198,372 matches
-
a dogmatismului nivelator, a tuturor relelor care pândesc spiritul. A izbutit să apară printr-un concurs de împrejurări pe care vi-l povestesc. În apartamentul familiei mele din strada Belgrad, Ť Spațiul Locativť ne-a băgat cu de-a sila - așa era pe atunci, fiecare om n-avea dreptul decât la 8 ori 10 metri pătrați - un ofițer de Securitate. Un căpitan. Care dădea impresia unui om amabil și cultivat. Ne-a spus că mai înainte fusese miner... M.I.: Nu era
În dialog cu B. Elvin - "între o mare speranță și o mare frică" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/11371_a_12696]
-
eram foarte departe de a cunoaște tacticile, manevrele, viermuiala pe care o constituie teatrul de oriunde. A fost un șoc pentru mine, pentru că nu puteai să pui bază pe nimic, nu doar pe prietenii, dar nici pe inamiciții. M.I.: Cum așa?! pe o prietenie, presupun că mai înțeleg, dar nici măcar pe o dușmănie să nu te poți baza?! B.E.: Pentru că dușmanul de astăzi, dacă avea cel mai mic interes, devenea afectuosul de mâine. M.I.: Cu talent? B.E.: Cu un desăvârșit talent
În dialog cu B. Elvin - "între o mare speranță și o mare frică" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/11371_a_12696]
-
altele) decurgând din raportul care există între talentul unui actor de a întruchipa nenumărate roluri și labilitatea la care uneori ajunge viața lui interioară. M.I.: Dar poate că labilitatea este tocmai o condiție a talentului actoricesc. B.E. : Fără îndoială că așa stau lucrurile. Dar eu resimțeam mai degrabă latura negativă a acestui tip de înzestrare artistică. În această ordine de idei ar trebui să adaug: cu vremea mi-am dat seama că teatrul este o artă care-l implică necesar pe
În dialog cu B. Elvin - "între o mare speranță și o mare frică" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/11371_a_12696]
-
fie restituite. Aș fi putut să tac chitic. De ce să mă dau de gol? Totuși le-am scos din servietă. Cinste tardivă? Nevoia de a mă pedepsi? Se spune: după faptă și răsplată. Din experiență afirm că nu-i chiar așa. Pentru că, peste un ceas, Augustin Buzura, care se uita tot timpul la mine, mă studia... M.I.: Nu vă cunoașteați? B.E.: Nu. Era prima oară când îl vedeam. Așadar, în pauza ce-a urmat, Augustin Buzura s-a apropiat de mine
În dialog cu B. Elvin - "între o mare speranță și o mare frică" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/11371_a_12696]
-
consistența tipologică, ba tocmai aceste răsuciri, aceste schimbări abrupte de traiectorie, aceste rupturi le conferă substanță, le definesc omenește, iar literar, cel puțin pe câteva, le-au făcut memorabile. Astfel era Grobei din Bunavestire, personaj brebanian clasic, spre a vorbi așa, astfel este Mârzea din Voința de putere și din Puterea nevăzută, pentru că apare în amândouă romanele, ilustrând același proteism psihologic și aceeași capacitate de a executa viraje neașteptate de comportament. Dar asupra acestui Mârzea, întâlnit, cum am spus, în două
Cealaltă putere by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/11407_a_12732]
-
monștri"). Pot doar să presupun că simțind c-a venit momentul să iasă din anonimatul ultimilor ani, dl Severin a apăsat pe pedală, doar-doar se întrevede posibilitatea înșfăcării unui ciolan (la orgoliul domniei sale, a rămâne un simplu membru de partid - așa ni-l înfățișează CV-ul publicat pe Internet - e, probabil, ceva de rușine). Lucru foarte posibil, având în vedere nebunia din interiorul partidului, luptele între fracțiuni și reapariția alături de Iliescu a inamicului politic numărul unu al lui Severin, Petre Roman
Alogenia salvează România by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11424_a_12749]
-
