17,527 matches
-
italiene din Renaștere, doritoare a sfărâma umbrele ulițelor medievale și a le înlocui cu o cetate ideală, răspunzând cerințelor frumosului geometric și sanitar. Ca Hippodam din Milet, ca Leon Battista Alberti, care voia străzi drepte, edificii regulate de egală înălțime, arhitectul român Ioanide concepe orașul ca un singur monument, cu toate dimensiunile numărate asemeni acelora ale unui templu doric. Dacă guvernele române vor înțelege valoarea acestui mare arhitect, cu un simț excepțional al raportului între ideea arhitecturală transcendentă și sol, România
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ca Leon Battista Alberti, care voia străzi drepte, edificii regulate de egală înălțime, arhitectul român Ioanide concepe orașul ca un singur monument, cu toate dimensiunile numărate asemeni acelora ale unui templu doric. Dacă guvernele române vor înțelege valoarea acestui mare arhitect, cu un simț excepțional al raportului între ideea arhitecturală transcendentă și sol, România va avea în viitor, dată fiind putința de a dispune de spațiu vacant, o surprinzătoare reânviere a viziunii eline, eliberîndu-se astfel de influențele bizantine, de Renaștere și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
fiind putința de a dispune de spațiu vacant, o surprinzătoare reânviere a viziunii eline, eliberîndu-se astfel de influențele bizantine, de Renaștere și de barocul italian, interpretate în detalii și pictural și de așa-zisul stil românesc, atât de plăcut unor arhitecți români fără concepție și originalitate." Când lectura articolului fu terminată, se produse o mare și respectuoasă tăcere. Dan Bogdan manifestă o adâncă emoție mută, Saferian legănă capul, încîntat, Gaittany exultă sincer și regenerat, deși cu moderație, spre a nu șoca
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cu moderație, spre a nu șoca pe Pomponescu. Acesta rămase perplex, pradă celei mai penibile contrarietăți, G. Călinescu neputând lua nici o atitudine, paralizat pe scaun de aflicțiune. Laudele ditirambice aduse lui Ioanide îi cauzau invidie, aluziile însă la mediocritatea restului arhitecților și la școala stilului național, al cărei șef se considera, îi turnau otravă în sânge. Pomponescu, foarte sensibil, prin educație, la stima altora, considera critica mai ales față de femei ca o pierdere de prestigiu. Gaittany, în primul rând, madam Farfara
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de toată lumea, fără a fi dat naștere la vreun cuvânt de comentar. Pomponescu ridică puțin paharul de vermut cu o mișcare obsecvioasă în direcția femeilor și astfel impasul fu trecut. Acum, la sosirea lui Ioanide, Gulimănescu, Suflețel îndeosebi priveau pe arhitect ca pe o victimă, întrebîndu-se cum s-ar fi putut reabilita de tăcerea teribil mustrătoare a lui Pomponescu. Să felicite pe arhitect, ori să considere fondul însuși al articolului nu le trecu prin minte. Ioanide însă, tronând cu nepăsarea lui
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
în direcția femeilor și astfel impasul fu trecut. Acum, la sosirea lui Ioanide, Gulimănescu, Suflețel îndeosebi priveau pe arhitect ca pe o victimă, întrebîndu-se cum s-ar fi putut reabilita de tăcerea teribil mustrătoare a lui Pomponescu. Să felicite pe arhitect, ori să considere fondul însuși al articolului nu le trecu prin minte. Ioanide însă, tronând cu nepăsarea lui, se scuză prin-tr-o știre: Conțescu era din nou grav bolnav, aproape pierdut. Probabil pentru asta venise Gonzalv Ionescu. Comesenii se întoarseră unii
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
nici un oficial nu se credea mistificat, toți îi dădeau dreptate. Ioanide pretindea că ne aflăm încă în era fanariotă prelungită, indivizii nu vor altceva decât să parvină. Nemaiexistând boieriile și alte dregătorii sonore, aventurierii caută titlurile veacului: profesor universitar, doctor, arhitect, când nu-l pot obține pe cel de ministru. Voluptăților orientale s-au substituit altele: plăcerea de a citi, de a călători. Strămoșul lui Hagienuș vorbea poate turcește și mânca friganele cu migdale și scorțișoară. Acum Hagienuș devora mușchi la
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pentru el alt regim moral decât acela stabilit de ele. Astfel, după părerea lor, a fi fost și a fi ministru era cea mai mare onoare și, prin urmare, "Jean" trebuia să facă totul ca să se impună. Despre valoarea ca arhitect a lui Pomponescu mama și soția n-aveau nici o îndoială și refuzau a admite că altcineva poate să se încumete a se compara cu el. Valoarea o deduceau din "poziția socială", singura în care credeau. Probabil că fără stimulentul acestor
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
