
e doar povestire. Henry James inaugura istorisirea ambiguă, la capătul cărei lectorul nu știa prea bine de partea cui să fie, cine are o vină și cine nu. Pentru autorul Desperado, toți eroii sunt disculpați de la bun început, toți au dreptate în felul lor. Cele mai concrete incidente se leagă în final într-o poveste interioară, ni se dezvălui rotițele gândului incipient. Sentimentul rămâne nerostit, el se ghicește. Sfiala Desperado merge mână în mână cu îndrăzneala verbală. Aluzia la sentiment înlocuiește
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Milton, texte cum nu se poate mai anticomuniste, chiar dacă era vorba, în cazul lui Milton, de un comunism avant la lettre. Am avut atunci certitudinea că dacă acest coșmar al nostru comun se putea regăsi în cuvinte pe hârtie, atunci dreptatea exista cândva, undeva, era totuși doar o chestiune de timp s-o aflăm. Vestul percepea coșmarul estului ca pe o tragedie și îl descria în distopii. Amenințarea politică a comunismului este sursa dispoziției distopice a autorilor Desperado. Puține distopii sunt
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
în stare pură. Cum însă de multă vreme ele nu mai sunt separabile în convenția literară, imaginea vestică a cortinei de fier este inevitabil superficială. * Lipsurile economice din interiorul comunismului îl fac pe lectorul vestic să exclame: Trăiască capitalismul, ce dreptate am avut! 1984 de Orwell e o dovadă grăitoare cât de cumplit poate fi comunismul: fără haine, hrană, iubire, intimitate, omenie. Teoria e fundamental greșită. Confortul material lipsește, e drept, dar omenia există, chiar dacă scriitorii din vest n-o pot
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
poarte ochelari sau să-i spună lui Christine ce simte pentru ea ne lasă inerți. Ceea ce ne revoltă însă subteran e insinuarea constantă că demonstrația comunistă e "lipsită de violență", că cei care distribuie ziare și manifeste de stânga au dreptate. Cauza comunismului într-o societate ca cea engleză, insula de protestatari care nu știu de fapt la ce râvnesc ne înfioară. Viața e, la vârsta celor doi adolescenți, "o nemulțumire", un șuvoi subteran, pe care Christine, la cei șaisprezece ani
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
milita pentru direcția în care Japonia merge în prezent. Kuroda este deci omul prezentului, influent, cu putere și faimă, cum a fost și Ono cândva. Ono ar vrea să ne convingă că pictorul Kuroda e un nerecunoscător, că nu are dreptate să-i întoarcă spatele. El își ordonează amintirile în așa fel încât să fim de partea lui, și chiar reușește să ne facă complici până ce adevărul iese la lumină. De fapt prezenta ostilitate a discipolului are un motiv bine întemeiat
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
amestecă trecutul cu prezentul într-o ordine aparent întâmplătoare. În realitate, fiecare episod e perfect conturat, pare un tablou minuscul pictat de Ono însuși. Aceste episoade amestecate ne împing pe urmele povestitorului și încearcă să ne determine să-i dăm dreptate. Când ne dăm seama că nu putem cu niciun chip să-i dăm dreptate, când înțelege și Ono că a pierdut viitorul, e mânios și ne înspăimântă deruta lui. La sfârșitul cărții, Ono ne privește încrâncenat. Roata episoadelor e la
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
perfect conturat, pare un tablou minuscul pictat de Ono însuși. Aceste episoade amestecate ne împing pe urmele povestitorului și încearcă să ne determine să-i dăm dreptate. Când ne dăm seama că nu putem cu niciun chip să-i dăm dreptate, când înțelege și Ono că a pierdut viitorul, e mânios și ne înspăimântă deruta lui. La sfârșitul cărții, Ono ne privește încrâncenat. Roata episoadelor e la început amețitoare. Amestecul e elaborat și merge chiar mult mai departe decât mergeau procedeele
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
