33,332 matches
-
unde își cumpără o casă, pe care o va denumi cu umor negru ""Quinta del Sordo"" ("Casa Surdului"), însoțit de Leocadia Weiss, devenită tovarășă de viață după moartea Josefei. Artistul trăiește izolat de lume, stilul său devene grav, satira din tabloul "Bătrânele" (sau "Hasta la Muerte", 1808-1810) capătă trăsături macabre într-un ciclu (1821-1823) de paisprezece scene înfiorătoare: ""Doi bătrâni mâncând supă"", ""Saturn devorându-și copiii"" etc., care produc o impresie extraodinar de deprimantă, adeseori de-a dreptul insuportabilă. În creația
Francisco de Goya () [Corola-website/Science/298333_a_299662]
-
sunt călugărul dominican Fra Angelico (1400-1455), Jacopo Bellini (1400-1470), Piero della Francesca (1416-1492), care a scris și lucrări teoretice în domeniul matematicii și perspectivei. Pictorii din generația următoare au contribuit la înnoirea redării în perspectivă a peisajelor, compunerea minuțioasă a tablourilor, finețea redării figurilor. Printre aceștia se numără: Antonio Pollaiuolo (1432-1498), Andrea del Verrocchio (1435-1488), Domenico Ghirlandaio (1449-1494) - în Florența; Andrea Mantegna (1431-1506) - în Padova; Giovanni Bellini (1430-1516) și Giorgione (ca.1477-1510) - în Veneția. Aceștia din urmă au dat o orientare
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
de exemplu, frescele din biserica "San Giovanni Evangelista"). Începând aprox.cu anul 1590, prevalează arta manieristă cu diverse tendințe stilistice, în care - în contrast cu seninătatea clasică a perioadei precedente - repertoriul formelor devine exagerat, corpurile omenești apar șerpuitoare și crispate ("Figura serpentinata"), tablourile sunt încărcate cu multe elemente decorative, anunțând ivirea stilului "baroc". Reprezentanți valoroși ai manierismului sunt: În arhitectura Renașterii se pot deosebi două tendințe: Muzica din timpul Renașterii corespunde "vârstei de aur" a polifoniei. Genurile cele mai frecvente sunt "messele", "motettele
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
milă de Galatea așa că transformă picăturile de sânge a lui Acis într-un râu care curge în mare. Legendele nimfelor au surescitat imaginația multora, însă mai ales a pictorilor celebrii care le-au consacrat acestora unele dintre cele mai frumoase tablouri existente.
Nimfă (mitologie) () [Corola-website/Science/298353_a_299682]
-
Frumoase". După două încercări nereușite de a obține bursa ""Grand Prix de Rome"", care i-ar fi înlesnit o călătorie de studii în Italia, părăsește în 1849 "Academia" și se pregătește pentru expoziția "Salonului Oficial", unde în 1852 prezintă un tablou de mari dimensiuni, ""Pietà"", la care lucrase timp de trei ani, lucrare care din păcate s-a pierdut. Este acceptat la "Salon" și în 1853, cu lucrările "Darius în timpul bătăliei din Gaugamela" (Musée Gustave-Moreau Cat. 223) și "Cântarea cântărilor" (Dijon
Gustave Moreau () [Corola-website/Science/298366_a_299695]
-
ani, lucrare care din păcate s-a pierdut. Este acceptat la "Salon" și în 1853, cu lucrările "Darius în timpul bătăliei din Gaugamela" (Musée Gustave-Moreau Cat. 223) și "Cântarea cântărilor" (Dijon, Musée de Beaux-Arts). La Expoziția Mondială din 1855 participă cu tabloul "Atenienii sunt sacrificați Minotaurului în labirintul din Creta". Aceste prime apariții oficiale sunt înregistrate doar succint de critici; tânărul pictor este enumerat printre emulii lui Delacroix și Chassériau. Tatăl său îi cumpără o casă într-un cartier din stânga Senei (""rive
Gustave Moreau () [Corola-website/Science/298366_a_299695]
-
