3,633 matches
-
Ar fi fost frumos - prea frumos să poată fi adevărat - ca banchetul de la Opis să se fi constituit Într-o variantă antică a Cinei cea de Taină pictată de Cranach cel Bătrân, cu participanți animați de idealul Înfrățirii universale și așezați democratic În jurul unei mese rotunde, nu dreptunghiulare, așa cum ne-a obișnuit iconografia creștină tradițională. Admirabilă imagine, dar și realistă În context istoric? De discutat... Mă Întreb uneori dacă nu cumva, În judecarea faptelor lui Alexandru, spiritul nostru critic nu ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
în amorf, care se face prin moarte, revenirea la modalitatea larvară a existenței. Dintr-un anumit punct de vedere, regiunile inferioare pot fi omologate cu regiunile pustii și necunoscute care înconjoară teritoriul locuit: lumea de jos, deasupra căreia se află așezat temeinic "Cosmosul" nostru, corespunde "Haosului" care se întinde dincolo de granițele sale. "Lumea noastră" se află întotdeauna în Centru Tot ce am afirmat până acum ne arată că "lumea adevărată" se află întotdeauna în "mijloc", în "Centru", pentru că aici se produce
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
auzeai suflându-și nasul În holul rece, unde trecea de la o oglindă la alta cu un buchet mai mult verde, umed, foșnitor, de mărgăritare sau ținând În pumn un buchețel fragil cu albăstrele de culoarea cerului. Dacă Mademoiselle era cumva așezată prea departe, la capătul imensei mese, și mai ales dacă În fața ei avea Întâietate vreo rudă săracă aproape la fel de grasă ca ea („Je suis une sylphide à côté d’elle“ spunea Mademoiselle ridicând din umeri În semn de dispreț), atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
ciocolată de după-amiază În aer liber, așezată la capătul unei alei mărginite de mesteceni, tei și arțari, pe acel loc neted presărat cu nisip, din grădina propriu-zisă care separa parcul de casă. Parcă văd fața de masă și chipurile oamenilor așezați acolo, contaminându-se de animația jocului de lumini și umbre de sub fabulosul frunziș mișcător, fără Îndoială exagerată de aceeași predispoziție spre o comemorare pătimașă, de permanentă revenire, care mă face Întotdeauna să abordez acea masă de ospăț din exterior, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
o farfurie resturile prînzului care nu căzuseră pe jos, se Îndepărtă cîțiva metri și se așeză pe o piatră, unde Începu să mănînce ca și cum nimic nu s-ar fi Întîmplat. Biblia nu-i deșteptă deloc curiozitatea. Începu s-o citească așezat, ca Întotdeauna, pe stînca de pe culme, se strădui să dovedească interes, cunoscînd de mult importanța pe care acea carte părea s-o aibă pentru majoritatea oamenilor, mai ales pentru cei care-și riscau zilnic viața pe mare, dar o abandonă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
lor, nici măcar de posibila prezență a rechinilor. Singurul lucru de care-i păsa era să simtă mîngîierea apei de-a lungul trupului, care i-ar fi Îngăduit să uite, fie și pentru numai cîteva clipe, Înspăimîntătoarea monotonie de a sta așezată, ore și zile Întregi, la prova unei bărci care nu Înaintase nici un metru În acea absurdă călătorie În care o ființă de coșmar Îi conducea dinspre nicăieri spre niciunde. Se gîndi să se Îndepărteze, să Îngăduie acelui curent suav să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pe puiul necodat, trupul ei părea să se scufunde în sine ca un balon în curs de prăbușire: capul i se adâncise cu vreo câțiva centimetri buni față de cum era înainte, ițindu-se ca un telescop dintre rulourile de la gât. Plutea, așezată parcă pe un colac de cauciuc pe o mare liniștită, suspendat doar de gât, alunecând încet din câmpul vizual. M-am simțit provocat s-o readuc în lumea conștientă și m-am întrebat dacă folosirea forțată a numelui ei ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
încercat să mă adun, dar nu reușeam să-mi fac proasta de inimă să înceteze să mai bată nebunește în coșul pieptului, așa că am respirat adânc de câteva ori și m-am hotărât să aștept câteva momente până se potolește. Așezată fiind pe pat, m-am zărit în oglinda cea lungă din spatele ușii. Chestia ciudată și oribilă e că m-am trezit că mă uit să văd cum arăt - nu ca să văd dacă mai era evident că sunt încă prea supărată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