nu impune legi. "Gândește cât vrei de eronat, dar ține-o pentru tine", cere ea. "E de neiertat să distrugi imaginea cuiva despre sine de dragul adevărului ori al unei alte abstracțiuni." Realul izvorul literaturii e un ocean de adevăruri contradictorii. Dreptatea și nedreptatea sunt interschimbabile, în final. Iată punctul unde inteligența vie a autoarei frizează patologicul, nebunia. La finalul oricăruia dintre romanele ei, lectorul caută certitudini și se înneacă în întrebări. Nu contează că intriga e neîncheiată; aceasta e deja o
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
nefericire pentru Vic, prezentul ține doar câteva pagini, după care eroul e azvârlit în amărăciunea relatată la trecut, și care se concretizează în indiferența lui Robyn. Robyn recunoaște: "În noaptea aia chiar mi-a plăcut de el". Și pe bună dreptate, dar nici ea nu realizează încă de ce trebuie să-l aprecieze pe Vic. Diagnosticul ei e însă corect: Nenorocirea e că vrea să scoată o mare idilă din asta. Vic telefonează, vine la orele ei și e convins că o
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
fapt. Mă gândesc că, dacă împărțim oamenii în seculari și religioși, eu prefer să scriu proză religioasă, spirituală. În diverse feluri, evident. Ideea mea e să pun în lumină trecerea timpului, să-i celebrez sfințenia, ca să zicem așa. Așa că ai dreptate când subliniezi prezența unei cunoașteri a morților în cărțile mele. Student: Cărțile Dvs par foarte lucrate. Scrieți ușor? Înțelesul e printre rânduri, o implorare a frumosului. Vă exprimați cu mare grijă pentru frumos. Folosiți o groază de hiperbole... PA: Nu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
lucrate. Scrieți ușor? Înțelesul e printre rânduri, o implorare a frumosului. Vă exprimați cu mare grijă pentru frumos. Folosiți o groază de hiperbole... PA: Nu m-aș fi gândit să exprim ce fac în acest fel, dar cred că ai dreptate. Am început prin a scrie poezie. Am publicat câteva volume de poeme, la început nici n-am scris altceva. Au fost trei ori patru cărți de poezie înainte să fac treizeci de ani, prin urmare aspirațiile, visele, cunoașterea poetului trebuie
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și chiar Dvs încheiați romanul spunând, "Sunt iar copil, cerșind în pragul eternității". Nu vi se pare acest final o frustrare izvorâtă dintr-o neputință? PA: Da, așa e. Nu m-am gândit până acum la asta, și chiar ai dreptate. E un mod de a mărturisi că nu putem plonja definitiv din trecut în prezent ori invers. E nereușita alchimistului care nu poate să facă aur. Dar esențialul în alchimie nu e să faci aur, ci să tot încerci la
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Obiceiul de a citi cu creionul în mână nu mă va părăsi ușor. Student: Mă gândeam că lectura tehnicistă ar trebui să vă descurajeze, să vă ascundă simbolurile pe care orice cititor le caută... PA: Acum am înțeles. Sigur, ai dreptate, probabil că ea mă apără, atunci când intru în spiritul cărții, să nu mă trezesc transportat în altă parte. Da, chiar așa și este. Mi-aduc aminte, când eram tânăr, citeam romane de Thomas Hardy ori George Eliot, intram în lumea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
întru totul de acord cu ideea că poezia mea este firească. În mintea mea, ceea ce scriu este o formă de artă extrem de conștientă și mai ales foarte trează chiar dacă nu neapărat conștientă de sine. Pe de altă parte, ai mare dreptate fiindcă încă din copilărie scriam poezie cum respiram. Ceea ce vreau să subliniez este că nu am deloc încredere în revărsările năvalnice de poezie "spontană" ori "poetică". Când studenții sau poeții mai tineri îmi declară cu mândrie că nu-și lucrează
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
sper eu este să dovedesc cum că dezvăluirea e cu putință, că avem mici revelații tot timpul, în toate, și că la rădăcina ei e de fapt iubirea. LV. Tandrețea e punctul tău forte. Iată un poem care îmi dă dreptate: Cu coada cârlig, privindu-mă țintă nelămurită cine sunt dacă am avut și eu pisoi, trecu țanțoș și negru ca smoala un ghemotoc și-mi lăsă ce să-mi lase o unduire mută. Versurile mi-au amintit de o scriitoare
