4,058 matches
-
dorința sexuală. Pur și simplu nu putea să renunțe la această cunoaștere. Informația i se părea atât de importantă, consecințele atât de fascinante... Întreaga sa ființă se revolta Împotriva ideii de uitare. — Ei bine, conchise Harry, cred că n-avem Încotro și trebuie s-o uităm. — Mă gândeam la Ted, zise Beth. Și la Barnes, și la ceilalți. Suntem singurii care știm cum au murit cu adevărat și pentru ce și-au dat viața. Și dacă uităm... Și vom uita, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
înainte de păcat pare un fel de conștiență zglobie în moarte.” V. tînăr capăt ființă în fața tînărului meu prieten. Știu unde vrea să mă aducă. Să-mi deturneze frica înspre trupul meu care să capete inteligență proprie și să mă conducă încotro voiește. Pare să spună că sîntem doar arbori înfipți în trupul nostru cu rădăcini adînci, delimitînd axul inițial al lumii. Vrea să mă facă la fel cu cei care-și trăiesc viața ca și cum ar mesteca un aliment de cantină, cu
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
să facă, auzi fornăiala iepei, undeva, departe dinspre păduricea ce urca de dincolo de poieniță până-n vârful dealului. Plecă în fugă într acolo, intră prin lăstărișul des care-i răni picioarele goale și pătrunse în lizieră. Degeaba. Nici urmă de animal încotro privea el neputincios. Intră în pădurice fără teamă! auzi Tudorel o voce necunoscută. După zece pași dai de o potecă. De acolo ai să mă vezi. Năucit și tare înfricoșat, băiatul începu să plângă și se întoarse cu gândul de
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
a oprit năucit. Nu putea să mai plângă și nu înțelegea ce se întâmplă. A deschis gura să țipe, dar în acel moment a văzut mai bine poteca pe care făcuse doar câțiva pași. Privind în lungul ei să înțeleagă încotro să se îndrepte, a văzut ceva mișcându-se la doar la o aruncătură de băț mai departe. A căzut în genunchi aproape paralizat de frică S a târât pe iarba moale și caldă cu ochii țintă spre locul unde observase
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
le bibilești, și zgîlțîi imperturbabil pînă la ore tîrzii sistemul nervos extrem de simplu, aproape clasic, al vecinilor, de parameci, pe care ești obligat din respect față de cultură și omenire să-i perforezi fără milă cu un bătrîn Remington, n-ai Încotro. Iar ei Îndură În tăcere, te acceptă așa cum ești, faci acum parte dintr-o clasă superioară pentru c-ai cîștigat concursul. În capitolul următor se lasă tăcerea și izbucnesc Întrebările, neliniștea, te Întrebi cum ți-a ieșit eroul, dacă-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Chiar dacă nu-i neapărat productiv. Mărturisesc Însă că lipsa de productivitate Îmi provoacă multă suferință, nu contează cantitatea, știu, dar totuși. Și-i vorba strict de timp. Trecerea fără cărți a timpului doare ca un dinte stricat. Dar n-am Încotro, trebuie să trăiesc, toate chestiile astea sufocante. Pe care nu le vezi În filme. Legăturile mele cu filmul avînd o valoare aparte, fiind cît se poate de banale. Mi-am imaginat În unele zile disperate cum aș fi funcționat ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
abia acum am putut observa că junele-prim e un mare actor și o Ellen Barkin cu vechea ei pareză facială dreaptă suportîndu-și bine rolul. Povestea este, practic, aceeași ca-n Alice: o femeie cu un copil dificil nu mai are Încotro și se mărită. Nu cu Kristofferson, ci cu varianta montană a lui Keitel, pe nume Dwight (De Niro). Ce frapează aici e faptul că pentru prima oară vedem și noi mitocanul american În toată splendoarea lui. Mitocanul așa cum e În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Pitt după care oftează atîtea soții care Încă au cap, În vreme ce asta nu rezistă și se lasă nu doar decapitată ci și Însărcinată, o nenorocire nu vine niciodată singură, și bestia o descăpățînează doar pentru ca polițistul să nu mai aibă Încotro și să-l Împuște, fiindcă marele criminal suferea de păcatul biblic final: invidia. Îl invidia pe polițist pentru viața lui simplă și plină de bucurii și de necazuri vezi pierdut cap soție. Astfel, printr-o ultimă mișcare inteligentă a asasinului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
