KorAP: Find »[drukola/base=amurg & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...128 129 130 ...201 >

5,016 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212

Nici spațiul, nici timpul, nici alte opreliști nu vor mai exista. În mișcarea mâinii cu care mă înlănțui, nasturele, singurul de la gât, se deschise, lăsând vederii lucirea albă a pielii către sâni. Te iubesc!, îmi spuse și-n clipa aceea amurgul de vară luci ca un mesager al altei lumi. Afară, în fundal, soarele cădea în asfințit, ea mă îmbrățișa, ne rostgolirăm și noaptea căzu peste noi imperială, din străfundul a mii de ani. - Keti!, strigai disperat, implorând-o, dar ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
soarele cădea în asfințit, ea mă îmbrățișa, ne rostgolirăm și noaptea căzu peste noi imperială, din străfundul a mii de ani. - Keti!, strigai disperat, implorând-o, dar ea dispăru în lumea din care venise. Se auzi trecerea timpului și în amurgul altei zile, atunci, altădată, când deschisei ușa camerei doamnei Pavel, o găsii împletind, bombănind; când ridică ochii spre mine privirea îi luci prietenoasă; sub ochelarii rotunzi, de baga, veselă de prezența credinciosului ei chiriaș: - Câți ani au trecut de atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
martori și cine ne va mai crede peste o sută de ani? - Asta nu e nimic. S-ar putea să se întâmple ceva mult mai grav. Da. Să nu poți să comunici nici atunci. Era gânditor, privea spre fereastră, în amurgul de-afară. Aprinsei lumina. - Ar fi îngrozitor, spusei. Nu pot să cred... Tot va veni o zi... fie și peste o mie de ani. - Peste o mie de ani... - Nu-și termină vorbirea; întorsei capul: dispăruse. Doamna Pavel ridică ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

rămasă suspendată la volumul 8. Din lipsă, mai degrabă, de interes, volumele 9 și 10, îngrijite de același Cornel Simionescu, așteaptă de câțiva ani să fie tipărite la Editura Minerva. M.C. Într-un sat, odatătc " Într‑un sat, odată" În amurgul unui început de toamnă, un călăreț cobora în trap liniștit spre sat, prin mângâierile vântului înserării. În liniștea coastei, potcoavele calului roib sunau rar și dulce pe șosea: tac-tac, tac-tac... De o parte și de alta a drumului sur, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
drumului sur, se înălțau două spinări ușoare de colnic; câțiva copaci singuratici își ridicau pe muchii frunzișurile sărace prin care vântul se strecura cu un șuiet domol. Din când în când, frunze pălite se desprindeau și zburau obosite prin licăririle amurgului. Sub coastă era împrăștiat satul, într-o ușoară pâclă. Dintre livezi și dintre căsuțele albe se ridicau stâlpi vineți de fum. De cealaltă parte, pe iaz, se mișcau negurile leneșe ale serii, pe deasupra apelor întunecoase și peste pădurea gălbie de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
frunzele, în țintirim, se scuturau din copacii rari pe morminte; iarba era arsă de cele dintăi brume ale toamnei. Ațe de painjen se aninau de crucile sărace, de copacii mâhniți, și sclipeau ca niște fire de argint în soarele prietinos. Amurguri de purpură înflăcărau rămășița de frunze de prin copaci; vânturile duioase ale toamnei treceau printre mormintele tăcute și frunzele galbene foșneau. Iar străinul se odihnea sub glii. Târziu și-a adus aminte părintele Ștefan că mormântul străinului a rămas fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și-i vârau cu capul în albiile cu leșie. Altfel, pe strada aceasta, a Prefecturii, stăteau numai familii cumsecade de funcționari. Numai în capăt, spre marginea târgului, rămăsese din vechi un om de rând, un fanaragiu. Îl chema Dorobanțu. În amurg pornea, cu scara trecută pe umărul stâng, ca să aprindă luminile târgului, și se întorcea stângându-le la miezul nopții. Le stângea și cânta încet, cumpănindu-se și sprijinindu-se în scară: Foileana bobului — Pe malu Siretului Paște mânzu Iorgului... Când se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
în pământ, cucoana Adela înălțându-l spre cer, Horga ațâțându-și cucoșii, cucoana Caliopi spăriind cu cântecele ei vietățile împrejurimilor - și se simțeau foarte la locul lor. Dar într-un rând o spaimă mare a burzuluit toate sufletele. Era într-amurgul. Cucoana Frosa stătea la zăbrea, frumos pieptănată și privea gânditoare la rarii trecători; cucoana Adela era în balcon; cucoana Caliopi la poartă, privind în lungul drumului și așteptându-și odrasla cea mai mare, trimeasă la pitărie după pâne. Băiatul, Costică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
