35,463 matches
-
abandonarea planificării centralizate, liberalizarea prețurilor și conversia fostelor întreprinderi de stat în societăți comerciale, punîndu-se astfel bazele economiei de piață. Eugen Dijmărescu a propus Guvernului desemnarea lui Mugur Isărescu drept Guvernator al BNR și inițierea unui act legislativ pentru asigurarea independenței de Guvern a băncii centrale, astfel încât politicile pro-ciclice ale guvernelor să fie stăvilite de o autoritate monetară independentă. La 30 aprilie 1991, după remanierea guvernamentală, Dijmărescu este numit în funcția de Ministru de stat, ministrul economiei și finanțelor. Din această
Eugen Dijmărescu () [Corola-website/Science/305321_a_306650]
-
definitiv legată de destinele Ortodoxiei. Poporul bulgar, a întâmpinat mari dificultății de-a lungul secolelor, aceste dificultății au fost de cele mai multe ori datorate învecinării cu turcii, care erau porniți pe distrugere și pe ocuparea unor noi teritorii. Turcii au distrus independența politică și bisericească a Bulgariei, destrămând orice șansă de supraviețuire a credinței bulgare ortodoxe, iar majoritatea episcopiilor, fiind ocupate de greci. Situația bulgarilor era devastatoare - nu aveau nimic: nici stat, nici biserică liberă, nici școli ori cărți sau alte așezăminte
Biserica Ortodoxă Bulgară () [Corola-website/Science/305376_a_306705]
-
bulgare să nu se trezească. În sud-estul european, mijlocul secolului al XIX-lea reprezintă pentru populația ortodoxă bulgară perioada de renaștere națională. Clerul bulgar luptă pentru înlăturarea ierarhiei fanariote și pentru introducerea limbii bulgare în școli și biserici. Lupta pentru independența Bulgariei, publicarea de cărți, iar mai târziu de reviste și ziare, înființarea de școli și oficializarea limbii și culturii au constituit primii pași spre revitalizarea națiunii. De asemenea, au fost luate măsuri pentru eliberarea politică. Călugărul Paisie a venit în
Biserica Ortodoxă Bulgară () [Corola-website/Science/305376_a_306705]
-
și limbi.”" Istoria călugărului bulgar Paisie de la Hilandar a declanșat începutul unui proces cultural și politic, reușind să lumineze generații întregi în calea spre progres, care a durat până la sfârșitul secolului al XIX-lea, concretizată prin unirea bulgarilor și obținerea independenței la începutul secolului al XX-lea. Limba este un element definitoriu al naționalității. În Bulgaria, conducerea breslelor era în mâinile turcilor și grecilor, și numai spre începutul secolului al XIX-lea s-au alcătuit breslele bulgărești aparte, cu regulamente și
Biserica Ortodoxă Bulgară () [Corola-website/Science/305376_a_306705]
-
păstorit într-o perioadă destul de dificilă, deoarece majoritatea episcopilor bulgari, au fost trimiși în teritorii grecești, iar în Macedonia nu s-au putut instala episcopi bulgari, decât în 1890, datorită perioadei războaielor contra turcilor. Înființarea Exarhatului bulgar și lupta pentru independență bisericească a oferit bulgarilor un nou statut politic și religios. Nu după multe zile de la desemnarea lui Antim ca exarh al Bisericii Bulgare, mai exact în 25 mai 1872, patriarhul Antim al VI -lea, declară Biserica bulgară schismatică, ( adică o
Biserica Ortodoxă Bulgară () [Corola-website/Science/305376_a_306705]
-
sîrbilor a crescut, iar rolul lor în Imperiu a început să fie mult mai important. Deși războaiele ruso-austro-turce din secolul al XVIII-lea au afectat Șerbia, întotdeauna poporul sîrb a văzut în ele tot atâtea posibilități de a-si dobândi independența. După Pacea de la Șiștov (1791), aproximativ 50. 000 de sîrbi au trecut râul Sava, cerând azil la habsburgi. Pentru a frâna o masivă depopulare, Poartă le-a oferit amnistie și o serie de scutiri. Un numar de egumeni, că cei
Biserica Ortodoxă Sârbă () [Corola-website/Science/305377_a_306706]
-
