350,792 matches
-
Având o profundă sensibilitate religiosă Ștefan Popescu a realizat cu mare migală artistică un număr însemnat de lucrări cu temă religioasă (gravuri, desene, studii ) având în centrul lor mănăstirile: Golia (Iași), Cozia, Hurezu, Polovragi, Biserica Curții Domnești din Târgoviște, precum și studii de broderie religioasă ortodoxă românească. O mică parte din opera pictorului Ștefan Popescu se află reprodusă în catalogul apărut la Editura Standard Graphica în anul 1947, cu un an înaintea morții artistului. Catalogul are o importanță majoră datorită faptului că
Ștefan Popescu () [Corola-website/Science/307138_a_308467]
-
arheologic ori beletristic. s-a născut la Craiova, într-o familie de intelectuali, tatăl său, Gheorghe Botzan fiind inginer mecanic. După școala primară, urmeaza cursurile prestigiosului colegiu Carol I din Craiova. În 1931, își îndreaptă pașii către Academia de Înalte Studii Agronomice din București și urmează Secția de Geniu Rural pe care o absolvă în anul 1936. Tot atunci a inceput sa lucreze ca asistent diurnist la Institutul de Cercetari Agronomice. Pentru lărgirea profilului pregatirii profesionale, in scopul abordării mai tehnice
Marcu Botzan () [Corola-website/Science/307130_a_308459]
-
depusă și spiritul organizatoric. Astfel, într-o perioadă relativ scurtă parcurge principalele trepte ierarhice ale cercetării științifice, de la asistent până la șef de secție. În urma reorganizării cercetării științifice în agricultură, Secția de Îmbunatățiri Funciare din cadrul ICAR este transferată la Institutul de Studii și Cercetări Hidrotehnice și redotată. Noua Secție de Irigații și Desecări revine sub conducerea cercetătorului Marcu Botzan. În noua configurație, M. Botzan și colaboratorii săi reușesc să lărgească considerabil rețeaua de cercetare din țară. Prin sporirea interesului față de irigații și
Marcu Botzan () [Corola-website/Science/307130_a_308459]
-
românească de cercetare șțiințifică de largă concepție în domeniu. În anul 1968, cercetătorul Marcu Botzan își susține teza de doctorat, intitulată "Bilanțul apei în solurile irigate". Această lucrare, ulterior publicata de către Editura Academiei, a fost rodul unor îndelungate și minuțioase studii și experimente științifice, aplicate într-o largă diversitate de condiții pedoclimatice ale României. Încă de la formarea, în anul 1970, a Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS), M. Botzan este ales Membru Titular al acestui înalt forum de cercetare în
Marcu Botzan () [Corola-website/Science/307130_a_308459]
-
sunt lucrări fundamentale, care pentru valoarea lor științifică deosebită au fost distinse cu Premiul Academiei Române. Alături de "Culturi irigate", lucrarea "Bilanțul apei în solurile irigate", prin metodologia didactică a expunerii și conținutul aplicativ, a contribuit la introducerea de noi discipline de studiu în învățământul universitar agronomic din România. De o deosebită valoare științifică sunt monografiile "Începuturile hidrotehnicii pe teritoriul României", "Apele în viața poporului român", "Drumuri de apă" și "Mediu și viețuire în spațiul Carpato-Dunăreano-Pontic". În aceste scrieri, utilizând documentarea arheologică și
Marcu Botzan () [Corola-website/Science/307130_a_308459]
-
1932 câștigase bursa Paciurea. La un moment dat, din cauza lipsei resurselor materiale, a vrut să părăsească școala. Oscar Han l-a ajutat să-și ia examenele din doi ani într-unul singur și astfel Caragea a reușit să-și termine studiile. S-a făcut cunoscut încă din 1933, imediat după absolvirea Academiei, când a expus primele sale lucrări de sculptură mică la Salonul oficial, făcându-se remarcat prin construcția volumelor și finețea modelajului. În 1934 a deschis prima expoziție de lucrări
Boris Caragea () [Corola-website/Science/307145_a_308474]
-
