33,140 matches
-
scrie "Spovedania unui învins", într-o anumită măsură inspirată din relatările Ecaterinei. În această lucrare, Panait laudă realizările ei în funcție de comisar at ocrotirii sănătății în RASSM și o compară cu Ana Meșterului Manole (așa cum Ana a fost sacrificată pentru edificarea mănăstirii, așa și Ecaterina Arbore s-ar fi sacrificat prin alăturarea la bolșevism). În 1937, în toiul Marii Epurări, a fost arestată și condamnată de troica NKVD la moarte prin împușcare. A fost reabilitată de către autoritățile sovietice în timpul destalinizării și de către
Ecaterina Arbore () [Corola-website/Science/329298_a_330627]
-
prin decretul țarului rus. A devenit un oraș din nou, la 1 ianuarie 2011. Nowe Brzesko a fost menționat pentru prima dată în prima jumătate a secolului al XIII-lea. Satul a aparținut episcopilor din Cracovia, care au predat satul mănăstirii Norbertine de lângă Hebdów. La data de 06 octombrie 1279, a devenit un oraș, și primul său wójt (primar) cunoscut a fost Gotfryd, fiul lui Arnold din Ślesin, Polonia Mare. Din cauza mai multor privilegii, orașul s-a dezvoltat rapid, dar în
Nowe Brzesko () [Corola-website/Science/329342_a_330671]
-
soldați din Transilvania, care au jefuit și furat. Sărăcia și foametea au fost frecvente, iar populația a scăzut cu 50%. Mai mult, conflictele cu stareții din Hebdów nu s-au terminat, și locuitorii orașului au fost forțați să lucreze pentru mănăstire (a se vedea iobăgie). În 1761, un grup de locuitori răzvrătit împotriva autorității starețului, și au cerut regelui Stanisław August Poniatowski să-i sprijine. În secolul al 18-lea (vezi dezmembrările Poloniei), Nowe Brzesko a fost anexată de către Imperiul Austriac
Nowe Brzesko () [Corola-website/Science/329342_a_330671]
-
și au cerut regelui Stanisław August Poniatowski să-i sprijine. În secolul al 18-lea (vezi dezmembrările Poloniei), Nowe Brzesko a fost anexată de către Imperiul Austriac (1795). În 1815, a devenit parte a Poloniei Congresului controlată de Rusia. În 1818, mănăstirea a fost desființată, iar orașul, cu cele 151 de case și 900 de locuitori, a devenit proprietate de stat. Situat departe de drumurile principale, în apropiere de granița cu Galiția, orașul a pierdut în 1869 drepturile de oraș, devenind un
Nowe Brzesko () [Corola-website/Science/329342_a_330671]
-
La 11 mai 1188, el a ajuns în fruntea unei armate pentru a lua partye la asediul Acrei de către cruciați participanți la Cruciada a treia. El a murit pe drumul de întoarcere din cruciadă, la Herdern. A fost înmormântat în mănăstirea Sfântului Petru din acel loc.
