32,407 matches
-
scenă actori și manechine, în Clasa moartă (1975) de exemplu, a experimentat, cu o fecunditate fără egal, una din căile deschise de Artaud, asociind hieratismul paiaței și mobilitatea actorului. Artaud i-a permis Occidentului să redescopere acea putere expresivă a gestului pe care o vor exploata după el mulți regizori și scriitori, ca Ionesco, de exemplu, care visează la realizarea acestui teatru al gesturilor. "Cu ajutorul corurilor vorbitoare și un mim principal, solist, poate asistat de doi sau trei cel mult, s-
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
asociind hieratismul paiaței și mobilitatea actorului. Artaud i-a permis Occidentului să redescopere acea putere expresivă a gestului pe care o vor exploata după el mulți regizori și scriitori, ca Ionesco, de exemplu, care visează la realizarea acestui teatru al gesturilor. "Cu ajutorul corurilor vorbitoare și un mim principal, solist, poate asistat de doi sau trei cel mult, s-ar ajunge, prin gesuri exemplare, câteva cuvinte și mușcări pure, la exprimarea conflictului pur, în veridicitatea lui esențială, chiar starea existențială, autosfâșierea și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
încântare. "Acolo, în această atmosferă sacră, scrie el în O notă despre Teatrul și dublul său, Jean-Louis Barrault improvizează mișcările unui cal sălbatec, astfel că avem deodată surpriza de a-l vedea devenit cal. Spectacolul lui dovedește acțiunea irezistibilă a gestului, demonstrează în mod victorios importanța gestului și a mișcării în spațiu. El îi redă perspectivei teatrale importanța pe care nu ar fi trebuit să o piardă. El face în fine din scenă un loc patetic și viu. Spectacolul este organizat
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scrie el în O notă despre Teatrul și dublul său, Jean-Louis Barrault improvizează mișcările unui cal sălbatec, astfel că avem deodată surpriza de a-l vedea devenit cal. Spectacolul lui dovedește acțiunea irezistibilă a gestului, demonstrează în mod victorios importanța gestului și a mișcării în spațiu. El îi redă perspectivei teatrale importanța pe care nu ar fi trebuit să o piardă. El face în fine din scenă un loc patetic și viu. Spectacolul este organizat în raport cu scena și pe scenă: el
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sălii, iar acțiunea se va desfășura în acest fel la toate etajele. Acestea sunt soluții care au fost experimentate mai târziu, de regizori ca Ariane Mnouchkine în special. Pentru Artaud, teatrul care este "singurul loc din lume în care un gest făcut nu este a doua oară reînceput", nu trebuie să cadă în capcana repetării. Evenimentul își pierde caracterul de excepție dacă se încleie în monotonia reprezentațiilor cotidiene, dacă actorul nu își asumă în mod constant riscuri față de el însuși. Acesta
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
personajului, o conferă jocului El a utilizat procedeul, cu o fecunditate neasemuită, ne-spusului, cu ocazia creării pieselor lui Cehov, grele în scriitura lor. El mai insistă mult asupra noțiunii de "contact", adică asupra a tot ceea ce este susceptibil, în gest, să dea greutate personajului, arătând relațiile pe care le întreține cu ceea ce-l înconjoară. Astfel, privirea, auzul, mersul, modul de a se agăța sau de a se ține la distanță de un alt personaj, da a manipula un obiect etc.
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
capabil să manifeste ultimul impuls. Trebuie să fie capabil să dea, prin sunet și mișcare, aceste impulsuri care oscilează la frontiera între vis și realitate. Pe scurt, trebuie să fie capabil să construiască propriul său limbaj psihanalitic din sunete și gesturi, în același mod în care un mare poet își creează propriul limbaj de cuvinte." Nu este vorba pentru Grotowski să-i predea actorului o tehnică, ci să-i elimine blocajele, ceea ce el numește "calea negativă". "Astfel, scrie el, calea noastră
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru Grotowski să-i predea actorului o tehnică, ci să-i elimine blocajele, ceea ce el numește "calea negativă". "Astfel, scrie el, calea noastră este negativă nu un ansamblu de mijloace, ci eliminarea blocajelor." Trebuie să facă să dispară la actor gestul comun, gestul cotidian, care întunecă "impulsul pur". În momentele de mare bucurie sau de mare suferință, omul, furat de "entuziasm", în sens etimologic, folosește semnele ritmice, începe să cânte sau să danseze. Această exprimare elementară, actorul trebuie să o regăsească
