350,792 matches
-
Semiotica este disciplina care cercetează felul în care funcționează comunicarea și semnificarea, i.e. relațiile dintre cod și mesaj, dintre semn și discurs. Unitatea fundamentală semiotică este semnul. Semiotica reprezintă totodată studiul semnelor și codurilor - semne care sunt utilizate în procesul de producere și interpretare a mesajelor, respectiv codurile care guvernează utilizarea acestor semne. Cercetătorul american de origine maghiară Thomas Sebeok definește semiotica drept un proces de schimb de mesaje de orice
Semiotică () [Corola-website/Science/307024_a_308353]
-
printr-o relație directă, cu temei obiectiv, de tip indexal sau prin imitarea, cu diferite grade de acuratețe, a acestui tip de relație. „Citirea” semnelor iconice figurative se învață din experiența empirică banală sau printr-o inițiere care merge până la studiul unor discipline științifice. Asemănătoare cu semnele iconice figurative, și din această cauză ușor de confundat, sunt acei semnificanți iconici figurativi, cărora li s-a atașat, mai mult sau mai puțin arbitrar un semnificat - aceste unități semnificative nu sunt semne, ci
Semiotică () [Corola-website/Science/307024_a_308353]
-
trebuie să aibă o structură individualiza bilă, care să-i confere identitate, respectiv să permită apariția unei relații de genul tip - ocurență\momentul ocurenței; descifrarea unui asemenea semn este condiționată de cunoașterea regulii. Semiologul Roland Barthes (1968) și teoreticianul în studii culturale Stuard Hall (1999) au extins conceptele de semnificant și semnificat pentru a include "conotația" și "denotația". Denotația este semnificația directă, specifică și literară pe care o putem obține dintr-un semn. Ea este o descriere sau o reprezentare a
Semiotică () [Corola-website/Science/307024_a_308353]
-
prima enciclopedie românească. S-a născut pe data de 18 februarie 1859, în localitatea Bocșa Montană din Banatul românesc, fiu al lui Adolf Diaconovici. A urmat școala primară la Viena și Reșița, apoi școala secundară la Lugoj, Carei și Timișoara. Studiile superioare le urmează la Oradea și Budapesta, unde se licențiază în drept în 1880. Întors în Banat, profesează avocatura ca stagiar la Lugoj. Începe să corespondeze cu numeroase reviste și ziare românești, maghiare și germane. În 1883 obține diploma de
Corneliu Diaconovici () [Corola-website/Science/307049_a_308378]
-
1883 obține diploma de doctor în drept de la Universitatea din Budapesta. Din 1884, pentru aproape un an, a fost redactorul ziarului "Viitorul", organ al partidului moderat român. În iulie 1885 editează la Budapesta revista "Romänische Revue", specializată în articole și studii despre istoria politică și culturală a românilor. După numai un an, mută revista la Reșița, unde o publică până la 1885, când decide să o mute la Viena. Publicarea ei continuă în capitala austriacă până la sfârșitul anului 1892. În 1893 o
Corneliu Diaconovici () [Corola-website/Science/307049_a_308378]
-
s-a transferat la Tg. Mureș și "Școala Profesională" din Miercurea Ciuc, astfel că în 1956, pe lângă profilele existente, s-a mai înființat și cel de mecanici agricoli. În 1962 instituția revine la veche denumire de "Școală Tehnică Agricolă" - cu durata studiilor de 4 ani având profilele: agricol, horticol, veterinar și contabilitate agricolă, unde se pregăteau numai cadre tehnice. Din 1966 funcționează sub titulatura "Liceul Agricol Tg. Mureș" cu specialitățile: agronomie, veterinar, zootehnie și contabilitate agricolă, precum și merceologie.
