3,921 matches
-
seară înainte, dar, de fapt, după câte se părea, tăietorii săi de gâturi nu primiseră nici măcar acea misiune, dat fiind că Etius îi pusese să stea în ariergarda cea mai îndepărtată, pe un teren vălurit și presărat cu desișuri de arbuști, unde, probabil, dușmanii cu greu i-ar fi văzut. întorcându-și privirea către aliniamentul micii sale armate - mică era un fel de a spune, de vreme ce era, totuși, vorba de șase mii de oameni -, le privea dezamăgit rândurile dezlânate și armamentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de orice logică, în legătură cu capacitatea soldaților de a rezista unui nou atac; de altfel, nici nu era de mirare, fiindcă nu aveau, cu siguranță prea multe motive să-i simpatizeze pe romani. Alții, cei mai mulți, stăteau tolăniți pe iarbă și printre arbuști, mâncând azime cu brânză, pe care le înghițeau însoțindu-le cu câte un gât zdravăn de bere ori hidromel. Nu toți, însă, erau la fel de liniștiți. Alții, mai mult decât de stomacul lor, adesea strâns cu încăpățânare, se îngrijeau de sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
le-ar fi mutilat cineva, după prescripțiile unei legi barbare, pentru a le arunca cioturile în ulei clocotit. Fiecare dintre mârțoage poartă, atârnate pe flancuri, două carcase de oaie. Atunci, cu laba sa unsuroasă, măcelarul își mângâie barba de culoarea arbustului de Lawsonia, apoi, examinând cadavrele cu o privire negustorească, cântărește cu mâna coada lor grasă, pe urmă le duce și le agață în cârligele măcelăriei. Mârțoagele pornesc sforăind, în timp ce măcelarul le pipăie corpurile sângerânde, cu gâtul tăiat, cu ochii sticloși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
aș fi născut din nou într-o lume pierdută. Impresia asta se asocia cu o beție care-mi curgea prin vene și prin nervi și care se împrăștia în tot corpul ca un vin dulce și vechi. Recunoșteam, în câmpie, arbuștii, pietrele, trunchiurile de copac și minusculele mlădițe de cimbrișor sălbatic. Recunoșteam mireasma familiară a ierburilor. Plonjam, în clipa aceea, în memoria zilelor de demult. Și totuși aceste reminiscențe se îndepărtaseră de mine ca prin farmec. Ele se bucurau împreună de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
o purtam tot timpul, să fiu acceptat de colegii mei. Nici unul nu îndrăznise încă la ora domnișoarei Kleinert să spună una ca asta, cu „coarda“ și cu C. IVtc "IV" Scoicitc "Scoici" De-a lungul străzii creștea un șir de arbuști tuia, pe care îi puteam vedea de la fereastră. Înconjurau grădina ca o dungă întunecată, iar dincolo de ei lumea satului, care îmi era străină, trecea pe lângă mine. Venind dinspre câmpie sau îndreptându-se către ea treceau atelaje cu cai sau biciclete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
de pietriș, un camion cu bidoane de lapte. Paltoane grosolane, pălării de fetru, șaluri împletite și căciulițe cu moț în creștet, dar nimeni nu purta bască, așa cum aveam eu și fratele meu, și tramvaiul lăsa casele pătrate în spatele șirului de arbuști tuia, case din ale căror ferestre străbătute de o lumină opacă priveau fețe palide. Această dungă semănând cu o bandă se rupea la capătul grădinii, devenea o linie negricioasă pe zăpadă pe care mașinile, bicicletele, toate vehiculele se micșorau rapid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
mâinile mele reci aveam să mi le înmoi în animalul cald încă, să-i mănânc creierul din țeasta deschisă. M-aș fi întors ca un vânător plin de faimă înapoi la casele de zăpadă și mi-aș fi clădit în spatele arbuștilor de tuia un iglu, așa cum îl știam din ilustrații. Întrucât nu puteam găsi o lampă de seu care să-și fi aruncat lumina roșiatică pe pereții de gheață, am aprins o lumânare în bezna aceea, am mâncat o conservă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
despre „gândirea pozitivă“ fără să-și miște ochii și mama trebăluia prin bucătărie. Ne-a rugat să nu-l deranjăm pe tata. Hackler „îi dăduse papucii“, gata cu firma comună. Noi am rămas în camera noastră; priveam pe fereastră grădina, arbuștii de tuia, strada unde la colț, la „Frohdörfchen“, se deschisese un chioșc. Așteptam să ieșim și să mergem la școală, departe de liniștea apăsătoare din camera de zi, care era întreruptă doar din când în când de murmuratul mamei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