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să-i predea actorului o tehnică, ci să-i elimine blocajele, ceea ce el numește "calea negativă". "Astfel, scrie el, calea noastră este negativă nu un ansamblu de mijloace, ci eliminarea blocajelor." Trebuie să facă să dispară la actor gestul comun, gestul cotidian, care întunecă "impulsul pur". În momentele de mare bucurie sau de mare suferință, omul, furat de "entuziasm", în sens etimologic, folosește semnele ritmice, începe să cânte sau să danseze. Această exprimare elementară, actorul trebuie să o regăsească, este "semnul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
optează pentru o absență totală de decor și declară: "De aceea, nu atribuiam pentru Moartea lui Tintagilès decât un fundal decorativ. Repetam această piesă pe un simplu fundal din pânză, și tragedia era cu atât mai impresionantă cu cât desenul gesturilor era mai clar." Cât despre jocul naturalist, care pretinde să imite cu fidelitate gesturile cotidiene, acesta i se pare de o sărăcie întristătoare. "El îi cere actorului o exprimare netă, finalizată, precisă; nu admite un joc plin de aluzii, voit
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Moartea lui Tintagilès decât un fundal decorativ. Repetam această piesă pe un simplu fundal din pânză, și tragedia era cu atât mai impresionantă cu cât desenul gesturilor era mai clar." Cât despre jocul naturalist, care pretinde să imite cu fidelitate gesturile cotidiene, acesta i se pare de o sărăcie întristătoare. "El îi cere actorului o exprimare netă, finalizată, precisă; nu admite un joc plin de aluzii, voit imprecis. Iată de ce, cel mai adesea, acest actor întrece măsura. Or, interpretând un personaj
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
legilor formei artistice. Rolul mișcării scenice este mai important decât cel al altor elemente teatrale. Privat de cuvânt, de costum, de rampă, de culise, de clădire, teatrul, cu actorul și arta sa despre mișcări, nu rămâne mai puțin teatru: mișcările, gesturile și jocurile de fizionomie ale actorului informează spectatorul asupra gândurilor și impulsurilor sale." Ca și Craig, Meyerhold este convins că actorul poate găsi modele de posturi stilizate în sculptură, artă care se desfășoară în cele trei dimensiuni, mai degrabă decât
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un fel de adresare către public. Iată cum le definește el, după mărturiile colaboratorilor săi apropiați. Cu privire la "avantjoc", el scrie: " Înainte de a aborda situația propriu-zisă, actorul japonez sau chinez joacă o întreagă pantomimă. Fără un cuvânt, printr-o serie de gesturi aluzive, el sugerează spectatorilor ideea personajului pe care îl încarnează și îi pregătește să perceapă într-un anumit mod ceea ce va urma. Se întâmplă ca această pantomimă "preparatorie" să se prelungească cu un sfert de oră pentru a scoate în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de epicentru. Acel gestus, adică conduita personajelor unele față de altele, a devenit unitatea de bază a teatrului epic. Brecht îl definește chiar el astfel, în Despre meseria de comediant (1935-1941): "Prin termenul de gestus, trebuie să înțelegem un ansamblu de gesturi, de jocuri de fizionomie și cel mai adesea de declarații făcute de una sau mai multe persoane (la adresa) uneia sau mai multora." Pe când acțiunea progresează în mod permanent în teatrul de iluzie, ea este fragmentată în teatrul epic. Structura lui
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să asigure reușita distanțării, după cum arată Giorgio Strehler (1921-1998) în Un Teatru pentru viață (1980). "Dar ce este până la urmă "distanțarea", dacă nu o operațiune de "poezie"? Și chiar, operațiunea fundamentală a "poeziei"? Actorul, printr-o anumită intonație, un anumit gest, intonații și gesturi în același timp el are la dispoziție infinite moduri și posibilități "subliniază" detașându-se, adică plasându-se "în exteriorul" a ceea ce reprezintă ceva în momentul acela. Chiar în acea clipă, el suspendă timpul sau îl accelerează, îl
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
distanțării, după cum arată Giorgio Strehler (1921-1998) în Un Teatru pentru viață (1980). "Dar ce este până la urmă "distanțarea", dacă nu o operațiune de "poezie"? Și chiar, operațiunea fundamentală a "poeziei"? Actorul, printr-o anumită intonație, un anumit gest, intonații și gesturi în același timp el are la dispoziție infinite moduri și posibilități "subliniază" detașându-se, adică plasându-se "în exteriorul" a ceea ce reprezintă ceva în momentul acela. Chiar în acea clipă, el suspendă timpul sau îl accelerează, îl imobilizează sau îl
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și evenimentelor prezentate, mai multă la ceea ce le separă și le leagă; mai puțină la ceea ce este spus, mai multă faptului că ceea ce este spus e spus este spus la un anumit moment, într-un anumit loc, cu un anumit gest și un anumit accent. Demersul constă plecând de la zgomote și cuvinte, mișcări și pași, obiecte, spații; o materie este secretată, aceeași ca și a vieții cotidiene. Nu viața cotidiană în sine, ci o anumită viață cotidiană pe care o determină