tragică a saxofonului care nu mai e doar un instrument, e Sașa, și, pentru o clipă de o inimaginabilă frumusețe, șoferul sare fără să-și dea seama-n gol, Întrezărește În sfîrșit acel ceva pînă atunci inaccesibil, nu mai are Încotro și Înțelege. Minune, strigă mulțimea dac-ar avea timp să strige, pentru că Întîlnirea dintre cei doi durează mai puțin decît o piesă de jazz, decît o minune. Dar s-a petrecut. Și se va mai petrece un timp În capilarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de proză scurtă dar veselă, deasupra excepționalei semnături a lui Romeo Popescu: Noaptea de amor. Topica e foarte sănătoasă, Încă din start, provenind parcă din topinambur (nap porcesc): „Doar buzele noastre Îngemănate spintecau farmecul nopții”. Astfel spintecat, farmecul se ducea-ncotro vedea cu ochii, dar rămîneau buzele Îngemănate. Cei doi Îndrăgostiți plecau apoi În parc, că bătea vîntul, și se duceau la el acasă. Unde Începeau să Întreprindă niște lucruri care de obicei se petrec În stupi: „MÎinile Îmi alergau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ținea de creșterea copiilor. Nu le făceam față, eram pe dinafară, s-ar fi prins, cărțile erau un bun pretext pentru eschivă. Cu vremea m-am împrietenit cu ele, au înțeles că tot cititul ăla era treaba mea, „n-are încotro, săraca“, eram profesoară la Universitate (mult mai târziu au aflat că sunt și scriitoare). Ca să scriu, o vreme m-am dus prin cafenelele de lângă casă (alea care erau deschise dimineața), încercând să mă concentrez pentru doctorat (măcar atât, de altceva
O altă viață. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
vorbești, tinere. Păi ce... Bud Îi arătă insigna. — Păi ce, cucoană? Urma să-mi spui ceva. PÎnă cînd te-ai obrăznicit. Voiam să-ți spun unde s-a dus domnișoara Bracken. Am auzit-o discutînd cu administratorul aseară. Cerea Îndrumări. — Încotro? — Lacul Arrowhead. Și ți-aș fi spus dacă nu te-ai fi obrăznicit. Casa lui Exley. Inez Îi vorbise despre ea. O cabană cu drapele În bătaia vîntului: cel american, cel al statului și cel al LAPD-ului. Bud conduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
l-au mai văzut, n-au mai auzit de el și l-au căutat în zadar, în timp ce potcovăria a devenit o ruină, nevastă-sa l-a așteptat până a închis ochii, copiii l-au uitat și s-au risipit care încotro și au avut și ei copii și atunci abia, în acel foarte târziu al vieții lor, s-a întors, din direcția în care galopase nechezând focosul armăsar pe care nimeni nu și-l mai amintea, un om nici tânăr, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ce va fi avut viață pentru că elipsa, spirala, cercul, linia nu erau decât învârtejirea nemaipomenit de rapidă a unui punct luminos, viu, care palpita, zbârnâia când pe o traietorie, când pe alta, însă știind de fiecare dată ce face și încotro se îndreaptă, lăsând în urmă o dâră luminoasă diferit colorată ce nici nu apuca să se stingă înainte ca punctul viu și palpitând să fi ajuns totul din urmă și chiar să-și fi întrecut propria urmă, producându-i oricui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
-o multă vreme, cu gândurile aiurea. Au coborât amândoi în Piața Romană. Ceva l-a împiedicat să meargă spre casă, a rămas în stație, făcând pași mici prin zloată. Au urcat amândoi în altă mașină, el după ea, nu știa încotro se va duce, nici dacă va merge până la capăt. Acum credea că știe ce vrea. Se uita la femeia blondă, ușor zgribulită în haina ei. L-a privit și ea câteva clipe, cu o urmă de zâmbet, apoi a întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de vorbit și aștepta să-i răspund și eu nu auzisem o vorbă din ce spusese ea. Se lăsă o lungă tăcere stânjenitoare. M-am ridicat, mi-am băgat mâinile în buzunare și m-am dus la fereastră. N-aveam încotro, a trebuit să mă întorc după câteva secunde și să spun pe un ton cât mai politicos: Ați mai putea să-mi mai explicați încă o dată? A fost surprinsă, dar s-a străduit să-și ascundă sentimentele. — Desigur, a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
că a fost un loc minunat pentru a-ți petrece copilăria. — A, nu stăteam mult aici când eram copil. Slavă Domnului. E cel mai plicticos loc de pe pământ, dacă mă-ntrebi pe mine. Nu vin aici decât dacă n-am încotro. — Și cine locuiește acum în casă? — Nimeni, de fapt. E un personal minim - câțiva bucătari și grădinari și bătrânul majordom care e în familie de vreo cinci sute de ani și cam atât. Deci casa e practic nelocuită. Își mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
