32,310 matches
-
într-adevăr celei mai fericite înțelepciuni în alegerea caracterelor, o forță a imaginației pe care însuși marele Corneille o admira. De la Lope de Vega a luat el personajul din Mincinosul, despre care spunea cu atâta modestie și atât de puțină dreptate, că ar da două din cele mai bune piese ale sale pentru a-l fi imaginat." Marmontel critică totuși lipsa de regularitate în Elemente de literatură (Eléments de littérature) din 1787, ceea ce nu are nimic uimitor din partea unui om care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scape neglijent paginile, bătrânul doctor strigă, indignat: "Bartholo Ce este Precauția inutilă? Rosine Este o nouă comedie. Bartholo Vreo dramă, ceva! Vreo prostie de un gen nou! Rosine Habar n-am. Bartholo Hm, hm, ziarele și autoritatea ne vor face dreptate. Secol barbar!.... Rosine Tot timpul injuriați sărmanul nostru secol. Bartholo Scuză-mă că mi-am permis! Ce anume a produs pentru ca să fie lăudat? Prostii de toate felurile: libertatea de gândire, gravitația, electricitatea, tolerantismul, inocularea, chinina, Enciclopedia și dramele..." Scriitorii epocii
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
1933-1941). Am participat la toate experiențele, și nu există vreuna care să fi vizat dezvoltarea funcției didactice a scenei. Era vorba în mod expres de a domina pe platou marile ansambluri tematice ale epocii noastre: luptele pentru petrol, războiul, revoluția, dreptatea, chestiunea rasială etc. Ceea ce a dus la necesitatea transformării complete a scenei." O altă influență este hotărâtoare asupra dramaturgiei brechtiene. În 1935, Brecht asistă, la Moscova, la un spectacol dat de trupa actorului chinez Fang-Lang. Foarte admirativ în fața utilizării scenice
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
alcătuită mai mult pe principiul reprezentării decât pe acela al valorii pieselor incluse. Înregistrate cu mijloace moderne, textele dovedesc prezența încă vie a genului în Oltenia, culegerea fiind una dintre cele mai bogate publicate până la acea dată. Studiul Ideea de dreptate și libertate în cântecul popular (1988), consacrat haiducului și haiduciei, este în bună măsură didactic și sociologizant. Având o memorie prodigioasă, fostul deținut politic P. și-a notat și a inclus în antologia Poezia în cătușe (1995) versuri scrise în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288923_a_290252]
-
din închisori. SCRIERI: Atlasul complex Porțile de Fier (în colaborare), București, 1972; Pasărea măiastră, București, 1974; Dreptul la viață, Craiova, 1979; Ideea de unitate națională în viziunea populară, Craiova, 1980; „Ghilușul” și „Suflet oltenesc” (în colaborare), Craiova, 1988; Ideea de dreptate și libertate în cântecul popular, Craiova, 1988; Folclor literar românesc, Craiova, 1989. Culegeri: Cântec vechi din Oltenia, Craiova, 1967 (în colaborare); Cântece bătrânești din Oltenia, pref. Dumitru Șandru, Craiova, 1970. Antologii, ediții: Cântec de pe Jiu, Craiova, 1971 (în colaborare cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288923_a_290252]
-
în cea cultă, RL, 1977, 18; Ion Taloș, 1877 în folclor, ST, 1977, 5; Nicolae Bot, „Războiul pentru Independență în viziunea populară”, ST, 1977, 5; Rodica Florea, „Războiul pentru Independență în viziunea populară”, RITL, 1977, 3; C. Negreanu, „Ideea de dreptate și libertate în cântecul popular”, LL, 1989, 3; Livia Bot, „Ideea de dreptate și libertate în cântecul popular”, AAF, 1991, 346-347; Nicolae Panea, Domnul profesor, „Suflet oltenesc”, 1994, 2; Datcu, Dicț. etnolog., II, 168-169; Firan, Profiluri, II, 178-180. I.D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288923_a_290252]
-
5; Nicolae Bot, „Războiul pentru Independență în viziunea populară”, ST, 1977, 5; Rodica Florea, „Războiul pentru Independență în viziunea populară”, RITL, 1977, 3; C. Negreanu, „Ideea de dreptate și libertate în cântecul popular”, LL, 1989, 3; Livia Bot, „Ideea de dreptate și libertate în cântecul popular”, AAF, 1991, 346-347; Nicolae Panea, Domnul profesor, „Suflet oltenesc”, 1994, 2; Datcu, Dicț. etnolog., II, 168-169; Firan, Profiluri, II, 178-180. I.D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288923_a_290252]
-
învățământ, la Bistrița și Năsăud, începe calvarul profesorului și poetului, care se întâlnește la fiecare pas cu semnele trădării, lingușelii, delațiunii, cu ofensiva proletcultismului și a stalinizării. Romanul În colț lângă fereastră narează astfel de întâmplări, pe care spiritul de dreptate al autorului nu le poate oculta, sperând într-un fel de justiție divină a istoriei. Alte două volume, Tărâmul izvoarelor și Pinii de pe Golna, rememorează secvențe legate de viața aromânilor din Turia, ciclul continuând cu Pe muntele Ebal (1990), Steaua
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