Colegiul Agricol din Târgu Mureș () [Corola-website/Science/307044_a_308373]
-
comuna Comândărești (județul Iași), astăzi satul Răuseni din județul Botoșani. s-a remarcat pentru îndelungatul său atașament pentru ținuturile Dobrogei și pentru poporul român în general. În 1882 și-a făcut debutul literar la revista Albina din Botoșani. Absolvent al studiilor liceale la Iași, începe studii juridice pe care le încheie în perioada 1893-1897 la Bruxelles. În 1895 își încheie studiile doctorale cu teza ""Protestation des Roumains de Transylvanie et de Hongrie contre l'oppression magyare"". În 1897 revine in țară
Ioan N. Roman () [Corola-website/Science/307055_a_308384]
-
satul Răuseni din județul Botoșani. s-a remarcat pentru îndelungatul său atașament pentru ținuturile Dobrogei și pentru poporul român în general. În 1882 și-a făcut debutul literar la revista Albina din Botoșani. Absolvent al studiilor liceale la Iași, începe studii juridice pe care le încheie în perioada 1893-1897 la Bruxelles. În 1895 își încheie studiile doctorale cu teza ""Protestation des Roumains de Transylvanie et de Hongrie contre l'oppression magyare"". În 1897 revine in țară, lucrează în cadrul Judecătoriei Curtea de Argeș, fiind
Ioan N. Roman () [Corola-website/Science/307055_a_308384]
-
și pentru poporul român în general. În 1882 și-a făcut debutul literar la revista Albina din Botoșani. Absolvent al studiilor liceale la Iași, începe studii juridice pe care le încheie în perioada 1893-1897 la Bruxelles. În 1895 își încheie studiile doctorale cu teza ""Protestation des Roumains de Transylvanie et de Hongrie contre l'oppression magyare"". În 1897 revine in țară, lucrează în cadrul Judecătoriei Curtea de Argeș, fiind apoi numit judecător la Medgidia. A îndeplinit aici și funcția de primar timp de 4
Ioan N. Roman () [Corola-website/Science/307055_a_308384]
-
colaborator a mai multor publicații foarte importante, printre care: Farul (1903-1904), (1911-1919), Arhiva Dobrogei (1916-1919), Analele Dobrogei (1920-1931), Drapelul, Liberalul, Dobrogea Jună, Neamul românesc, etc. Alături de prof. Constantin Brătescu se află la originea fondării ""Societății culturale dobrogene"" ce își propunea studiul trecutului și prezentului Dobrogei, răspândirea în cercuri largi a acestor cunoștințe, precum și fondarea unui muzeu regional, înființarea de biblioteci și reviste culturale. În septembrie 1932, la mai bine de un an de la moartea acestuia, autoritățile au dezvelit un bust din
Ioan N. Roman () [Corola-website/Science/307055_a_308384]
-
în luna octombrie a aceluiași an la Seminarul din Saint-Magloire. Dar, după o perioadă relativ scurtă, mai exact în 1642 și-a dat seama că și-a greșit vocația și a început să studieze dreptul. La Paris, în paralel cu studiile de drept, La Fontaine frecventează un cerc literar, denumit "La Table Ronde" („Masa rotundă”), alcătuit din tineri poeți ai acelei epoci, printre care: Pellisson, François Maucroix, François Charpentier, Tallemant des Réaux și Antoine de Rambouillet de La Sablière (care ulterior s-
Jean de La Fontaine () [Corola-website/Science/307054_a_308383]
-
inițiativa lui Augustin Rațiu, cu ajutorul istoricului Ioan I. Russu și al prof. Ion Țigărea. Muzeul de Istorie cuprinde o colecție bogată de obiecte, în special din perioada romană. Materialele prezentate sunt numismatice, epigrafice și arheologice, ele constituind și obiectul de studiu al unor cercetători precum Hadrian Daicoviciu, Ioan I. Russu, Nicolae Vlassa ș.a. Spre a evita degradarea în continuare și distrugerea prin vandalism a celor mai importante vestigii antice romane din lapidariul învecinat (în deosebi sarcofagele), în anul 2013 s-a
Palatul Princiar din Turda () [Corola-website/Science/307060_a_308389]
-
