4,199 matches
-
publice se prăbușesc, totul din cauza nebuniei Teritoriilor care ne distruge. Cum a spus șoferul de taxi? De când a căzut asupra noastră gunoiul ăsta În ’67, ne pierdem țara. Fima zgâlțâi telefonul, Îl lovi de masă, Îl scutură, Îl trânti, Îl Înjură și Îl imploră, dar nu-i folosi la nimic. Până Îi veni ideea că vina era de fapt numai și numai a lui: de câte ori refuzase să dea atenție avertismentelor printate pe care le găsise În cutia poștală referitoare la plata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
iubire“. Poate doar În perioada excursiei În Grecia, când nici el, nici cele trei fete nu erau prea preocupați de alegerea cuvintelor. Se rotesc cocorii. Și se duc. Traversând strada auzi un scrâșnet ascuțit de frâne. Șoferul unei camionete Îl Înjură pe Fima și țipă: —Ești În toate mințile? Fima medită o clipă la asta, se cutremură cu Întârziere și mormăi prostește: —Scuze. Îmi pare rău. Iartă-mă. Șoferul strigă: Idiot afurisit, ai mai mult noroc decât minte. Fima cugetă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
osiile unui car își mână calul, într-un salt dement, peste tufișul de tuia, încât osiile se făcură surcele, carul căzu pe-o parte și animalul, cu ochii ieșiți din orbite și cu nările căscate, galopa prin grădină. Strigând și înjurând, bărbații de la garaj năvăliră la fața locului; căruțașul, ținând în continuare chiștocul între buzele strânse, își lovea animalul ca turbat, până când doi bărbați îl trântiră la pământ, un al treilea se agăță de hățurile calului, încercând cu vorbe domoale să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
că sunt un fel de pantaloni largi. Tally arăta ca Audrey Hepburn în ei, eu arătasem ca Omar Sharif în ai mei. Ca surpriză, Lisa mă anunțase că puteam să păstrez toate hainele pe care le purtasem în poză. Am înjurat în gând că plătisem 20 de lire pe papuci. Am ajuns împreună la taxiul lui Alfie și până și el a fost impresionat când m-a văzut. —Arăți superb, draga mea. Tânărul va fi dat pe spate. Tânărul nu o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
a neglijat-o toți acești ani. —Bine, bine. Mă săturasem de certuri. Am ridicat receptorul și am format numărul înainte să apuc să mă răzgândesc. Speram să fie plecată să ducă copiii la școală și să nu poată să mă înjure. Greșit. —O, bună Tally, eu sunt. —Jenny. Ce mod minunat de a începe ziua. Dacă ai mai aflat de altcineva cu care m-am culcat acum douăzeci de ani, simte-te liberă să le trimiți soțiile încoace ca să mă facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
ziua. Dacă ai mai aflat de altcineva cu care m-am culcat acum douăzeci de ani, simte-te liberă să le trimiți soțiile încoace ca să mă facă să mă simt o târâtură. Era mai rău decât dacă m-ar fi înjurat. Te-am sunat să-ți spun că-mi pare rău și să încerc să repar cumva. —Excelent! Poți să-mi trimiți soțul acasă și să ne faci să fim din nou fericiți? Nu m-am putut abține. Din câte am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
taxi condus de altcineva? — Acum vei avea ocazia să vezi cum suferă londonezii de decenii întregi, i-am șoptit. Adulmecă aerul din mașină. —A trecut ceva timp de când a fost curățată, mormăi el. Când taxiul porni izbindu-ne de scaune, înjură sănătos. — Încearcă să ne omoare sau ce? Nu știe că de-abia am ieșit din spital? — Se concentrează asupra destinației, am replicat. Nu contează nimic altceva. Consider că toți șoferii de taxi ar trebui obligați să călătorească incognito cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
ca pergamentul încrețit. L-au înmormântat Duminică, pe la patru după amiază. Caretele cu armăsari frumoși, conduse de birjarii care l-au stimat și i-au rămas datori până azi robele cusute pe veresie, închipuiau cortegiul carului funebru din spatele căruia Marcu înjura de „lapte”, și de „buric” cioclu de pe capra înaltă care băga parcă dinadins dricul în băltoace. A continuat apoi iar lanțul Duminecilor, toate, toate la fel, în casa văduvei. Laura nu mai râdea și nici mâna la gură nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
zadarnică. - Se desprinde cleiul de la căpătâi, își dă avizul unul dintre ei și acum toți trei, dezorientați o clipă, mă privesc cu ură și necaz. Intendentul se bate cu palma pe obrazul de culoarea leșiei, fluieră a pagubă și mă înjură de mamă. - Da’ mă-ta ce cusur are, vreau eu să-l întreb. Nu-mi simt însă limba și renunț de bunăvoie la scandal. - Dă fuga jos la șofer și adu manivela, zice gura intendentului. Omul pleacă și noi așteptămă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
