5,885 matches
-
De neauă albă, ca argint din Ophir, Cu bolți mai nalte de cât însuși cerul. Acolo printr-acele lungi coloane Suspendă lampe mari ca niște albe lune Ce împlu lumea raiurilor mele Cu o lumină dulce, albă, caldă. Stâlpii sclipesc, bolțile-s strălucite, Cărările-s de pulbere mai albă. Ca-argintul cel de viu. - Un aer Blând argintiu îți va îmfla tot părul, Vei răsufla miroase dulci de crin, Talarul tău va lumina în noapte - Prin hale vei zări blîndele-mi zâne, Și-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
va lumina în noapte - Prin hale vei zări blîndele-mi zâne, Și-atunci să cânți. Vei ști, ce e frumos". O vorbă zice - murii cei albaștri Ai mării, desfăcuți în două-mi lasă Privirea într-un labirint de neauă Coloane nalte, bolți arcate splendid, Pe ele lune lin ardeau... și-n umbra Cea clar obscură-a stâlpilor de nea Văzut-am o copilă dulce-înaltă, Subțire ca-ntruparea unui crin. Frumosu-i păr de aur desfăcut Cădea pân-la călcâie, haina-i albă Udă părea de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
aur ca un soare răsărea, Dar puternica lui ură era secol de urgie; Ce-i lipsea lui oare-n lume chiar ca Dumnezeu să fie? Ar fi fost Dumnezeu însuși, dacă - dacă nu murea. Asia-n plăceri molateci e-mbătată, somnoroasă. Bolțile-s ținute-n aer de columne luminoase Și la mese-n veci întinse e culcat Sardanapal; Și sub degete măestre arfele cugetă mite, După plac și-mpart mesenii a cântării flori uimite, Vinuri dulci, mirositoare și femei cu chipul pal
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-i de țap, Lungi urechi și gura-i strâmbă, cîrnu-i nas. - De sus își stoarce Lacom poamă neagră-n gură - pituliș prin tufe-o-ntoarce, Se strâmbă de râs și-n fugă se dă vesel peste cap. Albe trec în bolta neagră prin a trestiei verdeață. De o cracă pe-ape-ntinsă una-și spînzur-a ei brațe, Mișcă-n aer peste unde fructul mării de omăt; Altele pe spate-ntinse cu o mînă-nnoată numa, Cu cealaltă rupând nuferi, plini de-o luminoasă spumă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Eros - schimă face, ce văzînd-o Ele-urmează în tăcere abia apa sfîșiind-o... Într-o tufă, sub un brustur doarme Satyr beat de must... Chicotind, a lui ureche cu flori roșii o-ncoroană. Lunca râde de răsună verdea noapte dumbrăvană - Ele pier prin bolți de frunze, pe-un drum verde și îngust... Înserează și apune greul soare-n văi de mite. Cu un roș fir de jeratic culmi de munte sunt tivite, Lunga lor fulgerătură în senin a-ncremenit. Marea aerului caldă, stelele ce-ntîrzii-line, Limba
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
o genune, Vezi neatins cu arcuri de-aur un palat ca o minune Și din frunte-i cântă Neron... cântul Troiei funerar. Lângă râuri argintoase, care mișcă-n mii de valuri A lor glasuri înmiite, printre codri, printre dealuri, Printre bolți săpate-n munte, lunecând întunecos, Acolo-s dumbrăvi de aur cu poiene constelate, Codrii de argint ce mișcă a lor ramuri luminate Și păduri de-aramă roșă răsunând armonios. Munți se-nnalță, văi coboară, râuri limpezesc sub soare, Purtând pe-albia
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și nave, Zidite din nălucire, din colori și din miros, Curcubău sunt a lor aripi și oglindă diamantină, Ce reflectă-n ele lumea înflorită din grădină, A lor murmur împle lumea de-un cutremur voluptos. Într-un loc crăpată-i bolta, cu-a ei streșin-arboroasă Și printr-însa-n cer vezi luna trecând albă și frumoasă, O regină jună, blondă și cu brațe de argint, Ce unesc încrucișate a ei mantie-nstelată Și albastră peste pieptu-i alb, ca virgină zăpadă. Ochii ei cei
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Intră-n domă. Ard columne sub lumina ei cea clară Și-și aruncă unu-ntr-altul umbra neagră dintre ei. Stelele în cârduri blonde pe regină o urmează, Aerul, în unde-albastre, pe-a lor cale scânteiază Și rămân întunecate nalte-a cerurilor bolți; Doma strălucește-n noapte ca din marmură zidită, Prin o mreajă argintoasă ca prin vis o vezi ivită, A ei scări ajung din ceriuri a stîncimei negri colți. Iară fluviul care taie infinit-acea grădină Desfășoară-în largi oglinde a lui
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
