6,475 matches
-
majoritatea lor, unde masculul, prin același penaj ce sare În ochi cu care și-a cucerit aleasa, atrage, sacrificându-se adesea, pe vânător - animal ori uman deopotrivă - departe de cuibul În care femela, modest „Îmbrăcată“, una cu pământul ori scoarța arborelui - nu ca la noi -, construiește viitorul speciei lui. Dar urzica e iubitoare. Și astfel nu doar urzica, care are grija „puiuților“, dar și urzicul, căci mai e nevoie de el la anul, trece prin aceleași transformări, „făcându-se una cu
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
Ceea ce noi, și generos o scuz prin insuficienta cunoaștere a ce ne Înconjoară, nu prea avem. După cum suntem și grăbiți, uitând să respectăm stadiul evolutiv propriu, și sărim calul. Și mă Întreb, atunci când un proaspăt proprietar de pădure doboară un arbore: știe, nu că și-a ucis propriul frate, dar că a dezechilibrat o lume? Cum? Să privim un munte, care-și află antiteza În adâncul mării. Îl transformăm În pulbere, creând o nouă Sahară, făcându-l piatră de terasament, scobindu
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
motiv pentru care, chiar fără altă cauză, omătul de pe câmp se tasează, fiecare fulg pierzându-și perfecțiunea pufoasă. Și, mai abitir când acolo se află și vreun doritor lacom de esență negentropică, precum bradul - așa de felul lui - ori vreun arbore desfrunzit. Și vă propun un experiment, pentru care trebuie să ieșiți În Natură. Unde veți vedea cioate, rămășițe ale arborilor tăiați și care uneori lăstăresc, refăcând arborele menit de Natură la o viață mai lungă decât aceea hotărâtă de secure
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
doritor lacom de esență negentropică, precum bradul - așa de felul lui - ori vreun arbore desfrunzit. Și vă propun un experiment, pentru care trebuie să ieșiți În Natură. Unde veți vedea cioate, rămășițe ale arborilor tăiați și care uneori lăstăresc, refăcând arborele menit de Natură la o viață mai lungă decât aceea hotărâtă de secure. Ei bine, În jurul cioatei care la anul va lăstări, plapuma de omăt se subție, nu și În jurul cioatei moarte cu adevărat, semn că viața Începe să Înmugurească
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
fiind bună rubedenie veveriței. Înțelegi, cred, că trebuie să te Înconjori de elemente de mediu aflate la antipodul tău energetic, dar să Înfuleci numai ce e la fel cu tine. Și nu uita că ce aduci În casă e un arbore tăiat, care agonizează. Nu te zgârâi cu Întrebarea dacă e corect ca tu să petreci lângă cineva care suferă, trage să moară. Dar Îți amintesc că agonia exacerbează caracterul, În acest caz biocâmpul deficitar, bradul devenind un fel de „gaură
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
cum e și iertător, vă va absolvi de păcat. Dar nu cred să aveți timp, În 5 minute, să vă mărturisiți toate păcatele de peste an, cu atât mai mult cu cât păcătuiți chiar și fără să știți: când tăiați un arbore, ucideți - știu eu? - o cioară, așezați o temelie ori „faceți plinul“... Dar zeul vostru e și atotputernic; n’are decât să dreagă el distrugerile voastre, nu-i așa? Aveți și o scuză: El vă iubește atât de mult Încât v
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
Cei vechi, aceia care Încă erau aproape de țâța mamei Naturi, o respectau instinctiv. Și, cum nu erau nici necuvântători, ascultători necondiționați ai voii ei, dar nici divinii care să știe acea voință, au zeificat toate elementele Naturii: orice izvor, stâncă, arbore; râu, foc și vânt; ocean și pământ, erau zei, care nu trebuiau ofensați, barem de frica cumplitei răzbunări. Izvor, stâncă, arbore? Mai aveți o sursă de apă curată, În afara celei plate, rămasă de odinioară În străfundurile pământului? Stânca a devenit
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
ai voii ei, dar nici divinii care să știe acea voință, au zeificat toate elementele Naturii: orice izvor, stâncă, arbore; râu, foc și vânt; ocean și pământ, erau zei, care nu trebuiau ofensați, barem de frica cumplitei răzbunări. Izvor, stâncă, arbore? Mai aveți o sursă de apă curată, În afara celei plate, rămasă de odinioară În străfundurile pământului? Stânca a devenit minereu, și priviți ce-au ajuns Călimanii, de când cu exploatarea sulfului. Pădurea dă mereu Înapoi, iar deșertul Îi pândește fiecare pas
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