construcția volumelor și finețea modelajului. În 1934 a deschis prima expoziție de lucrări cu subiect folcloric în care a expus și câteva de inspirație dobrogeană: "Femeie cu cobiliță", "Dans dobrogean" sau "Pescarii". Tot în 1934, a făcut o călătorie de studii de-a lungul coastelor Mării Mediterane, poposind la Constantinopol, Atena, Alger, Marsilia, Cassis și Neapole. În 1937 a primit premiul pentru sculptură al Ministerului Artelor. Lucrările din prima fază de creație a artistului au avut ca subiect scene religioase sau
Boris Caragea () [Corola-website/Science/307145_a_308474]
-
(n. 29 mai 1925, Cluj - d. 22 ianuarie 2004, California) a fost un fizician american evreu, originar din România, ales ca membru de onoare al Academiei Române (repus în drepturi în 1990). A absolvit Institutul Francez de Înalte Studii din București și apoi a urmat cursurile Facultății de Fizică și Matematică ale Universității bucureștene, specializându-se în fizică nucleară. În 1963 și-a susținut doctoratul cu teza „Asupra modelului cu două centre al jeturilor cosmice”, continuându-și activitatea ca
Erwin M. Friedländer () [Corola-website/Science/307144_a_308473]
-
1971-1991 a fost coșef de laborator la Lawrence Berkeley Laboratory al Universității din California. Activitatea sa de cercetare s-a concentrat îndeosebi asupra radiației cosmice a particulelor accelerate la mari energii de măsură aferente, fiind concretizată în peste 250 de studii și articole, apărute în prestigioase reviste internaționale de specialitate. În anul 1985 a fost distins cu Premiul Humboldt pentru fizică. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1963, calitatea retrasă după plecarea din țară. A fost repus în
Erwin M. Friedländer () [Corola-website/Science/307144_a_308473]
-
(n. 26 august 1886, Focșani, județul Vrancea - d. 11 aprilie 1979, București) a fost un medic și scriitor, membru corespondent al Academiei Române (1955). Studii liceale la Constanța și Focșani, universitare (medicale) la București, unde, în 1914 își susține teza de doctorat cu titlul " Un procedeu simplu de gastro-enterostomie și enteroanastamoză fără deschiderea prealabilă a organelor cavitare. Medic la CFR (1914-1916), preparator la Clinica II
Alexandru D. Rădulescu () [Corola-website/Science/307150_a_308479]
-
tânărul Alexandr a început să învețe la școala parohială. În 1909, Alexandr a fost admis la seminarul din Kostroma, ceea ce a presupus anumite sacrificii financiare din partea părinților lui. În acel an, o directivă ministerială care împiedica foștii seminariști să înceapă studii universitare a provocat o mișcare națională de protest a seminariștilor, cursurile din cadrul instituțiilor religioase de învățământ fiind oprite în întreaga Rusie. Vasilevski, alături de alți protestatari, a fost exmatriculat de la Kostroma, dar a fost reprimit la școală câteva luni mai târziu
Alexandr Vasilevski () [Corola-website/Science/307133_a_308462]
-
prompt: „Nu mă pot pronunța doar după o vizită”. Fratele lui Ioan Caragiani, doctorul Alexandru Caragiani, stabilit la Tecuci, este tatăl cunoscutei aviatoare Elena Caragiani-Stoienescu. Caragiani urmează cursurile școlilor primare și secundare aromânești din Avdela, Gureanta și Vlaho-Clisura în Grecia. Studiile secundare și superioare le-a făcut la Atena unde din 1856 studiază filologia. Ajunge să fie un foarte bun cunoscător al istoriei și literaturii vechi eline, pentru care avea o dragoste deosebită. Cu toate acestea ca bun român de origine
Ioan D. Caragiani () [Corola-website/Science/307146_a_308475]
-
două mandate, folcloristul și traducătorul conferă bibliotecii o anumită stabilitate, cu o slabă fluctuație. Îndată după stabilirea în Iași, Caragiani începe să frecventeze asiduu ședințele Societății literare „Junimea" înființată în februarie 1864 de o mâna de tineri entuziaști, cu strălucite studii superioare europene, precum Titu Maiorescu, Petre Carp , Iacob Negruzzi, Vasile Pogor și Theodor Rosetti. Junimea a fost cea mai însemnată grupare literară a veacului al XIX-lea, reunind marile personalități ale timpului. În 1865 Caragiani devine membru al Junimii unde