distincte : epoca privilegilor (1690-1779), în care viața bisericească și raporturile cu statul habsburgic erau reglementate conform privilegilor acordate; epoca Rescriptului declaratoriu, al Regulamentului și Sistemului consistorial (1779-1782-1868), și în fine epoca Rescriptului imperial (1868-1920). Rolul Bisericii Ortodoxe Sîrbe în dobândirea independenței și în realizarea unității poporului sîrb în decursul secolelor XIX și XX a fost de o importanță majoră. În acest efort, un loc important l-a avut crearea Mitropoliei de Karlowitz, care însemna înființarea unei structuri bisericești autonome într-o
Biserica Ortodoxă Sârbă () [Corola-website/Science/305377_a_306706]
-
români, cerând încă din anul 1809 că granița răsăriteana a viitoarei Șerbii să fie râul Timoc. Distrugerea Mănăstirii Studenica în 1806 de către trupele otomane a însemnat declanșarea conflictului deschis dintre sîrbi și Poartă, lupta care a readus popoarelor balcanice speranța independenței. Răscoală a încetat în 1812, Poartă încercând să readucă liniștea în Șerbia, acordând amnistie răsculaților, introducând impozite moderate și o autonomie administrativă locală. Mânăstirile și bisericile au devenit adăposturi ale răsculaților sîrbi. Mânăstirile Valjavic și Bogovadji au fost transformate în
Biserica Ortodoxă Sârbă () [Corola-website/Science/305377_a_306706]
-
prevedea între altele și dreptul conform căruia cneazul și poporul sîrb pot alege ierarhii fără că Marea Biserică, Patriarhia Ecumenica, să obiecteze cu privire la modalitatea de alegere, la persoana aleasă și la locul nașterii acestuia. Prin convenția din 1832, Patriarhia recunoștea independența Bisericii Sîrbe, clerul și poporul sîrb putând alege pe cine voiau, iar patriarhul trimițându-le confirmarea și binecuvântarea. Mitropolitul de Belgrad purta titulatura de, , mitropolit al întregii Șerbii”. Patriarhia Ecumenica trebuia anunțată asupra alegerii mitropolitului, acesta primind automat și aprobarea
Biserica Ortodoxă Sârbă () [Corola-website/Science/305377_a_306706]
-
Bosnia și Herțegovina erau patru mitropoliți, si anume la : Saraievo, Zvornic, Mostar și Banialuca, care erau sub juristicția Patriarhiei de Constantinopole, iar datorită discuțiilor purtate între Constantinopole și Viena, în anii 1902-1905, cele patru mitropolii sunt declarate autonome. După dobândirea independenței naționale, în 1878, situația politică a Șerbiei s-a schimbat. Patriarhul ecumenic Ioachim al III-lea (1878-1884; 1901-1912) este rugat în numeroase scrisori să ofere autocefalie Bisericii Sârbe. În acest sens, Milan Obrenovici ( văr de gradul al VI-lea al
Biserica Ortodoxă Sârbă () [Corola-website/Science/305377_a_306706]
-
al VI-lea al lui Milos Obrenovici ) s-a adresat Patriarhiei de Constantinopol prin scrisoarea nr. 2690 din 27 aprilie/8 mai 1879, în care își exprima atașamentul și credința față de Marea Biserică, rugându-l pe patriarhul ecumenic să ofere independența religioasă Șerbiei. In viata popoarelor ortodoxe, istoria bisericească s-a împletit mereu cu istoria lor politică. Așa se face că Șerbia, devenită în 1878 principat independent, isi dobândește în anul următor și neatârnarea din punct de vedere bisericesc, prin recunoașterea
Biserica Ortodoxă Sârbă () [Corola-website/Science/305377_a_306706]
-
de Smirna, Paisie de Mithimnis, Nichifor de Imbros, Constantie de Fanariozaralos și Meletie de Coos. În Tomosul sinodal, Biserica Sîrbă era obligată să solicite Sf. Mir numai de la Constantinopol, cu toate că, din punct de vedere liturgic, sfințirea Sf. Mir este simbolul independenței bisericești. Trebuie precizat faptul că de acest avantaj beneficiază doar Arhiepiscopia Belgradului și Mitropolia Șerbiei, iar Arhiepiscopia Muntenegrulu și Arhiepiscopia Carlovițului funcționau că bisericii independente. După război, măi depindeau de Patriarhia Ecumenica doar Biserică Bosniei și Herțegovinei , Biserica din Șerbia
Biserica Ortodoxă Sârbă () [Corola-website/Science/305377_a_306706]
-
