6,796 matches
-
urmei, lumea e plină de ratați. Câți ar putea spune că și-au văzut împlinite toate așteptările? Poate, e chiar o lipsă de modestie să declari: sunt un ratat! Ca să devii "ratat", trebuie să fi avut niște visuri înalte, niște ambiții mari. Le-am avut? N-aș putea să jur. În schimb, acum, mi-ar fi mai ușor, cred, să vorbesc despre eșecuri pe care altă dată le-am ocolit sau le-am judecat superficial. Chiar dacă nu mi-am dat viața
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
de o moarte și în care unii au mai mult noroc, alții mai puțin, eu am fost ceea ce se cheamă un visător. M-aș putea compara, eventual, cu o mică uzină de visuri. Numai că visurile mele n-au avut ambiții practice. Și au fost, cele mai multe, ori prea cuminți, ori prea naive. Am visat lucruri imposibile, dar nu mărețe: să ajung la Polul Nord, să aflu "secretul secretelor" dintr-o carte a regelui Solomon, pe care n-a văzut-o nimeni, sau
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
am primit "documentul", am zâmbit și l-am aruncat în fundul unui sertar. Înțeleg de ce "unchiul George" și-a franțuzit prenumele. Vroia să scuture de pe el praful din Lisa, să-l "înnobileze", întrucît "Gheorghe" îi suna, probabil, prea rural, dezavantajos pentru ambițiile sale de a se învîrti în cercurile selecte ale societății. Pe mine, însă, nu m-au încercat niciodată asemenea ispite. Nu m-a emoționat deloc faptul că un strămoș al meu folosea, lângă nume, epitetul nobiliar "de Lisa". De altfel
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
1918. Cum se pricepea de minune să intre în grațiile celor cu care venea în contact, a ajuns un soi de secretar particular al lui Maniu. Pe urmă, din motive pe care nu le cunosc, a părăsit politica, întorcîndu-se la ambițiile intelectuale. Dar n-a reușit să obțină banii necesari pentru a face studii de filologie comparată în Spania, Portugalia și Italia, cum își dorise cu pasiune. Bunicul l-a refuzat, explicîndu-i: "Ar trebui să vând boii din jug și nu
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
unde încetează să mai existe "mîine". Numai până acolo poți să iubești, să visezi, să regreți. Brusc, tot ce n-ai făcut va rămâne pentru totdeauna nefăcut. Îmi dau seama că a contempla continuu "nimicul" care va ridiculiza, necruțător, toate ambițiile și vanitățile nu e deloc o probă de inteligență. Ar însemna să prelungim în absurd gestul acelui papă care dădea foc, seara, unor câlți pentru a privi cum se duce viața. Important e să nu irosești "posibilul" înainte ca misterul
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
l-a pus între noi și ceea ce urmează să se întîmple e un păcat. Mai drastic, "fratele Martin" susținea că vanitatea de a vrea să știm mai mult decât ne e îngăduit să știm e o necuviință față de Creator, o ambiție diavolească, și că nu trebuie ridicat vălul de pe ceea ce trebuie să rămână ascuns. Eu, dimpotrivă, susțineam că e firesc să vrem să vedem în viitor. Că omul a fost totdeauna dornic să afle ce-i rezervă soarta. Așa se și
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
acea carte în care doream să demonstrez că istoria nu e decât "o poveste despre frică". Și, mai ales, nu sunt sigur că aspirația de a transforma slăbiciunile mele în principala mea forță merită să fie trecută în categoria idealurilor. Ambițiile practice mi-au lipsit cu desăvârșire. N-am ținut nici măcar să doresc, din rațiuni sentimentale, să ajung "subsecretar de stat", cum a visat tata. Aș putea invoca, eventual, un ideal de natură etică. N-am considerat viața un tripou, unde
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
în prima mea călătorie. M-am gândit să mă ascund în pădure până avea să treacă pericolul. Eram sigur că întors, apoi, acasă, tata mă va ierta, iar mama va putea să-l înduplece, până în toamna următoare, să renunțe la ambiția de a mă vedea școlit. Cum petrecusem multe nopți pe munte, nu mă speria perspectiva de a dormi în vreo colibă părăsită sau chiar pe un maldăr de iarbă sub cerul liber. Vremea era blândă în septembrie, abia prin octombrie
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ci pe fereastra deschisă (era vară). A durat vreun an acea criză, comparabilă cu o acnee juvenilă, de care-mi amintesc cu jenă. Probabil, "vitejia" pe care mi-o dădeau complexele și care mi se pare cam caraghioasă acum, prin ambițiile ei exagerate, era mai puternică decât teama de ridicol. Sau, poate că teama de ridicol a apărut mai târziu. Nu mai știu. * Faima noastră de indivizi periculoși, cu care nu era indicat să te pui rău, s-a prăbușit după ce