Rudolf de Zähringen () [Corola-website/Science/328531_a_329860]
-
a apreciat că pe unul din cei mai culți clerici ortodocși români din perioada interbelică . Visarion Puiu a fost un simpatizant al Partidului Național Creștin. PS Țiț Simedrea (n. 4 septembrie 1886, Naipu, jud. Giurgiu — d. 9 decembrie 1971, la mănăstirea Cernica) a fost un cleric ortodox român. Născut "Teodor Simedrea", la 4 septembrie 1886, în localitatea Naipu, din actuala comună Ghimpați, a studiat la Seminarul "Nifon", apoi la "Facultatea de Teologie din București", la "Facultatea de Drept din Iași" și
Episcopia Hotinului (Mitropolia Bucovinei) () [Corola-website/Science/328597_a_329926]
-
apoi la "Facultatea de Teologie din București", la "Facultatea de Drept din Iași" și a continuat studii de specializare în teologie la Montpellier și la Paris, în perioada 1922 - 1923. După ce a devenit văduv, a fost călugărit în 1924, la Mănăstirea Cernica sub numele de "Țiț", si hirotesit arhimandrit. Între 1926 și 1935 a fost arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu numele „"Târgovișteanul"”. Pe data de 11 decembrie 1935, a fost înscăunat Episcop al Hotinului (având Centrul eparhial în orașul Bălti
Episcopia Hotinului (Mitropolia Bucovinei) () [Corola-website/Science/328597_a_329926]
-
s-a făcut abia pe 25 martie 1941, la Suceava"." (dată alegerii a fost 13 iunie 1940, înscăunarea având loc numai la 25 martie 1941, la Suceava). Retras la 30 iunie? 1945 și stabilit la schitul Dârvari din București și mănăstirea Cernica, a decedat la 9 decembrie 1971, la mănăstirea Cernica. PS Părtenie Ciopron, din botez Ștefan-Petre Ciopron (n. 30 septembrie 1896, Păltiniș, județul Botoșani - d. 28 iulie 1980, Mănăstirea Văratec) a fost un ierarh ortodox român, care a îndeplinit demnitățile
Episcopia Hotinului (Mitropolia Bucovinei) () [Corola-website/Science/328597_a_329926]
-
Suceava"." (dată alegerii a fost 13 iunie 1940, înscăunarea având loc numai la 25 martie 1941, la Suceava). Retras la 30 iunie? 1945 și stabilit la schitul Dârvari din București și mănăstirea Cernica, a decedat la 9 decembrie 1971, la mănăstirea Cernica. PS Părtenie Ciopron, din botez Ștefan-Petre Ciopron (n. 30 septembrie 1896, Păltiniș, județul Botoșani - d. 28 iulie 1980, Mănăstirea Văratec) a fost un ierarh ortodox român, care a îndeplinit demnitățile de Episcop al Armatei, cu sediul la Albă Iulia
Episcopia Hotinului (Mitropolia Bucovinei) () [Corola-website/Science/328597_a_329926]
-
30 iunie? 1945 și stabilit la schitul Dârvari din București și mănăstirea Cernica, a decedat la 9 decembrie 1971, la mănăstirea Cernica. PS Părtenie Ciopron, din botez Ștefan-Petre Ciopron (n. 30 septembrie 1896, Păltiniș, județul Botoșani - d. 28 iulie 1980, Mănăstirea Văratec) a fost un ierarh ortodox român, care a îndeplinit demnitățile de Episcop al Armatei, cu sediul la Albă Iulia (1937-1948) și apoi de Episcop al Românului și Hușilor (1962-1978). În perioada celui de-al doilea război mondial, s-a
Episcopia Hotinului (Mitropolia Bucovinei) () [Corola-website/Science/328597_a_329926]
-
venerarea vechilor zei ai slavilor. Cronica lui Nestor a fost revăzută și completată în anul 1116 de către egumenul Silvestru, care și-a pus semnătura la sfârșitul lucrării. Dat fiind faptul că Vladimir Monomahul era patronul satului Vidubici, unde se afla mănăstirea condusă de Silvestru, noua ediție a fost centrată pe personalitatea cneazului și a făcut din acesta figura centrală a narațiunii. A doua versiune a Cronicii lu Nestor este păstrată în Letopisețul Laurențian. A treia ediție a fost scrisă doi ani
Cronica vremurilor trecute () [Corola-website/Science/328594_a_329923]
-