prin natură și origine de mediul în care se află"). ,Alogen" înseamnă - inclusiv în contextul întrebuințării sale de către dl Severin - exact ceea ce spune ,Dicționarul explicativ al limbii române", editat de Academia Română: ,(Despre populații) De origine străină, venit din altă parte". Așa se referea dl Severin la Traian Băsescu și, prin extensie, la cei care ,vor puterea" și știu ,să înțeleagă și să manipuleze perfect suferințele popoarelor în mijlocul cărora trăiesc". Așadar, ,alogenii" nu sunt ,diferiți", cum susține a posteriori dl Severin, ci
Alogenia salvează România by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11424_a_12749]
-
Iar apoi, ca și cum toate aceste calificative ar aparține altora (eventual, chiar lui Traian Băsescu!), notează senin: ,Nici o etnie nu este rușinoasă. Abia cei care consideră că afirmarea acesteia constituie o insultă se fac vinovați de frustrare". Perfectă logică, nu-i așa? Chiar de la primul rând al articolul, dl Severin enunță un principiu: , Atunci când vor puterea, alogenii știu să înțeleagă și să manipuleze perfect suferințele popoarelor în mijlocul cărora trăiesc". Imediat, el exemplifică enormitatea prin acțiunile lui Traian Băsescu. Unde e aici intenția
Alogenia salvează România by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11424_a_12749]
-
actualului președinte al României. A o face, însă, de pe platforma acut rasistă pe care s-a cățărat gâfâind dl Severin e descalificant nu doar pentru cel care scrie astfel de elucubrații, dar și despre partidul care-l conține, ca să zic așa, și pe acest neașteptat reprezentant al xenofobiei cu spume. Cât despre ziarul care continuă să adăpostească astfel de texte, nu mai e nimic de zis. În ce mă privește, voi prefera să mă consider în perpetuitate un ,alogen frustrat", decât
Alogenia salvează România by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11424_a_12749]
-
ediția publicată la Humanitas, după mai bine de un sfert de veac de cînd ,ieșea", prima dată, la Cartea Românească. Aproape de sfîrșit (fiindcă nu e, nicidecum, cartea pe care s-o citești, obligat, la rînd) dau peste niște cuvinte așezate așa: ,vine un ceas al unei vieți cînd îți mai rămîne, printr-o singură fereastră, o singură priveliște, oricare ar fi ea. Citește atunci cîte ai văzut cîndva, sau măcar amintește-ți, și ai să crezi că vei fi fost cîndva
Ca apa pentru ceai by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11431_a_12756]
-
decorul, sau cînd se face curat. Cînd se adună zdrențele, cînd se spală, cînd trec pe pasarele oboseala și singurătatea. O piesă cu puzderie de acte și cu actori de vatelină, pe care toți o știm și care aduce - vai... - așa de-aproape cu viața. Nu asistăm, cu toate astea, de bunăvoie, la ea, decît în vreo două ocazii: în clipele de disperare ascuțită, cînd luăm de la actorul de tragedie tipicul strigării la cer și, dimpotrivă, în unele zile molcuțe, într-
Ca apa pentru ceai by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11431_a_12756]
-
pentru cine-l ,întîmpină", cronicărește, o capcană. Nu-ți poți ierta, prea mult, sacrilegiul (exagerez, se-nțelege, deși...) de-a polei cu parafraze un text pe care se cuvine să-l citezi. Știi, la fel de bine, cînd îți trec prin minte așa gînduri că, dacă intri, nu mai vii înapoi, la concizia seacă a verdictelor de însoțire. Adică pe lîngă acele morceaux de poveste nu mai încape mare lucru de spus. Cu toate riscurile, o să încep să aleg. Bunăoară, paragrafele de-o
Ca apa pentru ceai by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11431_a_12756]
-