o cunoaște pe Alexandrine Dureux, o tânără educatoare, de care se îndrăgostește. Legătura lor a durat douăzeci și cinci de ani, până la moartea Alexandrinei, fără a fi legalizată printr-o căsătorie. În 1864 este distins cu o medalie a "Salonului Oficial" pentru tabloul "Oedip și Sfinxul", iar în 1868 devine membru al juriului concursului pentru ""Grand Prix de Rome"", ceea ce nu împiedică însă, în 1869, criticile defavorabile pentru "Prometeu" și "Jupiter și Europa", care-l determină pe artist să se țină în acel
Gustave Moreau () [Corola-website/Science/298366_a_299695]
-
până atunci prin simplificarea, chiar abstracțiunea aplicată fundalurilor, prin contrastele coloristice mai accentuate și prin tendințe ornamentale. E vorba de "Salomea", "Hercule și hidra din Lerna", "Viziunea (Salomea cu capul lui Ioan Botezătorul)" și "Sfântul Sebastian", apreciate de critică drept tablouri vizionare. Decorat, artist recunoscut și deosebit de apreciat, Moreau lucrează fără odihnă. Pictează tablouri mari cu teme din mitologia greco-romană, desenează flori tropicale în serele Muzeului de Științe Naturale. La Expoziția Universală din 1878 de la Paris prezintă aproximativ zece tablouri și
Gustave Moreau () [Corola-website/Science/298366_a_299695]
-
și prin tendințe ornamentale. E vorba de "Salomea", "Hercule și hidra din Lerna", "Viziunea (Salomea cu capul lui Ioan Botezătorul)" și "Sfântul Sebastian", apreciate de critică drept tablouri vizionare. Decorat, artist recunoscut și deosebit de apreciat, Moreau lucrează fără odihnă. Pictează tablouri mari cu teme din mitologia greco-romană, desenează flori tropicale în serele Muzeului de Științe Naturale. La Expoziția Universală din 1878 de la Paris prezintă aproximativ zece tablouri și este distins cu o medalie. Colecționarii îl asaltează cu oferte, în special Charles
Gustave Moreau () [Corola-website/Science/298366_a_299695]
-
drept tablouri vizionare. Decorat, artist recunoscut și deosebit de apreciat, Moreau lucrează fără odihnă. Pictează tablouri mari cu teme din mitologia greco-romană, desenează flori tropicale în serele Muzeului de Științe Naturale. La Expoziția Universală din 1878 de la Paris prezintă aproximativ zece tablouri și este distins cu o medalie. Colecționarii îl asaltează cu oferte, în special Charles Hayem, care achiziționează în 1879 "Phaeton", și Antony Roux, și îi comandă acuarele după fabulele lui La Fontaine. Primele douăzeci și cinci de foi din acest ciclu sunt
Gustave Moreau () [Corola-website/Science/298366_a_299695]
-
an termină polipticul "Istoria umanității". În 1888 este ales membru al "Academiei de Arte Frumoase". Apare des în cercurile simboliștilor și predă începând cu anul 1891 pictura la "Școala de arte frumoase". Moartea tovarășei de viață îi inspiră în 1890 tabloul cu tema tragică "Orfeu la mormântul Euridicei" (Musée Gustave-Moreau). Și "Jupiter cu Semele", operă definitivată în 1895, tratează o pierdere. În mai 1895 se apucă să realizeze ultimul său proiect de anvergură: își transformă casa în muzeu. Cele din urmă
Gustave Moreau () [Corola-website/Science/298366_a_299695]
-
la mormântul Euridicei" (Musée Gustave-Moreau). Și "Jupiter cu Semele", operă definitivată în 1895, tratează o pierdere. În mai 1895 se apucă să realizeze ultimul său proiect de anvergură: își transformă casa în muzeu. Cele din urmă străduințe sunt dedicate unui tablou rămas nerealizat, "Lirele moarte", prin care tinde să creeze o mitologie personală, corelată miturilor antice prin aluziile la condiția artistului, la Eros și Thanatos. Gustave Moreau moare la Paris, la 18 aprilie 1898. Este înmormântat în cimitirul din Montmartre. Una
Gustave Moreau () [Corola-website/Science/298366_a_299695]
-