aur topit, în care oamenii lucrează din greu, încovoiați ca sub poveri dureroase. Totuși, în aceste locuri zgârcite în obișnuite frumuseți, am simțit fiorii zărilor fără sfârșit, când calul mă ducea în zbor vulturesc, pe întinderi fără drumuri, și melancolia amurgurilor m-a pătruns cu adânca taină a neștiutului unei mări fără hotar. Și încet, cu tinereța și cu dorul, am început a vedea frumuseți nebănuite. Dimineața, mă trezeam când soarele roș, ca de sânge, înflăcăra geamurile. Ieșeam repede afară, după ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
depărtarea fumurie a răsăritului. La un geam, în verdeața care căptușea zidul, se arăta un cap de femeie gătită ca de sărbătoare; funcționarii se mișcau încet, schimbau saluturi cu cunoscuții; mașina pufăia, pleca; gara rămânea mică și singuratică în pacea amurgului. Plecam în trap țăcănit, pe gânduri; tăcerea pustiului mă învăluia de pretutindeni, umbra cucerea lanurile năvălind ca valuri de la răsărit, și, din când în când, un canton suna trist, plângând parcă, în imensitate: lang-ling! Soarele, scufundat de mult în asfințitul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
care să mă ducă la băteliști și ascunzișuri - și lăsam vânatul în liniște să se strecoare pe luciu, să se ridice în unghiuri lungi pe roșeața asfințitului, și, cu sufletul plin de frumusețea locurilor, de miile de glasuri ciudate ale amurgului în bălți, de minunatele colorații ale apei sub bătaia celor din urmă raze, rătăcii mult, la întâmplare, fără țel hotărât. Când mă întorsei, crâșmarul se uită cu coada ochiului la torba mea goală. Apoi văd eu că n-ai prins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
rupt, ca o amenințare. Are să vie vremea rea, neică Marine!... Vânătorul nu întoarce capul; vâslește încordat; și din lulea se înalță pânze ușoare de fum. În asfințit, nourii se sparg deodată, și asupra Iezerului, prin spărturi, țâșnesc izvoarele sângeroase ale amurgului de flăcări. Balta neclintită pare de sânge, până la umbra neagră, depărtată a sălciilor. Luntrea face un ocol mare prin apele înflăcărate. Apoi încet-încet lumina scade, pe când lopețile sună cu lepăit de unde. Nourii în asfințit se închid; umbrele se întind deodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pe dealuri, un chiot lung începu să tremure și să se desfășoare în lungul câmpiilor. Răsunetele lui încă nu se stânseseră, și altul izbucni în altă parte, mai apropiat, și parcă-l simții adiind, trecând în cursul apei. În liniștea amurgului, de pretutindeni, de pe dealuri, începură a crește chiotele și a tremura prin văzduh; se încrucișau peste vale, parcă se depărtau, și ecourile deșteptate clocoteau prelung. Vin flăcăii și fetele de la cules... murmură, nemișcat, moșneagul. O vreme valea se deșteptase în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mă hodineam pe prispa căsuței și mă răcoream cu apa limpede din Fântâna lui Ion. Și-mi era drag tare mai ales adâncul codrului aceluia, miezul lui cu piscuri pietroase. Acolo, departe, în bolțile bătrâne, se cernea umbră ca de amurg și rar câte-o floare de lumină se întindea vie, strălucită, pe covorul moale de o coloare gălbie, dulce-stânsă. Paseri nu zburau, nici n-ajungeau până acolo: le spăria întinsa singurătate. Pârăul Cerbului sărea pe trepte sure de stânci și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
bucată de vreme. Dar cum mă gândeam la supărarea nevestei pădurarului, îmi veni deodată în minte lămurirea lucrului. Ce căuta pe aici boierul? Iar Voinea de ce se repede așa de des pân’ acasă? Trebuie să fie ceva la mijloc. În amurg, după ce conteni picurarea depărtată a clopotelor în poieni, după ce așteptarăm zadarnic găinuși la poteca Hoțului, ne întorceam, eu și Voinea, cu puștile în spate. Și cum mă necăjea gândul de peste zi, întrebai pe pădurar: —Azi n-ai fost pe la câșlărie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Iar fata lui Avramovici era acu o domnișoară de doisprezece ani, care cetea românește dintr-o carte. Își aduce aminte Haia de o zi când a poposit în sat un regiment de soldați. Cântau corurile frumos în aerul limpede al amurgului și flăcăi în uniforme începură a furnica în toate părțile. Un ofițer tânăr și mândru, cu mustăcioara neagră, a intrat în casă la Meer. Haia îl privea uimită dintr-un colț și l-a auzit spunând: —Vă rog să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