Ioan D. Caragiani () [Corola-website/Science/307146_a_308475]
-
în România. Astfel în 1869 publică cel dintâi articol dedicat acestei probleme, în revista Junimii „Convorbiri literare”, Românii din Macedonia și poezia lor populară”. Două decenii mai târziu, în „Balcanica" (1891), va publica prima parte a voluminoasei lui lucrări intitulate „Studii istorice asupra românilor din Peninsula Balcanică". Cea de a doua parte îi va fi tipărită postum în 1941 de academicianul Pericle Papahagi. În studiul său Caragiani caută să-i deosebească în permanență pe români printre celelalte popoare balcanice, servindu-se
Ioan D. Caragiani () [Corola-website/Science/307146_a_308475]
-
Două decenii mai târziu, în „Balcanica" (1891), va publica prima parte a voluminoasei lui lucrări intitulate „Studii istorice asupra românilor din Peninsula Balcanică". Cea de a doua parte îi va fi tipărită postum în 1941 de academicianul Pericle Papahagi. În studiul său Caragiani caută să-i deosebească în permanență pe români printre celelalte popoare balcanice, servindu-se de 'toponimie' și 'onomastică'. În acest sens, studiile sale sunt un adevărat repertoriu onomastic al macedoromânilor. Această lucrare, care este cea mai importantă scriere
Ioan D. Caragiani () [Corola-website/Science/307146_a_308475]
-
de a doua parte îi va fi tipărită postum în 1941 de academicianul Pericle Papahagi. În studiul său Caragiani caută să-i deosebească în permanență pe români printre celelalte popoare balcanice, servindu-se de 'toponimie' și 'onomastică'. În acest sens, studiile sale sunt un adevărat repertoriu onomastic al macedoromânilor. Această lucrare, care este cea mai importantă scriere a lui Ioan Caragiani, căreia 'i-a consacrat toată energia sa, uneori chiar primejduindu-și viața', după cum ne spune Pericle Papahagi, a avut o
Ioan D. Caragiani () [Corola-website/Science/307146_a_308475]
-
brusc, în mijlocul unei fraze!. Volumul a fost retipărit în 1929 de Pericle Papahagi, tot acesta izbutind publicarea volumului al doilea în 1941. Editorii de azi (Litera Internațional, București, 2000), până în present, au republicat doar primul volum (ediția 1929) a acestor studii istorice asupra românilor din Peninsula Balcanică. Lucrarea pentru care autorul a folosit surse grecești, italiene, franceze, dar și informările primite de la surse directe din comunele aromâne este singulară prin efortul de a dezveli o istorie macedoromână până la el necunoscută și
Ioan D. Caragiani () [Corola-website/Science/307146_a_308475]
-
București) a fost un academician român, doctor în științe politice și administrative, colecționar de artă, ocupând funcțiile de secretar la Legația României la Berlin, membru de onoare (1933) al Academiei Române și mai tarziu senator de Brăila în 3 legislaturi. După studii făcute la Paris și Bruxelles a fost membru al „Consiliului consultativ al artelor” (1910 - 1915) și a fondat în 1910 Muzeul Simu, fiind primul colecționar de la noi care a considerat necesar să ridice o casă de artă cu scopul de
Anastase Simu () [Corola-website/Science/307155_a_308484]
-
(n. 18 aprilie 1914, Căianu Mic, Bistrița-Năsăud, d. 9 martie 2001, Timișoara) a fost un inginer român, membru corespondent (18 decembrie 1991) al Academiei Române. A urmat Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Dej. Studiile superioare și le-a făcut la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, obținând licența în matematici și la Institutul Politehnic Timișoara obținând diploma de inginer electromecanic. A obținut titlul de doctor inginer în 1971. Și-a început cariera didactică în anul 1944
Gheorghe Silaș () [Corola-website/Science/307151_a_308480]
-