coboară râul lat, el s-adîncește În păduri întunecate, unde apa-abia sclipește, Mai agiunsă de a lunei raze doar din când în când; Tot mai nalți trunchii pădurii ca stâlpi mari și suri se urcă Pîn-ajunge de-a lor ramuri în bolți mândre se încurcă, Pîn-acopăr cu-aste arcuri fluviul lat și profund. {EminescuOpIV 128} Ca prin bolțile crăpate unei gotice ruine, Mai străbat prin bolți de frunze razele lunei senine, Împlând p-ici pe colo râul cu fulgerătoare dungi; Pe-umărul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
raze doar din când în când; Tot mai nalți trunchii pădurii ca stâlpi mari și suri se urcă Pîn-ajunge de-a lor ramuri în bolți mândre se încurcă, Pîn-acopăr cu-aste arcuri fluviul lat și profund. {EminescuOpIV 128} Ca prin bolțile crăpate unei gotice ruine, Mai străbat prin bolți de frunze razele lunei senine, Împlând p-ici pe colo râul cu fulgerătoare dungi; Pe-umărul Dochiei mândre cântă pasărea măiastră, Valuri râd și-ntunecoasă mână lumea lor albastră. Repezind luntrea bogată
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
nalți trunchii pădurii ca stâlpi mari și suri se urcă Pîn-ajunge de-a lor ramuri în bolți mândre se încurcă, Pîn-acopăr cu-aste arcuri fluviul lat și profund. {EminescuOpIV 128} Ca prin bolțile crăpate unei gotice ruine, Mai străbat prin bolți de frunze razele lunei senine, Împlând p-ici pe colo râul cu fulgerătoare dungi; Pe-umărul Dochiei mândre cântă pasărea măiastră, Valuri râd și-ntunecoasă mână lumea lor albastră. Repezind luntrea bogată pe șiroiurile lungi. Prin pădurile de basme trece
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cu frunza deasă, Unde-n arborul din mijloc e vrăjita-mpărăteasă, Unde-n sălcii mlădioase sunt copile de-mpărat; Codrul - înaintea vrajei - o cetate fu frumoasă, A ei arcuri azi îs ramuri, a ei stâlpi sunt trunchiuri groase, A ei bolți streșini de frunze arcuite-ntunecat. Sara sună glas de bucium și cerboaice albe-n turme Prin cărările de codru, pe de frunze-uscate urme, Vin rupând verzile crenge cu talangele de gât; Și în mijlocul pădurii ocolesc stejarul mare Pîn-din el o
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mai frumoase Sunt pădurile antice, ele-ngroapă-ntunecoase Cu-a lor vârfuri munții mândri, stâncile ce-n cer se-ntind. {EminescuOpIV 129} Cât de lat să mișce-un fluviu ale apei lui revolte, Arbori de pe mal de-asupră-i se ajung în mândre bolte, Ramurile se-ntrețese, crengile se împletesc, Frunza deasă smălțuește nalta, verdea boltitură, Rîu-n vecinica lui umbră în adânc suspină, cură... Pe-a lui maluri înflorite cai în umbră rătăcesc. Soarele trecănd pe codri a lui roată de-aur moale, Vârfurile
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
aur moale, Vârfurile verzi de codri le îndoaie-n a lui cale Și sosind la vre o luncă însuși el vede mirat Ce departe e pământul și ce nalți trunchii pădurii, Și deși călătorește pe-a lor vârfuri, totuși murii - Bolțile groase de frunze - a lui raze nu străbat. Lîng-izvoarele-nflorite pasc cai albi c-a mării spume - Zi ori noapte nu văzură de când sunt pe-această lume, Luna sântă, stele de-aur, soare alb și zâmbitor, Pentru ei necunoscute-s. Umbra
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
întinsoare E frumoasa-mpărăție mândră a sântului soare Și pe coaste sunt palate, ce din verzile grădini Strălucesc marmora albă și senină ca zăpada, Cu intrări în veci deschise, cu scări netezi, colonade Lungi de marmure ca ceara în lungi bolte se îmbin. Pe-a ferestrelor mari laturi sunt lăsate largi perdele, Mreje lungi de aur rumăn - au țesut ani mulți la ele Mînile surorei albe. Aeru-i de diamant, El plutește-n unde grele de miroase-mbătătoare Peste văile ca râuri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ce îi vede, Ca idei scăldate-n aur și-n colori de curcubău; Pe grădinile-nflorite, peste mândrele dumbrave Norii mișcă sus în ceruri înfoiatele lor nave - Rostre de jeratec ș-aur, vele lungi de curcubău. A-mpăratului de soare bolți albastre și cu stele Se ridică-n caturi nalte tot castele pe castele, Cu ferești de aur d-Ofir, cu oglinzi de diamant, Cu scosuri de albe marmuri, cu covoare de purpură; Printre mândrele coloane o cântare blând murmură - E un
