11,186 matches
-
pachete. Zâmbi partenerului, își luă porția, două pachete. Lăsă două cadou amicului și se depărtă, ținând sus sus, în două degete, pungile țuguiate în care balansau găinile decapitate. Ce naiba fac acum cu prada? Ravneam doar isprava, sfidarea, victoria... Acum car cadavrele la fotograf, n-am ce face. Poate își aduce aminte de crimă, handicapatul, poate îmi acordă o audiență. Auzea, în spate, tot mai stins, murmurul mulțimii. S-ar fi întors să repete impertinența, să-i umilească și mai tare, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
florăria. Aici, magazinul SCAMPOLO, în inventar. O bătrână, în fața vitrinei, se încordează să citească reclama. Atârnă, obosită, ca o găină, într-un sac cenușiu, cu pliuri. E veștedă, curbă, curioasă, moartă, învelită, caritabil, în punga standard. Strângem pungile, balansăm ușor cadavrul, în aerul dospit, roz al zilei otrăvite. Primejdia pândește, privirea e tulbure, amețită de toxinele zilei. Gheara nevăzută e aproape, gata să înhațe, dar imprudentul cadențează sprinten, nici că-i pasă, unda fatală a și deviat spre alții, a trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
bine zis, se corectă mama lui Tavi, trimițându-i un zâmbet oblic și rău. Dacă văd că ți-e frică, mușcă. Dacă simt că ești slab, sar la tine. Îți sparg ușile, ferestrele, casa, îți dau foc. Îți trimit, noaptea, cadavre arzând, să te viziteze... Excepții? Care sunt excepțiile? Amicii dumitale? Doctorul filantrop? Menajeră, spălătoreasă, șofer... pacienții fericiți de bunăvoința zeului! Psihoterapie, ergoterapie, ergonomie, cum naiba s-o fi numind... sau Bebelușul Gafton, hipnotizat de marile idealuri? Ziarist, auzi, ziarist, în locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
care ne aflam în apartament în seara aceea, Rufus era cel mai disperat, cel care avea cea mai mare nevoie de consolare. În timp ce el continua să ne povestească cu glasul lui scăzut, cântat, jamaican, în mintea mea se năștea imaginea cadavrului lui Harry, întins într-un sertar frigorific de la Spitalul Metodist, la doar câteva străzi de locul unde ne aflam. Nu-l cunoscusem prea bine pe Harry, dar ținusem la el într-un fel mai special (în parte fascinație, în parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
spectaculos fusese așa-numita Afacere Dubinsky, care făcuse din Henry o mică legendă în domeniu. Arthur Dubinsky își simulase moartea la vârsta de cincizeci și unu de ani, omorând un vagabond care trăia pe străzile New Yorkului și substituindu-i cadavrul cu al său într-un accident urmat de incendiu cu derapaj într-o prăpastie din Munții Stâncoși. Maureen, cea de a treia soție, în vârstă de douăzeci și opt de ani, încasase polița de asigurare în valoare de 1,6 milioane de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
în casa aia. Asta s-ar fi întâmplat, unchiule Nat. Aș fi murit în casa aia și, pe urmă, bărbatul meu și bunul reverend Bob m-ar fi cărat pe câmp în miez de noapte și mi-ar fi azvârlit cadavrul într-o groapă oarecare. O viață nouă Datoriă prieteniei mele cu Joyce Mazzucchelli, care deținea casa de pe Carroll Street, pe care o împărțea cu M.F.P. și cei doi nepoți, am reușit să găsesc o nouă locuință pentru Aurora și Lucy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
o reacție perfect naturală. Clatină din cap. N-oi ști eu mare lucru despre afacerile la scară mare, dar mi se pare că tipii de genul ăsta nu ajung niciodată acolo sus unde sunt fără să calce pe măcar câteva cadavre. Ca să aibă succes, trebuie să fie de-a dreptul nemiloși. Tace și se uită la mine, care Încerc, fără prea mare succes, să-mi opresc lacrimile. Emma, poți să-ți dau un sfat ? — Ce anume ? Ridic privirea, ștergându-mă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
-mi vine să cred că a putut fi În stare de atâta cinism. — Lissy... ridic privirea. Adevărul e că oamenii ca el nu ajung acolo sus În vârf fără să fie de-a dreptul nemiloși, și fără să calce pe cadavre. Pur și simplu nu se poate. — Nu ? Lissy mă fixează, cu cute de Îngrijorare pe frunte. Poate că ai dreptate. Doamne, ce deprimant. — Emma, tu ești ? aud un glas sfredelitor, și Jemima apare Îm balcon Într-un halat alb, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