o amintire. Totuși, cum se Împacă zugrăveala pe care o aruncați În ochii celor rămași cinstiți, ca mine, pisica, cu dezastrul ecologic pe care Îl veți acoperi cu fiarele, betoanele, asfaltul, sticlele, Încununate cu neoane, de la Dracula Park? À propos: arborele produce energie, pe când neonul o consumă... Sunt și o ființă Îndeajuns de pragmatică ca să observ și că nuanța de noutate, aceea generatoare de plusvaloare - pardon, profit - suplimentară, precum cea intrinsecă oricărei invenții, a fost deja „lempăită“, cum fac eu cu
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
badea a tăiat copacul care-i Încurca drumul. Lupul n’a făcut-o, ci doar l’a ocolit și a ținut minte că acela există. Poate că vreodată se va ascunde, Îndărătul lui, de pușca vânătorului. Mă Întreb Îndărătul cărui arbore se va ascunde badea. Vânătorul fiind tot el, prin tot ce-a făcut... „Meridian“, 21 august 2002, ora 12,20 7. Irigație Împrăștiindu-se prin lume, mai mult, acoperind-o cu o povară tot mai grea și generală, omul avea
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
adică nu doar sfidând ci provocând, precum masculul majorității păsărilor care, prin coloritul său viu, același prin care a Învins În competiția pentru „mâna“ iubitei, atrage râvnitorul departe de cuibul În care „modesta“ femelă, Înveșmântată una cu pământul ori scoarța arborelui, Îngrijește viitorul speciei lui. Adesea lăsându-și astfel penele... Și sunt convins că astfel de exemple se pot multiplica, culmea, chiar În domenii care n’ar avea nimic comun cu biologia, dar Îl au cu omul. Dar ce produs al
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
cruce putem izbândi. Ai noștri toți au răzbătut doar așa. Avea atâta dreptate bunica, pe un parcurs existențial atât de tumultuos, doar credința nu le-a putut fi luată sau știrbită. Semnul crucii era și este ceva revelator în saga arborelui nostru genealogic, dar așa cum o făceau și-o trăiau bunicii, parcă mi-a fost dat mai rar să văd astăzi. La cimitir am fost cred o dată cu Maia, țin minte că au fost atunci și o parte din surorile mamei, mătușa
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
scosese o hârtie cu ceva însemnări și tocmai se pregătea să pună alta în loc. Era felul lui de a comunica cu «băieții din munți», evitând astfel întâlnirile directe, pentru că nu putea avea întotdeauna garanția că dintr-un tufiș, de după un arbore sau de după o stâncă nu era privit de o pereche de ochi curioși. Chestiunea asta se întâmpla într-o frumoasă zi a anului 1957. De atunci, Remus a mai fost văzut de infirma, iubita lui soție, abia numai peste șapte
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
Cât de înalți și stufoși! Cum de rezistă iarna? Aici este altă climă decât la noi. Am admirat palmierii de pe margini și grădinile oamenilor și un soi de flori agățătoare care pe la noi nu cresc. Am văzut cum arată măslinul, arborele chivi. Erau și flori care cresc în România: turcoaice, petunii, trandafiri. Ne așteptam ca trandafirii să fie mai arătoși aici, într-o climă caldă. Vezi, trandafirii lor nu arată ca ai noștri. Parcă sunt mai zgribuliți, era de părere Janeta
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
multe peripeții erotice cu nimfe și cu muritoare, datorită staturii lui impunătoare. Dafne însă nu a răspuns iubirii lui și ca să scape de el, l-a rugat pe tatăl ei s-o preschimbe. Ea a fost preschimbată într-un arbore numit dafin. Cocoțat pe creasta unui munte stâncos, castelul medieval al lui Oris își arunca umbra asupra acestui loc idilic. În altă variantă, mama ei Geea (Pământul) ar fi transformat-o în laur. În prima carte a „Metamorfozelor”, Ovidiu redă
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
1800 vorbesc de cinci bătrâni cărora le-a fost împărțită, cândva, moșia, iar odată cu aceasta, părțile au început să aibă individualitate distinctă. În structura tradițională, pe lângă centrul satului, se află părțile considerate sacre, anume incinta sacră în mijlocul căreia se află arborele cerului sau coloana cerului, precum și hotarele și răscrucile 3. La Ipotești, arbori ai cerului rămân, deopotrivă, teiul și salcâmul: primul, pentru că era pomenit din vechime ca un dat, al doilea, ca lemn obișnuit locului pentru material de construcție și împrejmuire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
îi trezesc amintirea Ipoteștilor. Nu-i erau străine nici ritualurile de alungare a bolilor, nici cele de apărare împotriva strigoilor, nici jocurile de Rusalii ale călușarilor, nici cele de invocare a fenomenelor favorabile ogoarelor, nici cele de înfrățire (cu un arbore) la nașterea copilului și nici cele de încuscrire între sătenii de pe moșii vecine. Aceasta cu atât mai mult cu cât el însuși a trăit câteva dintre ele, fiindcă nu se putea ca Raluca (întocmai ca Smaranda Creangă) să nu-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