din Dalmatia și Boca-Cataro, care avea două eparhii și era o mitropolie autonomă din 1873, Arhiepiscopia Belgradului, care avea cinci eparhii, care avea autocefalia dobândită din 1879, Biserica Ortodoxă din Bosnia și Herțegovina, care avea patru ierarhii, care a devenit independența în anul 1878, Biserica Ortodoxă din Șerbia Veche și Macedonia, care avea șase eparhii, care până în 1912 s-a găsit sub juristicția Constantinopolului, Biserica Ortodoxă Sîrbă din America, care avea la început o singură eparhie. În 1923 a fost construită
Biserica Ortodoxă Sârbă () [Corola-website/Science/305377_a_306706]
-
de Parma și de Piacenza, care se aflau sub suzeranitate papala. A refuzat să retragă Bulla papala Unigenitus. Papă Inocențiu al XIII-lea l-a sprijinit pe episcopul român unit cu Romă Ioan Giurgiu Patachi, în demersurile acestuia pentru promovarea independenței Bisericii Române Unite cu Romă față de episcopiile și arhiepiscopiile de riț latin din Ungaria. Papă Inocențiu al XIII-lea a dus o luptă continuă împotriva cardinalului rebel francez Noailles și împotriva altor episcopi francezi rebeli. Întrucât situația se tărăgăna, Papa
Papa Inocențiu al XIII-lea () [Corola-website/Science/305442_a_306771]
-
Catolică un mare număr de copți monofiziți. A încercat să realizeze reunificarea Bisericii Române cu Biserică Ortodoxă. A cerut Patriarhului armean să ridice anatema îndreptată contra Conciliului de la Calcedon și contra Papei Leon I. În timpul pontificatului sau a fost recunoscută independența Republicii Sân Marino. De prin anul 1732, a fost aproape orb și paralizat, dar strălucitoarele sale facultăți intelectuale și capacitatea să de a-și alege anturajul, i-au permis un pontificat excelent și a decedat, la vârsta de 88 de
Papa Clement al XII-lea () [Corola-website/Science/305443_a_306772]
-
Istorice din 2004, cu cod LMI B-IV-m-B-20112. În 2009, pentru a face loc proiectului de reamenajare a pieții, primarul Neculai Onțanu a dispus, fără niciun aviz de la Ministerul Culturii, mutarea crucii în fața Primăriei sectorului 2 și a rebotezat-o „Crucea independenței”. Încercarea de curățare a crucii cu materiale improprii a deteriorat grav suprafața acesteia. Construcția Halelor centrale Obor a început în octombrie 1936 după proiectul arhitecților Octav Doicescu, Ion Fonescu și Dan Iovănescu, execuția aparținând antreprizei ing. S. Neicu și uzinelor
Obor () [Corola-website/Science/303446_a_304775]
-
animale din religia vedică și că tot lui îi datorăm apariția conceptului non-violenței, Ahimsa. Jainismul a înrâurit în mod semnificativ sfera etică, politică și economică din India pentru aproape trei milenii, dar și creștinismul. Filozofia jainistă se poate rezuma la independență și egalitate spirituală între toate formele de viață și la o non-violență dusă până la paroxism. Autocontrolul, "vrata" (व्रत), este mijlocul prin care practicanții acestei religii obțin atotcunoașterea ("kevala jnana") și în final împlinirea, integrarea sufletului în adevărata natură
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
interior", adică distrugătorul celor patru tipuri de karma imanente sufletului ("ghatiya karma"); Kevalin semnifică "posesorul omniscienței"; Vitragi este un termen mai complex și este echivalent cu expresia "cel care nu mai are atașament sau antipatie față de nimeni", este sinonimă cu independența câștigată de un suflet care nu este atras sau respins de nici un reper al lumii înconjurătoare Această neatârnare spirituală nu are ca metodă învingerea sentimentului, permanenta luptă cu un sine instinctual, ci este mai degrabă o înălțare deasupra acestor elemente
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
este doar un efect abstract al activității umane, ci reprezintă o substanță invizibilă care impregnează sufletul și care, având aceeași structură ca trupul, se înscrie în rândul elementelor materiale "ajiva". Karma este fluidul care leagă sufletul de materie, făcîndu-i imposibilă independența și eliberarea. Jainiștii și-au imaginat-o ca o masă de particule atomice magnetizate de sentimentele, de năzuințele și acțiunile lui "jiva". Cât timp karma rămâne în corp, sufletul se află într-o stare de vasalitate, puritatea, transcendența și strălucirea
