4,216 matches
-
și acum și nu te vei speria..." "Bine, am zis, înotînd în ninsoare, mă plictisești, îți cunosc glasul de mult... Florile câmpului îmi șopteau și ele același lucru, ca și cântecul greierilor sau apariția berzelor în grâu, strigătul pitpalacului și țipătul ciocârliei, nu te uită nimeni, fii fără grijă." În nopțile lungi de iarnă săream din somn chemat de un glas pe care îl auzeam aievea, glas de fată care îmi striga numele la geam. Nu era glasul lui, al pământului
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
zvâcnea înainte, apropiindu-se de el din ce în ce mai mult. Distanța inițială fusese de opt metri, dar parcurse jumătate din distanță în mai puțin de două minute. După ce își reveni din primul șoc, Marin strigă după ajutor. Chemarea lui se transformă în țipăt, apoi în urlet. Pierduse orice mândrie, orice impuls de a se stăpâni. Nu avea decât o singură dorință: să vină cineva să oprească lumina aceea oribilă. Imediat! Dar nu venise nimeni. De afară nu se auzea nici un zgomot. Când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
oraș, ca să văz pe mumă-mea. Nimic mai îngrozitor ca ulițele Bucureștilor atunci: în tot lungul ulițelor nu întîlneam alt fără numai care cu ciocli, care transportau morții la câmp, ca să-i îngroape, femei din popor care urmăreau carele cu țipete și răcnete sfâșietoare, câinii în haită urlau de te înfiorau. Ce aspect îngrozitor! Mumă-mea, îngrijorată de mine, ochii ei nu se mai uscau de lacrimi. Ședeam un ceas-două cu dânsa și plecam, condiționând a reveni numai dacă nu va
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
noapte a și dat holera peste mine și m-a frământat și m-a zgârcit cârcel; și-mi ardea sufletul în mine de sete, și ciobanii și baciul habar n-aveau de asta, numai se întorceau pe ceea parte în țipetele mele și horăiau mereu. Iară eu mă târâiam cum puteam până la fântână în dosul stânei, și pe nimică pe ceas beam câte un cofăiel întreg de apă. Pot zice că, în noaptea aceea, la fântână mi-a fost masul și
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
să instaureze "ordinea" în țară. Iată cum arătau versurile stihuitorului Zilot: Întâia primejdie și scăpare Boala, holera, un groaznic înger Cu sabia goală și cu chip sânger Junghia d-a rândul și mic și mare N-auzeai alta decât strigare, Țipăt și ramăt din guri mai multe, greu chiar dușmanii să le asculte, Că nici părinții avea putere La fii s-aducă vreo mângâiere, Nici bun prieten, nici rudă bună Avea mijloace d-ajutor mână, Și-așa săraca de omenire Era
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
Raiului. Nu se schimbase nimic, doar autobuzul. Douăzeci de minute cu autobuzul. Aceasta este distanța. Douăzeci de minute într-o altă lume. Tânjisem după ea. După acel microclimat. E bucată de viață plină de praf, transpirație, nervi, frig, căldură, îmbulzeală, țipete, veselie, scandal. Autobuzul. Mă contopeam cu ei și încercam să trec neobservat. Atâta timp cât nu am auzit șușoteli despre mine, lumea mea era încă acolo, într-o perfectă stare de mișcare, exact de unde o lăsasem. Nu se schimbase nimic, nici măcar eu
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
simțise la început ca un junghi. Două brațe puternice o strânseră, iar ea se lăsă topită lângă pipetul lui și s-au prelins ca ceara din lumânare pe patul moale. Mirosea a busuioc, calomfir, lămâiță...iar vântul era undeva departe. Țipătul țaței Aglaia opri nunta. Femeie trecută de mult de a doua tinerețe, țața Aglaia trecuse podul când observă de stâlp legată o funie ce se prelingea spre pârău. Curioasă, ca mai toate femeile din sat, țața Aglaia s-a aplecat
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
Femeie trecută de mult de a doua tinerețe, țața Aglaia trecuse podul când observă de stâlp legată o funie ce se prelingea spre pârău. Curioasă, ca mai toate femeile din sat, țața Aglaia s-a aplecat să vadă ce este. țipătul ei a oprit nunta, iar mâncarea și tot ce mai rămăsese le-au pregătit pentru praznic. - Anica, trebuie să plângă în brațele unei ființe vii... Asta părea că-i șoptește vântul. Dar nu mai putea îndura ocara și vorba lumii
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