2001) a fost un lingvist român, membru titular din 1992 al Academiei Române. Între 1990 și 2001 a fost directorul Institutului de Fonetică și Dialectologie „Al. Rosetti” al Academiei Române. Este fiul lui Nicolae Vasiliu și al Gabrielei Vasiliu. Și-a făcut studiile liceale în București și a urmat cursurile Universității din București. În 1952 s-a căsătorit cu Maria-Laura Vasiliu, lingvistă. A obținut titlul de doctor în 1956 cu teza "Accentul în limba română". A fost numit asistent la Universitatea din București
Emanuel Vasiliu () [Corola-website/Science/307074_a_308403]
-
celule caracteristice țesutului din care provin. Este remarcabil că, într-un mediu de creștere optim, celulele sușă din măduva osoasă și cele din sângele cordonului ombilical au o capacitate de diferențiere mult mai mare decât cele provenind din alte țesuturi. Studii recente sugerează că celulele sușă ar putea fi responsabile de rezistența unor tipuri de cancer (mamar, leucemii) la terapiile convenționale. În urma unor modificări, celulele sușă ar putea fi folosite pentru regenerare tisulară (miocard, țesut hepatic, epidermă, etc.), condiția preliminară fiind
Celulă sușă () [Corola-website/Science/307064_a_308393]
-
Ioan. Din cauza unei boli a fost nevoit să urmeze clasa I primară între anii 1865-1868 în Bogdana și în Chițocul Vasluiului și celelalte clase primare la Școala publică nr. 1, de lângă Biserica Vovidenia din Bârlad, între 1869-1872. Și-a continuat studiile, cu multe greutăți materiale, la Seminarul din Huși (1872-1876) și apoi la Seminarul "Veniamin Costache" din Iași (1876-1879). Revenit în Bârlad, a lucrat ca institutor la Pensionul profesorului Ioan Popescu (1879-1880). S-a căsătorit în anul 1880, având șase copii
Iacov Antonovici () [Corola-website/Science/307073_a_308402]
-
Bârlad (1892-1918). Datorită calităților sale duhovnicești și misionare a îndeplinit și alte funcții: protoiereu de Tutova (1900-1902), membru (1897-1900) și președinte (1906-1909) al Consistoriului Eparhial Huși, apoi membru al Consistoriului Superior (1909-1918). A predat între anii 1881-1918 (cu excepția anilor de studii la București) ca profesor de religie și filosofie la diferite școli bârlădene: Școala Normală, Liceul “Gh. Roșca Codreanu”, Școala secundară de fete “Nicolae Roșca Codreanu” (la care a fost și director), precum și la Externatul de fete. Rămas văduv, preotul Ioan
Iacov Antonovici () [Corola-website/Science/307073_a_308402]
-
Episcopul Iacov Antonovici s-a remarcat printr-un număr mare de realizări ca episcop al Hușilor, dintre care menționăm următoarele: A desfășurat o bogată activitate științifică, remarcându-se ca un cercetător al trecutului ținutului natal. A publicat numeroase volume de studii și documente istorice de interes local, printre care și o colecție de "Documente bârlădene", precum și zeci de articole în periodicele vremii. A fost distins cu Medalia de aur și Placheta de colaborator al Expoziției jubiliare din 1906 (la cea de
Iacov Antonovici () [Corola-website/Science/307073_a_308402]
-
pe tron a principelui Carol), precum și cu Premiul Academiei Române (1906, 1911, 1912). A fost ales membru al Societății istorice române (1901), membru al Societății geografice române, membru al Comisiei Monumentelor Istorice din județul Tutova (1914), membru al Societății Internaționale pentru studii istorice și sociologice din Paris și membru de onoare al Academiei Române (7 iunie 1919). Savantul Nicolae Iorga îl considera a fi "“ultimul dintre episcopii cărturari și patrioți moldoveni care merg pe urmele lui Melchisedec Ștefănescu”". Episcopul Iacov Antonovici a decedat
Iacov Antonovici () [Corola-website/Science/307073_a_308402]
-
etnolog, fiul Anei Vulcănescu (născută Ionescu) și al lui Horia Vulcănescu. A fost membru de onoare (1993) al Academiei Române. Urmează școala primară și patru clase de liceu la Galați, continuă la Liceul Spiru Haret din București, unde va face și studii de sociologia culturii și etnologie la Facultatea de Litere și Filosofie (1934-1937). A fost profesor de filosofie și drept (1937-1950), de drept și chimie (1950-1957) la Liceul Militar Nicolae Filipescu de la Mănăstirea Dealu, la Giurgiu și București. Sub îndrumarea lui
Romulus Vulcănescu () [Corola-website/Science/307083_a_308412]