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o surprinde întâmplător. Atelă. Farsă importată la Roma de la Atella, orășel din Campania, celebru pentru teatrul său popular. Autosacramental. Piesă într-un act jucată cu ocazia Sărbătorii Domnului în Spania despre misterul Euharistiei. Cheironomie. Ansamblu de reguli care codifică simbolica gesturilor mâinilor. Comedia. Piesă profană din teatrul spaniol care îmbracă, începând cu finele secolului al XVI-lea, o formă mixtă, amestecând elemente de tragedie și de comedie. Comedie eroică. Gen intermediar între tragedie și comedie, creat cu Don Sanche d'Aragon
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
trasează un episod din viața unui sfânt sau a Fecioarei. Mister. Dramă sacră medievală al cărei subiect, împrumutat din Biblie sau din Viețile Sfinților, trasează misterul mântuirii (de la păcatul lui Adam până la înviere). Orchestic. Ansamblu de reguli ce codifică simbolica gesturilor corpului. Plantare. Dispunere a decorurilor pe scenă. Practicabil. adj.: denumește orice spațiu în care poate juca actorul. Protagonist. La origine, în Grecia antică, actor principal care conduce pe cel de-al doilea actor (deuteragonist) și pe cel de-al treilea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
îi poți desfășura; Sub ochii noștri singuri ei pot vorbi, lucra. Arată pretutindeni naiva fața lor: Pe toți atunci descrie-i cu cel mai viu color. Natura având multe ciudate creaturi, Tot sufletul își are diverse trăsături, Un semn, un gest pe dânsa o poate desgoli: Dar nu-i dat fiecărui ușor a o găsi." (Tr. rom. de A. Naum) 52 Louis Racine (1692-1763), ultimul copil al lui Racine, avea șapte ani la moartea tatălui său. În Memoriile despre viața și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în cochilia sinelui, sondat cu tranșanța și transparența autospecției blecheriene, solitarul se contemplă de la distanță, cu o totală răceală: „...pot să mă uit la mine de departe. /așa cum aș privi un mort”; „și tu departe de toate acestea. / dincolo de propriile gesturi. îndeplinite reflex. / cauterizându-ți golurile memoriei / frica”. Poemele transcriu o metafizică a existenței, ale cărei repere tematice, revenind obsedant, sunt izolarea și solitudinea, frica și disperarea, vacuitatea memoriei și vidul prezentului, într-un cuvânt agresivitatea și inconsistența realului; un univers
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288915_a_290244]
-
Îl consolează și pe cel mai mic dintre feciori, care este și el decapitat cu aceeași cruzime, de către turci. Acum paharul suferinței s-a umplut, domnitorul nu mai poate suporta și interioriza durerea și de aceea Își manifestă prin gesturi și lacrimi răvășirea sufletească: Apoi, el se-ntuneca,/Inima-i se despica,/Pe copii se aruncă,/ Îi bocea, Îi săruta..." Sultanul Îi reproșase, aluziv și insinuant, intenția de nesupunere și tentativa de rupere a relațiilor de vasalitate față de Imperiul Otoman
Din suflet de creștin. Ediția a V-a by Florina-Olimpia Lupiș () [Corola-publishinghouse/Science/91775_a_92317]
-
24 ianuarie/5 februarie 1859, odată cu alegerea sa ca domnitor al Țării Românești, Al. I. Cuza a Întocmit o notă pe care a trimis-o puterilor garante, notă publicată a doua zi În „Monitorul Oficial” al Moldovei - ceea ce făcea ca gestul său să devină public - prin care considera că dubla sa alegere avea „o semnificare Îndestul de vederată pentru toți, adică unirea completă a Principatelor, pe care nația română a voit a o Întemeia”. În același timp, domnitorul atrăgea atenția că
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
umane - școală, armată, justiție, biserică, administrație, sănătate etc. - prea bine cunoscute pentru a le mai enumera, au pus bazele statului român modern. Rolul și menirea lui Al. I. Cuza În aplicarea acestor reforme au fost hotărâtoare. În același timp Însă, gesturile autoritare ale domnitorului au provocat reacții de nemulțumire, cu deosebire din partea celor care au avut de pierdut ca efect al aplicării acestor reforme. Dacă reacțiile de acest gen, consumate În anii 1859 1861, au fost singulare și chiar inoportune, mai
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
spectacol). Dar, iarăși, destinul lui O. suferă o fractură, tânărul fiind arestat pentru un manuscris lăsat, imprudent, unui prieten. Aruncat în pușcărie, are, după cum reiese din mărturiile tovarășilor de suferință, o conduită impresionantă, el susținând moralul celor din jur prin gesturi ce denotau tărie de caracter - dimensiune remarcabilă a personalității sale. Pus în libertate în 1964, hotărăște să-și continue profesiunea de interpret scenic tot la Iași, unde dă relief, prin creațiile pe care le șlefuiește (Nero, din tragedia Britannicus a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]