13,635 matches
-
copilăroase apusanului dar în Orient altfel stau lucrurile. Aci fantazia și apetiturile au cârma 'n mână. Pasiunea dominează, rațiune și dreptate sunt vorbe fără de 'nțeles. Cine măsură Orientul cu măsura europeană se 'nșală. Acest fapt constatat prin esperiență trebuie relevat îndeosebi și cu privire la România. Atât la noi cât și în Viena suntem în prada unei grave erori în privirea României; roadele s-arată pe zi ce merge. Pentru numeroasele servicii pe cari monarhia noastră le-a adus în multe rânduri vecinei
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
de linie, sunt drepturi legate de calitatea de concesionar al drumului de fier, nu de persoana cutare ori cutare. Ar fi în adevăr curios ca cineva să cumpere o grădină de veci și după asta să mai aibă a cumpăra îndeosebi dreptul de a sădi sau de-a tăia copaci și dreptul de-a ieși și a intra pe poartă. ["MAI SUS AR FI OBLIGATE... "] 2264 mai sus ar fi obligate a face mari concesii ideii monarhice arioeuropee, care nu e
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
dați vina Casei de Austria pentru prostul tratament ce au a îl suferi românii din Ardeal. Știți prea bine că dualismul i-a fost imp[us] Austriei de dinafară; știți prea bine că Pacea de la Praga și d. de Bismark îndeosebi au castrat Austria prin dualism pentru a-i face acțiunea impotentă în Confederațiunea germanică. Îndealtmintrelea germanii din Austria au putut cere ce li se cuvine pentru că sunt liberali și demagogi. Daca ungurii sunt politicește malonești, daca calcă legea naționalității și
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
de aproape, încît singura dinastie națională cu care se laudă este familia arhiromînească a Iancului, voievodul Ardealului, a Corvinilor. Bonfiniu deducea familia dintr-o gens de patricii de la Roma; realitatea este însă că Corvinii erau boieri români de neam, iar îndeosebi tatăl voevodului Iancu ținea în căsătorie pe o fiică din familia Paleologilor din Constantinopole. De aproape înrudiți cu Basarabii, ba poate ei înșii Basarabi, aveau în marca lor un Corb c-un inel în gură. Acest corb cu inelul în
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
Astfel, trăsătura distinctivă a situației narative personale este faptul că iluzia non-intermedierii se suprapune intermedierii. În multe dintre romanele publicate în ultimele decenii apare situația narativă personală. Ne vom ocupa de semnificația acestui tip de narațiune pentru interpretarea unui roman îndeosebi în capitolul referitor la opoziția mod. Intermedierea narațiunii constituie astfel fundamentul distincției dintre cele trei situații narative, în așa fel încît în fiecare dintre acestea un element diferit (persoană, perspectivă, mod) din complexul intermedierii este dominant. Ceea ce determină natura unei
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
doar minimal în romanul popular. Spre deosebire de autorii romanelor populare, cei ai unor opere care au marcat începutul unei epoci în literatura narativă, cum sînt Don Quijote, Tristram Shandy, Doamna Bovary, Ulise ș.a., și-au consacrat o mare parte a abilităților inovative îndeosebi reprezentării procesului narativ în roman. Realizările narative cum sînt cele menționate anterior contracarează, de asemenea, semnele aparente de epuizare cărora nici un mediu intens folosit nu li se poate opune prea multă vreme. Acest lucru a fost sugerat încă din 1921
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
legături transversale între teoriile punctului de vedere care explică intermedierea în sensul perspectivei, teoria insolitării a lui Șklovski și conceptul de skaz dezvoltat în primul rînd de către teoria literară rusă. Skaz în acest sens înseamnă o formă de perspectivă narativă, îndeosebi în narațiunea la persoana întîi, care e stilizată după forma orală a recitării. O analiză completă a acestui concept a fost realizată de către Boris Eichenbaum și Irwin R. Titunik 24. Teoria insolitării a lui Șklovski este, de asemenea, o teorie
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
că autorii din acea perioadă acordă o atenție redusă problemei perspectivei spațiale din descrierea unui interior sau a unui peisaj. În paralel cu aceasta, și perspectivizarea într-un sens mai larg delimitarea atitudinilor și a judecăților de valoare ale personajelor, îndeosebi ale protagoniștilor, de cele ale naratorului, în special ale naratorului auctorial este în general destul de ambiguă. Acest lucru nu mai este valabil în cazul celor mai multe dintre romanele moderne. Astfel, putem diferenția două stiluri în istoria romanului o manieră de narațiune
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
narațiunii din spațiul german, în timp ce în critica engleză încă există comentarii aprinse atît pro, cît și contra. De pildă, în 1967, suplimentul literar al revistei The Times a dedicat o pagină întreagă nemulțumirii elocvente a unui autor cu privire la faptul că, îndeosebi în universitățile americane, climatul critic încă nu era favorabil unui stil narativ personalizat 59. În 1970, Bernard Bergonzi a preluat această nemulțumire, probabil nu întru totul întîmplător, într-un capitol intitulat The Ideology of Being English, pentru a susține cauza