pus cărțile și celelalte obiecte grele și dure de la început la fundul lui. Nu conta: costumele și cămășile strivite se puteau rezolva destul de ușor. Când am închis cufărul pregătit să îl duc jos, am aruncat o privire către soția mea, așezată încă pe marginea patului cu fața înroșită și umflată întoarsă către mine, cu nasul curgându-i. Oamenii striviți însă, m-am gândit eu abstract, sunt o cu totul altă problemă. Crystal Ooaauuu!! Îmi cer iertare c-a trecut așa mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
câinele și părintele i-o dăduse. Numai în câteva clipe, cât durase această mică discuție, câinele dispăruse. Fratele îl căuta mult, dar nu-l găsea nicăieri. Când ajunse din nou la locul unde primise binecuvântarea de la părinte, câinele stătea jos, așezat exact în acel loc. Nici măcar nu fugi când se apropie fratele de el, se lăsă prins fără probleme. Care este concluzia ce ne-o putem face din toate aceste istorioare? Să binecuvântăm! Părinții pe copii și noi toți unii pe
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Bătrânii rămăseseră în jurul mesei, crispați, cu chipuri trase și livide. Șerbănică Miga adormise cu fața sprijinită în pumni. Capul alunecase și obrazul tras într-o parte îi descoperea proteza. Figura dolofană părea că rânjește. Semăna cu idolii grași, de porțelan, așezați turcește. Aceeași expresie de imbecilitate rafinată și vicleană. Melania Lupu zâmbea. Zâmbetul se încrucișa cu un altul ascuns în dantelele evantaiului. Nu-l vedea nimeni și se bucura. Buzele se mișcau mut. " Va fi a ta, fetițo! Nu cunosc pe
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
sculptorul ironic. ― N-am văzut-o pe domnișoara Scurtu, constată Cristescu. Bătrânul își împinse buza de jos și ridică din umeri. ― Cine știe! Poate că au reținut-o la birou. ― Bineînțeles, interveni Melania Lupu. Purta o tocă mică neagră care, așezată cumva pieziș pe buclele albe, îi dădea un aer de neașteptată cochetărie. Gerul îi înflorise obrajii. Biata fată! Ținea extrem de mult să vină, deși nu se simțea deloc bine. Mi-e teamă chiar să nu se fi îmbolnăvit. Întinse mâna
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Și pînea săracului, Că n-am fost de călugărie Ci-am fost de căsătorie. 118 Pe cea frumoasă uliță Preîmblă-se o fetiță Cu mâni albe sufulcată Și ar trebui sărutată - Batîr de-i a popei fată; Că-i la vorbă așezată, Că popa așa i-nvățat Ia cartea și mere-n sat. Eu remîn cu fata-n casă Și mă băgai după masă. Și, zău, el așa zicea: - Saveto, sufletul meu, Crede că de dragul tău Nu mă pot hodini eu, Că
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
libertății să se precizeze: ființă a uitării sau credință a eșecului eliberator. * Câtă diferență între apariția vieții și apariția omului. (Așa ajungi să gândești meschinăria la modul apocaliptic.) * Iată măreția, o străfulgerare a ceea ce nu știm să fim. * Orice mic-burghez așezat, mediocru și îngrămădit, își face un titlu de glorie din existența minabilă pe care o duce, nu ezită nici măcar o secundă să și-o propovăduiască, să se dea drept exemplu de măgar intolerant, găunos, îndreptățindu-se cu faptul că, împreună cu
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
am vedea apărând valkirii călărind cu eroi pe crupă. Apoi, dispărând în depărtare, distanțându-se, imnul luă drapelul cu el sau drapelul luă imnul cu el, ordinea factorilor este indiferentă, și atunci șeful statului îi apăru poporului în spatele unui birou, așezat, cu ochii severi, ficși pe prompter. La dreapta lui, pus în poziție verticală, drapelul, nu celălalt, acesta de interior, făcea discret falduri. Președintele își împleti degetele, poate pentru a disimula o contracție involuntară, E nervos, spuse bărbatul care făcuse comentariul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
de mult, Se vede destul, cuminte, ultimul cuvânt se adresă câinelui, care nu mai lătra, acum producea în gâtlej un sunet răgușit și continuu, un mârâit și mai neliniștitor, de orgă dezacordată la notele grave. E mai bine să vă așezați ca să-și dea seama că n-o să-mi faceți rău. Comisarul se așeză cu toată precauția, păstrând distanța, Cuminte e numele lui, întrebă el, Nu, se numește Constante, dar pentru noi și pentru prietenii mei este câinele lacrimilor, i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Avea de-acum douăzeci și șase de ani și era încă frumoasă, la fel de frumoasă ca oricare altă femeie din lume, dar întregul său mod de a se prezenta se schimbase. Semăna în continuare cu Aurora, dar o altă Aurora stătea așezată acum față în față cu el, iar Tom nu se putea hotărî dacă prefera varianta nouă sau pe cea veche. Pe vremuri, avea părul bogat și