vorbeau în șoaptă, și dacă vreun musafir se ivea, se decideau cu greu a turbura liniștea lui Pomponescu. Smărăndache juca foarte bine scena asta. În numele doamnei Pomponescu, punea degetul la gură și vestea confidențial: "Ssst! Jean lucrează la catedrală!" De câte ori arhitectul ministeriabil dispărea mai mult timp din societate, de întreba cineva despre el, prietenii malițioși puneau degetul la gură și șopteau: "Jean lucrează la catedrală." Existența lui Pomponescu nefiind deci așa de luminoasă cum părea profanilor, legătura cu Ioana reprezenta dacă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
țară. Cum Hagienuș ședea încă perplex, Ioanide scoase un mic sul cu care venise și i-l puse sub nas. Acela rămase vrăjit. Era planul și prospecțiunea mausoleului, reduse la minim prin fotografie, așa cum obișnuia Ioanide. - Uite-ți casa, zise arhitectul. În culmea fericirii, exultând din toată fața, înduioșat de a face o bucurie postumă fostei sale neveste, Hagienuș sorbi cu ochii fotografia, apoi o trecu și celorlalți, care o admirară. Pomponescu însuși avu bunăvoința de a găsi proiectul foarte impresionant
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
bani. Ioanide pretindea ironic bani peșin, în fine, toți se puseră chezășie pentru orientalist și semnară solidari împreună cu el că sunt martori la obligația luată de a se plăti lui Ioanide în termen de trei luni suma de lei zece mii. Arhitectul împături frumos chitanța și o puse în portofoliu. Hagienuș întări înscrisul și oral: - Plătesc, domnule Ioanide, se poate să nu plătesc? - Să fii atent, zise Dan Bogdan, ca să plaseze și el o vorbă; știi ce-a zis Keyserling. - Românii sunt
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mijloc o femeie, interes acut și prevestire de furtună. Madam Farfara, femeie foarte experimentată și intuitivă, spuse, examinîndu-i ceașca: - La dumneata nu pot să citesc, ești om sucit, uite cum s-astrîns toată drojdia. O să ai o agitație mare, vreo pasiune... Arhitectul, foarte puțin atent la predicțiune, compara cele două femei, pe mamă și pe fată. Fizionomic, madam Farfara și Ioana semănau. Așa plină, cu buze roșii, cu pielița moale și pufoasă ca a piersicii, fusese și madam Valsamaky. Ioana avea însă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
vorba, așezîndu-se la locul său. Subreta (casa avea o astfel de subalternă în afară de bucătăreasă) îi întinse de pe tava o ceașcă de cafea cu lapte. - Aici este un articol, zise madam Pomponescu-mamă, care spune că unul Ioanide e cel mai mare arhitect român. Pomponescu se roși la față și-și mușcă puțin mustața. - Cum se poate să se scrie asemenea lucruri? adăugă cudemnă indignare și madam Pomponescu-consoartă. Ministeriabilul ridică ușor din umăr și, turburat, se preocupă de mestecarea cu lingurița a laptelui
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
intenția ei nu fusese decât a-l rezema mai solid de scaun. - Dragă, se scuză Pomponescu cât mai amabil, nu-i posibilsă mă amestec eu în treburile gazetelor. Ce rost are? Nu văd G. Călinescu nimic scandalos. Ioanide e un arhitect cunoscut, foarte (aci ministeriabilul căută un termen mai slab) merituos, e cineva, nu-i un "ăsta", cum zici dumneata, Maman... Și cu această generozitate, Pomponescu se simți ușurat, aproape concepu posibilitatea de a conviețui în câmpul arhitecturii împreună cu Ioanide. Maman
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Pomponescu se simți ușurat, aproape concepu posibilitatea de a conviețui în câmpul arhitecturii împreună cu Ioanide. Maman însă se arătă implacabilă: - Aici nu scrie că acest domn, căruia binevoiești a-i găsimerit, are și el o valoare, spune că e singurul arhitect român mare, face aluzie la tine, te atacă. Pomponescu deveni ușor nervos. - Maman, exagerezi, e un articol al vreunui prieten al luiIoanide, are și el partizanii lui, ce are de-a face toată chestiunea cu mine? Mai bine spune-mi
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
extravagant, cu fotolii de bambuc poleite, dădu ochii cu Ioanide, care, călare de-a-n-dărătelea pe un scaun, rezemat cu mâinile de spetează, privea insistent la Ioana, care fuma picior peste picior pe o canapea, părând a face mare caz de el. Arhitectul, puțin murdar de moloz pe haina de șantung albastru, construia o casă prin împrejurimi. La intrarea lui Pomponescu nu-și schimbă poziția de călăreț, și ministeriabilul avu impresia că nici Ioana nu făcuse prea mare caz de sosirea lui, rămânând
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