Letopisețul Ipatiev a fost redescoperit la Kiev la începutul secolului al XVII-lea, iar prințul Constantin Ostrojski a primit o copie a acestuia. În secolul al XVIII-lea, istoricul rus Nikolai Karamzin a găsit o copie a aceluiaș manuscris în Mănăstirea Ipatiev din Kostroma. De-a lungul timpului au fost publicate mai multe monografii și versiuni ale cronicii, cea mai veche datând din 1767. Alexei Șahmatov a publicat prima analiză lingvistică pe textul letopisețului în 1908. Dmitri Lihaciov și alți oameni
Cronica vremurilor trecute () [Corola-website/Science/328594_a_329923]
-
cu Ermentruda de Burgundia. Theodoric a preluat posesiunile familiei, însă acestea erau râvnite de supușii săi. După moartea tatălui său din 1105, el a primit comitatul de Montbéliard. El a participat la Concordatul de la Worms. De asemenea, a întemeiat câteva mănăstiri. Soția sa nu este cunoscută. El a avut următorii copii:
Teodoric al II-lea de Montbéliard () [Corola-website/Science/328604_a_329933]
-
de Bouillon și de Henric, a intrat în conflict cu împăratul Henric al IV-lea, iar abația a fost transferată sub autoritatea contelui Arnold de Loon. Arnold i-a forțat pe Henric și pe Godefroi să se retragă din zona mănăstirii. După ce mulți nobili locali au plecat în Prima cruciadă, printre care și Godefroi de Bouillon, puterea lui Henric în regiunea Belgica a crescut mult, iar el a abuzat de ea, în special pe seama mănăstirilor. Împăratul a intervenit și a preluat
Henric de Lorena Inferioară () [Corola-website/Science/328581_a_329910]
-
Godefroi să se retragă din zona mănăstirii. După ce mulți nobili locali au plecat în Prima cruciadă, printre care și Godefroi de Bouillon, puterea lui Henric în regiunea Belgica a crescut mult, iar el a abuzat de ea, în special pe seama mănăstirilor. Împăratul a intervenit și a preluat stăpânirea asupra Limburgului în iulie 1101. Henric era acum nevoit să se supună, drept pentru care a primit Ducatul de Lotharingia Inferioară, pe care Godefroi de Bouillon îl abandonase pentru a pleca în cruciadă
Henric de Lorena Inferioară () [Corola-website/Science/328581_a_329910]
-
Amfilohie. Mitropolitul Daniil al Proilaviei va face la 04 august 1758 prima hirotonie din noua episcopie, a "Ierodiaconul Alexandru Ureache, preot desăvârșit la schitul Nalt al Episcopiei Hotinului". Amfilohie Hotiniul s-a născut în jurul anului 1730. A fost călugărit la Mănăstirea Secu. A studiat probabil la Academia duhovnicească din Kiev; de asemenea a efectuat călătorii de studii la Roma. Amfilohie Hotiniul a deținut funcția de episcop la Hotin din anul 1767 până în anul 1770. Este întâlnit apoi la Iași, dar mai
Episcopia Hotinului (Mitropolia Proilaviei) () [Corola-website/Science/328586_a_329915]
-
de plâns sărăcie, neavând măcar de hrană. Dacă se va numi acestuia din urmă 500 de ruble în fiecare an pentru traiul lui, apoi aceasta destul de bine va înlătura nevoile lui.”" Spre sfârșitul vieții pleacă la Kiev, în Rusia, la mănăstirea Pecerska, unde moare și este înmormântat. "Articol principal:" "Partenie al II-lea". Partenie al II-lea va păstori Mitropolia Proilaviei între 1793 și 1810, fiind înscăunat ca Mitropolit Proilav și Episcop de Hotin odată cu reînființarea mitropoliei în 1793, în condițiile
Episcopia Hotinului (Mitropolia Proilaviei) () [Corola-website/Science/328586_a_329915]
-
Otto al II-lea, conte de Rheineck, Dirk a reușit să își impună propriul candidat (Herman de Horne) ca episcop de Utrecht. Dirk și mama sa au acordat sprijin abațiilor de Egmond și Rijnsburg, care au înflorit în această perioadă. Mănăstirea de călugărițe de la Rijnsburg a fost întemeiată de către Petronilla în 1133. Două dintre nepoatele Petronillei, Sofia și Hedwiga se vor alătura vieții mănăstirești de aici, una dintre ele devenind abatesă. Dirk și soția sa Sofia au efectuat un pelerinaj în
Dirk al VI-lea de Olanda () [Corola-website/Science/328676_a_330005]
-
