6,618 matches
-
cronică asupra peisajelor Toscanei la critica unui film al lui Frank Tashlin sau la cugetări despre liturghia din Săptămîna Mare. François auzise mereu mașina de scris a tatălui țăcănind În casele În care Își petrecuse diversele etape ale copilăriei și adolescenței, pînă cînd Își părăsise familia și Își cumpărase la rîndul lui o mașină de scris din banii dați de mama lui pentru un palton. Franz Weyergraf fondase o editură, crease o revistă, ținuse conferințe, condusese mai multe librării, acceptase să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
citi În legătură cu toate lucrurile oribile care se petrecuseră Începînd cu epoca străveche a vertebratelor lipsite de maxilare și pînă la data apariției dinților lui de lapte, armele lui de apărare strînsă, biete arme de Împuns și de tăiat. Copilăria și adolescența nu turnaseră mai apoi nici un balsam peste viziunea lui asupra lumii, viziune de bebeluș incapabil să-și stăpînească angoasele mai puternice decît el: cele ale părinților și cele ale unei planete pe care-l Întîmpinase un al Doilea Război Mondial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Se ridicase, luase două fiole buvabile de magneziu și, fără să mănînce nimic, intrase În camera lui. Dăduse la o parte de pe masă cărțile care o Încărcau și se pusese pe scris. III De-a lungul Întregii mele copilării și adolescențe, am avut o Încredere oarbă În tatăl meu, dublată de o Încredere neclintită În mine Însumi. Era singurul meu tată, iar eu eram singurul lui fiu. Formam un cuplu. Avea cu mine conversații pe care nu le purta cu nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
tatei“: a creat și a desființat mai multe librării - deschideam cărțile de cum soseau, iar data aceea, titlul și subiectul lucrării, precum și aspectul (trebuie să ating hîrtia ca să recunosc proveniența, să văd ilustrația copertei), Îmi aduc aminte de momente precise din adolescență. Mă reîntîlnesc cu vechiul eu, bătîndu-ne pe umeri. Toată acea lume măruntă, evoluțiile „eului“ meu, formele inconștientului de ieri și de azi, un supra-eu solid, pasionat de autopedepsire, dorințe nesfîrșite care valsează și fac piruete, toate aceste lucruri se străduiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
a făcut dintr-o dată s-o Împărtășim și noi. În familie, evenimentul a fost clasat la rubrica: „Mama imitîndu-l pe domnul Hulot“. CÎnd mă gîndesc la părinții mei, la imaginea pe care o aveam despre ei În acei ani de adolescență, am sentimentul că-l vedeam pe tata În chip de statuie uriașă de Împărat roman, cam de zece ori mai mare decît mărimea naturală, iar pe mama ca pe unul din acei fluturi de o rară frumusețe pe care vara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
fost chemat la Părintele Rector, care m-a Întrebat de ce mi-era sufletul atît de negru. Jean Piaget a sărit În sus: „Doamne, Dumnezeule, Părintele ăsta Rector nu pricepuse că dădeai dovadă de un raționament deductiv...“. Doamna Piaget a evocat adolescența soțului ei, În timp ce profesorul Își umplea pipa cu tutun. Jean era specialist În moluște Înainte să se intereseze de bebeluși. La cincisprezece ani, publicase deja mai multe articole despre moluștele elvețiene din colecția conservatorului din Neuchâtel. „Dar și despre moluștele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
să născocească și povestea cu balonul spart și reacția mea, cînd am exclamat „Imbecilule!“. Aveam ochii Încercănați, căscam la ore, eram ușor iritabil, astfel că maică-mea m-a dus la un medic - o somitate, un specialist În probleme de adolescență și tulburări de pubertate, cineva căruia i se luau interviuri la radio și pe lîngă care tata fusese nevoit să intervină printr-un prieten ca să mă primească urgent. „Astenie“, conchisese specialistul. Mă găsise „ușor obosit“, cînd eu eram de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
dar dacă refuzasem să-mi mai folosesc cele zece degete pentru exerciții, era din pricină că mîinile mele erau deja suficient de ocupate cînd mă Îndeletniceam cu o gimnastică aparte care nu mă privea decît pe mine. Acest specialist În probleme de adolescență nu părea că se gîndește deloc la ele. L-am auzit spunîndu-i maică-mii: „Dacă fiului dumneavoastră nu-i place muzica, veți face din el un savant, un inginer, un negustor de obiecte...“. De ce nu negustor de covoare, cretinule, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