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cum bine zici. Când sunt pusă să aleg între una și alta, sunt în mare încurcătură. Drept să-ți spun, problema mea e mai degrabă "iese poemul?", "e aceasta cu adevărat poezie?" Muzica nu poate lipsi, și cred că ai dreptate, poemele mele sunt liniștitoare, chiar adormitoare uneori. Ce mi-ar mai plăcea să scriu în ritmuri mai alerte, de jazz, dar ce să fac dacă urechea mea naivă percepe mai degrabă melodia, cântecul? LV. Cum ți se pare reacția criticii
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ta nu e rece, ci tandră. Ești un romancier comic afectuos, dacă accepți caracterizarea. DAVID LODGE: Într-adevăr romanele mele sunt pline de ironie, dramatică dar și retorică, din aceea care se asociază cu comedia și satira. Dar ai perfectă dreptate că e și o blândețe, o tandrețe, o latură afectivă în opera mea (unii critici o numesc chiar sentimentală). Nu văd aici nicio contradicție. Unul din idolii mei literari este Dickens, care e și ironic și afectiv până la sentimentalism în
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
traducătorii Irena și Elena Radu; din Serbia a fost Rasa Sekulovic. Niciunul dintre ei nu și-a dorit munca constantă de redactor. A urmat lupta pentru finanțare, ceea ce a cauzat o întârziere de doi ani în apariția revistei. Ai perfectă dreptate când spui că mă interesează valorile literare, nu cele politice. Sunt scriitoare, nu politician: cred că lectura textelor ca literatură e o formă esențială de respect pentru colegii adesea mai mult decât remarcabili din țările pe care le acoperă Orient
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
decât altădată: mulți autori Desperado își țes literatura pe propria viață. Și tu o faci mai mult sau mai puțin și mă întreb cum îi privești pe autorii care preferă măștile, imaginația, identitatea asumată, orice în afară de autorevelare? FS. Da, ai dreptate să mă vezi așa. Urăsc Turnul de Fildeș. Detest poezia care e un joc în și pentru sine. Poemele construite pe figuri de stil (chimia ca metaforă! feminismul la țară!), cu ori fără narațiune. Îmi vine să zic: Ei și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
aș zice că măcar e o întârziere înainte să pun pe hârtie ceva ce mi s-a întâmplat. Resimt însă scrisul ca pe o relaxare. Mă echilibrează. Cu atât mai mult cu cât descrie ceva diferit de ceea ce trăiesc. Ai dreptate, iubirea e pentru mine o temă gravă. Ai dreptate și când vorbești de distanță. Ce fericit ești când te citește cineva ca lumea! Cred că distanța vine din faptul că experiența devine "a mea" abia în clipa de reflexie de după
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pun pe hârtie ceva ce mi s-a întâmplat. Resimt însă scrisul ca pe o relaxare. Mă echilibrează. Cu atât mai mult cu cât descrie ceva diferit de ceea ce trăiesc. Ai dreptate, iubirea e pentru mine o temă gravă. Ai dreptate și când vorbești de distanță. Ce fericit ești când te citește cineva ca lumea! Cred că distanța vine din faptul că experiența devine "a mea" abia în clipa de reflexie de după real. Nu mă prea interesează poezia care exprimă stări
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Mă gândesc la cineva anume când scriu, cineva căruia îi voi da manuscrisul. Lectorul ideal? E ca și cum mi s-ar cere să-l închipui pe Dumnezeu: cineva care mă înțelege total, o inteligență atentă la fiecare cuvințel. Cineva care are dreptate prin definiție; cineva în care te poți încrede. În clipa de față am doi așa ziși lectori mentali. Amândoi scriitori, evident. Unul, poetul britanic Tim Liardet, e un vechi prieten. Avem aceleași entuziasme poetice, deși există clipe usturătoare când nu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]