32,407 matches
-
să se descurce singură, să devină, de la optsprezece ani, animatoarea banchetelor și altor întâlniri ale celor veniți în stațiune. Se făcuse gheișă pentru a câștiga bani cu care să-i plătească medicamentele fiului profesoarei de shamisen (instrument tradițional japonez). Era gestul ei discret de sacrificiu și de respect pentru mama lui de la care luase, cândva, lecții de muzică. O ajuta Yoko, devotata ei ucenică, care-l îngrijea pe băiatul bolnav al profesoarei. Etica profesiei de gheișă înscria și interdicția de a
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
amintește și relatează în jurnal despre cunoașterea unor clienți de care s-a îndrăgostit, recunoaște că pe unii i-a respectat, că în prezența altora a trăit experiențe șocante, sado-masochiste. Își mărturisește compasiunea față de bărbații timizi, faptul că vibra la gesturile tandre ale unor clienți. Totodată își ironizează eșecurile sentimentale, ironizează proastele maniere ale clienților. Pentru a completa imaginea unei prostituate de lux, autoarea evocă momente în care se afla în postura de damă de companie, mai cu seamă când își
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
volumul de debut. Devine un redutabil jucător de șah, participă la concursuri, face parte din echipa de șah prin corespondență a României. Se împrietenește cu Leonid Dimov: cei doi sunt o vreme nedespărțiți, adoptă o formulă de viață boemă, cu gesturi „absurde”, de sfidare a marasmului vieții zilnice, a cenușiului orizont cotidian și, în nesfârșite colocvii informale, pun bazele teoretice ale onirismului. Din 1963 e doi ani corector la Editura Meridiane. Debutează în toamna lui 1964, cu schița Aripi și roți
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
condițiilor / 163 2.3.3. O acțiune care reproduce realul / 165 2.3.4. Al Patrulea Perete / 168 2.4. Actorul în centrul atenției / 169 2.4.1. Un joc plin de naturalețe / 170 2.4.2. Puterea emoțională a gestului / 172 2.4.3. Sensibilitatea comediantului / 176 3. Lessing, un emul al lui Diderot / 183 3.1. Anticlasicismul / 184 3.2. Realismul în serviciul moralității / 186 3.3. Un spectacol edificator / 191 4. Goldoni, reformatorul comediei în Italia / 194 4
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
alt nume, nu putem spune că își adaptează limbajul aceluia al fiecărui personaj cu privire la care ne avertizează că îi va da cuvântul? O putem face; nu văd un alt răspuns. Or, a te conforma altcuiva, fie prin vorbă, fie prin gest, nu înseamnă să-l imiți pe cel căruia i te conformezi? Fără îndoială. Dar în cazul acesta, mi se pare, Homer și ceilalți poeți recurg la imitație în povestirile lor. Cu siguranță. Dimpotrivă, dacă poetul nu s-ar ascunde niciodată
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
două criterii la care predecesorul său nu recurgea. Prin "mijloc", Aristotel înțelege forma utilizată de artist, materialele cu care lucrează. Este un asamblaj ritmic special de declamație, de muzică și cânt, la care recurge autorul dramatic, este un sistem de gesturi care constituie instrumentul mimului, sunt forme și culori pe care pictorul le combină după voia lui etc. Prin "obiect", Aristotel înțelege omul sau un alt obiect (însuflețit ca animalul, neînsuflețit ca un peisaj). Criteriul acesta ultim îi permite să diferențieze
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
În ce fel trebuie Poetul să facă cunoscută decorarea și acțiunile necesare într-o piesă de teatru". Tot ceea ce privește decorul, costumele, trebuie descris în dialog: " (...) toate gândurile Poetului, fie pentru decorarea Teatrului, fie pentru mișcările Personajelor sale, îmbrăcăminte și gesturi necesare înțelegerii subiectului, trebuie exprimate prin versurile pe care le compune pentru a fi recitate", adaugă el. Și mai departe: "Dacă un Templu sau un Palat trebuie să reprezinte decorarea Teatrului, trebuie ca cineva dintre Actori să ne-o spună
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai firesc, și pe cât de puternic posibil; și nu ar putea face acest lucru dacă nu le-ar stârni întrucâtva în ei înșiși, și dacă sufletul lor nu s-ar impregna de ele, pentru a le exprima în afară prin gesturi, și prin cuvinte. Trebuie deci ca cei ce reprezintă o pasiune din dragoste să fie oarecum cuprinși de ea în timp ce o reprezintă. Or, nu trebuie să ne imaginăm că îți poți șterge din minte această impresie pe care ți-ai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
