7,569 matches
-
stă în putință ca să-ți ajut. Coborâră repede scara și ieșiră împreună din turn; între timp, de pe terasa corpului de gardă, începu să se audă sunetul cornului care chema la adunare pe toți cei ce purtau arme. La scurtă vreme, clopotul bazilicii începu să bată furtunos. Capitala Sapaudiei era în pericol. 26 Era dimineață târziu, dar soarele întârzia să se arate din spatele norilor mari, cenușii, pe care noaptea îi adusese deasupra Sapaudiei. Neclintiți în șaua cailor, pe o coastă împădurită, Sebastianus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
instrumentele în mână, se apropiară și ei, cu pas șovăielnic. Nu se vedea nimic altceva decât acea strălucire ce palpita roșiatic, însă prin aerul serii venea în valuri ecoul unui vacarm confuz, îndepărtat. Dinspre poarta principală răsunară strigăte și imediat clopotul de alarmă porni să bată cu putere. — Satul! spuse Emerentianus întorcându-se spre Cilonus. Pare a fi un incendiu! — Sus! strigă Hippolita. Pe terasă! Traversând din nou tricliniul, țâșni prin coridor și, de acolo, pe o scară largă de marmură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
era foarte mare, alcătuită dintr-un complex de numeroase cădiri, fără a mai pune la socoteală grădinile și curțile; iar în perimetrul ei trăiau, printre servii de la muncile câmpului, manipulanți și servitorii din casă, cel puțin șaizeci de persoane. Deși clopotul de alarmă din camera paznicului de la poartă îi chema deja de o vreme pe toți să se adune, Hippolita vedea în jurul ei numai confuzie. îi striga pe servii ce alergau prin casă ori prin parc, dând frenetic ordine, dar, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a aprins de la un fulger. A plouat, nu? Dubritius scutură din cap. — Nu, n-a fost un fulger. E ceva vreme de când ploaia s-a oprit, iar incendiul a început de puțin timp; imediat după aceea, pe bastion a bătut clopotul de alarmă și s-a auzit berbecul. Asta știu sigur, fiindcă nu reușeam să adorm. — Așadar, incendiul e, cu siguranță, o stratagemă ca să îndepărteze oamenii de pe bastion, presupuse Vitalius, care strângea în mâna dreaptă trei javeline ușoare, în timp ce cu stânga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dușmanului. în schimb, se văzură curând obligați să străpungă o mulțime terorizată care, în virtutea unui soi de instinct animalic, se îndrepta într-o goană nebună către piața centrală, unde, alături de edificiile publice, se înălțau, reședința episcopului și Catedrala, al cărei clopot porni curând să sune ritmic și puternic, chemând cetățenii să se adune. De la fiecare poartă, familii întregi se revărsau pe străzi, cu tot ce puteau să ia cu ei dintre bunurile lor și se uneau cu acel fluviu uman, în mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
am dat seama că nu aveam loc să trecem amândoi, am luat-o cumva în brațe, încercând să schimbăm locurile și i-am simțit trupul fierbinte în palmă. Podul se legăna tare, scârțâind și aerul vibra parcă de dangăt de clopote, dar când mi-am ridicat privirea am văzut că de fapt lamele coaselor se ciocneau între ele deasupra capului meu. M-a privit în ochi și parcă mi-a șuierat ceva de genul: "Ia ssseama la coassse... Sssunt assscuțite șșși
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
îi intra pe sub pleoape. Pământul, ca un ciudat mozaic crăpat de atâta uscăciune, părea o lighioană rănită și însetată ce-și linge sângele închegat. Pe marginea uliței, ciulini uscați, mari cât pumnul, îi agățau hainele. Ieși la drumul mare. Strident, clopotele făcură să vibreze văzduhul dogoritor. în jurul bisericii era adunat tot satul cu prapori, icoane și odoare bisericești. Preotul, în odăjdii bogate ca un episcop, intona cântece de rugă, făcând să răsune văile: "Dă-ne, Doamne, ploaie!". O bătrână lua în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
râului lăsară icoanele cu lumânări aprinse să plutească la vale, cu ochii sfinților în sus, spre ferecatele porți ale cerului. "Scoală Ene-Caloiene/ Adu cheițele, deschide portițele,/ Să curgă ploițele, să crească semințele,/ Să curgă pâraiele pe toate cărările,/ Să tragem clopotele, să ne crească pâinile,/ Că de când le ai încuiat, lacurile au secat,/ Câmpul s-a uscat, vitele-au zbierat,/ Pâinea s-a pălit, lumea s-a-ntristat,/ Noi la tine ne-am rugat, cu suflet curat/ Cu inima bună, Domnul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