În afara unei lingurițe de argint cu monograma Ralucăi, o icoană de la familie și o copie după masca mortuară a lui Eminescu, muzeul nu expunea, la vremea aceea, decât còpii după documente și fotografii, precum și câteva volume. Prima încăpere înfățișa un arbore genealogic al familiei, cu portretele părinților și fraților, apoi date privitoare la nașterea poetului, la anii de școală de la Cernăuți, portretele profesorilor (dintre care se detașa, cum e firesc, Aron Pumnul), în sfârșit, documente și cărți din timpul cât a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
imagine cât tot peretele, cartea de vizită a Ipoteștilor: lacul și codrul, declarate astăzi rezervații naturale. În vitrine, manuscrise în legătură cu natura ipoteșteană, ipostaze fotografice ale caselor și incintei, amintirile lui Vlahuță și Sadoveanu despre poet. Un al doilea panou prezenta arborele genealogic al familiei. Într-o vitrină specială se aflau invitații și programe la un premiu internațional de traducere, instituit de Academia londoneză, premiu ce poartă numele lui Corneliu M. Popescu, cel care a lăsat în urmă-i cea mai bună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
bun, prototipul moșnegilor tereștri, coboară fire nevăzute de lumină, o mreajă de văpaie 75, și dă semne de un clarobscur halucinant: ca-n vis, așa vii76. Copacul, roditor sau nu, este într-adevăr elementul de legătură între cer și pământ, arborele cerului (mai exact, coloana infinită, dar perfect reală în ochii copilului); fructele pomului sunt dulci sau amare, în funcție de cât a fost omul de bun sau rău în timpul vieții. Copiii trăiesc aievea (și adesea) această interpretare juvenilă. Nimic nu este mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
casei, cu toate misterele ei domestice, pentru a pătrunde în misterul adânc al codrului, acest cosmos verticalizat 113, căci nimic nu e mai frățesc și mai măgulitor pentru destinul spiritual sau temporal al omului decât să se compare cu un arbore secular, împotriva căruia timpul n-are putere, cu care devenirea e complice cu maiestatea frunzișului și cu frumusețea înfloririi 114. Și asta cu atât mai mult cu cât, la vremea aceea, Ipoteștii erau împăduriți, iar codrul bătea la ușa Botoșanilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
vezi cărare,/ [...] La temei de codri deși/ Nu-i cărare ca să ieși154. Dovada cea mai clară a comuniunii profunde a omului cu pădurea (organism viu și prieten nedespărțit) este aceea că la moartea cuiva apropiat se "smulge" din codru un arbore drag pentru a-l resădi, ca veșnică aducere-aminte, la căpătâiul celui pierdut: Iar când am auzit/ Că bărbatul mi-au murit,/ Teiu-acesta am sădit,/ Crește teiul și-nflorește/ Și viața mi-o umbrește./ Și în umbra-i cum trăiesc/ Eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
că "Ulcioare de piatră" marchează un început, fiind cartea "Junimii" ce poartă numărul 1... cu minus. Adevăratul nr. 1 avea să fie " Spiritul critic în cultura românească" de G. Ibrăileanu. C u 35 de ani în urmă, ușa casei de la Arbore mi-a deschis-o Magdalina. Nu știam că-i complet surdă; suferise de tifos în 1945 și, de 30 de ani, n-auzea deloc. Rămăsesem în cerdac, împreună cu Florența Albu; Magdalina întreba, din ochi, ce poftesc cei doi orășeni și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
un jurnal-cronică de-a dreptul formidabil prin sinceritate, originalitate și totală lipsă de contrafacere) îi revine poetei Florența Albu. Ea a atras atenția Editurii "Junimea" (eram director) și iată-ne în ciudata casă-muzeu. Cam așa arăta, "inventariat" succint, interiorul de la Arbore: "cioburi de lut ars și pașnice unelte de lemn, alături de armele tuturor războaielor iatagane, zale ruginite, cărți și ghiulele, lăzi de grenade; lângă lăzile de zestre, opinci agățate de roata unui tun; un meteorit lângă cărbunii stinși într-o strachină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
și "Istoria frumosului Arghir" tipărită în chirilică; scara șeii haiducului Darie, lângă fluiere și-un cimpoi".... etc. etc. etc. Un fantastic bric-a-brac, chemat să depună mărturie pentru "a fost odată", sub cronicărescul îndemn "să se știe". Am tipărit "Cronica de la Arbore" în mai multe ediții. La una dintre lansări, am trimis mașina Editurii să-l aducă pe moș Toader din Țara de Sus. Când a apărut, falnic, în ușa librăriei, îmbrăcat în bundiță tivită cu jder, un murmur de surprindere s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]