aleg. Bunăoară, paragrafele de-o frază, notații care țin loc de-o oră, de-o zi, de mai mulți ani, poate - nu dăm, decît ici și colo, de corsetul vreunei cronologii, lucrate ori ca strofă scandată, ori ca o trenă. Așa fel ca greutatea lor, adunată din margini, să cadă bine: Nici o urmă a ochilor noștri nu rămîne pe nimic din ce vedem, iar umbra noastră trece peste lucruri fără să le schimbe, iar lumea este plină de veștedul ecou al
Ca apa pentru ceai by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11431_a_12756]
-
de ceară. La fel, în Norii, orice grăunte de ploaie e dus, din priviri, înapoi, spre munții albi și înalți, striviți imediat, și ușor, de tot mai lungile umbre. Pomeneam, mai-nainte, de poveste. Harta cerească se face, e firesc așa, din descrieri. Dacă auzi asta, nu mai deschizi cartea. Fiindcă peisajul, însăilat din cuvinte cît de frumoase, are faima, nedorită, nemeritată, de multe ori, a unui gen lînced, plicticos. Ei bine, nu. Știe pe dinafară, oricine a fost elev, formulele
Ca apa pentru ceai by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11431_a_12756]
-
nici chiar pămîntul nu-i mai tînăr decît norii". Din joaca asta, Petru Creția scrie o carte de vreme a fiecărei stări, de poeme într-un vers, însemnări statornicite și fugare, precum spumele cerului. Ca rufele zvîntate pe o sfoară, așa miros, pesemne, norii. Sau ca cele lăsate să înghețe, iarna, la vînt. Ori a rouă picată pe țesături. A brume de toamnă, smicurate, violete. Vertijele lor țin dîrele anotimpurilor. Dacă vrei să le urmărești, cu simțul sau cu mintea, ,tu
Ca apa pentru ceai by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11431_a_12756]
-
ale cetățeanului, iar unul dintre principalii săi stîlpi de susținere al unui astfel de regim politic ar trebui să fie societatea civilă. Corectitudinea politică (expresia nu are nici o nuanță peiorativă) a opiniilor lui Adrian Marino este evidentă. Este clar că așa trebuie să arate bunii cetățeni ai Europei unite de mîine, chiar dacă în realitate un astfel de model este dificil de calibrat. Este greu de spus, de exemplu, cum se poate realiza practic ,convergența și chiar sinteza dintre valorile naționale și
Pledoaria unui extremist de centru by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11425_a_12750]
-
alții să deseneze; și nu orice, ci portrete ale unor personaje pe care pe atunci nu le puteai vedea decît în fotografii: fie pentru că trăiseră în alte timpuri, fie pentru că în programul TV nu era loc pentru ei din pricina altora. Așa au apărut, în tempera pe PAL, portrete ale unor scriitori, compozitori, pictori, avînd ca autori elevi care, înainte de a-și începe opera proprie, trebuiau să cunoască măcar o parte din opera celor care le serveau, in absentia, drept model. Apoi
Cartea alb-negru a amintirilor colorate by Florentina Hojbotă () [Corola-journal/Journalistic/11427_a_12752]
-
am lămurit eu și cu ei, niște pușlamale. După ce-au mâncat și au băut pe banii statului, la răcorică, să nu-i bată soarele și să le strice tenul, au poluat Cișmigiul cu zaruri. Șase-patru, poartă-n casă, numa' așa-i auzeai.ť ŤHai, nu esagera, ce-au mâncat, mă rog? Au mâncat bătaie, asta da. Că de mâncarea aia nici }onțonel al meu, purcelul nu s-ar atinge de ea.ť (...) ŤBăăi, da' mai lăsați-o baltă cu ce
Romanul peltea by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11432_a_12757]
-
cumetre!ť ŤPoante de căcat!ť" (pp. 175-176). Rezon. Numai că se poate și mai rău. Dacă intervențiile personajelor, lăsând de dorit sub mai multe aspecte (particularizare moral-psihologică, reliefarea unui cod comportamental, un eventual umor, cât de firav) se desfășoară, așa zicând, sub umbrela lor (atâta le duce capul, atâta exprimă), fragmentele aparținând naratorului îl caracterizează, nolens-volens, pe autor. Fără a confunda cele două instanțe, ar fi totuși o indulgență excesivă să ștergem orice responsabilitate din dreptul prozatorului cu numele trecut