în când se oprea și țintea asupra cărții pe care o ținea Tudorița doi ochi arzători, pe care îndată și-i pleca, umeziți, și-i ștergea încet, pe furiș, cu dosul palmei. —Tare-i frumos! zicea ea la urmă, în amurg; și pleca cu părere de rău spre casă. Multă vreme, înainte de a adormi, prin cap îi vâjâiau vorbe și-i tremurau în ochii închiși icoane nelămurite. Tudorița era singură în partea aceea de târg, și zilele-i treceau mai ușor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Tineri palizi, stângaci în hainele lor nouă, treceau pe lângă dânsele murmurând frânturi de cântece; și Haia, alăturea de Tudorița, nici nu se uita la ei. Apoi prietinia între cele două fete se strânse și mai tare. Într-un rând, în amurg, Haia intrând fuga în casa picherului, se opri uimită în prag. Îndărătul oalelor cu flori, la fereastră, Tudorița sta de vorbă c-un băiat nalt, negricios, c-o umbră de mustață deasupra buzelor. Stătu la îndoială. Dar Tudorița începu să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
a fost cea dintăi vorbă a lui, cum a zâmbit el și ea a înțeles iubirea lui; și Haia asculta cu ochii pe jumătate închiși, strecurând printre gene o lumină de dorinți deșteptate, ori de păreri de rău. Iarăși creștea amurgul, și ele de mult tăceau, așteptând parcă ceva. Fiecare se gândea, cu privirile ațintite. Ovreica se ridică în picioare și ieși încet. Dar nu intră acasă. Începu să se plimbe lin pe ulița îngustă, apoi pe hudița umedă, prin umbra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cercetând casa de peste drum... IVtc "IV" Sara, după o zi înăbușitoare, începu a bate un vânt răsunător, șuierând prin podurile goale ale caselor, bubuind în tablele acoperișurilor: parcă umbla cineva cu cizme grele pe deasupra lor. Haia lui Sanis, de cum căzuse amurgul și văzduhul prinsese a suna, sta toropită într-un ungher, grămădită în perinele de puf. Parcă nu vedea pe nimeni; ochii îi încremeniseră ațintiți, cu dunga de umbră săpată între ei; din vreme în vreme un fior îi alerga prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ziua aceea n-a mai spus nici un cuvânt; a plecat întunecat, fără să lase un ban pe colțul mesei. S-a dus cu straiele-i prăfuite și cu cortelu-i mare spre cantoanele și spre crâșmele lui. În urmă-i, în amurg, Tudorița ceru de la Reiza undelemn de zece bani și pregăti candela la iconița veche afumată, rămasă de la maică-sa. Începu după aceea să se miște trudnic prin casă, cu mădularele-i amorțite. Se opri într-un târziu sub candelă, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de la Reiza undelemn de zece bani și pregăti candela la iconița veche afumată, rămasă de la maică-sa. Începu după aceea să se miște trudnic prin casă, cu mădularele-i amorțite. Se opri într-un târziu sub candelă, în întunericul de amurg al odăii, și începu să se gândească. Își aduse ca prin vis aminte de maică-sa, o femeie voinică și veselă, harnică foc, care ținea o gură când intra bărbatul în casă, și-și îngrijea copiii cu dragoste; apoi o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
om calare ș-aduce. Om cinsti noi mai târziu, de bine ce ne-am văzut... De-acu eu socot c-ai să stai la noi... Boieru-i om cumsecade. —Adevărat, e om tânăr și deschis, mărturisi Lepădatu pe gânduri. Asfințise soarele; amurgul de toamnă se lăsa rece. Focuri ardeau la bordeie. Se auzeau mugete de vite, lătrături de câni, glasuri felurite de oameni. Într-un răstimp de liniște, sunară tropote de cai, apoi chemări prelungi pe coasta dealului. Spre rumeneala asfințitului se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de oameni. Într-un răstimp de liniște, sunară tropote de cai, apoi chemări prelungi pe coasta dealului. Spre rumeneala asfințitului se ridicară deodată cu cârâiri și țipete spărioase ciori și stănci, într-un convoi lung. Se depărtară repede în lumina amurgului, apoi dispărură. Humelnicul și Niță Lepădatu se apropiau de bordeie și glasurile oamenilor întorși de la muncă se auzeau acuma lămurit în toate părțile. Focuri pâlpâiau în dosul perdelelor, la poalele dealului. Oameni mestecau mămăligi mari; umbrele lor negre se frământau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ai să știi de-acu nainte. Vei fi vrednic, te-i împăca cu mine. Dacă nu, greu! - Să vezi cum umblă cuconu Nastratin după cai! strigă Faliboga, ridicând capul și râzând răgușit. L-am pândit eu din vârful muncelului, într-amurgul. Apoi cu noi nu se pune el, cuconu Nastratin. Eu îs mare hoț și știu sama la cai, și la toate. Tot intra herghelia lui pe moșia noastră... Boierul nostru găsea fânaț călcat și păscut - și caii nicăiri. De unde să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]