fete se apleacă cu compasiune asupra capului cântărețului mort, amuțit pentru totdeauna din cauza menadelor furioase. ""Salomea dansând"" nu este o operă terminată. Trupul alb al Salomeei, aproape gol, cu tatuaje ce îi conferă erotism, este singura sursă de lumină pe tablou. Arhitectura misterioasă a palatului lui Irod este redată rapid, grăbit, în auriu, brun și roșu. ""Phaeton"" e fiul Soarelui, el vrea să se plimbe cu carul tatălui său, dar gonește caii până ce pierde controlul asupra carului și cade în spațiu
Gustave Moreau () [Corola-website/Science/298366_a_299695]
-
lui Irod este redată rapid, grăbit, în auriu, brun și roșu. ""Phaeton"" e fiul Soarelui, el vrea să se plimbe cu carul tatălui său, dar gonește caii până ce pierde controlul asupra carului și cade în spațiu, fulgerat de Zeus. Acest tablou, realizat în tehnica acuarelei, ar fi trebuit să servească drept bază a unei fresce decorative, care însă nu s-a realizat niciodată. ""Hesiod și Muza"" redă în mod alegoric portretul poetului grec din Beoția, în momentul inspirației.
Gustave Moreau () [Corola-website/Science/298366_a_299695]
-
(n. 18 noiembrie 1906, Craiova - d. 28 decembrie 1997, București) a fost un pictor român, cunoscut mai ales pentru portretele sale, dar și pentru alte tipuri de tablouri și ilustrații de cărți. Prin originalitatea, măiestria și realismul ei profund, arta lui și-a câștigat o mare prețuire în țară și peste hotare. A studiat pentru scurtă vreme (1926) la "Școala Națională de Arte Frumoase" din București, dar nu
Corneliu Baba () [Corola-website/Science/297112_a_298441]
-
distanța unui deceniu (1940-1950), într-un moment când își căuta propriul drum, artistul era confruntat cu fenomenul de înghețare a limbajului în formele neoacademice, convenționale. A avut o scurtă perioadă în care a pictat în stilul realismului socialist, oțelari și tablouri cu țărani, dar și-a revenit repede. Baba depășește contradicția simplificatoare a acestui climat. Soluția sa se bazează pe apelul la valorile marii tradiții a picturii, numit de obicei spațiu al clasicității. Se refugiază în tablourile cu țărani și pictează
Corneliu Baba () [Corola-website/Science/297112_a_298441]
-
realismului socialist, oțelari și tablouri cu țărani, dar și-a revenit repede. Baba depășește contradicția simplificatoare a acestui climat. Soluția sa se bazează pe apelul la valorile marii tradiții a picturii, numit de obicei spațiu al clasicității. Se refugiază în tablourile cu țărani și pictează foarte multe scene din timpul răscoalei din 1907. Pictorul redescoperă chipul și universul țăranului român, conferindu-le simbolul permanenței , din această epocă datează pânzele "Întoarcerea de la sapă", 1943; "Țărani", 1953; "Odihnă pe câmp", 1954; "Oameni odihnindu
Corneliu Baba () [Corola-website/Science/297112_a_298441]
-
Rusia (pe atunci Uniunea Sovietică) și apoi a câștigat o medalie de aur la o expoziție internațională la Varșovia. În 1956, Baba a însoțit "Jucătorul de șah" și alte două picturi la o expoziție din Veneția, apoi a călătorit împreună cu tablourile la expoziții din Moscova, Leningrad și Praga. A desenat ilustrații pentru romanul cu țărani al lui Mihail Sadoveanu, "Mitrea Cocor". În 1958, Baba a fost numit Profesor de Pictură la "Institutul de Arte Frumoase Nicolae Grigorescu" din București și a
Corneliu Baba () [Corola-website/Science/297112_a_298441]
-
Baba a fost numit Profesor de Pictură la "Institutul de Arte Frumoase Nicolae Grigorescu" din București și a primit titlul de Maestru Emerit al Artelor. Acum, problemele anterioare cu autoritățile comuniste par să dispară. În următoarea decadă, el și cu tablourile sale vor călători în toată lumea participând la expoziții în locuri diverse precum Cairo, Helsinki, Viena și New Delhi, culminând cu o expoziție personală avută la Bruxelles în 1964. În 1962, guvernul român îi va acorda titlul de "Artistul poporului", anul