fără să vorbească nimic despre amfora trupului său vătămat de sânge rău, de clapa care îi zbârnâie în creier muzica frazelor scrise cu sânge, și mai cu seamă despre balamucul din sufletul său, în care voi trânti ușile prin întuneric, înjurând birjărește, ca la mine acasă, în zilele când voi avea chef de „hâc” și de „scârț!”. Ferdinand Sinidis părea foarte supărat. Observai această bruscă schimbare, după întunecarea chipului, și mai cu seamă după felul cum îi tremurau genunchii. Făcu eforturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
moliilor și apă de colonie Uralt Lavendel. Respirația cu miros de țuică a pensionarului rămas văduv. Am cunoscut - mirosind, auzind, văzând și ajungând să simt - sărăcia și grijile familiilor de muncitori cu mulți copii, aroganța și mânia funcționarilor administrativi care înjurau într-o germană literară prețioasă și erau din principiu incapabili să plătească, nevoia femeilor singure de puțină trăncăneală la masa din bucătărie, tăcerea amenințătoare și certurile vechi și durabile dintre vecini. Toate aceste economii ale mele s-au transformat într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cel mai mare al stră-mătușii, venea și ne lua cu sania trasă de un cal. Era veselie mare. Pe la Goldkrug treceam granița statului liber. Unchiul Joseph îi saluta pe funcționarii vamali în germană, în polonă, dar cu toate astea era înjurat de fiecare dată de cei cu uniforme diferite. Asta era mai puțin vesel. Chiar înainte să înceapă războiul, se pare că a scos din dulap steagul polonez și pe cel cu zvastică și a strigat: „Dacă război pornește, pe copac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în paturile cu două etaje. O vară fără Marea Baltică și sezon de baie, care nu se mai termina. Expresiile unui subofițer care pretindea că a studiat filosofia se întipăreau în jargonul nostru școlar: „Câini refuzați de ființare ce sunteți!“ ne înjura el. „O să scot eu din voi și stropul ăla de inițialitate care v-a mai rămas!“. Imaginea noastră îi aducea înaintea ochilor „arbitrariul unui morman de căcat“. În rest era însă inofensiv. Nu era un dur. Doar unul căruia îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
bărbat în vârstă care, după brasardă, făcea parte din Volkssturm, precum și doi infanteriști ușor răniți care, ca și când ar fi fost gemeni, șchiopătau amândoi pe partea stângă. Omul din Volkssturm vorbea confuz. Ba se ciorovăia în șoaptă cu Dumnezeu, ba își înjura vecinul. Infanteriștii răniți la picior trebuiau pe jumătate sprijiniți, pe jumătate purtați pe sus. Nu reușeam să înaintăm prea repede. Deoarece prin aparatul de emisie-recepție tot nu venea nici un răspuns de la coloana de tancuri, plutonierul a ordonat o pauză de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
tineri, rafalele s-au abătut și asupra zonelor adăpostite din stânga, din dreapta, dar eu am rămas neatins, ceea ce nu e de presupus despre restul grupei adunate în jurul plutonierului. Nici măcar omul de la Volkssturm nu se mai ciorovăia cu Dumnezeu, nu-și mai înjura vecinul, nu mai voia să plătească nici o socoteală rămasă deschisă. Numai voci rusești, între timp la distanță. Cineva a râs, părea un om cumsecade. Deoarece crengile uscate trosneau din cale-afară de tare, tunarul-tanchist rămas în viață n-a mai vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
învârtejit îmi acoperă vederea spre bucătăria care aburește neatinsă, până când noi - el purtat pe sus, eu sprijinit - suntem transportați într-o mașină a sanitarilor, numită pe scurt Sanka. Un sanitar sare-n picioare. Alți răniți sunt nevoiți să rămână afară, înjură, careva vrea neapărat să vină cu noi, se agață... În sfârșit, ușa se închide, este blocată. Acum ne târâm, se poate bănui, în direcția punctului principal de prim-ajutor. Miros de Lysol. Protejat, așa trebuie să mă fi simțit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
înțeles în ce stare era. Asta m-a înspăimântat, fiindcă era o noutate la el: pe chipul său se citea frica. Și pe urmă, după o pauză în care nu l-am auzit decât pe celălalt rănit gemând, pe sanitar înjurând din cauza bandajelor insuficiente și am fost uimit de propria mea stare lipsită de dureri, caporalul meu m-a rugat, ba nu, mi-a ordonat să-l desfac la pantaloni și la chiloți, să-l pipăi, să-l cercetez între picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