plecă, lăsând pe Pomponescu stăpân pe câmpul de bătaie. Acesta nu se simțea totuși biruitor și șezu multă vreme stânjenit. Dezinvoltura lui Ioanide, ochirile lui de uliu spre Ioana, aprige și sigure, calmul ironic, toate astea indispuneau pe ministeriabil. Prezența arhitectului la faivoclocul doamnei Valsamaky-Farfara, organizat ca un simplu pretext pentru tratativele sale sentimentale cu Ioana, i se păru foarte neconvenabilă și chiar jignitoare. Fusese surprins în intimitățile sale. Ar fi reproșat celor două femei această eroare, dar Pomponescu nu era
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
să-l scuture puțin. Pe Ioana o cunoaște de mică. Făcând aluzie la copilăria Ioanei, madam Farfara voise a atrage atenția că prezența lui Ioanide era cu totul paternă și inofensivă. Lui Pomponescu îi displăcu faptul că, plecat pe ușă, arhitectul plana încă în atmosferă, absorbea gândurile femeilor. Ioanide i se păru cinic, fanfaron, lipsit de moralitate. Îl socotea infatuat, reclamagiu și prezumțios sub aere de modestie, era din ce în ce încredințat că așa-zisa lui dezinteresare e numai o
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
lui. (Adevărul era totuși că până în acel moment Ioanide n-avea habar de articol, pentru că nu citea ziarele, iar despre revistă, pe care n-o primise, nu-i pomenise nimeni o iotă, ca printr-o înțelegere spontană și tacită.) Apoi arhitectul îi apărea imoral cu ahtierea lui de femei de care auzise și de care era acum mai zdrobitor convins ca oricând, având în vedere că avea familie, copii mari. Un singur moment Pomponescu nu compara situația lui cu a lui
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
podul palmei Ioanei. Apoi "ridică ședința" tocmai când madam Farfara se întorcea din inspecție. Acum, consumîndu-și cafeaua cu lapte împreună cu cele două Pomponești, ministeriabilul reevocă pe Ioanide stând călare pe un scaun și vorbind Ioanei de temple și văzu în arhitect nu numai un concurent în profesiune, ci un adversar în viața sa intimă. Ideea că Ioanide ar fi știut de veleitățile lui față de Ioana și că l-ar fi bravat dinadins, luîndu-și o poziție impertinentă, începea să-i intre în
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
astfel din atavism. O sumă de bani o diviza în două-trei porțiuni, aruncând o parte prin sertare, făcînd-o uitată. Îi era cu deosebire penibil să apeleze la alții și nu voia să se angajeze în lucrări antipatice. Ioanide era un arhitect cu reputație, pe care mulți l-ar fi solicitat. Clienții burghezi înțelegeau, din păcate, arhitectura ca o dexteritate de a ridica pe sol ceea ce le trăsnea prin cap lor. Unul văzuse o casă în stil gotic francez și voia astfel
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
dexteritate de a ridica pe sol ceea ce le trăsnea prin cap lor. Unul văzuse o casă în stil gotic francez și voia astfel de ferestre, altul dorea un aspect de fortăreață hibridă hispano-gotică, cum văzuse prin unele cartiere. Apăruse niște arhitecți specializați într-un șablon, construind castele cu bifore, cu portale de piatră și blazoane fantasmagorice deasupra ușilor, cu crenele la nivelul acoperișului și în loc de piatră - o suprafață țepoasă, realizată dintr-un calcio vecchio foarte proeminent. Aceste case aveau un aer
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
aș construi piramidele în cherestea. Știu că ce fac e perisabil, dar cel puțin să am iluzia că durează măcar câteva secole." De aceea Ioanide nu lucrase nimic pentru stat în multele improvizații festive. Erau destui aceia care înțelegeau pe arhitect, ei erau mai ales intelectuali lipsiți de putința de a construi. Ioanide găsise un mijloc de a-i folosi pentru instinctele sale. Repara. În Franța, unde șezuse în vremea studiilor, obiceiul de a ajusta un apartament, de a moderniza construcții
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
noi întreprinderea era oarecum dificilă din cauza exiguității locuințelor și a fragilității lor. Cu toate astea, Ioanide observase că construcțiile de aparență modestă, făcute de zidari până prin 1900 și câteodată și în primul deceniu următor, aveau zidărie solidă și cubaj suficient. Arhitectul, aflîndu-se în casa unui amic posesor al unei astfel de case, zicea deodată: "Bre, de ce nu îndrepți tu casa asta după regulile artei?" Amicul dădea din umeri, avea aerul să creadă că locuința nu făcea două parale. Ioanide scotea atunci
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Dar, Ioanide, dacă trebuie!... - Chestiunea nu este dacă-ți trebuie un lucru, ci dacă poțisă-l iei. - Poți sta nemâncat, neîmbrăcat? - Poți, dacă n-ai bani. - Ioanide, ești absurd, sunt lucruri care trebuie. Acest "trebuie" al doamnei Ioanide îl scotea pe arhitect din sărite. Îi era cu neputință s-o facă să înțeleagă că necesitatea unui lucru nu comandă mijloacele de achiziție. Doamna Ioanide suferea de ilogicitate într-anume punct al gândirii; mai mult, Ioanide credea că n-avea putința de a
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]