să stăm tolăniți pe pernele canapelei, tata își întindea picioarele sus pe taburet și abia de mai priveam pe fereastră, din moment ce acolo nu puteai vedea decât blocurile din „Frohdörfchen“, un chioșc și strada pe care se îmbulzeau permanent mașinile între arbuștii de tuia și piața din fața halelor de depozitare, unde stăteau înșirate camioanele unei firme de transport. La centrul de distribuție se renunțase din lipsă de spațiu, firma comercială acoperise acum cu totul suprafața apei, unde fuseseră „digurile“ și nenumăratele canale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
cicatricele de pe picioare și nu voia ca lumea să-și închipuie că așa arăta el cu adevărat. Fâșia de șosea sclipitoare părea aproape lipsită de orice formă: pășuni tivite cu rogoz și câmpuri ierboase, ici-colo câte un indicator sau un arbust și intersecții botezate doar cu numere. Dar Karin opri mașina la doar zece metri de locul accidentului. —Aici e? Ești sigură că aici m-am răsturnat? Karin ieși din mașină, fără să-i răspundă. El o urmă. Cercetară șoseaua pustie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
vorbesc cu tine între patru ochi. Am așteptat ca persoanele în plus să se retragă cu discreție. Am fi putut aștepta până la Crăciun. —De ce nu mergem în grădină? am zis într-un final. Am încercat să nu mă uit la arbuștii pe care-i plantaserăm împreună sau la merii pitici pe care-i cumpăraserăm împreună. Am hotărât să vorbesc eu prima. Noile haine se pare că mă făcuseră să fiu plină de inițiativă. —Te-am sunat pentru că sunt îngrijorată pentru Lynn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
ta merge cu noi? întrebă fiica stăpânei de la Târgșor. — Mergem cu voi, toți trei. — Bine, țineți-vă după noi, și femeile plecară pe cealaltă ușă a cuhniei dând în curtea palatului. Ieșind în noapte, Selin a rămas încântat. Grădina cu arbuști înfloriți avea aleile pietruite cu piatră măruntă de râu, luminate de lampioane mici din fier forjat cu geamuri de sticlă albă, în care ardeau lumânări scunde de seu. Femeile au luat-o înainte spre palat, iar Selin după ce a făcut
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mâinii întinse pentru mângâiere. Marius face agale câțiva pași, ascultând ciripitul păsărelelor în timp ce un miros puternic de cetină proaspătă și rășină îi umple nările. Se oprește pentru câteva clipe. Privește lung în depărtare, dincolo de peluza verde și grădina mărginită cu arbuști bine îngrijiți, către conturul inegal, dar plăcut, al crestelor muntoase încă acoperite cu petice de zăpadă care strălucesc marmorean sub razele puternice ale soarelui. Pierdut în reverie, aproape că nu observă apropierea doctorului familiei Hagiaturian, Hananel Solomovici. Un bărbat abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
orice adiere de vânt. Sub el se întinde parcul cochet și bine îngrijit a fostului sanatoriu. Aleile betonate, delimitate de gardul viu și mărginite cu bănci din lemn, vopsite în culoarea verde, sunt trasate cu o precizie aproape matematică printre arbuștii ornamentali, care altădată asigurau în perioada verii o umbrelă răcoroasă pentru pacienții care-și făceau siesta la umbra lor. Își aprinde o țigară și suflă fumul încet pe nări. Privește cu o ușoară neliniște întunericul compact al pădurii. Un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
murise sub grămezile de moloz. De amenajarea curții se ocupase în întregime Armanca, și primul lucru pe care îl făcuse era că împărțise curtea în două zone, cea din față, o adevărată grădină, în care plantase mulțime de flori și arbuști ornamentali, dar o făcuse așa încât florile să pară răsărite întâmplător. În curtea din spate, amenajase o frumoasă terasă, apoi realizase un minunat loc de joacă pentru fete: o mică piscină, un leagăn zdravăn. Le făcuse chiar și o căsuță, un
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
provocată de mine, ar fi o crimă împotriva ei și o crimă împotriva fericirii, pentru că oamenii înfrumusețează ori urâțesc fericirea... 19. Voința de a nu muri, geniul speciei sau elementul imperceptibil a creat în individ iluzii și miraje. E amorul: arbust în primăvară, când frunzele și florile, pe care cântă păsări și se opresc fluturi, acoperă trunchiul inestetic care hrănește coroana. 20. Hm! Amor platonic?.... Trubaduresc? Comuniune între suflete? (,,Androgin și ginandru?"). Autosofisticare! Ipocrizie! Strugurii acri! Ori (sau: și) perversitate de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
unii analizează amorul, iar alții îl trăiesc. 26. Ați observat că în amor, pentru femei subțietatea intelectuală, finețea nervoasă sunt indiferente, chiar neprețuite, dacă nu disprețuite? (În romanele franceze, omul inteligent, pricologul, romancierul e amicul.) 27. Amorul? Un trunchi de arbust, ascuns, înăbușit de puzderie de crengi înflorite, pe care zboară fluturi, cântă păsări etc. Cu cât vârsta e mai înaintată, cu atât podoaba sa sărăcește, cântăreți tot mai puțini, flori și frunze mai rare, mai decolorate. Spre cincizeci de ani