mai agresivă goliciunea peretelui vizibil din stradă, fără nici un raft de bibliotecă. Un perete fără cărți după tine e gol, nu? Normal, zic, ce altceva ar mai putea să dea viață unui perete? Cărți, tablouri... Nu știu, să zicem câteva cadavre de molii, de țânțari... Am avut tot timpul să reflectez la înapoierea dureroasă a concitadinelor mele, pe când bântuiam, cu aerul de zombie, străzile cu asfaltul înmuiat. Trotuarele din orașul vechi sunt marcate de cuiburi la intervale regulate, urme inconfundabile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
o eroină, mamă! O aud pe fiica mea cum ripostează. Ești o femeie nenorocită, nebună și bolnavă. Nu te poți abține să nu-ți împrăștii boala. Cum zicea și tata, ai săpat atât de multe morminte, că nu ai destule cadavre pe care să le așezi în ele! Cina li s-a răcit. Nah se ridică și își împinge scaunul cu piciorul. Lovește din greșeală masa cu cotul. O farfurie cade. Se sparge. Bucăți de ceramică se împrăștie pe pardoseală. Grăsimea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
masivă, înfiptă pe niște picioare disproporționat de mici. Înainte de a o interoga, îi scufundă capul într-o găleată cu apă ardeiată. Yunhe strânge din ochi și îndură. Nu mărturisește nimic. Ajunsă înapoi în celulă, e martoră la moartea unei deținute. Cadavrul e târât afară, ca să fie dat de mâncare câinilor. La următorul interogatoriu, Yunhe pare să aibă o cădere nervoasă. Râde isteric și își lasă saliva să-i curgă din colțul gurii. Este cea de-a cincisprezecea zi a mea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
picioare lățime. El geme și își anunță climaxul. În următoarele trei săptămâni se ocupă de scris. Un studiu despre Mișcarea țărănească Jiangxi. Revoluție în stil chinez. Despre crearea Armatei Roșii. După aceea, se prăbușește și merge să doarmă precum un cadavru în sicriu. Fata continuă să redacteze scrisoarea pe care i-a promis-o lui Lao Lin. Stă la masa lui Mao și se joacă cu pensulele și stilourile. În mintea ei e un gol. E plictisită. Numără caracterele la fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
nevoie de Mao, îmi zice Kang Sheng. Rolul tău e să te prefaci cel mai de încredere tovarăș al lui Mao. Este singurul mod prin care poți obține putere. Trebuie să te prefaci. Nu, nu simți. Du-te și sărută cadavrele concubinelor neînsemnate de la curte. Ele îți vor ce înseamnă simțirea. Ridică-te pe umerii lor gigantici. Astfel încât nimeni să nu te poată trece cu vederea. Presupun că trebuie să-mi revin, să uit de Mao. Fă orice trebuie să faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
care iese din teatru, e din nou slabă. Se simte ciudat în legătură cu felul în care merge și vorbește. Concurentul lipsit de șanse răzbate din ea. Respiră aerul îmbâcsit și miroase gunoiul. Sentimentul e asemănător cu cel simțit la descoperirea unui cadavru care putrezește, acoperit de un roi de muște, la ora cinci dimineața, pe malul unui minunat râu de primăvară. Nu poate face nimic ca să schimbe cursul destinului ei. Este condusă. Glasul cu care vorbește nu e familiar. Insistă în continuare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
sè mè simt frustat cè nu dispun de instrumente legale care sè-mi permitè sè-i rețin pe cei care comit astfel de infracțiuni și sè-i deferez justiției, Nici mècar n-o pot numi infracțiune din moment ce, ca în cazul unei crime fèrè cadavru, nu existè mèrturii cè s-ar fi comis în realitate vreo crimè! Dar, în fond, ce e realitatea? îl întreb eu pe acest campion al apèrèrii ordinii publice, Si dacè scoaterea unor fapte din context și interpretate izolat de rest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
moloz, scufundat În beznă, luminat doar de flăcări? Nu mai scurma cu unghiile tale rupte, Însângerate, În cioburile de sticlă, În sârmele Înroșite În foc, nu mai striga: Klara! Mamă! Așteaptă! Au să vină deținuții francezi, prizonierii ruși care dezgroapă cadavrele și bombele neexplodate, le vezi umbrele lângă mormanul de cărămizi unde cândva ai visat că este clădirea vecină cu casa noastră din Bergstrasse? Nu mai săpa cu mâinile În molozul Încins, nu mai urla: Klara, mamă, așteaptă! Au să vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
rău. Dezastrul acela i-a redat de fapt viața, speranța, încrederea. Și, în starea aceea de eliberare supremă, cu un calm supraomenesc, urcase până la galeria de tablouri și își salvase singurul prieten, un înger pictat în maniera școlii venețiene. Ocolise cadavrul soțului ei fără să-i arunce nici măcar o privire și, în zgomotul infernal al prăbușirii casei, coborâse scara purtând în brațe tabloul. Credea cu putere în acel înger. Marioritza mângâie din nou penele moi ale șoimului. Îl privi în ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