să mă uit prin ferestruica din dos, dar am auzit-o pe Mariana țipând. Îl striga pe Florin să vină, că moare. Îl striga, îi spunea că o doare, țipa, țipa, țipa... Să vină că moare. Am fugit speriat cu țipătul ei în suflet. Scurtai dealul pe la ulucele cu apă ce adăpau vitele și-l urcai de parcă îl coboram. țipătul ei imi făcea inima să tresară, îl auzeam în toată ființa mea. țipa tot trupul meu. Urcam și-l auzeam și
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
vină, că moare. Îl striga, îi spunea că o doare, țipa, țipa, țipa... Să vină că moare. Am fugit speriat cu țipătul ei în suflet. Scurtai dealul pe la ulucele cu apă ce adăpau vitele și-l urcai de parcă îl coboram. țipătul ei imi făcea inima să tresară, îl auzeam în toată ființa mea. țipa tot trupul meu. Urcam și-l auzeam și mai tare. Mi-am făcut ochii roată. Nu-l zăream. Alergam pe brazdă. În bătaia soarelui am văzut tractorul
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
îl ținea în brațe. Nimeni nu a știut să explice cum s-a întâmplat. Sau nimeni nu a vrut să explice. Lumea prin sat vorbea, dar erau vorbe în vânt, nimeni nu știa ce spune. Eu eram acolo, înecat în țipătul meu, al ei, iar el, unit cu pământul pe care îl slujise. Tractorul trecuse peste el. S-a întins să doarmă la prânz și tractorul a trecut pur și simplu peste el. Nimeni nu știa cum, nimeni nu știa de ce
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
își pansă cu limba rana provocată de dinți. - Hai, acum... hai, tare!! Îndemnul o făcu să scoată un urlet de durere, ochii s-au mărit gata să iasă din orbite, nările largi căutau aer. Buzele vineții crăpate de durere purtară țipătul către femeile din jur și din sat. Mâinile căutau sprijin, palmele alunecau în încercarea de a se prinde de așternut. Durerea o rupea în două. Strigătul și efortul depus o epuizaseră. Amorțită, fata își lăsă părul, negru și lung pe
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
masă. Luă oala cu borș și o turnă în cap, apoi o azvârli în ea. - Na, să mănânci tu, să te saturi cu neamul tău. Polixenia tresări speriată. O durea trupul. Se uită la dulap, apoi la geam, scoase un țipăt ușor. Chipul nebărbierit al tatălui său se dădu după sticlă. Leu lătra, iar Lupu lu’ moș Vasile trăgea de lanțul de lângă ușă să-l rupă. Polixenia se duse la ușă, trase de ea, era încuiată. Se întoarse apoi și scoase
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
și bătând din palme, alergau în jurul mașinii, care înainta acum pe o stradă lungă, cu case scunde. Intrau în oază. Vântul sufla și aici, dar zidurile opreau firișoarele de nisip, care nu mai întunecau lumina. Cerul rămânea însă acoperit. În mijlocul țipetelor, autobuzul se opri, cu un scrâșnet puternic de frâne, în fața arcadelor de lut ale unui hotel cu geamuri murdare. Janine coborî, dar când se văzu în stradă simți cum i se taie picioarele. Zărea deasupra caselor un minaret galben și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
pe vine lângă muzicanți. A apucat-o de coade, răsucindu-i-le tot mai strâns pe pumn, iar ea se răsturna treptat, cu ochii ieșiți din orbite, până când a căzut pe spate. Atunci vrăjitorul i-a dat drumul cu un țipăt, muzicanții s-au întors cu fața la perete, în timp ce îndărătul măștii cu ochi pătrați țipătul se umfla până la nebunie, iar femeia se zvârcolea pe pământ, cuprinsă de un fel de criză, apoi, în patru labe, cu capul ascuns în brațele împreunate, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
mai strâns pe pumn, iar ea se răsturna treptat, cu ochii ieșiți din orbite, până când a căzut pe spate. Atunci vrăjitorul i-a dat drumul cu un țipăt, muzicanții s-au întors cu fața la perete, în timp ce îndărătul măștii cu ochi pătrați țipătul se umfla până la nebunie, iar femeia se zvârcolea pe pământ, cuprinsă de un fel de criză, apoi, în patru labe, cu capul ascuns în brațele împreunate, a țipat și ea, dar înăbușit, și atunci, urlând întruna și neluându-și ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
plin de răutate, pe care-l auzeam fără să-l văd, căci trebuia să mă întorc cu fața la zid, dacă nu voiam să fiu bătut. Dar, cu obrazul lipit de sare, sub umbrele bestiale care se zvârcoleau pe pereți, ascultam lungul țipăt, gâtul mi-era uscat, o dorință fierbinte, fără sex, îmi încleșta tâmplele și pântecul. Zilele treceau una după alta, abia le deosebeam între ele, ca și cum s-ar fi topit la căldura cumplită, sub dogoarea vicleană a zidurilor de sare, timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