1952. s-a născut la data de 15 septembrie 1908 în orașul Iași, ca fiu al cunoscutului ziarist Emanoil Socor (1881-1951), descendent al unei familii cu rădăcini în comunitatea armenească. A urmat cursurile primare și liceale în Iași, efectuând apoi studii la Conservatorul din București (1927-1929), având ca profesori pe Gheorghe Cucu, Alfonso Castaldi și Constantin Brăiloiu. Urmează, apoi, studii de perfecționare la Conservatorul din Leipzig cu maeștri ai compoziției și dirijatului de orchestră (1930-1933). Revenit în România, Matei Socor a
Matei Socor () [Corola-website/Science/307156_a_308485]
-
Socor (1881-1951), descendent al unei familii cu rădăcini în comunitatea armenească. A urmat cursurile primare și liceale în Iași, efectuând apoi studii la Conservatorul din București (1927-1929), având ca profesori pe Gheorghe Cucu, Alfonso Castaldi și Constantin Brăiloiu. Urmează, apoi, studii de perfecționare la Conservatorul din Leipzig cu maeștri ai compoziției și dirijatului de orchestră (1930-1933). Revenit în România, Matei Socor a lucrat ca cercetător etnolog și dialectolog al muzicii în cadrul Institutului de folclor din București. Aici a colaborat cu Constantin
Matei Socor () [Corola-website/Science/307156_a_308485]
-
(n. 17 iulie 1920, Dumbrăveni, Suceava, atunci județul Botoșani - d. 2007) a fost un inginer chimist român, membru titular (1963) al Academiei Române, membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei. Specialist în domeniul chimiei macromoleculare, a efectuat studii în domeniul chimiei lemnului și celulozei, a polimerilor și a copolimerilor grefați. are contribuții științifice și în domeniul tehnologiei chimice a celulozei, hârtiei și fibrelor artificiale. Este autor a numeroase lucrări științifice. Membru corespondent (2 iulie 1955) și membru titular
Cristofor I. Simionescu () [Corola-website/Science/307153_a_308482]
-
titular (21 martie 1963) al Academiei Române; vicepreședinte al Academiei Române (1 martie 1974 - 2 februarie 1990) și vicepreședinte cu delegație de președinte al Academiei Române (3 iunie 1977 - 19 martie 1980); președinte al Filialei Iași a Academiei Române (1963 - 1974 și 1989 - 2001). Studii liceale la Suceava și Iași și superioare (Facultatea de Chimie Industrială) la Iași. În 1948 și-a susținut teza Contribuții la cunoașterea uleiurilor vegetale indigene, obținând titlul de doctor inginer în științe chimice. A fost preparator (1943), asistent (1944-1948), conferențiar
Cristofor I. Simionescu () [Corola-website/Science/307153_a_308482]
-
Industrială) la Iași. În 1948 și-a susținut teza Contribuții la cunoașterea uleiurilor vegetale indigene, obținând titlul de doctor inginer în științe chimice. A fost preparator (1943), asistent (1944-1948), conferențiar (1948-1951), profesor și șef de catedră (din 1952), director de studii (1949-1951), prorector (1951-1952) și rector (1953-1976) la Institutul Politehnic "Gh. Asachi" din Iași; șef al Secției de Chimie Macromoleculară (1956-1970) și director (1970-2000) al Institutului de Chimie Macromoleculară "P. Poni" din Iași. Paralel cu activitatea didactică, desfășoară o bogată muncă
Cristofor I. Simionescu () [Corola-website/Science/307153_a_308482]
-
P. Poni" din Iași. Paralel cu activitatea didactică, desfășoară o bogată muncă științifică, efectuând și conducând numeroase cercetări în domenii ale chimiei organice și macromoleculare, chimiei lemnului și stufului, chimiei și tehnologiei celulozei, chimiei polizaharidelor, mecanochimiei polimerilor, plasmochimiei, sintezei și studiului unor precursori ai materiei vii etc. Este autorul unor studii privitoare la speciile de lemn ce cresc pe teritoriul României, mai ales speciile cu dezvoltare rapidă (plop, salcie), în vederea valorificării materiilor prime, și al unor cercetări privind tehnologia hârtiei (procedeul
Cristofor I. Simionescu () [Corola-website/Science/307153_a_308482]