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
în 1191. Dinastia Zähringer s-a încheiat cu moartea lui Berchtold V. După 1218 și orașele lor au devenit independente (germană: "reichsfrei"). Rudolf I de Habsburg, care a devenit Sfânt Împărat Roman în 1273, a revocat de facto statutul de independență acordat cantoanelor Uri, Schwyz și Unterwalden. Aceste cantoane zise „forestiere” au pierdut, astfel, statutul de independență și au fost guvernate de logofeți (germană: "Vogt"). În 1291, cantoanele Uri, Schwyz și Unterwalden au decis să fie unite, să apere pacea până la
Istoria Elveției () [Corola-website/Science/303435_a_304764]
-
lor au devenit independente (germană: "reichsfrei"). Rudolf I de Habsburg, care a devenit Sfânt Împărat Roman în 1273, a revocat de facto statutul de independență acordat cantoanelor Uri, Schwyz și Unterwalden. Aceste cantoane zise „forestiere” au pierdut, astfel, statutul de independență și au fost guvernate de logofeți (germană: "Vogt"). În 1291, cantoanele Uri, Schwyz și Unterwalden au decis să fie unite, să apere pacea până la moartea împăratului Rudolf I de Habsburg. Unirea lor, nucleul Vechii Confederații Elvețiane, este înregistrată în Carta
Istoria Elveției () [Corola-website/Science/303435_a_304764]
-
libertate. În 1803, Legea lui Napoleon de Mediere restaurat parțial suveranitatea cantoanelor, și fostele teritorii afluente și aliate Aargau, Thurgau, Grisons, St Gallen, Vaud și Ticino au devenit cantoane cu drepturi egale. După Congresul de la Viena din 1815 se restabilește independența și neutralitatea permanentă. Valais, Neuchatel și Geneva s-au alăturat, de asemenea, Elveției,ca și cantoanele noi, extinzând teritoriul elvețian pentru ultima oară. Partidul Radical, alcătuit din burghezia urbană, care a fost puternică în cantoanele protestante, a obținut majoritatea în
Istoria Elveției () [Corola-website/Science/303435_a_304764]
-
directă. În 1963, Elveția a aderat la Consiliul Europei. Femeilor li s-au acordat dreptul de a vota numai în 1971, și un egal drept de amendament a fost rectificat în 1981. În 1979, parți din cantonul Berna au obținut independența, formând noul cantonul Jura, care a readerat la confederație. Rolul Elveției în Organizația Națiunilor Unite și organizațiile internaționale au contribuit la atenuarea preocuparea țării pentru neutralitate. În 2002, Elveția a fost ratificată oficial în calitate de membru al ONU - singura țară care
Istoria Elveției () [Corola-website/Science/303435_a_304764]
-
fapt consemnat în stenogramele dezbaterilor parlamentare. Prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus în ziua de 10 mai 1866 jurământul în fața adunării reprezentative a Principatelor Române Unite. În amintirea acestui eveniment, la 10 mai 1877, tot el a proclamat în fața parlamentului independența de stat a României. În data de 14 martie/26 martie 1881 camerele reunite ale parlamentului au votat transformarea țării din principat în Regatul României. Pentru a marca evenimentul, ziua națională sărbătorită pe 10 mai 1881 a fost una din
Ziua națională a României () [Corola-website/Science/303454_a_304783]
-
statul este format din cele patru insule de origine vulcanică ale arhipelagului Comore: Ngazidja (), Mwali (), Nzdwani (), și Mahoré (), precum și numeroase alte insule de dimensiune mai mică. Cu toate acestea, insula Mayotte nu s-a aflat sub administrația guvernului Comorelor în urma independenței față de Franța, aceasta respingând referendumul referitor la independența statului și ca urmare a rămas sub suveranitate franceză, formând o Colectivitate de peste mări. Datorită dreptului de veto al Franței în Consiliul de Securitate al ONU, nici o rezoluție care să afirme suveranitatea
Comore () [Corola-website/Science/303464_a_304793]