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
într-o clădire șubredă, cu un singur etaj, pustie azi. La acest internat, disciplina era mult mai relaxată. Nu era nevoie de nici o învoire pentru a pleca în oraș. Directorul, un domn cu albeață la ochiul drept, nu avea deloc ambiții pedagogice, ne lăsa de capul nostru. Elevii mai mari se duceau, când aveau bani, la bordel, "Crucea de piatră" nefiind foarte departe de internat, după care își povesteau cu lux de amănunte, în dormitor, isprăvile. Cei mici jucam fotbal cu
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
aurea mediocritas a antichității, de cultivarea grădinii proprii, de tihna și pacea unei vieți înțe lepte, potrivite omului, lipsite de zbucium și de excese. În acest sens filozofii invidiau viața simplă și mulțumită a păstorilor, împlinirea celor ce n-au ambiții mari, ci se mulțumesc cu ceea ce le aduce clipa. Dacă fericirea orgasmică despre care am vorbit la-nceput ar putea fi numită transcendentă, avem în schimb de-a face aici cu o fericire terestră, ima nentă. În lumea consumistă și
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
nu m-am îndoit nici o clipită.” Încurcat, învățătorul găsea o cale să adauge: “Dragul meu, eu n-am vrut să mă înțelegi greșit. Știu că..., mă rog..., nu e treaba mea să..., ce mai tura-vura, fata e deșteaptă și, cu ambiția pe care-o arată, cu încăpățânarea asta copilărească, ce, uneori îi stă așa de bine, cred că o să ajungă cineva.”. După terminarea celor patru clase primare ce se puteau învăța, pe atunci, în sat, eleva Toma Epaminonda a mers la
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Universitatea din Iași și făcuse serviciul militar la T.R., așa cum făceau toți studenții la vremea aceea. În armată, începuse să-și dea seama că nu era nicidecum persoana care ar fi dorit să fie, reproșându-și o oarecare lipsă de ambiție și mai ales un anume confortabilism. Tatăl său era general de brigadă, iar mama era profesoară de limba engleză la un liceu renumit din localitate. Își adorase dintotdeauna părinții, nu-i contrazicea niciodată și se comporta ca un fiu docil
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
poezii și să te sinucizi sunt două lucururi aparent contradictorii, dar eu le percepeam doar ca pe niște tentative de evadare. Sentimentele mele erau cele ale unui individ care se știe închis într-o colivie, ca un canon, expus batjocurii ambițiilor sale. N-am rezistat tentației de a mă mai duce măcar o dată la Atena, unde am rămas vreo cinci zile. Împlinisem deja 25 de ani când eram la Atena. De ziua mea, am înotat cât am putut de mult, am
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
mâinile una de alta, ridica din umeri, dar nu mai conta. Și așa am pornit la drum. Dacă mă supraveghea, trebuia să facă vreo mișcare. Poate astfel lucrurile se vor precipita. Jasmine era ciudată, blândă, supusă, fără niciun fel de ambiții. Ne petreceam timpul prin cinematografe, prin cârciumi sau rămâneam în apartament uneori. Seara, o trimiteam întotdeauna acasă. Mă foloseam de ea pur și simplu pentru a ține fetele la distanță, asta era misiunea ei .Eu, la rândul meu, dezvoltasem o
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
-și poată construi alter ego-uri de bogătași, dar care au sfârșit prin a se da reciproc în judecată - revenise brusc cu picioarele pe pământ. După ce împlinise treizeci de ani nu mai avea nici timp și nici mândrie de irosit pe ambiție. Nu-i nimic rău în a răspunde la reclamații pentru o companie solidă, total neambițioasă. Dacă relațiile cu clienții erau destinul ei, atunci avea să abordeze clienții cât de competent era omenește posibil. Două e-mailuri și o conversație de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
vijelie mai mare. Începu să fredoneze o variantă pițigăiată a temei tornadei din „Vrăjitorul din Oz“. Ea nu se putu abține să nu râdă. — Dar acum ne-am schimbat. Am adus doi parteneri noi și suntem mult mai ambițioși. —Robert. Ambiția n-a fost niciodată problema ta. — Nu, vreau să zic ambiție bună. Suntem implicați în chestia cu Arcul! Ea sughiță iar. Dar el strălucea de o mândrie de cercetaș care o ului. Ideea că-i fusese vreodată frică de omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