ignominiei lui Păturică este imaginat de autor a fi trădarea și uciderea lui Tudor Vladimirescu în schimbul isprăvniciei pe două județe. Dar roata norocului intră impetuos pe panta ei declinantă odată cu revenirea în scaunul țării a unui domn pământean, care face dreptate și pedepsește aprig pe ticălos, tot atunci aflându-și cuvenitul sfârșit chera Duduca, chir Costea Chiorul și Andronache Tuzluc. Destin regizat autoritar de autor, din perspectiva morală și moralizatoare proprie oricărei scrieri edifiante, ceea ce dictează și introducerea în acțiune a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]
-
litere la Paris, beneficiind temporar de un stipendiu acordat de Guvernul provizoriu de la 1848. Întors în țară în 1853, intră în magistratură, fiind și procuror la Curtea de Casație. Ales deputat în 1859, este numit apoi ministru ad-interim la Departamentul Dreptății și ministru al Cultelor. În 1882 a devenit membru de onoare al Academiei Române. Debutul lui C. se leagă de „Curierul românesc” al lui I. Heliade-Rădulescu, unde în 1847 publică notații satirice în proză și cronici teatrale, urmate de versuri patriotice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286484_a_287813]
-
al V-lea î.Hr., a dramei satirice cu text literar, al cărei părinte, Pratinas din Phlius, era contemporan cu Eschil. Cu timpul, drama satirică va completa ciclul tragediilor, pentru a atenua tensiunea, încheindu-se obligatoriu cu triumful Binelui și al Dreptății asupra Răului, iar manifestarea parodică și dezvoltarea personalului și a elementelor de compoziție o va apropia de comedia veche. Particularitatea spațiului roman - consideră autoarea - constă în faptul că, deși subiectele dramei satirice au fost preluate în poemul epico-dramatic, amplificându-se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288807_a_290136]
-
al cărui statut este incert și paradoxal, riscă să eludeze cercetarea noastră. 2. CATEGORIA DE RELIGIETC "2. CATEGORIA DE RELIGIE" Totuși, definirea religiei este o sarcină pe cât de ingrată, pe atât de inevitabilă. De altfel, Spiro a remarcat, pe bună dreptate, că „după cum o definiție nu poate lua locul cercetării, nici aceasta din urmă nu se poate desfășura În absența unei definiții”. Acest fapt este cu atât mai valabil În cadrul unei introduceri la o istorie a religiilor, operă fondată, prin natura
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
monumente: singurele obiecte evidente; e) semne, reprezentări, compoziții și proto-texte. Desigur, trebuie să fim precauți: nu orice comportament ritual este religios și nu orice act neobișnuit și „non-utilitar” este ritual. C. Perlès (În LeroiGourhan, 1988, p. 907) avertizează pe bună dreptate că, În cazul preistoriei, se tinde prea des să se considere ritual orice fenomen care nu poate fi Încadrat În gesturile vieții cotidiene: prezența argilei sau a vetrelor În preajma unui mormânt, lespezi scrijelite sau arse, asocieri neobișnuite de resturi etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Dar Întrucât ritul este prin definiție repetitiv, nu i se poate afirma existența decât prin eliminarea oricărei ipoteze ( Întâmplare, scop utilitar, modă) și apoi prin demonstrarea naturii sale repetitive În spațiul unui context cultural clar. A fost relevată, pe bună dreptate, o legătură privilegiată Între religie și „arte” (vezi subcapitolul 8). Mai dificil este să discutăm despre gândirea religioasă acolo unde lipsesc vestigiile iconografice sau „artistice”, acolo unde un astfel de fir al Ariadnei lipsește. Una dintre problemele de nerezolvat este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unor popoare și tipuri fizice exotice. Avem de-a face cu evoluții intermitente În liniile deja cunoscute, cu o multitudine de inovații mărunte regionale și locale. În același timp, asistăm chiar la explozia unui fapt cultural, care continuă, pe bună dreptate, să uimească și care creează impresia, oarecum falsă, a unei documentări arheologice mult mai bogate, mai exemplificatoare și mai precise. Acest fapt cultural este „arta”. Sau, Într-un termen de preferat, fiind mai cuprinzător și mai neutru, grafismul: a trasa
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
omului de a-și revedea casa după ce și-a petrecut mulți ani În Închisoare”3. Iar cel care nu reușește să se facă ascultat pe lumea această se consolează că În lumea de dincolo un zeu Îi va putea face dreptate 4. Într-un cuvânt, se naște - sau cel puțin Își face apariția și se accentuează - sentimentul că răul este intrinsec societății umane. Există, Într-o ultimă analiză, o dezvoltare a conștiinței, iar roadele acesteia se pot vedea În afirmarea unei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
facă rău, dar inima lor este cea care a Încălcat ceea ce le-am spus (Coff. T., cap. VII, 1130). Putem deduce o aparentă impietate În cântecul Harpistului, În plăcerea de a contempla sfârșitul unei lumi incapabile să Înfăptuiască ordine și dreptate, În vertijul unei sinucideri contemplate, În „de ce-ul” referitor la rău. Dar tocmai această impietate este o aplecare pasionată asupra problemei „de ce-ului” istoriei, În căutarea unei justificări, a unei origini transcendente care să dea seamă. La celălalt capăt al