proverbială ca să accepți așa ceva, nu crezi? — Probabil. Dar să știi că toți sunt duși cu pluta și se pare că ea e dispusă să ofere o sumă incredibilă. Mi-am frecat bărbia, căzând pe gânduri și începând să mă prind încotro bătea conversația. — Mi se pare mie... mie se pare că încerci să-mi vinzi mie ideea. Alice râse: părea sincer șocată de ceea ce sugeram. — Să ți-o vând ție? A, nu! Adică tu ești un scriitor adevărat, ești celebru. Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
restaurant. — E plin probabil, dar patronul mi-e prieten, deci spuneți numele meu și o să vă găsească o masă într-un colț. Spuneți-le că v-a trimis Norman. În locul vostru, n-aș pierde multă vreme. Haideți, să vă arăt încotro e. I-am mulțumit și după ce a terminat de îmbrăcat și și-a împăturit frumos prosopul în rucsac, l-am urmat pe drum. — Mamă! Ce bicicletă faină! spuse Fiona de îndată ce o văzu de aproape. E Cannondale, nu? — Îți place? E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
accelerație, schimbător de viteze (de la punctul mort la viteza Întâi? Sau de la viteza Întâi la a doua?ă, ia piciorul de pe ambreiaj, Îmi repetam eu Întruna, dar Îngânarea acestei mantra mi-a dat prea puțin curaj și nici o idee despre Încotro să mă Îndrept În nebunia traficului de la ora prânzului. Mașinuța s-a scuturat sălbatic de două ori, după care a țâșnit drept În intersecție. Am simțit că-mi sare inima din piept. Ca din senin vehiculul s-a stabilizat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
aveau speranță, afară doar de cazul În care puteau fi reparați de regimentul de pantofari pe care Runway Îi ținea la Îndemână tocmai pentru asemenea situații de criză. Am ajuns În doar șase minute și jumătate, așa că n-am avut Încotro și m-am bălăbănit ca o girafă dezechilibrată, Încălțată cum eram Într-un pantof cu talpă plată și celălalt cu toc de zece centimetri. Un scurt popas la Dulap, unde am găsit o pereche nou-nouță de cizmulițe maro marca Jimmy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
mă pregăteam să am o discuție de afaceri la ora asta. Am pus de-o cafea și am așteptat până a dat În clocot, după care mi-am luat ceașca cu mine pe canapea. Era timpul să sun. Nu aveam Încotro. — Bună dimineața, sunt Andrea Sachs, am zis eu pe un ton hotărât, deși vocea mă trăda cu specifica răgușeală dogită de om abia trezit din somn. — Andrea, bună dimineața! Sper că nu te-am sunat prea devreme, a ciripit Sharon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
cunoscut. Elias-Clark, Elias-Clark, Elias-Clark. Unde era oare clădirea aceea? M-am Învârtit În jurul propriei axe până când, la o intersecție, am văzut numele străzilor: 60 Street și Lexington. Ei bine, 59 Street nu putea fi prea departe de 60 Street, dar Încotro să merg ca să ajung acolo unde străzile o iau spre vest? Și unde se afla Madison, În raport cu Lexington? Nu mai recunoșteam nimic din cele văzute cu ocazia vizitei făcute acolo cu peste o săptămână În urmă, dat fiind că atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
aveam destul timp să fiu atât de rătăcită cum eram, și În cele din urmă am intrat Într-un local să beau o cană de cafea. — Bună dimineața, domnule. Nu găsesc drumul spre Elias-Clark Building. M-ați putea lămuri cumva Încotro s-o iau? l-am Întrebat pe bărbatul cu Înfățișare neliniștită din spatele casei de marcat. Am Încercat să nu zâmbesc dulce, amintindu-mi ce-mi spusese toată lumea, și anume că nu mai sunt În Avon și că pe-aici nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
prins cum merge treaba, restul zilei a trecut ca-n zbor. M-am Întrebat, timp de câteva minute, dacă voi supăra pe cineva În cazul În care opresc mașina pentru o clipă ca să-mi cumpăr un sandvici, dar nu aveam Încotro. Nu mâncasem nimic de la croissantul de la șapte dimineața și era aproape ora două. I-am cerut șoferului să oprească la un chioșc cu gustări și am decis În ultima clipă să Îi cumpăr și lui un sandvici. I s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]