7,296 matches
-
fericit din toate punctele de vedere.” (Horațiu) Explicația este legată de o limită a psihologiei umane: „Același om nu poate să știe totul; fiecare e Înzestrat cu alt dar” (Euripide). * „Niciodată nu va fi fericit cel pe care Îl va chinui fericirea altuia.” (L.A. Senaca) Cel mai dezonorant rău pe care omul și-l poate face este cel provenit dintr-o inconștiență față de sine: „Acela care săvîrșește o nedreptate Își face rău lui Însuși, pentru că devine rău” (Marc Aureliu). * „Fericirea este
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
adevăr psihologic: „Dacă mă deosebesc de tine, nu te lezez, te adaug”. * „Toți avem o dublă existență, o existență În noi și o existență În conștiința despre noi a celuilalt.” (Titu Maiorescu) Unii oameni sînt mulțumiți cu privire la sine, dar sînt chinuiți de părerile pe care le au ceilalți despre ei. Și invers: unii sînt mulțumiți de felul cum sînt percepuți de ceilalți, dar sînt nemulțumiți de sine. Înseamnă că și Într-o situație, și În cealaltă a lipsit aspectul de sinceritate
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
suferă în compania Magistrului lor în cea de-a șasea bolgie a Infernului îX. 13-15). Această bolgie este locul cel mai de jos, cel mai întunecat, cel mai departe de cer, și miroase cel mai puternic a pucioasă. Acolo se chinuie ereticii condamnați pentru veșnicie să-și ispășească păcatele în niște morminte cuprinse de flăcări, pentru că au negat nemurirea sufletului. Pe atunci, un epicurian desemnează cel mai adesea un anticreștin, o persoană care nu crede în Dumnezeu, în natura incoruptibilă și
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
nu; starea de grație poate fi asimilată cu absența tulburării și ea definește parțial fericirea; durerea este suportabilă căci dacă n-ar fi așa am muri. în sfârșit, de la Lucrețiu el preia ideea că dacă dorința de o femeie ne chinuie prea tare, prima apărută în cale e potrivită pentru a ne debarasa de o tiranie prea greu de suportat... Această sinteză între principiile etice ale Porticului și cele ale Grădinii face abstracție de fizica și chiar de metafizica celor două
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
reală. Cuvintele pronunțate în această stare sunt pronunțate cu gura noastră, dar cine oare le pronunță în noi? Ce înseamnă, de exemplu, faptul că, în delirul său, Montaigne cere să se aducă un cal soției sale pe care o vede chinuindu-se să străbată un drum anevoios? Ascultându-se, el descoperă de asemenea manifestări ale doliului, ale denegației, încercări de refulare a acestui episod dureros: nu-și mai amintește locul, ora, împrejurările. îi tot vine în minte momentul în care a
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
în Apologia lui Raymond Sebond, nici sălbaticii aduși din Brazilia și văzuți de el la Rouen nu vădesc un asemenea talent în ura de sine! Ne putem oare închipui ariciul, arahnida, elefantul, caracatița, albinele inventând torturi cu care să se chinuie? Pe canibali nimeni nu i-a văzut vreodată punând la cale atentate contra lor înșiși, contra trupurilor și a vieții lor... Fiarele sălbatice ucid, desigur, dar numai pentru a se hrăni, niciodată în mod gratuit or, oamenii asasinează, și o
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
face să suferi și mai mult și să nu ataci răul chiar de la rădăcina lui! Dacă iei ca etalon oameni de rând, modești, mărunți, umili, neimportanți, nu mai suferi că nu ești bogat; dacă ții cont de bolnavii care se chinuiesc de mai multă vreme ca tine, ori a căror suferință e disperată, fără speranță, îți mai liniștește un pic din propria durere. Montaigne l-a citit pe Lucrețiu, l-a citat adesea - uneori în mod eronat - și reia consternanta constatare
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
rețetele ineficace merită disprețul. 38. O cultură a trupului. Trupul în care credem că trăim în nevinovăție este creștin: carnea este fabricată de discursurile isterice ale lui Pavel din Tarsus, formatată de Biserica catolică, apostolică și romană, îmbibată cu agheasmă, chinuită de mari spaime și de angoase distilate printr-un catehism sprijinit pe greșeală, pe culpabilitate, pe păcatul originar. Inconștient, noi suportăm rigorile Legii iudeo-creștine. în raportul nostru cu celălalt sex, cu dorința și cu plăcerea noastră, acționăm ca niște creștini
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cor de mulțime. Demonstrația a fost făcută într-o zi cu ajutorul unui pește. în portul Atenei, ori poate din Sinope sau Corint, Diogene a ochit, într-adevăr, un pește - un morun? un calcan? o pisică de mare? un barbun? - care, chinuit de dorință, se freca de o piatră; și s-a simțit de îndată mai bine, în stare să reia cursul normal activităților sale filosofice. îM-am informat, peștii nu se masturbează; femela își depune icrele, care sunt apoi acoperite de