desenăm un cadavru grecesc sau roman, să-i colorăm obrajii livizi, să-i îmbrăcăm membrele reci, să-l ridicăm în picioare, clătinându-se, și să imprimăm ochiului său lipsit de strălucire, limbii sale înghețate, brațelor sale înțepenite, privirea, idiomul și gesturile care sunt așteptate pe scândurile scenei? Cum se mai abuzează de manechin!" În Noul Eseu despre arta dramatică, Mercier narează o anecdotă ce are drept scop să demonstreze că tragedia nu-l mai privește deloc pe omul timpului său. "Un
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Alembert despre spectacole (Lettre à d'Alembert sur les spectacles, 1758). El nu poate suporta ca Molière să-l facă pe spectator să râdă pe socoteala lui Alceste, care îi apare ca omul cel mai virtuos din lume, însuflețit, în gesturile și vorbele sale, de o puternică ură împotriva viciului. În schimb, îl consideră pe Philinte, pe care Molière îl prezintă ca pe un om rezonabil, un monstru de egoism și de ipocrizie, o ființă pe care prea multă curtoazie a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
atenției În secolul al XVIII-lea, în același timp cu modificarea codurilor sociale, cu demodarea comportamentelor prețioase sau afectate și cu profilarea visului unor noi raporturi umane, simple și spontane, jocul dramatic se transformă, tinzând către naturalețe și regăsește, în gest, o dimensiune emoțională pierdută, asupra căreia încep să se aplece teoreticieni ca Diderot. Atunci se naște în Franța reflecția despre arta comediantului. Gustul pentru individualism, care însoțește lenta ascensiune socială a burgheziei, focalizează, asupra singularității omului, atenția centrată până atunci
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
va adopta tonul familiar și comic în tragedie. "Hm! Nu, Domnișoară, îi spuneam, nu-l vei avea vreodată, firea ți l-a interzis; nici măcar în momentul în care îmi vorbești nu-l ai; sunetul vocii dumitale, aerul figurii dumitale, pronunția, gestul, atitudinile, sunt nobile de la natură. Trebuie numai să îndrăznești să te încrezi în acest frumos firesc; îndrăznesc să afirm că vei fi mai tragică"." Voltaire, pentru care ea a creat în Electra rolul-titlu, a fost uluit de îndrăzneala ei. El
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un actor care joacă numai din memorie: el nu intră niciodată pe scenă decât ca să debiteze cât mai repede ce-a învățat pe de rost și de care este atât de preocupat, încât, fără să ia seama la mișcările și gesturile camaradului său, își vede de drum, într-o furioasă nerăbdare de a se elibera de rol ca de o povară care îl obosește mult. Putem spune că genul acesta de comedianți sunt ca niște școlari, care vin să repete tremurând
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
-o cu grijă; sau mai degrabă sunt asemenea ecourilor, care nu ar vorbi niciodată dacă alții nu ar fi vorbit înaintea lor. Sunt comedianți numai cu numele, dar inutili, și în grija companiei lor"." 2.4.2. Puterea emoțională a gestului Eminamente precursor, Diderot este primul teoretician care susține că gestul poate declanșa asupra spectatorului o reacție emoțională mai puternică decât cuvântul. "Există gesturi sublime, pe care nicio elocință orală nu le va reda vreodată", declară el în Scrisoare despre surzi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu ar vorbi niciodată dacă alții nu ar fi vorbit înaintea lor. Sunt comedianți numai cu numele, dar inutili, și în grija companiei lor"." 2.4.2. Puterea emoțională a gestului Eminamente precursor, Diderot este primul teoretician care susține că gestul poate declanșa asupra spectatorului o reacție emoțională mai puternică decât cuvântul. "Există gesturi sublime, pe care nicio elocință orală nu le va reda vreodată", declară el în Scrisoare despre surzi și muți în folosința celor care aud și care vorbesc
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
comedianți numai cu numele, dar inutili, și în grija companiei lor"." 2.4.2. Puterea emoțională a gestului Eminamente precursor, Diderot este primul teoretician care susține că gestul poate declanșa asupra spectatorului o reacție emoțională mai puternică decât cuvântul. "Există gesturi sublime, pe care nicio elocință orală nu le va reda vreodată", declară el în Scrisoare despre surzi și muți în folosința celor care aud și care vorbesc (Lettre sur les sourds et muets à l'usage de ceux qui entendent
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
qui parlent), în 1751. Comunicându-și experiența ca spectator, el citează trei exemple de scene mute care l-au răscolit mult mai profund decât oricare scenă dialogată, scena de somnambulism în Macbeth, tăcerea celor doi prinți în Heraclius, ca și gestul final al lui Antioh, ducându-și, în Rodogune, cupa la buze. "Somnambula Macbeth înaintează în tăcere (act V, scena 1), și cu ochii închiși, pe scenă, imitând acțiunea unui personaj care-și spală mâinile, ca și cum ale sale ar fi fost