Romanul peltea by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11432_a_12757]
-
biet veleitar, de fapt un ,nima". O dovadă: Klaus Mann s-a sinucis, poate, pentru că a avut convingerea că nu va reuși nicicând să creeze un Hans Castorp sau un Gustav Aschenbach. David Mc Neil, însă, nu are, cel puțin așa apare, astfel de complexe: este romancier, compozitor, textier, interpret. Scriitorul regăsește imediat privirea ingenuă a puerului. Micul David (născut la New York, unde i se refugiase familia în timpul celui de-al doilea război mondial) are impresia, care se dovedește ulterior greșită
EL by Dina Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/11442_a_12767]
-
Însă un singur pictor în familie era de ajuns; fiul lui Chagall urma să devină arhitect; deși a fost probabil singurul băiețel din lume, căruia îi venea să vomite, atunci când făcea căsuțe din lemn, bune de cocoțat în copaci. Oricum, așa se hotărâse. Aici trece, ușor ca o umbră, fără a insista, ca pe vârful degetelor, un anume resentiment. Altcineva ar fi reacționat poate mai violent. Mama adevărată a lui David înota ca un pește, a trecut la doctrina teozofului Krishnamurti
EL by Dina Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/11442_a_12767]
-
rezerve. Din informații provenite dintr-un izvor foarte important, d. Tiberiu Rebreanu, conducătorul ŤNoiștilorť, ar avea intenția de a stabili relații cu foruri de partid din Germania, hrănind speranța că în felul acesta ar putea beneficia de un suport financiar. Așa stând lucrurile, trebuie avută în vedere informarea respectivelor foruri de partid". În general, însă, puțini din cei mulți veniți nu erau și primiți... 1) Polit. Archiv des A. A. II Balk, Tgb. Nr. 2266/34. I. A. - 3. 2) Const.
Nae Ionescu - între filosofie și chimie by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/11437_a_12762]
-
din urmă juca un rol mega-negativ, contrar palmaresului său de până atunci. Până când l-au întrebat pe John Ford (regizorul peliculei respective), care a replicat cu candoare că Wayne nici nu și-a dat seama că joacă un personaj rău. Așa și actorii din Kill Bill, minus Uma Thurman. Joacă, desigur, dar nu știu exact ce joacă. Să o luăm pe Lucy Liu, care bate apa-n piuă, tot într-un interviu, despre ,valorile emoționale" din film. Oops, dar acestea sunt
Omorâți-l pe Bill, dar cruțați-l pe Tarantino by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11438_a_12763]
-
Șerban se justifică. Să înșiruiesc câteva exemple: scena de adio dintre doi asasini de top, foști amanți. Ce-și spun ei? Ea: ,Sunt o persoană rea". El: ,Ești o persoană minunată, ești favorita mea". Bătăi asezonate cu scene de telenovelă, așa se numește acest tip de colaj. Cât realism descoperiți în situația următoare, tot din Kill Bill 2, mami și tati, ambii ucigași - cum să le spun? "plătiți în serie" sună potrivit - se joacă de-a împușcatul cu fiica lor căreia
Omorâți-l pe Bill, dar cruțați-l pe Tarantino by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11438_a_12763]
-
ucigașul de meserie ajunge să omoare cu aceeași dexteritate și detașare cu care un puști împușcă ,inamicii" dintr-un joc pe calculator. Cantitatea consistentă de sânge e necesară pentru a de-sensibiliza spectatorul la fel de mult pe cât e mireasa de-sensibilizată. Așa se face sutura, așa ajungem să ne pese de personaj, fiind trași noi înspre ea, nu vice versa. Cum s-ar fi întâmplat dacă filmul ne povestea întâmplări de copilăria ei, extorcându-ne ceva compasiune. Să închei tot cu un
Omorâți-l pe Bill, dar cruțați-l pe Tarantino by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11438_a_12763]