32,214 matches
-
chiar în momentul stresului sau al flirtării, de pildă. Ținuta poate fi intenționată sau nu. Cu mâna stângă ți-am întors spre mine chipul, sub cortul adormiților gutui și de-aș putea să-mi rup din ochii tăi privirea, văzduhul serii mi-ar părea căprui. Nichita Stănescu, Lună în câmp În tradiția pământului acestuia, dar nu numai, sărutul mâinii este un element de respect pentru părinți, pentru reprezentanții clerului, dar în special pentru femei: „Sărută părintelui mâna și-i făgădui încă
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
clerului, dar în special pentru femei: „Sărută părintelui mâna și-i făgădui încă o dată bărbăcuțul.” M. Sadoveanu, Baltagul. Critic literar ursuz, G. Ibrăileanu, descrie o delicată scenă erotică pentru valoarea senzuală a mâinii, în romanul Adela, episod realizat după ce, în seara anterioară o ajutase să-și scoată o mânușă. Aproape nu există scene de dragoste fără apelul la mâinile partenerului. Să facem o scurtă trimitere spre kamasutra, dorința și aforismul acesteia; sistem erotic indian privat, adesea completat de miniaturi, kamasutra a
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
în 100.000 de exemplare 184. Acest ziar a încetat să apară în anul 1936, odată cu începutul Războiului civil. Au urmat și alte inițiative din partea aceleiași case editoriale (Editura Catolică, întemeiată la doi ani după El Debate), precum ziarul de seară Ya în Madrid sau ziarele Ideal în Granada și Hoy, în Badajoz 185. În anul 1929 s-a înființat Agenția Logos, subordonată Editurii Catolice și legată de El Debate până în 1934. În cadrul acesteia existau 25 de redactori și 250 de
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
unde și-a desfășurat apostolatul la Drăgești, Gruilung, Decănești și Calea Mare. A fost paroh secund al catedralei din Oradea, oficiu ce i s-a dat și la Beiuș, după căderea vremelnică a nordului Ardealului. A murit la Săbăoani în seara zilei de miercuri, 15 martie 1944. Din bogata sa activitate vom schița un singur aspect: acela de scriitor bisericesc. Pentru el, condeiul era un puternic mijloc de convertire a sufletelor, de înnobilare a lor. A colaborat cu articole și poezii
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
tatăl văduv și fiul fără mamă, au în comun o "moștenire tainică" dar, ciudat pentru lector, Peter Ackroyd nu explică nicăieri în ce constă ea. Amintirea copilăriei lui Tim e amintirea unei profunde comuniuni, dar și spaime. Tatăl îi citește seara din The Pilgrim's Progress și Alice in Wonderland. Copilul nu merge la școală, studiază cu tatăl lui "muzica englezească", și are vise incredibile, transe de fapt, în care Clement Harcombe citește o legătură strânsă a fiului cu lumea nevăzută
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
artistul lumii plutitoare dispărute este Masuji Ono, fost pictor cu faimă în timpurile militariste de dinainte celui de-al Doilea Război Mondial, dezastru după care Japonia și-a schimbat cu totul politica veche. Lumea plutitoare este lumea plăcerilor de la lăsarea serii, pe care Ono a învățat să le picteze de la Mori-san, maestrul. E o lume a frumuseții efemere, miez de emoție, trăire pe care Ono o părăsește pentru a se alătura celor ce încercau să scoată Japonia din criză între cele
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a "explica" și a "se explica" poate duce până la un fel de ură, de tensiune maximă între el și lector, actor și spectator, ca în următoarea mărturie a dramaturgului din interivul cu Anne-Marie Cusac (2001): Una dintre cele mai însemnate seri teatrale pentru mine a fost premiera la The Homecoming din New York. Venise publicul. Era în 1967. Nu știu dacă s-au schimbat de atunci. Chiar erau la haină de nurcă și costum. Bani, nu glumă. Iar când a început piesa
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Eram acolo, ostilitatea față de piesă era evidentă. Se vedea cu ochiul liber. Partea extraordinară a fost că actorii au simțit și ei și au detestat publicul acela chiar mai mult decât publicul pe ei. Au jucat din răsputeri. La sfârșitul serii, publicul a fost înfrânt. Toți bărbații aceia în frac, și femeile, erau oripilați. A fost o seară extraordinară. Un exemplu de luptă între piesă și public. În acel moment piesa a învins, ceea ce nu se întâmplă întotdeauna. Opera lui Pinter
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