-
este ales membru de onoare al Academiei Române. A fost redactor la revistele "Trimestrial de mitologie și estetică" (1931), "Gongul" (1941), "Symposion" (1943-1944), "Cercetări folclorice" (1947), "Etimologica". Publică articole în revistele "Dacia", "Porunca vremii", "Buna-Vestire", "Suflet nou", "Îndreptar", "Presa Olteniei", "Ramuri", "Studii și cercetări de istoria artei", "Revista de etnografie și folclor", "Revue historique du Sud-Est Europeen" etc., uneori semnând cu inițiale (R.V.) sau Vulca, Vulcan, V. Petre și Petre V. În 1981 a fost distins cu premiul „Simion Bărnuțiu” al Academiei Române
Romulus Vulcănescu () [Corola-website/Science/307083_a_308412]
-
Vulca, Vulcan, V. Petre și Petre V. În 1981 a fost distins cu premiul „Simion Bărnuțiu” al Academiei Române. A elaborat lucrări de antropologie culturală și socială, sociologia și filosofia culturii, mitologie, etnografie. O secțiune însemnată a operei sale o constituie studiile de mitologie, numărându-se printre cercetătorii care au făcut pasul important de la mitografie la mitologie. afirma că «în fond mitologia este sarea oricărei culturi, expresia creației majore a tuturor experiențelor transculturale. Nu poți cunoaște capacitatea de creație spirituală a unei
Romulus Vulcănescu () [Corola-website/Science/307083_a_308412]
-
și membru titular din 4 noiembrie 2016. A urmat Liceul „Titu Maiorescu” (1953-1956) și Școala Tehnică de Geologie din București. Absolvent al Facultății de Geologie-Geografie, specialitatea mineralogie-petrografie a Universității din București. În 1974 și-a susținut teza Masivul granitoid Ogradena - studiu petrografic și geochimic, devenind doctor in geologie. A fost preparator (1967-1969), asistent (1969-1977), lector (1977-1990), conferențiar (1990-1993) și profesor (din 1993) la Catedra de Mineralogie a Universității din București; în perioadele 1992-1996 și 2004-2005 a fost șeful acestei catedre. Ca
Nicolae A. Anastasiu () [Corola-website/Science/307078_a_308407]
-
Banat), masivul alcalin de la Ditrău (Carpații Orientali) și din domeniul sedimentologiei, petrografiei rocilor sedimentare, analizei secvențiale și modelelor de facies; cercetări aplicate in domeniul resurselor minerale și hidrocarburilor în Carpații Orientali, Carpații Meridionali, Munții Apuseni și Dobrogea. A efectuat primele studii de petrologie comparată și analiză comparativă - prin reconstiuiri de paleosurse pentru bazinele sedimentare din Masivul Central Dobrogean, zona flișului și a molasei din Carpații Orientali sau pentru depozitele paleogene din vestul Depresiunii Transilvaniei. Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc in peste
Nicolae A. Anastasiu () [Corola-website/Science/307078_a_308407]
-
comparată și analiză comparativă - prin reconstiuiri de paleosurse pentru bazinele sedimentare din Masivul Central Dobrogean, zona flișului și a molasei din Carpații Orientali sau pentru depozitele paleogene din vestul Depresiunii Transilvaniei. Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc in peste 150 lucrări, studii și comunicări publicate singur sau în colaborare, în țară și în străinătate; dintre cărți: Minerale și roci sedimentare (1977, 1981, 2005); Petrografia rocilor sedimentare (1979, în colab.); Texturi și structuri sedimentare (1983, în colab.); Manualul inginerului de mine (1984, în
Nicolae A. Anastasiu () [Corola-website/Science/307078_a_308407]
-
Brașov) a fost un scriitor român, publicist, membru corespondent al Academiei Române (1902). Cursurile primare le-a urmat la Reghin, la Școala primară românească (astăzi Școala Generală nr. 1), liceul la Seghedin, apoi Institutul Teologic la Viena și Sibiu, urmat de studii filozofice și filologice la Viena și Budapesta, începând cu anul 1886. Între anii 1885-1886 a lucrat la Sibiu în redacția publicației „Telegraful Român” și a fost cancelist al Mitropliei. După terminarea studiilor, s-a stabilit la Brașov, unde, din anul
Virgil Onițiu () [Corola-website/Science/307085_a_308414]