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
nu are numai un singur client. Atunci? Atunci rămâne să fac o tranzacție cu natura sau, mai exact, s-o mistific. Voința de a nu muri, geniul speciei sau elementul imperceptibil a creat în individ iluzii și miraje. E amorul: arbust în primăvară, când frunzele și florile, pe care cântă păsări și se opresc fluturi, acoperă trunchiul inestetic, care hrănește coroana. Voi mistifica la rândul meu geniul speciei, elementul primordial, voința de a nu muri, voi păstra numai coroana arbustului. Voi
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
amorul: arbust în primăvară, când frunzele și florile, pe care cântă păsări și se opresc fluturi, acoperă trunchiul inestetic, care hrănește coroana. Voi mistifica la rândul meu geniul speciei, elementul primordial, voința de a nu muri, voi păstra numai coroana arbustului. Voi iubi în Adela forma ei ideală și sufletul, parfumul vieții ei, îi voi da totul fără să-i cer nimic. Hm! Amor platonic?... Trubaduresc? Comuniune între suflete? ("Androgin și ginandru"?) Autosofisticare! Ipocrizie! Strugurii acri! Ori (sau: și) perversitate de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
lumea și așa erau locurile acelea atunci. Eram două verișoare, ea era mai mare decât mine, avea vreo doisprezece ani, atotștiutoare, chipurile. Trebuia să trecem peste o râpă care despărțea bordeiul lui Creangă de alte case. Râpa era adâncă, cu arbuști înlănțuiți într-un tufăriș pe alocuri de netrecut, iar în fundul ei, era acea apă rece și limpede care curgea, cum am spus mai sus, în vale, la poalele dealurilor Ciricului și Șorogarilor. Era înspre seară iar sălbăticia locurilor înfiorau cele
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
și pete de zăpadă. Un loc unde să fii singur cu lumea tăcerii. Apoi, a început vântul. Știam că trebuie să fie rece, dar nu îl simțeam. Puteam vedea, puteam auzi, doar nu simțeam nimic. mă puteam prelinge printre crengile arbuștilor fără să mă zgârii. Apoi deodată am auzit o bătaie îndepărtată. Am alunecat înspre ea, departe, din ce în ce mai departe, până totul în jur a devenit alb și înghețat. Cineva bătea într-o tobă. Știam și cine era bărbatul care bătea toba
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
cu splendoarea sălbatică a Ceahlăului la apus) cuprindea, pe lângă felurite zări albastre, piscurile semețe și înțesate de antene ale C 37-ului, aburii lăptoși ai grădinii din spatele lui D 13, un fragment strălucitor din aleea Parva, blocuri răzlețe, arbori și arbuști, iar undeva, pierdută într-un orizont accesibil, clădirea pătrățoasă și veselă a școlii 57. Se prea poate ca Mircea să-și fi dorit să se abandoneze cu totul luminii acesteia în care se scăldau atâtea și atâtea minunății. Se prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
ar fi dezvăluit, nu-i rămase decât să-și continue drumul în mare grabă. Și nu fu deloc surprins când, foarte curând, el și Breemeg pătrunseră pe o ușă în - asta trebuia să fie - Polomar. O grădină interioară. Copaci pitici. Arbuști. Ceva care arăta a iarbă. Probabil acesta fu primul gând care-i veni - o seră mare, la bordul acestei nave uriașe. Făcu alte înregistrări fugare - tavane înalte, uși pe jumătate ascunse, zeci de uși, parțial vizibile în spatele tufișurilor. Ușile se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
și în cele din urmă îngropîndu-se până la brâu în tufișurile care năpădeau toată curtea, până la gardul de sârmă, atât de îndepărtat în noapte încît nici nu-l vedeam. Lanternele noastre luminau aerul albastru, fumegos. Băiatul se încîlcise cu totul în arbuștii cu ghimpi, mergând cu încăpațînare în linie dreaptă. Șovăi o clipă, apoi se întoarse ținând în mâini, lucios ca argintul, borcanul cu coropișnița. Intră iar în hol, traversă coridorul fără să ne dea nici o atenție, își descuie cușeta, puse borcanul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Street. Pe lângă acest templu, care este cel mai vechi, mai sunt și alte temple situate în special în zona costieră. Depășind zona locuințelor, am intrat treptat în lumea vegetației luxuriante, care ne-a întâmpinat cu o bogăție de arbori și arbuști ce se întreceau în a ne oferi forme și culori florale dintre cele mai diverse. Din loc în loc, de o parte și de alta a drumeagului sau a punților de acces peste zone umede, te surprindeau mici terenuri de câteva
Impresii de călătorie by Victor Geangalău () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1217_a_1939]