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
astfel două dintre cele mai importante concepte pentru analiza procesului de transmitere într-o narațiune. Ambele se concentrează asupra aceluiași fenomen epic generic, intermedierea, însă fiecare pune accentul pe elemente diferite ale acestuia. Teoriile referitoare la punctul de vedere insistă îndeosebi asupra necesității distingerii perspectivei naratorului de cea a personajelor ("să scoatem la lumină [...] prejudecățile și predispozițiile"61); teoriile privind naratorul, pe de altă parte, pun accentul pe relativitatea și pe modalitatea expunerii narative. Orice percepție, orice expresie a gîndirii naratorului
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
este observația că forma finală a intermedierii dintr-o narațiune nu este în nici un caz stabilită întotdeauna la începutul procesului de concepție și de compoziție. Putem bănui, în schimb, că situația narativă este rezultatul unei perioade de gestație destul de îndelungate, îndeosebi în cazul autorilor care sînt atenți întotdeauna la exigențele narațiunii în timpul scrisului. 2.4. Titlurile de capitol rezumative Titlurile de capitol detaliate care rezumă conținutul capitolelor sînt un fenomen destul de obișnuit în romanul timpuriu. Nu mă voi ocupa de titlurile
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
situațiilor narative 124. Acest lucru va fi descris amănunțit în cea de-a doua secțiune a acestui capitol. Într-o altă secțiune a capitolului de față voi descrie acele forțe formale care contracarează dinamizarea procesului narativ. Acestea pot fi observate îndeosebi în sfera romanului popular și tind să contracareze conștiința intermedierii. Aceste fenomene sînt sintetizate prin conceptul de "schematizare" a situațiilor narative. 3.1. Elementele constitutive ale situațiilor narative tipice: persoană, perspectivă, mod Intermedierea, în calitate de trăsătură generică a narațiunii, este un
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
a nuvelei. De pildă, dacă am trece toate romanele înregistrate în istoria romanului în locurile corespunzătoare de pe cercul tipologic în ordine cronologică, am descoperi că pînă la puțin timp după începutul secolului doar anumite porțiuni ale cercului tipologic erau "colonizate", îndeosebi sectoarele în care sînt localizate pozițiile situației narative la persoana întîi și celei auctoriale. Sectorul care reprezintă situația narativă personală, pe de altă parte, începe să se umple abia de la începutul secolului, mai întîi încet, însă apoi după Joyce mai
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
din cîte se pare, au legătură cu situația narativă. Schimbarea centrului de interes al naratologiei pe care am schițat-o anterior cunoaște un fenomen paralel foarte important care se găsește în mutarea interesului și a accentului care poate fi observată îndeosebi în critica romanului din Anglia din ultimele patru decenii 160. Pentru o vreme, acei critici ai romanului interesați de probleme legate de formă și structură s-au ocupat în mare parte de operele scrise cu o mare coerență formală, precum
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
privește un anumit text ca un exemplu de prezentare epic-indirectă sau ca un exemplu de prezentare dramatic-directă. Toate afirmațiile legate de profilul narativ sau de ritmul narativ al unui roman trebuie, prin urmare, să ia în considerare și nedeterminarea cititorului, îndeosebi tendința acestuia de a fi perseverent. Imediat ce acesta a adoptat o atitudine și orientarea spațio-temporală corespunzătoare acesteia, el o va menține pînă cînd un semnal evident din narațiune va cere o schimbare. Aceasta este, de asemenea, explicația faptului că, atunci
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
exterior auctorială (perspectiva externă) la cea din interior personală (perspectiva internă), care aproape că pot fi explicate tematic. Trecerea la o viziune din interior extinsă cu situație narativă personală se găsește cel mai frecvent în scenele de mare forță interioară, îndeosebi în scenele de moarte. Aproape toate marile scene de moarte și secțiunile narative imediat premergătoare acestora au o tendință către situația narativă personală. Exemplul clasic este boala îndelungată și în cele din urmă moartea micului Paul Dombey din romanul Dombey
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
comentariul"185. În operele diferiților autori de nuvele americani, el identifică o serie de preferințe distincte pentru o anumită secvență în care aceste forme de bază apar și se repetă. Asemenea modele recurente pot de asemenea să fie considerate tipare, îndeosebi dacă alcătuirea lor este puternic stereotipizată. Bonheim recunoaște dificultatea întîmpinată în confruntarea cu "tăierea modului", după cum numește el însuși această metodă pe un ton ușor ironic. Marea îmbinare de moduri din majoritatea textelor literare face ca un asemenea proiect să