întreba, nu va recunoaște asta. Afișează un calm desăvârșit. ― Și războiul? Listele morților sunt cutremurătoare. Ce naiba s-a întâmplat acolo? Cauraincourt își strânse deodată pleoapele, ca și cum ar fi vrut să se apere de o viziune de coșmar. ― Dezastru! Hecatombă de cadavre! țăranii ăia ruși, mujicii... Ah! Ignorau toate ordinele de retragere. Luptau cu încrâncenare, cu un fel de obidă neagră, cu o mare sete de răzbunare... lavă de ură... Ura asta a mujicilor l-a doborât pe Napoleon. N-a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
fost pedepsiți cei vinovați. Capul lui Dimitrie Moruzi a fost trimis în capitala sultanilor, ca dovadă a îndeplinirii poruncii categorice a marelui vizir: Tăiați capul acestui trădător! Panaiot, fratele lui Dimitrie, a primit și el aceeași pedeapsă. Capul și restul cadavrului fiind lăsate la vedere, împreună cu o inscripție pe care se putea citi: Cunoscând toate afacerile politice ale guvernului său și unindu-se cu fratele său pentru a le da dușmanilor statului, trădătorul a plătit această crimă cu capul său. ― Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
îl îmbolnăvea și făcea apoi ca articulațiile corpului să-i rămână ca anchilozate și dureroase, refuzând să răspundă prompt la comenzile creierului. Trei vânători fuseseră găsiți înghețați pe pământurile pietroase de la poalele munților Huaila, și Gacel încă își mai amintea cadavrele lor, înghesuite unul într-altul, unite prin moarte în acea iarnă friguroasă, când tuberculoza i-l luase și pe micuțul lui Bisrha. Păreau că zâmbesc, dar, mai târziu, soarele le-a uscat trupurile, deshidratându-le și dând un aspect macabru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
vânt, nici o suflare de viață nu mișca palmierii. Alunecă de la un trunchi la altul, până ajunse la dune pe care se cățără cu agilitate. După cinci minute, dispăruse de parcă l-ar fi înghițit nisipul. Se însera când ordonanța căpitanului descoperi cadavrul. Țipetele sale, aproape isterice, se răspândiră prin oază și îi făcură pe oameni să-și arunce lopețile și să vină alergând, pentru ca apoi să se îmbulzească în mica baracă, de unde sergentul major trebui să-i dea afară îmbrâncind-i. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
oază și îi făcură pe oameni să-și arunce lopețile și să vină alergând, pentru ca apoi să se îmbulzească în mica baracă, de unde sergentul major trebui să-i dea afară îmbrâncind-i. Când, în cele din urmă, rămase singur în fața cadavrului și a bălții de sânge pline de muște, se așeză pe un taburet și-și blestemă soarta. Ticălosul care făcuse asta putea să mai fi așteptat patru zile. Nu-l încerca nici o tristețe, nici cea mai mică urmă de milă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
înțeleg și că erai de gardă și știai că datoria ta e să tragi în oricine se apropie de baracă. Mama mă-sii! Dacă descopăr cine-a fost, îți jur că-l jupoi de viu! Aruncă o ultimă privire spre cadavru, ieși afară și se opri în umbra tindei, de unde își plimbă privirea pe chipurile celor prezenți. Erau toți. — Ascultați-mă bine! zise. Trebuie să rezolvăm problema asta între noi, dacă nu vrem să ni se trimită o serie de ofițeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de oboseala oamenilor săi și a lui însuși și de convingerea că nici o ființă omenească nu poate răbda atâta vreme într-un asemenea cuptor, fără să bea. Se juca, insuflându-le în suflet, aproape în subconștient, siguranța că supraveghează un cadavru, ceea ce făcea să le scadă vigilența, fără ca măcar să-și dea seama. în acel moment avea să li se scurgă printre degete ca o fantomă și să dispară înghițit de imensitatea deșertului. Era un raționament logic și era pe deplin conștient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
certitudinea că nimeni nu-l putea vedea, începu să se miște: întâi o mână, apoi cealaltă, iar la sfârșit picioarele și capul, ca să se târască afară din adăpostul lui și să se ridice în picioare, trebuind să se sprijine de cadavrul cămilei, care, după cum observă, începuse să emane o duhoare acră și pătrunzătoare. își căută gerba și apelă încă o dată la toată voința lui că să înghită lichidul verzui și respingător ce curgea, aproape gros acum, de parcă ar fi fost mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]