absența unei expresii poetice suficient cristalizate: „Zidarul de poeme, prin apele destinului/ Trece cu fruntea umbrită de minuni” (Destinul meșterului de poeme). În câteva poeme transpar vagi note argheziene: „În sânge, oricând e freamătul vremii,/ În mine e rugă de seară, tăinuitele denii” (Neîmplinire). Versurile din Echinocțiu liric (1969), volum publicat la un interval de douăzeci și cinci de ani față de cel de-al treilea (Moine, 1944), pun în lumină o maturizare a expresiei poetice, într-o transcriere sugestivă a tablourilor de atmosferă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288257_a_289586]
-
-o. Disperată, s-a hotărât să facă trotuarul. Și astfel, spune autorul, societatea își cumpără o sclavă de mizerie, de la foame, de la frig, de la singurătate, de la sărăcie. Fantine își vânduse trupul și sufletul pentru o bucată de pâine. Într-o seară, un chefliu s-a distrat sâcâind-o pe nefericita femeie ce dădea târcoale unei cafenele în care se aflau ofițeri, posibili clienți. A acostat-o, a insultat-o, spunându-i că este urâtă și știrbă. Ca să continue distracția, bețivanul i-
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
cocotă" [...]. Dragostea nu se numără printre năzuințele ei. Nu dorește să se îndrăgostească de un tânăr drăguț și sărac. Își dorește o casă aristocratică pe Avenue du Bois și tot ce decurge din asta. Cei doi au petrecut zile și seri deosebite. Lui Henri îi plăcea comportamentul ei camaraderesc dar, pe nesimțite, s-a îndrăgostit de frumoasa și inteligenta brunetă, cu toate că își repeta, pentru a se autosugestiona, că nu este atins de săgeata lui Eros. La rândul ei, și Myriam se
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
contemplare, creând atmosfera unei nopți magice cu prilejul aniversării celor șaptesprezece ani. În noaptea zilei de naștere i-am cântat Delgadinei cântecul întreg, i-am sărutat tot trupul până am rămas fără suflare, șira spinării, vertebră cu vertebră.... În alte seri i-a citit " Micul prinț" de Marc Antoine de Saint Exupéry, povești ale lui Perrault, "O mie și una de nopți"... După un timp, i-a dăruit fetei adorate cercei cu smaralde, ciocolată, bomboane, un coș cu trandafiri. Răsfățându-se
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
este o primejdie de care autorul dramatic trebuie mereu să se păzească, căci acțiunea ar pătimi. Vigny era foarte conștient de acest lucru când scria, în Lettre à Lord*** sur la soirée du 24 octobre 1829 (Scrisoare către Lordul *** despre seara de 24 octombrie 1829): "Arta scenei aparține prea mult acțiunii pentru a nu tulbura reculegerea poetului." 3.2.1. "O acțiune unică și întreagă" Acțiunea dramatică se caracterizează prin cele două noțiuni de "tot" și de "întindere". Unitatea de acțiune
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
esențiale, nu era decât un ideal al acestei acțiuni; iar forma cea mai fericită pe care o putea primi acest ideal era cea care se putea lipsi cu nai multă ușurință de circumstanțele secundare provenite din timp și din loc." (Seara a 38-a) Bazat fiind pe această remarcă, Lessing subliniază absurditatea regulii unității de timp și de loc din momentul în care corul a fost înlăturat de pe scenă. Francezii au păstrat-o, deși ea și-a pierdut orice rațiune de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în care să nu fie vorba nici de răsăritul, nici de apusul soarelui, în care nimeni nu se va culca, sau nu mai mult decât o dată, oricare ar fi de altfel mulțimea și varietatea evenimentelor care s-ar putea petrece." ( Seara a 38-a) Germanii, pe lângă asta, ar face mai bine, după părerea lui, să-l imite pe Shakespeare, mai degrabă decât pe Corneille sau Racine, dacă vor să-și înnoiască teatrul. Într-adevăr, scrie Lessing, un geniu nu poate fi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
rangul mărește importanța neșansei lor, nu mărește și interesul nostru. Este posibil ca soarta a popoare întregi să fie amestecată cu a lor; dar simpatia noastră dorește un obiect special: ideea de stat este mult prea abstractă ca să ne impresioneze." (Seara a 11-a) Pentru a da greutate argumentării sale, Lessing se ascunde după autoritatea lui Marmontel, care susține un punct de vedere identic, în articolul "Tragedia" din Elemente de literatură. "Ar însemna să jignim inima omenească, spune și Marmontel, și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Extraordinarul, miraculosul, spui dumneata? Și oare nu poate fi văzut acest miraculos înfricoșător, în trecerea rapidă de la onoare la oprobriu, de la nevinovăție la crimă, de la dulcea speranță la disperare, într-un cuvânt, în excesul de nefericire cauzat de o slăbiciune?" (Seara a 11-a)48 De aceea, Lessing refuză reprezentarea unor personaje stoice pe o scenă de teatru, căci, prea eroice fiind, nu ar putea să impresioneze spectatorul. Stoicul este chiar prin natura lui antiteatral. Citând în Laocoon, eseu despre estetică