totul operei lui și s-a Întors la roman. HÎrtia cu antetul editurii Cedrului, devenită acum inutilizabilă, a servit la ciorne și la copiile articolelor lui. Sfîrșitul librăriei m-a făcut să pricep că eram expulzat din copilărie și că adolescența mea era practic terminată, dacă n-aș fi fost Încă dispus să-mi dau seama de asta de unul singur. Nu va mai fi nevoie să vină cineva după mine În librărie cînd toată lumea va fi deja la masă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
care se Întreabă dacă vulcanul dă semne că o să intre În activitate. Nu era lipsită de experiență, nici În ce privește vulcanii care se trezesc la viață, nici În ce privește avîntul simțurilor. Înainte de măritiș, Își consacrase o bună parte din energie și din adolescență Încercării de a face În așa fel Încît mama ei să-și dea cît mai puțin seama că era Înșelată. Bunicul meu avea o legătură cu sora mai mică a bunicii. Locuiau toți trei În aceeași casă, dar nu la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
culoare deschisă, cu aceeași privire pură sau poate Gene Tierney, cu o privire mai tulburătoare, Gene Tierney În Rings on her fingers, oricum niște actrițe de familie bună, care-și Întindeau pe obraz creme dintre cele mai alese Încă din adolescență. Am fost serviți, iar ea s-a dat mai aproape de mine. Mi-a trecut mîna prin păr, aranjîndu-l. Era cu adevărat simpatică și plină de atenție. „Cum te cheamă? - François. - Îmi pare bine, François. Pe mine mă cheamă Virginia“. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
și douăzeci de ani, iar tatăl lor Își spune: „Au rămas În ele destule urme ale iubirii tale ca să ai Încredere În ele“. În realitate, se temea că Își fac de cap! Avea mereu nevoie să știe unde eram. Toată adolescența mea sub control judiciar! În 1959, ne aflam amîndoi la Paris și, nu știu cum, izbutisem să aranjez o Întîlnire cu Jacques Prévert la Saint-Germain-des-Prés. Tata cunoștea pe de rost poemele lui Prévert („Disperarea stă așezată pe bancă“, de pildă), dar, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
recitească. Are acasă fotografii Înrămate de-ale tatei, dar nu-i citește cărțile. Eu, Însă, cinstesc memoria tatei recitindu-i cărțile. E greu, recunosc, dar el și-a petrecut viața scriind cărți și doar În ele Îl poți regăsi“. Cunosc adolescența surorii mele mai mari. A fost mai rău pentru ea decît pentru mine: o fată care a avut Între altele Îndrăzneala, În anii cincizeci, să se Îndrăgostească de un băiat cînd era abia adolescentă. Părinții au fost Înnebuniți! Vedeau deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
șovăială, lungi poeme pe care credeam că le uitasem. Toate acele poeme - Clément Marot: Adieu vous dis pour quelque temps, adieu vos plaisants passe-temps („Rămas-bun vă zic pentru un timp, rămas-bun plăcutului răstimp“) -, tata mă ajutase să le Învăț În adolescență și-mi arătase și gesturile pe care trebuia să le fac cînd aveam să le recit În clasă. Mi-am amintit și de un text al lui La Bruyère. Acasă, cînd eram copii, tata se ridica și se ducea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
de descrieri. Legenda spune că de ziua copiilor este ziua oricui... dacă așa i-ar plăcea acelui oricui și pentru adevărul că un spirit care e mult prea deosebit și evoluat ar fi inevitabil atașat magiei și miracolului copilăriei, imprevizibilului adolescenței și infinitei energii a “tinerilor din ziua de azi”... Există o anume inocență, o seninătate pură și indescriptibilă, o încredere nemărginită în infinitul vieții, o copilărească și incomparabilă afectivitate, o energie cu valoare inestimabilă, o unicitate paradoxal universală, care se
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
găsești fericirea dacă te-ai îndrăgostit și simți că sentimentul e reciproc!... Am impresia, dacă mă gîndesc bine, că întîlnirile mele reale, intense și frumoase s-au petrecut mai ales în scara unui bloc sau aiurea... așa a fost în adolescență, așa a continuat în prezent... cele mai frumoase momente, din acelea care nu vrei să se mai termine vreodată, ca atunci cînd ar părea că timpul chiar poate să încremenească în fericire, au avut loc în peisaje paradoxal nesemnificative... cum
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
Într-o mână, poetul le pune pe toate tinerele să-l probeze. Spre uimirea sa, pantoful li se potrivește tuturor! Visul oricărui bărbat! Dar pe el nu-l atrage nici una dintre ele și părăsește singur clubul. Kitty văzuse filmul În adolescență, scena o mișcase atunci, dar până În acest moment uitase cu totul de ea, o Îngropase undeva În subconștient, iar acum ieșise atât de vie la suprafață, aproape Împotriva voinței ei, și brusc o Înțelese. Ea era poetul, iar pantoful li