frumusețe“, pe care făceau gimnastică fete cu sâni săltăreți. Lipsea însă fotografia obligatorie cu Führerul. Nici steaguri, nici stegulețe. Nici un obiect cu o valoare oricât de mică nu era de șterpelit. Toate dulapurile se căscau goale. „Nimic de băut“, a înjurat un caporal a cărui ureche stângă, absentă, s-a insinuat în talmeș-balmeșul amintirilor mele. Abia la etajul de sus am găsit ceva. În sertarul cel mai de jos al unui birou în care cine știe ce grangur din partid își va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pe care o imitam: „Câini strâmbi ce sunteți! Pișăcioșilor! Ce șmotru aș face io cu voi!“. La început, americanii râdeau de luptele noastre verbale. Cei cărora le spălam vasele erau GIs albi. Ceilalți GIs, cei din compania de alături, erau înjurați de ei ca niggers. Tinerii evrei și cu noi auzeam asta fără o vorbă, fiindcă cearta noastră se desfășura pe un altfel de teren. Apoi am fost abordați pedagogic. Dar education officer-ul american, cineva cu ochelari și cu o voce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în gospodărie, mi-a acordat o favoare ce nu a putut fi nici pusă pe cântar, nici numărată bucată cu bucată. De fapt, tovarășul meu, Kongo, fusese pe urmele ei, oriunde se ducea, dar nu făcuse nimic. Destul de zgâriat și înjurând ca un argat, așa a ieșit, clătinându-se, din grajdul oilor, după care a început imediat să zâmbească din nou, fiindcă era un tip cumsecade. Un ins lat în umeri, care lua lucrurile așa cum erau. Pentru el, războiul fusese prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pe de o parte împotriva naționalizării, de pildă a Burbach-Kali AG, pe de altă parte pentru etatizarea marii industrii sub control sindical. Acest grup care când scădea, când se consolida la loc prin migrarea unora, era desconsiderat ca social-democrat și înjurat de comuniști ca „social-fascist“. Chiar dacă mi-au rămas neînțelese multe dintre lucrurile care erau negociate pe un ton de ceartă mergând până la furie oarbă, mi-am dat seama până și eu, băiatul de la cuple și prostănacul de pe margine, că, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
-mi formulez primele păreri politice după război și că ele ar fi aprins vreo luminiță lămuritoare, dar băiatului de la cuple a început să-i treacă prin cap ce tovărășie murdară a distrus un stat pe care comuniștii și naziștii îl înjurau, numindu-l, cu dispreț, „sistem“, și ce anume l-a făcut să se prăbușească. Chiar dacă în subterană nu m-am transformat într-un social-democrat, la suprafață mi-au fost totuși transmise unele opinii când, într-o dimineață de duminică, mecanicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
fost imposibil să orbim cu toții, căci în fiecare zi ziarele publicau știri despre otrăviri colective după petreceri familiale: alcool metilic în țuică falsificată, asta era cauza. Noi însă ciocneam tot mereu în sănătatea noastră și a familiei miresei și-i înjuram cât ne ținea gura pe invitații absenți. Până la urmă ne-am prăbușit toți patru în patul conjugal. E drept că nu orbiți, dar orbește. Ce a rezultat până la urmă între atâta carne, nu a vrut și nu vrea să știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
plus, era un material nou pentru mine: lut umed și moale, care, atunci când părăseam atelierul, pe seară, era învelit în cârpe muiate în apă. Deoarece prin cap îmi umblau alte siluete și figuri decât cele din epoca romană târzie, am înjurat în gând, dar am învățat cu atât mai mult, cu cât a fost mai lungă perioada în care a trebuit să mă ocup de mulajul de ghips cu un început de bărbie dublă. Mânat de curiozitate, i-am căutat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
înapoi, iar acum se oprește, mă văd pe înserat - sau era noapte? - în fața porții încuiate a grădinii, atârnând ruginită și strâmbă în balamale. Fier forjat cu brizbrizuri, de care trag și tot trag. Gesticulând, cer să fiu lăsat să intru, înjur în gura mare mamă și soră, fluier cu două degete. Nu vine nimeni să deschidă poarta, măcar de două degete. Alte înjurături. Apoi din nou rugăminți, implorări, poate chiar lacrimi. Acum vreau să văd ceea ce filmul, derulat și lăsat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]