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
corecte a particularității acestui tip de narațiune în comparație cu aceea la persoana a treia. Una dintre aceste perspective, de pildă, afirma faptul că "eul" unui narator la persoana întîi era în mare măsură identic cu autorul. Această perspectivă s-a dezvoltat îndeosebi în conjuncție cu interpretarea marilor bildungsromane la persoana întîi precum David Copperfield și Heinrich cel Verde al lui Gottfried Keller. De cealaltă parte, Spielhagen, susținătorul hotărît al obiectivității în roman, era de părere că realizarea cea mai fidelă a programului
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
devină vizibile și într-un narator auctorial, de aceea criteriul credibilității este aplicabil și acestuia însă respectivele trăsături de personalitate nu sînt legate de existența fizică și de corporalitatea acestuia. Situația este oarecum diferită în cazul naratorului la persoana întîi, îndeosebi în cel al naratorului romanului "clasic", i.e. cvasiautobiografic. Naratorul la persoana întîi este în mod foarte concret un eu întrupat, adică are o corporalitate care e parte a existenței sale ca subiect care trăiește. Naratorul la persoana întîi din romanul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
acestea cititorul trebuie să deducă faptul că "eul" narator a trecut printr-o schimbare de la momentul întîmplării relatate, ceea ce a dus la o revizuire a concepției sale despre viață și artă. Aceste lucruri au o semnificație importantă pentru interpretarea narațiunii, îndeosebi a atitudinii pictorului față de cuplul menționat anterior. Concluzia devine limpede doar dacă premisa existențială a actului narativ, schimbarea corespunzătoare a opiniilor personajului la persoana întîi, în calitate de ființă umană și de artist (la care sînt făcute mai multe referiri pe parcursul narațiunii
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
el" sau trecerea de la "el" la "eu" este un lucru care trebuie examinat în continuare printr-o analiză mai riguroasă decît este posibil aici. O asemenea analiză trebuie să includă și schimbarea referințelor pronominale în alte romane ale lui Thackeray, îndeosebi în Pendennis și The Newcomes. Faptul că în critica literară s-a manifestat un interes relativ scăzut pentru asemenea întrebări este cauzat parțial de presupoziția larg răspîndită că Thackeray nu era prea interesat de problemele structurale. Unii critici își bazează
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
a treia 268. Propriu-zis, această divergență a opiniilor nu este o contradicție în sensul principiilor generale, ci mai degrabă rezultatul logic al unor puncte de plecare diferite. Lockemann și Leibfried se folosesc de un punct de plecare care se bazează îndeosebi pe o singură opoziție, a persoanei în cazul lui Lockemann și a perspectivei în cazul lui Leibfried. Sistemele lor de clasificare sînt, prin urmare, mai puțin exacte în funcțiile lor definitorii decît sistemul triadic prezentat aici. Nu există nici o dificultate
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cel al lui Lockemann sau Leibfried. O astfel de revizuire ar conduce totuși la o limitare semnificativă a utilității sistemului pentru interpretare 269. 5.2. Perspectiva și prezentarea spațiului În Laokoon, Gotthold Ephraim Lessing demonstrează că adevăratul subiect al literaturii, îndeosebi al celei în proză, este acțiunea 270. Ca artă temporală, dimensiunea sa specifică este succesiunea întîmplărilor. Prezentarea vie a spațiului, adică juxtapunerea spațială a lucrurilor într-o narațiune, necesită un efort suplimentar, de care nu este nevoie în narațiunea acțiunilor
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
schematizare perspectivală are ca rezultat două tipuri de descriere: textele cu prezentare spațială în mod distinct perspectivală și textele cu prezentare spațială aperspectivală. Exemple corespunzătoare primului tip pot fi găsite în primul rînd în romanele în care naratorul se limitează îndeosebi la o descriere obiectivă a cadrului unei scene. Atunci cînd o asemenea abordare este executată foarte strict, ea este de regulă denumită tehnică de tip camera eye. Aceasta poate fi găsită în operele lui Hemingway, Dos Passos, Christine Brooke-Rose și
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
fie oferită recunoaștere totală celuilalt curent, aperspectivismul, ca unei alternative legitime și egale la perspectivism. Această imparțialitate ne ajută să dezvoltăm o abordare mai utilă a romanelor din secolul al XIX-lea. În critica de roman din Anglia și America, îndeosebi W.J. Harvey și Barbara Hardy (ca să nu mai vorbim despre Booth) au fost cei care s-au străduit să prezinte diferiți autori ai romanelor concepute aperspectival precum George Eliot, Meredith, Thomas Hardy și D.H. Lawrence, precum și pe marii scriitori
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]