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
au făcut vasectomie. Dar ești primul pe care-l Întâlnesc care chiar și-a făcut una. Închise ochii, Încercând să-și ascundă gândurile. De ce oare numai cei mai buni Își făceau vasectomie, iar ceilalți umpleau planeta, turnând copii Încă din adolescență? Ar fi putut fi un model excelent pentru un copil, un tată minunat, dar era clar că nu-i plăcea ideea. Nu semăna cu ceilalți muritori. După atâta timp În Hollywood, probabil că nu mai credea În urmările filmelor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
ajute la alimentarea cuptorului, să-i facă o impresie bună fetei pe care o curta numai de câteva săptămâni, ca și tatălui ei, să-i arate că e un bărbat în toată firea, când, în realitate, de abia ieșise din adolescență și singurul lucru din viață și din lume despre care își închipuia că știe tot ce era de știut era că e îndrăgostit de fata olarului. Cel care a cunoscut vreodată asemenea certitudini își va imagina cu ușurință cu cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
oameni care și-a băgat creaturile în cuptor, cea care aparent i-a adus victoria definitivă, a devenit, până la urmă, definitiva lui înfrângere. Cipriano Algor, și el consumator asiduu de almanahuri și enciclopedii eu-știu-tot sau aproape-tot, citise această poveste în adolescență, și, deși uitase atâtea în viața, povestea asta n-a uitat-o, nu se știe de ce. Era o legendă indiană, a pieilor-roșii, ca să fim mai exacți, cu care îndepărtații creatori ai mitului trebuie să fi vrut să dovedească superioritatea rasei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Probabil, fiindcă numele unui premiant nu convenise cuiva. Mi s-a făcut frig. Mai bine nu știam. Fusesem, parcă, pedepsit în contumacie. Am ieșit abătut pe poartă, hotărât să nu mă mai întorc niciodată în curtea cu nisip auriu unde adolescența mea a murit azi a doua oară. 14 aprilie N-am mai notat nimic de o lună. Nici nu aveam ce spune. Am fost plecat pentru „tratament de grotă”. Sarea și boala. Salina semăna cu o catedrală primitivă. Și aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în râs. Vânătorul eram tot eu! Tot eu vânătorul și tot eu vânatul. N-am râs. În schimb, am azvârlit pușca în mlaștină. Degeaba mă înverșunasem. 38 (Din caietul de vise) Lumea aparține celor care au insomnii, așa credeam în adolescență. Pe atunci îi invidiam pe cei care nu pot dormi; îmi ziceam că în vreme ce alții dorm și visează, ei rămân singuri stăpâni peste străzile abandonate. Mai târziu mi-am schimbat părerea și mi-am așteptat răsplata din direcția inversă. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Nu existau mașinile, nu existau șoselele de acum, noaptea era camuflaj. Am deschis dulapul unde se găseau juvenilia, imediat ce am sosit. Rafturi Întregi pline cu hârtii, de la temele școlare din clasele elementare până la fascicule de poezii și de proze din adolescență. În adolescență, toată lumea a scris poezii, apoi poeții adevărați și le-au distrus, iar poeții slabi le-au publicat. Belbo era prea dezabuzat ca să le salveze, prea lipsit de apărare ca să le distrugă. Le-a Înmormântat În dulapul unchiului Carlo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
mașinile, nu existau șoselele de acum, noaptea era camuflaj. Am deschis dulapul unde se găseau juvenilia, imediat ce am sosit. Rafturi Întregi pline cu hârtii, de la temele școlare din clasele elementare până la fascicule de poezii și de proze din adolescență. În adolescență, toată lumea a scris poezii, apoi poeții adevărați și le-au distrus, iar poeții slabi le-au publicat. Belbo era prea dezabuzat ca să le salveze, prea lipsit de apărare ca să le distrugă. Le-a Înmormântat În dulapul unchiului Carlo. Am citit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
cel mai profund introdus În roman cu bună știință de autor. E vorba de incapacitatea și imposibilitatea actantului-scriitor de a-și afla instrumentul scriiturii, de a fi În posesia lui concretă. Aici menită să insistăm puțin asupra motivului „trompetei“. }n adolescență, Belbo Își dorește să cânte la trompetă În orchestra oratoriului din localitatea natală pentru a o impresiona pe Cecilia, o fată cam de aceeași vârstă, care e Îndrăgostită de alt băiat. Episoadele ce descriu aceste aurorale momente capătă frisonul scriiturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]