lung, revărsat; era fardată, purta bijuterii masive, câte un inel pe fiecare deget, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Harry înainte de a-l încolți cu pumnalele, înmuindu-l ca să-l poată ucide. S-au schimbat saluturi amicale, comentarii despre vreme, complimente unsuroase la adresa gustului lui Harry în materie de mobilier de birou, referințe admirative la șirurile de ediții princeps așezate ordonat pe rafturi. Cu toată vorbăria amabilă, Harry trebuie să fi fost derutat. Metropolis nu terminase lucrul la manuscris și, în lipsa unui fals complet, pe care să i-l înmâneze lui Trumbell, nu înțelegea ce rost avea vizita de-acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
și una dintre cele mai importante „tehnici ale corpului”, aceea a acuplării : față de desenele rupestre care arată totdeauna bărbatul în spatele femeii, ușor aplecată în față, cam din această perioadă ce a urmat glaciațiunii Würm apar și primele reprezentări ale cuplului așezat și față în față. „Această poziție, cu femeia lungită pe spate și bărbatul deasupra, va fi considerată de atunci, și cel puțin pînă prin secolul al XVIII-lea, ca fiind singura «naturală»”, constată Pascal Dibie în fascinanta sa Ethnologie de la
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
care fac parte : n-o fi dracu’ așa de negru, merge și așa !... Ce liniștitor ! Dar dacă și această înțelepciune ancestrală este pe punctul să cedeze în fața asaltului experților în cultura fricii ? De curînd, o tînără cît se poate de așezată m-a privit ca pe un criminal de drept comun și era cît p aci să-mi răstoarne farfuria în cap cînd, într-o seară, la un restaurant, am comandat un ciolan cu fasole... Ea comandase o salată cu un
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
ne culcam, ca să fim în formă a doua zi la muncă. — Mda, recunosc că vă invidiez deja ! am șoptit eu, cu ochii deja în zare. Peste o zi, am avut o discuție similară cu o cunoștință din Tîrgu Mureș, om așezat și „winner” după toate criteriile noastre curente. De vreo doi ani își propune să lase totul baltă, iar acum găsise o oportunitate pe gustul lui în zona depopulată a fostei Germanii Democratice, în jurul Leipzig-ului. „Cu mai puțin de un sfert
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
pentru a găsi unul comme il faut, adică nici prea snob, dar nici prea popular. „Ce zgîrciob !”, mi-am zis eu atunci în sinea mea. De-abia mai tîrziu am înțeles că aceasta era doar expresia banală a unei societăți așezate, în care indivizii nu mai sînt bîntuiți de nevoia de a arăta mai mult decît sînt, de a-și demonstra reușita și de a cheltui în consecință mai mult decît e cazul. Cei care reușiseră să „parvină” cunoșteau deja „modul
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Mioriței”, nu s-a despărțit, de fapt, de spiritul protector al Țăranului Român. Ar fi trebuit să o facă, ar fi fost posibil, ar fi avut rost ? Acestea sînt întrebări la care ar fi trebuit să răspundem, poate, de mult, așezat și chibzuit... Ambivalență, deci. O situație aproape oedipiană, exprimată colocvial prin dualitatea semantică a țăranului, oscilînd între venerația romantică pentru țăranul mioritic, țăranul tradițiilor perene și al muzeelor, țăranul nostalgiilor și proiectelor spirituale și acel băi țărane ! al disprețului și
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
în care vom fi înghițiți de către Europa, cu atît această pierdere pare mai iminentă și mai iremediabilă. Este firesc astfel ca anul acesta corul bocitoarelor să fi atins apogeul. Valul său a luat pe sus pe mai toată lumea, inclusiv persoane așezate, care nu se lamentaseră pînă acum de acest flagel al rămasului fără tradiții. Pe de altă parte și direct proporțional cu această pierdere, fiecare dintre noi are parte de tot mai multe tîrguri tradiționale, colinde tradiționale, mîncăruri tradiționale și alte
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
nici atemporală, nici epocală, ci doar complexă, dramatică, inteligibilă. Era un sentiment aproape estetic... Era însă și o confirmare secretă a unor convingeri profunde. Or, aici se ascunde ceva ușor pervers, ceva ce nu își găsește locul într-o gîndire așezată : bucuria mea era triumfătoare, un fel de „le-am zis-o !”. Împărtășind viziunea autoarei, mă răzbunam parcă, prin delegație, împotriva tuturor acelora care nu înțeleg aceste lucruri, dărîmam prin ea temporalizările acreditate care ne fac vraiște istoria. Pe scurt, eram
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]