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de a regăsi seninătatea firească. Nu toate durerile pot fi astâmpărate la fel de simplu. Viața ar fi fericită și veselă dacă singurele suferințe ar fi cele legate de lipsa băuturii sau a mâncării. Epicur o știe, litiaza renală și hidropizia îl chinuie destul ca să nu ignore că există și dușmani mai înverșunați decât foamea și setea care pot să chinuie trupul. Cu atât mai mult cu cât trăiește într-o epocă în care nici chirurgia, nici farmacopeea medicului nu pot face mare
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
veselă dacă singurele suferințe ar fi cele legate de lipsa băuturii sau a mâncării. Epicur o știe, litiaza renală și hidropizia îl chinuie destul ca să nu ignore că există și dușmani mai înverșunați decât foamea și setea care pot să chinuie trupul. Cu atât mai mult cu cât trăiește într-o epocă în care nici chirurgia, nici farmacopeea medicului nu pot face mare lucru în materie de anestezic sau de antalgic. Atunci când Canguilhem definește sănătatea prin liniștea trupului, el se exprimă
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
inhibiției, complexelor și mizeriei corporale a adversarilor săi: platonicienii și stoicii în linie de bătaie, urmați de creștini, au dezvăluit din plin, fără să știe, insatisfacția încercată în privința propriului trup, pe care au simțit nevoia să-l deteste, să-l chinuie, să-l urască în așa un hal... Antihedonismul își dezvăluie în mod simptomatic ura de sine, concentrată, transfigurată, deplasată, inversată ca sens, iar apoi îndreptată asupra unui obiect fantasmatic susceptibil de a incorpora totalitatea negativității acumulate în sine: plăcerea. Pentru că
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
partenere adorabile, iar istericele, niște blânde complice. Nimic nu falsifică mai tare privirea lucidă asupra noastră înșine, asupra celorlalți și a lumii ca dansul atomilor îndrăgostiți într-un trup supus legii lor! Iubirea-pasiune e o catastrofă. Pulsiunea de moarte care chinuie cele două trupuri debordează dimensiunile patului și se tot întinde, se revarsă: epuizare a forțelor, supunere față de capriciile celuilalt, cheltuieli extravagante, demobilizare socială, cheltuire nesocotită a averii, șubrezire a sănătății... Starea fiziologică și psihică a individului străpuns de săgețile lui
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
epuizare a forțelor, supunere față de capriciile celuilalt, cheltuieli extravagante, demobilizare socială, cheltuire nesocotită a averii, șubrezire a sănătății... Starea fiziologică și psihică a individului străpuns de săgețile lui Cupidon ține de patologic: compulsiv, masochist, furios, sadic, gelos, solipsist, repetitiv, alienat, chinuit de remușcări, neliniștit, umblând ca un mort viu, nemaiaparținându-și, cu mâinile și picioarele comandate de bunul plac al celuilalt, aflat și el în aceeași tristă stare psihică și mentală. Nu e deloc grozav pentru cei doi protagoniști... Multe sunt
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
unei povești de iubire homosexuale... - sau femeia ispititoare reprezintă niște pericole de care trebuie să te ferești cu strășnicie. Idealul constă în a nu ajunge în situația de îndrăgostit, pentru că pare mai ușor să eviți o durere decât să te chinui s-o faci să dispară. Dacă nu ți-ai putut construi existența departe de asemenea afecțiuni pustiitoare, rămâne o soluție: să dai fuga la bordel și să-i ceri primei profesioniste întâlnite ajutorul talentului ei mercenar. întrucât dorința sexuală ține
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
această cetate de provincie din Lycia antică, Diogene din Oenanda investește o avere cu unicul scop de a-l învăța ceva pe omul obișnuit, de a-l trata, de a-l vindeca de spaime, temeri și angoase. întreaga epocă pare chinuită de incertitudine, de necunoașterea a ceea ce va aduce ziua de mâine: ea trosnește, crapă, stă să explodeze. Nimeni nu știe acest lucru, doar inconștientul unor firi deosebit de sensibile poate înregistra zguduirile seismice ale civilizației antice, ale cărei ceasuri sunt numărate
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de a discerne în ea fenomenul-în-act, înseamnă a avea cu adevărat conștiință istorică, aceea fără de care nu e posibilă nici conștiința politică și deci nici conștiința-pur-și-simplu. Sunt mulți dispuși sa verse lacrimi pentru un om pe care l-au văzui chinuindu-se cu o durere de măsea, și puțini în stare să se înduioșeze, măcar, auzind despre milioanele de morți ale unui război pe care, nu l-au văzut. Am impresia că între durere și imaginație nu există nici o comunicare. Hegel
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