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care a descoperit În experiența sa de om că se poate Încrede În divinitate, că o poate simți aproape ca sprijin În suferințele sale; acesta Îi recunoaște meritul de a fi Întemeiat lumea și societatea și de a fi Împlinit dreptatea: Oamenii, vitele Zeului, sunt bine Îngrijiți. El a creat pentru ei cerul și pământul, el a gonit crocodilul din apă. A creat aerul pentru ca nasurile lor să poată trăi. Aceștia sunt imaginea sa, ieșită din membrele sale. El Înalță cerul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care abia la sfârșit reușesc să-i acorde lui Horus locul său cuvenit, după ce Osiris Își trimite din lumea de „dincolo” mesagerii Întunecați ca să amenințe că Îi va lua În regatul său funerar pe toți cei care se vor opune dreptății. Textul este plin de episoade În spatele cărora se Întrezărește un mit specific, cum ar fi cel al decapitării lui Isisxe "Isis" de către fiul său Horus, Într-un moment de furie (la acesta va face aluzie mult mai târziu și Plutarh
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de folosirea pietrei, ci și a bronzului, trăiește o consolidare progresivă a civilizației neolitice și a vieții asociate ei. Aceasta din urmă dobândește forme tot mai clare și consistente, astfel Încât, așa cum s-a mai semnalat, se poate vorbi pe bună dreptate despre o adevărată „revoluție urbană”. La sfârșitul perioadei apare pentru prima dată scrierea, ducând civilizația umană În pragul „epocii istorice”. Perioada calcolitică mesopotamiană se Împarte În cinci etape, care au luat numele localităților În care a fost descoperită pentru prima
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și postulează existența uneia sau a mai multor etnii aloglote. Astfel, cu câteva decenii În urmă, s-au propus nume convenabile pentru vechile populații mesopotamiene, cum ar fi protoeufrateni, prototigrizi, subarei și altele. De asemenea, s-a observat, pe bună dreptate, că, În faza finală a civilizației calcolitice mesopotamiene, a lăsat indubitabile semne se participare și cultura Elamului, care a Înflorit la est de Mesopotamia, În actualul Iran sud-vestic: o mare cultură urbană, care a produs, printre altele, a doua scriere
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ca un serviciu pe care omul Îl aduce divinității pentru a-i satisface toate aceste nevoi „umane”. De asemenea, zei iubesc, urăsc, se Înfurie, sunt generoși, capricioșii, apatici, se tem de amestecurile celorlalți, Își reproșează aventurile, se lasă corectați, iubesc dreptatea, dar Îi depășesc limitele, sunt geloși, răzbunători, Îndurători etc. Antropomorfismul privește inclusiv diferențierea sexuală dintre zei; de fapt, această diferențiere stă la baza vieții lor, după cum s-a afirmat deja implicit la subcapitolul 1. Așadar, există zei și zeițe, căsătorii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
apar 50 de „nume” ale lui Mardukxe "Marduk"; acestea pot părea alte divinități, Însă, În realitate, nu sunt decât epitete sau personificări mitice. Un alt exemplu: trebuie să recunoaștem că nu există două divinități Kittuxe "Kittu" („Drept”) și Mșșaruxe "Mșșaru" („Dreptate”), ci, atunci când apar În imnul de laudă al zeului dreptății Șamaș, acestea sunt două atribute caracteristice aceluiași zeu. Totodată, există multe dubluri ale numelor divine, unul În formularea sumeriană, iar altul În cea akkadiană (Utuxe "Utu"/Șamaș, Inanna/Iștarxe "Iștar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
părea alte divinități, Însă, În realitate, nu sunt decât epitete sau personificări mitice. Un alt exemplu: trebuie să recunoaștem că nu există două divinități Kittuxe "Kittu" („Drept”) și Mșșaruxe "Mșșaru" („Dreptate”), ci, atunci când apar În imnul de laudă al zeului dreptății Șamaș, acestea sunt două atribute caracteristice aceluiași zeu. Totodată, există multe dubluri ale numelor divine, unul În formularea sumeriană, iar altul În cea akkadiană (Utuxe "Utu"/Șamaș, Inanna/Iștarxe "Iștar" etc). Complexul denumirilor din panteonul mesopotamian este rezultatul unei documentări
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
zeului infernal Nergalxe "Nergal" (cf. subcapitolul 4.4.b). La sumerieni, Utuxe "Utu" este principalul zeu al războiului, În timp ce akkadianul Șamaș este În special lumina solară, luată chiar În sens spiritual: „el cercetează fiecare ungher”; discerne binele de rău; reprezintă dreptatea și legea și Îi pedepsește pe cei care o Încalcă. Este considerat astfel de către legiuitori, precum Hammurabi, care pune să fie reprezentat În poziție de adorație În fața acestui zeu În partea superioară a stelei pe care este scris codul său
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]