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
prinți numindu-i cu numele fiului său, iar cei doi prinți rămân reci și nemișcați. Marțian! La numele acesta niciunul nu vrea să răspundă. Corneille, Héraclius, actul IV, scena 4. Iată ceva ce hârtia nu poate auzi niciodată; iată unde gestul triumfă asupra discursului! (...) În sublima scenă care termină tragedia Rodogune, momentul cel mai teatral este, fără discuție, cel în care Antioh își duce cupa la buze, și în care Timagène intră în scenă strigând: Ah! seniore! (actul V, scena 4
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tragedia Rodogune, momentul cel mai teatral este, fără discuție, cel în care Antioh își duce cupa la buze, și în care Timagène intră în scenă strigând: Ah! seniore! (actul V, scena 4) Ce mulțime de idei și de sentimente acest gest și acest cuvânt ne fac să simțim în același timp!" Pentru a-și concentra atenția, cu ocazia vreunei reprezentații, asupra gesturilor, Diderot, care știa pe de rost un mare număr din piesele repertoriului, povestește că se plasa destul de departe de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Timagène intră în scenă strigând: Ah! seniore! (actul V, scena 4) Ce mulțime de idei și de sentimente acest gest și acest cuvânt ne fac să simțim în același timp!" Pentru a-și concentra atenția, cu ocazia vreunei reprezentații, asupra gesturilor, Diderot, care știa pe de rost un mare număr din piesele repertoriului, povestește că se plasa destul de departe de scenă astupându-și urechile. Nu asculta actorul decât când gesturile sale păreau să corespundă cu textul. "Orice ați crede despre expedientul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
timp!" Pentru a-și concentra atenția, cu ocazia vreunei reprezentații, asupra gesturilor, Diderot, care știa pe de rost un mare număr din piesele repertoriului, povestește că se plasa destul de departe de scenă astupându-și urechile. Nu asculta actorul decât când gesturile sale păreau să corespundă cu textul. "Orice ați crede despre expedientul meu, îi spune el destinatarului Scrisorii despre surzi și muți, vă rog să considerați că dacă, pentru a aprecia corect intonația, trebuie ascultat discursul fără a vedea actorul, este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
meu, îi spune el destinatarului Scrisorii despre surzi și muți, vă rog să considerați că dacă, pentru a aprecia corect intonația, trebuie ascultat discursul fără a vedea actorul, este foarte normal să credem că pentru a judeca în mod corect gestul și mișcările, trebuie privit cu atenție actorul fără să-i ascultăm discursul." El citează exemplul lui Lesage (1668-1747) care, devenind surd la bătrânețe, asista totuși la spectacolul pieselor sale, afirmând că nu pierdea aproape niciun cuvânt din ele și că
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aproape niciun cuvânt din ele și că nu-și dăduse niciodată atât de bine seama de calitatea operelor sale și de jocul actorilor ca de când nu le mai auzea cuvintele. Diderot dorește ca muzica să adauge la puterea emoțională a gestului. Manifestându-și dorința față de acest "teatru total" la care va visa Wagner, el mai vrea ca ea să nu figureze ca simplu acompaniament al jocului, ci să facă parte integrantă din spectacol. Contează, după părerea lui, ca textul muzical să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Aristotel, care deplângea faptul că, după moartea lui Eschil, Sofocle și Euripide, corurile și-au pierdut funcția. Compuse ca niște simple intermedii ornamentale, ele puteau fi integrate în orice tragedie, pierzându-și astfel forța vie. Conștient de impactul emoțional al gestului, Diderot vrea să-i acorde un loc special în execuția dramei. Există scene, scrie el în Discurs despre Poezia dramatică, în care le este cu mult mai firesc personajelor să se miște decât să vorbească." El omagiază pantomima în care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Flautele tac. Mimul joacă, și filosoful, uluit, exclamă: Nu numai că te văd; te aud. Îmi vorbești cu mâinile."37 "Ce efect, arta aceasta, adăugată discursului, nu ar produce? De ce am separat noi ceea ce natura a unit? În fiece moment, gestul nu răspunde vorbirii?" De aceea Diderot atribuie o putere imensă performanței actorului. "Ce anume ne impresionează în spectacolul omului animat de vreo mare pasiune? continuă el puțin mai departe. Discusurile sale? Uneori. Dar ceea ce emoționează totdeauna, sunt strigătele, cuvintele nearticulate
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]