lor În adevărul următorului raționament: renunțarea la bunuri meschine și efemere pe acest pământ echivalează cu o achiziție sau o răsplată (dobândirea, În schimb, a celor eterne și divine din cer). Ascetul creștin Îndură așadar suferințe, insulte, oprobrii, se lasă chinuit În viață pentru a fi fericit după moarte. Μ Plăcerea, chiar și aceea a simțurilor, nu reprezintă un rău prin ea Însăși. Dar poate deveni un rău prin consecințele pe care le produce trăirea În exces a unei anumite plăceri
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
febril în furia creativă, de nestăpânit, deseori descumpănitor; este altfel decât ceilalți în judecățile sale mușcătoare și neașteptate, dar și în pozițiile sale publice dintre cele mai riscante, în resentimentele și în obtuzitatea ce continuă săl însoțească și să-l chinuiască toată viața; după cum e absolut în iubiri și în atașamentele sale generoase care nu reușesc aproape niciodată să-l însenineze, iar în final chiar îl rănesc. Pasolini este altfel, la nivel existențial și cultural, e profund intempestiv și prin aceasta
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
a scris prefața acestei cărți de Buttitta) este exemplum-ul unei asemenea operațiuni poetice. Dar în timp ce Neruda este un poet prost, acest om umil din Bagheria, sentimental, extravertit, ingenuu și - potrivit reprezentării poeziei populare despre omul „născut într-o zodie rea” - chinuit de o lipsă de iubire maternă care l-a făcut orfan și obsedat, este ceea ce se numește un poet bun. Figura retorică a poporului care, într-o flacără à la Guttuso 1, umple cu pumni strânși și steaguri poeziile sale
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
norme ce sfârșesc prin a se suprapune, într-o involuție nomenclatoare cu caracter undeva între ezoteric și masochist, plin de „tabuuri” și de „ceremoniale de abordare” foarte asemănătoare ceremonialelor nevrotice, cu o întreagă obișnuință ierarhică (Tată, Stăpân, Protecție, Pedeapsă) ce chinuiește la modul clasist masele sărace, așa cum e transferată diabolic în Cer etc. etc.; toate acestea au reușit să-l contamineze și pe „rebelul” Dom Franzoni? Nu era oare primul lucru de care trebuia să se elibereze în numele acelei „culturi” laice
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
respectabilă aparență livrescă. Atitudinea față de acest tip de modelare - pe care tot autorul o sugerează personajelor - rămâne ambiguă. Exhibată pe de o parte, este compromisă pe de alta. De undeva, din culise, autorul se amuză pe seama personajului său, care se chinuiește cum poate ca totul să arate „ca la carte”. Spre deosebire de romane, unde anumite certitudini ale realului sunt măcar invocate, chiar și numai pentru a fi contrazise, în cele șase proze scurte incluse în Manualul întâmplărilor nu mai există decât luxurianța
AGOPIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285200_a_286529]
-
prima jumătate a secolului al XV-lea, cunoscută și sub titlurile Viața Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, Măcenia svăntului și slăvitului marelui măcenic Ioan Novâi de la Soceavă ori Mucenicia sfântului și slăvitului mucenic Ioan cel Nou, care a fost chinuit la Cetatea Albă. Autorul, „Grigorie monahul și prezviterul de la Marea Biserică a Moldovlahiei”, a fost mult timp identificat cu Grigorie Țamblac, scriitor și orator al culturii ortodoxe, de origine bulgară, ajuns în 1415 mitropolit al Kievului. Legenda unui Țamblac dascăl
MARTIRIUL SANTULUI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288049_a_289378]
-
cu efecte în remodelarea limbajului, nu e numai o frână a emoției și un mod al defilosofării. Ilustrând ortodoxismul gândirist într-o manieră proprie, se orientează spre forme oculte, spre apocrif, în conotații sinuoase de magie tulbure. Pentru elegiacul excedat, chinuit de a fi „singur în singurătate”, o biserică în ruină, „inimă moartă”, devine - ca în Melancolie, poezia eminesciană - o oglindă a sinelui lânced: „E cântec sau rugăciune ce simt acum?/ E cântec sau rugăciune faptul că trec pe lângă zidurile dărâmate
MANIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287984_a_289313]
-
umor și ironie, umor și umoristic), teoreticianul de circumstanță identifică specia franțuzească, apoi pe cea anglo-saxonă, pentru a se opri la „umorul național”, ale cărui izvoare le află, bineînțeles, în producția populară. Un umor cu tumbe burlești în absurd se chinuie să înfiripe în prozele din Suntem nebuni... (1914). Simple crochiuri, eroii schițelor de aici au câte o scrânteală care, podidindu-i cu „senzații ciudate”, îi proiectează în plină bizarerie. Nătăfleți, fanfaroni, fricoși, neisprăviții cochetează cu nonsensul. Sunt „fantaziile”, așa-zicând
LOCUSTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287844_a_289173]