abia le deosebeam între ele, ca și cum s-ar fi topit la căldura cumplită, sub dogoarea vicleană a zidurilor de sare, timpul nu mai era decât un clipocit inform, care se spărgea din când în când, la intervale regulate, într-un țipăt de durere sau de posesiune, o lungă zi fără vârstă, peste care idolul domnea ca acest soare sălbatic peste casa mea de stânci, și acum, ca și atunci, plâng de durere și de dorință, mă arde o speranță rea, vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
dată băltoacele, curăța văzând cu ochii podișul care, treptat, se usca și începea să vibreze asemenea aerului. Când porniră din nou la drum, pământul răsuna sub pașii lor. Din când în când, în față, o pasăre spinteca văzduhul, cu un țipăt de bucurie. Daru sorbea, răsuflând adânc, lumina proaspătă. Un fel de exaltare creștea în el în fața întinderilor nesfârșite, acum aproape cu desăvârșire galbene sub bolta albastră a cerului. Mai merseră încă o oră, coborând înspre sud. Ajunseră la un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
un paravan făcut din tablouri suprapuse, ceea ce le îngăduia să audă plânsetele copilului și să poată astfel sări fără întârziere. Jonas, de altminteri, nu trebuia niciodată să-și lase lucrul, căci Louise i-o lua înainte. Fără să mai aștepte țipetele copilului, ea intra întruna în atelier, pe vârful picioarelor, e drept, și cu mii de precauții. Jonas, înduioșat de grija ce i se purta, o asigură într-o zi pe Louise că nu e atât de sensibil și că zgomotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
îi adusese lui Jonas nenumărați prieteni. Aceștia își arătau bunele sentimente la telefon sau prin vizite făcute pe nepusă masă. Telefonul, care, după adâncă chibzuință, fusese așezat în atelier, suna adesea, trezindu-l întotdeauna din somn pe copil, ale cărui țipete se împleteau cu țârâitul poruncitor al aparatului. Dacă se întâmpla ca, în acea clipă, Louise să poarte de grijă celorlalți copii, ea se grăbea să alerge, aducându-i și pe ei lângă cel mic, dar aproape întotdeauna îl găsea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
curgând lin prin pădurea întunecată, către mare și noapte. În aer plutea un miros veșted, venit din apă sau din cerul spongios. Se auzea clipocitul apelor grele sub bac și, de pe cele două maluri, în răstimpuri, chemarea broaștelor sau ciudate țipete de păsări. Uriașul se apropie de șofer. Acesta, mic și slab, sprijinit de unul din stâlpii de bambus, își înfundase mâinile în buzunarele unei salopete, cândva albastră, dar care acum era îmbâcsită de praful roșu ce le scrâșnise toată ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
care acum era îmbâcsită de praful roșu ce le scrâșnise toată ziua între dinți. Cu un surâs fericit pe fața lui tânără dar plină de zbârcituri, privea, fără să vadă, stelele istovite ce mai pluteau încă pe cerul umed. Dar țipetele de pasăre se auziră mai limpede, amestecate cu niște cârâituri necunoscute și, aproape în aceeași clipă, cablul începu din nou să scârțâie. Negrii își înfundară prăjinile și bâjbâiră, cu mișcări de orbi, în căutarea fundului. Omul se întoarse către malul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Câțiva dansatori căzuseră în transă, dar într-un fel de transă încremenită, cu mâinile la spate, cu pasul țeapăn, cu privirea moartă. Alții dansau într-un ritm și mai rapid decât până atunci, răsucindu-și trupul în convulsii și scoțând țipete nearticulate. Țipetele sporiră treptat și, când se contopiră într-un urlet colectiv, căpetenia, privind întruna în sus, scoase, ținându-și răsuflarea, un strigăt prelung, abia modulat, în care reveneau întruna aceleași cuvinte. - Ascultă, șopti bucătarul, spune că el este câmpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
căzuseră în transă, dar într-un fel de transă încremenită, cu mâinile la spate, cu pasul țeapăn, cu privirea moartă. Alții dansau într-un ritm și mai rapid decât până atunci, răsucindu-și trupul în convulsii și scoțând țipete nearticulate. Țipetele sporiră treptat și, când se contopiră într-un urlet colectiv, căpetenia, privind întruna în sus, scoase, ținându-și răsuflarea, un strigăt prelung, abia modulat, în care reveneau întruna aceleași cuvinte. - Ascultă, șopti bucătarul, spune că el este câmpul de luptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]