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ochii lui turburi peste-a vremi-mpărăție Aiurîd întreabă lumea: - Și aceia-s muritori? Colo unde stau Carpații cu de stânci înnalte coaste, Unde paltinii pe dealuri se înșir ca mândră oaste, Munții țeapăna lor frunte o suiau n-albastre bolți; Stau tăcuți ostașii Romei, ridicând fruntea lor lată, Strălucitele lor coifuri, la stîncimea detunată, Unde ultima cetate ridica-n nori a ei colți. Nori ca de bazalt de aspri se zidesc pe-albastra boltă, Parc-auzi a Mării-negre și a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lor frunte o suiau n-albastre bolți; Stau tăcuți ostașii Romei, ridicând fruntea lor lată, Strălucitele lor coifuri, la stîncimea detunată, Unde ultima cetate ridica-n nori a ei colți. Nori ca de bazalt de aspri se zidesc pe-albastra boltă, Parc-auzi a Mării-negre și a Dunării revoltă Și a lumi-ncheeture parcă le auzi trăsnind; Răsculatu-s-a-Universul contra globului din aer? Stelele-n oștiri se mișcă? Împărații sori se-ncaer? Moare lumea? Cade Roma? Surpă cerul pe pămînt? Nu. Din fundul Mării-negre
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
oprind grindina de-aramă, Zeii urlă - stânci se clatin, norii-n fâșii se distramă Și de fulgeri lungi șiroaie curg în munții rupți și goi. Din Apus vin zeii Romei. Pe o stea de vulturi trasă, Zeus de nori-adunătorul urcă bolta maiestoasă, Mart încoardă arcul falnic spre Zamolxe ațintit; Ca să scape neamul nobil răsărit din a lui coaste, Însuși el a Urbei semne le ridică înspre oaste Și de-antica lui turbare tremur norii de granit. Lumea pare răsculată din caotic-adîncime
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
coifelor audace, Neclintiți stau ș-unii ș-alții în măreață lupta lor. Pe un arc de cer albastru în senină depărtare, Rezimați pe lănci și scuturi, zeii nordici stau în soare, O eternă auroră răcorește lumea lor; Iar în fruntea-acelei bolte pe un tron cu spata mare, Odin adâncit în gânduri vede-a luptei lungi grandoare Și coroana-i de-aur luce pe-a lui frunte arzător. Pletele-albe cad c-argintul pe-umere-n fir îmbrăcate. Lin își netezește barba și priviri întunecate
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cei mari albaștri spre luptași au îndreptat; Freia albă ca zăpada, sveltă, în albastră haină, Capul ei muiat în aurul pletelor, c-o dulce taină Razimă de-umerii aspri l-al Valhalei Împărat. Cântăreț e uraganul pentru lupta care arde. Bolta lirei lui e cerul, stâlpi de nori sunt a lui coarde. Vânturând stelele roșii prin argintul neguros, Ele lunecă frumoase prin îmflarea sîntă-a strunii, Gânduri d-aur presărate în cântările furtunii, Codri-antici de vânt se-ndoaie și răspund întunecos. {EminescuOpIV
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și măreață oaste, Orbită aude glasul părintelui lor rănit Și-o întorc la fugă; - caii, carul rupt în nori răstoarnă. Din titanicele arcuri ploaie de săgeți se toarnă, Nimerind în spate goale pe fugarii cei divini; Și răpiți, urlând ei bolta o coboară - ș-o coloră Cu-a lor sânge care-n râuri ude, roșii, de-auroră, Împle-a norilor spărture cu mari lacuri de rubin. Norii fug și se desfășur - bolta limpede se-ndoaie. În zenit stau zeii Romei în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
goale pe fugarii cei divini; Și răpiți, urlând ei bolta o coboară - ș-o coloră Cu-a lor sânge care-n râuri ude, roșii, de-auroră, Împle-a norilor spărture cu mari lacuri de rubin. Norii fug și se desfășur - bolta limpede se-ndoaie. În zenit stau zeii Romei în auritele lor straie, Lăncile și-ncrucișează privind armia din văi; A lor chipuri luminoase strălucesc frumoase-n soare, Ei și-ntorc caii cei falnici și-auritele lor care Spre apus - iar
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lungi de neagră stâncă, Răpezită nalt în aer din prăpastia adâncă, Sarmisegetusa-ajunge norii cu-a murilor colți; Și prin arcurile-nguste, făclii roșii de rășină Negrul nopții îl pătează cu bolnava lor lumină, Rănind asprul întuneric din a halelor lungi bolți. 895Și prin arcuri îndoite la lumini de roșii torții, Adunați văzu Cesarul la cumplita mas-a morții: Ducii Daci. Făclii de smoală sunt înfipte-n stâlpi și-n muri Luminând halele negre, armuri albe și curate, Atârnate de columne, lănci
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-l distrugă - Moartea voastră: firea-ntreagă și popoarele o cer. Va veni. Stârniți din pace de-a prorocilor cântare, Din păduri eterne, hale verzi, vor curge mari popoare Și gândiri de predomnire vor purta pe fruntea lor; Constelații sângeroase ale boltelor albastre Zugrăvi-vor a lor cale spre imperiile voastre, Fluvii cu de pavezi valuri înspre Roma curgători. "De pe Alpi ce stau de-asupra norilor cu fruntea ninsă, De prin bolți de codru verde, de prin stâncile suspinse, Pe a pavezelor
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]