Corneliu Baba () [Corola-website/Science/297112_a_298441]
-
al Fundației Culturale Române. Aproape toate operele lui Corneliu Baba au rămas în România, abia dacă există vreun muzeu mai important din țară care să nu aibă măcar o operă de-a sa. Una dintre puținele opere din afara României este tabloul impresionist numit Spaima, aflat la Muzeul Szepmuveszeti din Budapesta. Printre cele mai importate opere sunt o serie de portrete care au determinat criticii să-l compare cu Francisco Goya. Printre acestea sunt portretul din 1952 al lui Mihail Sadoveanu (aflat
Corneliu Baba () [Corola-website/Science/297112_a_298441]
-
portretul din 1952 al lui Mihail Sadoveanu (aflat la Muzeul de Artă Timișoara) și portretul din 1957 al lui Krikor Z. Zambaccian (la Muzeul Zambaccian, tot în București). Aceasta artă a jocului de lumini, inspirată de la Rembrandt este preponderentă în tablourile care prezintă portretele altor personalitați cum ar fi Lucia Sturdza-Bulandra, George Enescu, Tudor Arghezi, Ion Irimescu(aflat la Muzeul de Artă "Ion Irimescu", mun. Fălticeni, județul Suceava). În portretele sale a acordat o atenție deosebită mâinilor, ca element cheie în
Corneliu Baba () [Corola-website/Science/297112_a_298441]
-
Corneliu Baba este cel mai mare portretist român. Își pregătea portretele, pe urmele maestrului său Rembrandt, printr-un un număr uriaș de schițe ale mâinilor sau ochilor. Între șaptezeci și optzeci de ani, Baba a realizat o serie extensivă de tablouri de Arlechini și Regi Nebuni, majoritatea rămânând în colecția sa privată până la moarte. Din nou, se observă o analogie cu perioada ultimă a lui Goya dar și cu pictura expresionismului german. Critici de artă, cum ar fi Pavel Șușară, autorul
Corneliu Baba () [Corola-website/Science/297112_a_298441]
-
până la moarte. Din nou, se observă o analogie cu perioada ultimă a lui Goya dar și cu pictura expresionismului german. Critici de artă, cum ar fi Pavel Șușară, autorul unui album monografic dedicat pictorului, au văzut în acest ciclu de tablouri o reacție personală a artistului în fața absurdului dictaturii comuniste și al "rinocerizării" României. Deși ar fi putut fi considerat relativ demodat pentru un pictor care picta în secolul XX, Baba lucra în tradiția Marilor Maeștri, nefiind nici în legătură cu realismul socialist
Corneliu Baba () [Corola-website/Science/297112_a_298441]
-
În prezent, cea mai mare colecție de lucrări dar și obiecte ale artistului se găsesc în "Colecția Baba", la Muzeul de Artă Timișoara. Colecția a fost donată muzeului de soția artistului și include 90 de piese, printre care și câteva tablouri aduse de la Muzeul Național de Artă și de la Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București. A fost profesor universitar la Iași (din 1946) și la București (din 1958).
Corneliu Baba () [Corola-website/Science/297112_a_298441]
-
Ciurcu și actorul Iancu Brezianu. B.P. Hasdeu i-a trimis o felicitare foarte elogioasă și prietenească. La banchet, maestrului i s-au oferit câteva daruri simbolice: o călimară de bronz, un ceasornic de buzunar, o pană de argint și un tablou pictat de I.V. Voinescu. În acea zi, a fost tipărit un număr de revistă festiv și unic, pe opt pagini, cu titlul "Caragiale". Pe copertă avea un desen de N. S. Petrescu și o caricatură de Constantin Jiquidi, iar textele
Ion Luca Caragiale () [Corola-website/Science/297104_a_298433]