tornadei din „Vrăjitorul din Oz“. Ea nu se putu abține să nu râdă. — Dar acum ne-am schimbat. Am adus doi parteneri noi și suntem mult mai ambițioși. —Robert. Ambiția n-a fost niciodată problema ta. — Nu, vreau să zic ambiție bună. Suntem implicați în chestia cu Arcul! Ea sughiță iar. Dar el strălucea de o mândrie de cercetaș care o ului. Ideea că-i fusese vreodată frică de omul ăsta era de neconceput. Pur și simplu îl luase drept altcineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
refuză orice tentativă de comunicare, limitându-se să spună: „Vreau să vorbesc cu Doctorașu’. Nu vorbesc decât cu Doctorașu’“. Doctorul Hayes îl sună pe Weber, să-i dea vestea. Weber o primește ca pe un verdict, fructul îndelungatei, egoistei sale ambiții. Îl sună imediat pe Mark, dar Mark refuză să vorbească. Nu la telefon, îi spune Mark asistentei de serviciu. Toate liniile telefonice sunt ascultate. Toate cablurile și toți sateliții. —Trebuie să vină aici, personal. Weber face mai multe încercări de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
mamă pare o plăcută părăsire de mine. Pare o evadare dintr-un eu care te forțează întruna să te învârți, să produci, să îl manifești, să îl justifici. Un eu tiranic într-o măsură bună, un eu cu orgoliu, cu ambiții, cu planuri, cu sarcini de îndeplinit. Care, însă, acum a amuțit și el de uimire. Totuși îmi trebuie ceva. Somn. Mult mai mult somn, în care nu alunec, ci cad pur și simplu ca un bolovan, fără vise, fără să
Pachețelul auriu. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
ocazia de a-și da măsura în carieră, nu e obsedat să lase, cu orice preț, o amprentă de neștirbit a marelui său eu. Își dorește succesul profesional și muncește pentru asta. Dar nu ne aruncă pe noi în gura ambițiilor sale. Nici nu e preocupat să-și întrețină imaginea de măreție masculină. Starea de gravidă își reintră în drepturi și mi modifică percepțiile. Soarele și plaja strălucesc cu siguranță, dar eu le văd ușor pale, atmosfera ușor tremurândă, dureroasă la
Pachețelul auriu. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
plină de amărăciune. Ei. Doamne, păi nu spunea chiar el cît era de pornit Împotriva noastră cînd a venit de la Baltimore În Sud: „Dar venirea mea a fost o simplă Întîmplare“ - zicea - „eram hotărît să plec În Vest. Asta era ambiția mea Încă din copilărie, și-aș fi plecat dacă nu-mi scria John Arthur și nu mă chema, zicea că găsesc de lucru aici“ -, dar pentru el nu eram decît o șleahtă de răzvrătiți care nu meritam altceva decît să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
apoi: - Ba da. Mai mulți, chiar. Ochii mari priveau fix într-ai lui. - Și ce s-a întâmplat cu autonumirile lor? Gura mică din fața lui se strâmbă ușor, apoi zise: - Nu au ajuns la stadiul de numire. Când vorbeau despre ambițiile lor, nimeni nu-i asculta. Așa că au înțeles, - Înțeleg că, într-un fel, te-ai autoimpus?! Gosseyn folosise un ton interogativ. Individul era impacientat. - Domnule Gosseyn, rosti comandantul, și tu manifești multe calități de comandant. Sunt sigur că, printre ființele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
ei ar fi încercat să le neutralizeze efectul. Nu știu dacă au remarcat exercițiile pe care le făceam de două ori pe zi. Cu greu le-ar fi putut ignora. Dar n-au spus nimic. Aveam impresia că vedeau împlinirea ambiției care încolțise în mine cu atîția ani în urmă ca pe o boală care trebuia lăsată să-și urmeze cursul, o excrescență canceroasă care va dispărea de la sine din lipsă de hrană. Desigur, era exact pe dos. Am descoperit că
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
privește, ca om apropiat de liberalism, încă din vremea când mi-am pus semnătura pe documentul Proclamației de la Timișoara în ședința de concepere a ei, mă adresez liberalilor liberi din structurile teritoriale să nu se lase târîți în opoziție de ambițiile personale al lui Patriciu și ale galeriei domniei sale. Dacă nu se poate, atunci soluția ar fi premier democrat liberal și un ministru al justiției precum Monica Macovei și poate veni oricine în alianță! (6. 12. 2008 înaintea formării noului guvern
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]