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
-i cunoaștem pe oamenii cu care putem intra în coliziune, și să fim puși în gardă împotriva tuturor impresiilor unui exemplu. A te apăra este și un remediu prețios, iar morala nu posedă vreunul mai energic, mai eficace decât râsul." (Seara a 34-a) În ciuda acestei pledoarii în favoarea unirii râsului cu emoția, el este înclinat spre preferarea aspectului serios și spre ștergerea, pe cât se poate face, a momentelor hazlii din comedie, din cauza temperamentului său și din cauza misiunii moralizatoare pe care o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
s-ar plânge, i se pare monstruoasă. Dimpotrivă, el găsește trecerea de la mișcător la comic și de la comic la mișcător foarte firească. Viața omului nu este decât o înlănțuire continuă de treceri asemănătoare, iar comedia trebuie să fie oglinda vieții." (Seara a 27-a) Mai departe, Lessing adaugă: "Foarte bine; dar când D-l de Voltaire declară comedia complet serioasă ca fiind un gen pe cât de fals, pe atât de plictisitor, nu se opune în acest fel experienței? Dar poate că
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fel experienței? Dar poate că nu se poate spune acest lucru pentru vremea când scria o asemenea părere. Nu exista încă nici Cénie52, nici Tatăl de familie; iar geniul trebuie să înfăptuiască multe lucruri, pentru ca să le privim ca fiind posibile." (Seara a 28-a) A dat chiar el un exemplu de "comedie serioasă" cu una din primele sale piese, Jidanii (Die Juden), în 1750. Consacrată problemei antisemitismului problemă asupra căreia Lessing va reveni în 1750 cu Nathan cel înțelept -, piesa este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în ciuda indiferenței și răcelii sale, este mult mai de folos teatrului decât celălalt. După ce s-a limitat destul de multă vreme la contrafacere, a cules totuși un număr oarecare de mici reguli, conform cărora învață să acționeze pe contul lui." (întâia Seară) Lessing este convins că actorul, contrafăcând semnele exterioare ale unei emoții, mânia de exemplu, va încerca această emoție pe tăcute, ceea ce va ajunge pentru a declanșa o reacție corporală, ca sub efectul unui reflex condiționat. "...să presupunem că de-abia
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
va înroși, ochii îi vor scânteia, mușchii i se vor umfla; într-un cuvânt, va avea aparența unui om cu adevărat cuprins de furie, fără să fie, fără să înțeleagă absolut de loc pentru ce anume trebuie să fie." (întâia Seară) Lessing insistă asupra grijii pe care actorul trebuie să o acorde executării pasajelor îmbogățite cu reflecții morale. "Orice gândire morală trebuie să vină din plenitudinea inimii care debordează; nu trebuie nici să pari că te gândești îndelung la asta, nici
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai bine decât tot restul. Ele trebuie spuse fără ezitare, fără cea mai mică greșeală, dintr-o singură respirație, cu o asemenea ușurință, încât să nu pară un penibil exercițiu de memorie, ci chiar efectul inspirației imediate a împrejurărilor." (întâia Seară) Acestea reprezintă momente delicate pentru interpret. Este necesar într-adevăr ca aceste pasaje sentențioase să fie rostite "cu reculegere și cu o oarecare răceală". Însă reflecția morală pe care o formulează personajul îi este dictată de circumstanțele care s-au
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ridicat, inspirat; în cel de-al doilea, el trebuie să fie moderat și solemn. Căci, pe de o parte, rațiunea se inflamează și devine pasiune; de cealaltă, pasiunea se răcește și devine rațiune. Majoritatea actorilor fac exact pe dos." (întâia Seară) Lessing se arată admirativ față de arta pantomimei la Antici care dispuneau de un întreg limbaj gestual. Cheironomia era deosebit de complexă în teatrul latin. Lessing nu caută restaurarea pantomimei, conștient fiind că gesturile codate care sunt executate acolo nu reprezintă decât
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
muzicii scenei. "Cum orchestra, în teatrele noastre, ține cumva locul teatrului antic, oameni cu bun gust și-au exprimat de mult timp dorința ca muzica executată înainte și după piesă și în antracte să aibă mai multă legătură cu subiectul." (Seara a 2-a) El îi face elogiul lui Scheibe, muzician german contemporan care, primul în Germania, compune bucăți specifice pentru teatru. El scrie în special simfonii pentru Polyeucte și pentru Mithridate în 1738. Lessing, în Dramaturgie, îl citează îndelung pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]