fi fost activă pe plan politic. Ca sfetnic cel mai apropiat al împăratului, ea a luat parte la conciliile imperiale. Este de asemenea consemnat că ar fi exercitat inluență asupra soțului ei în ceea ce privește dotarea proprietăților bisericești, inclusiv a catedralei și mănăstirii din Bamberg. În 1014, Cunigunda a plecat împreună cu soțul ei la Roma, unde a fost încoronată ca împărăteasă, primind odată cu Henric coroana imperială din mâinile papei Benedict al VIII-lea. Pe parcursul domniei, ea a suferit de o gravă boală, drept
Cunigunda de Luxemburg () [Corola-website/Science/328681_a_330010]
-
a fost încoronată ca împărăteasă, primind odată cu Henric coroana imperială din mâinile papei Benedict al VIII-lea. Pe parcursul domniei, ea a suferit de o gravă boală, drept pentru care a depus jurămîntul ca, în cazul recâștigării sănătății, să întemeieze o mănăstire benedictină de călugărițe la Kassel. La însănătoșire, ea și-a ținut cuvântul și au început lucrările de edificare a mănăstirii; cu toate acestea, Henric a murit în 1024, înainte ca șlucrarea să fie finalizată. După moartea lui Henric, Cunigunda a
Cunigunda de Luxemburg () [Corola-website/Science/328681_a_330010]
-
a suferit de o gravă boală, drept pentru care a depus jurămîntul ca, în cazul recâștigării sănătății, să întemeieze o mănăstire benedictină de călugărițe la Kassel. La însănătoșire, ea și-a ținut cuvântul și au început lucrările de edificare a mănăstirii; cu toate acestea, Henric a murit în 1024, înainte ca șlucrarea să fie finalizată. După moartea lui Henric, Cunigunda a fost nevoită să preia rolul de regentă. A făcut acest lucru alături de fratele ei, iar apoi a predat insignele imperiale
Cunigunda de Luxemburg () [Corola-website/Science/328681_a_330010]
-
a fost săracă, ca urmare a enormelor avuții acordate de către ea și de Henric pentru scopuri caritabile. În 1025, la exact un an după moartea soțului ei, Cunigunda s-a retras la abația Kaufungen, din Hessa, unde a intrat în mănăstirea benedictină întemeiată chiar de ea. La momentul intrării în mănăstire, ea a oferit o relicvă din Sfânta Cruce, s-a lepădat de însemnele regale și a urmat traiul călugăresc. Astfel a rămas în mănăstire, îndeplinind munci caritabile, îngrijind pe cei
Cunigunda de Luxemburg () [Corola-website/Science/328681_a_330010]
-
ea și de Henric pentru scopuri caritabile. În 1025, la exact un an după moartea soțului ei, Cunigunda s-a retras la abația Kaufungen, din Hessa, unde a intrat în mănăstirea benedictină întemeiată chiar de ea. La momentul intrării în mănăstire, ea a oferit o relicvă din Sfânta Cruce, s-a lepădat de însemnele regale și a urmat traiul călugăresc. Astfel a rămas în mănăstire, îndeplinind munci caritabile, îngrijind pe cei bolnavi și trecându-și timpul cu rugăciuni. Ea a murit
Cunigunda de Luxemburg () [Corola-website/Science/328681_a_330010]
-
din Hessa, unde a intrat în mănăstirea benedictină întemeiată chiar de ea. La momentul intrării în mănăstire, ea a oferit o relicvă din Sfânta Cruce, s-a lepădat de însemnele regale și a urmat traiul călugăresc. Astfel a rămas în mănăstire, îndeplinind munci caritabile, îngrijind pe cei bolnavi și trecându-și timpul cu rugăciuni. Ea a murit în 1040 și a fost înmormântată în catedrala din Bamberg alături de soțul ei. Cunigunda va fi canonizată ulterior, de către papa Inocențiu al III-lea
Cunigunda de Luxemburg () [Corola-website/Science/328681_a_330010]
-
Șanț' Anselmo all'Aventino este o biserică, mănăstire și colegiu în Romă, dedicat Sfanțului Anselm. Corpurile clădirii au fost proiectate de către Hildebrand de Hemptinne și Fidelis von Stotzingen, si construite în 1900. Colegiul Internațional Șanț' Anselmo este localizat aici. Biserică are un plan bazilical, iar mozaicurile sale reprezintă
Sant'Anselmo all'Aventino () [Corola-website/Science/328720_a_330049]