O bisericuță mică și albă, strălucind plină de rouă în soarele dimineții, o chilioară alături, o vatră, o capră de lapte și câteva răsaduri de legume crescute pe puținul pământ adus de vânturi pe stâncă. Părea un cuibar de acvilă. Clopotele sunară fără să poți localiza unde se află. Vibrația fu preluată de cavitatea peșterii, de piatra muntelui și prelungită apoi, în reverberații suprapuse, de văile învecinate, făcând să răsune această uriașă parohie lipsită de enoriași. Sunetul era fizic, material, de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
era fizic, material, de-l puteai percepe cu toată suprafața corpului și nimic nu mai era în jur, fără doar această vibrație de bronz, ca și cum te-ai fi aflat în străfundurile spiralate ale unui ghioc. Pimen trăgea cu meșteșug sforile clopotelor aninate de bolta înaltă a unei galerii învecinate. Înconjură apoi bisericuța de trei ori, cu toaca de paltin pe umărul stâng, lovind-o ritmic cu ciocănelul. Călugărul intră în schit și Bătrânul îl urmă. Bisericuța, cât o încăpere mică, era
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
pregătirile clădirii: grămezi mari de scânduri, șanțuri, varnițe etc. Aveam "case", locuri ascunse, locuri de siguranță, în șoproanele pentru scânduri, în varnițe și șanțuri. Tot în acea ogradă era și biserică. Ce mai de nopți frumoase la denii, când trăgeam clopotele, când stam în biserică la denia cea mare, în genunchi pe jos - ce sentimente atunci de ceva și straniu și intim! Tot atunci eram un grozav explorator al Moldovei. Vara mă scăldam de 3-4 ori pe zi (uneori și noaptea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
etc. Dar ce frumos era acolo! O casă ca un palat, înconjurată de grădini de florării - cu un iaz colosal în mijlocul grădinilor, cu un pod frumos peste iaz, cu bănci și chioșcuri prin grădini. La masă ne chema cu un clopot. Uneori la masă erau câte 40 de musafiri. Și azi parcă-mi aduc aminte de lucruri de pe altă lume. De-atunci n-am mai văzut așa viață bogată lipsită de griji, frumoasă și plină. Mi-aduc aminte de femeia proprietarului
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
singurătăți adânci, munții cei din urmă - aproape nori, albitranslucizi - încremeniți în gloria infinitului, impresionând mai mult sufletul decât ochiul, înfiorînd "voința", ca și muzica, răscolind în adâncurile ancestrale spaime, nostalgii, mitologii defuncte... Și-n fundul prăpastiei, la utrenie, aiurând, sunetul clopotului de la schitul invizibil... Încă și mai din adâncul vremii, Borca, cu diminețile care sunau cristalin, cu zilele înalte și luminoase, cu nopțile care veneau din pădure ude, cu miros de ferigă... Și imagini răzlețe dintr-o vără sau alta, unele
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
rândul ei să aleagă. Rapsodia tumultoasă a lui Liszt îi acompania și ea, pătimaș, mișcările vii ale corpului. ...Ipocrizia e inutilă. Nu am temperatura normală. Dar sper că e un accident trecător. Efectul muzicii... Fânațul, seră imensă de flori sub clopotul cerului sprijinit pe orizont, așteaptă coasa. Sub atingerea fină a unei ușoare și eterne adieri, simțită numai de ele, florile se clatină încet, pe tulpinile lor subțiri și înalte, în străfulgerări de roș, de violet, de galben și de toate
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
viața prin ușoara-i îmbrăcăminte. Când coboram valea spre Bălțătești cu hârșcâituri de piedică primitivă, un landau bine încărcat cu trupuri omenești, unul dintre acele care culeg la întîmplare tot felul de pasageri, trecu spre Târgu-Neamțului, cu zgomot mare de clopote. Dar peste mai puțin de un minut, rămaserăm iarăși singuri în tăcerea nopții enorme. Simțeam pe Adela supusă și vibrantă. Probabil că-i era puțin frică. Ca să-i dau sentimentul siguranței, am luat un ton aproape vesel. Apoi, abuzând de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
din umbră cu azurul ochilor săi tot câmpul conștiinței. În timpul mesei, un artist al ciocanului a tocat un sfert de ceas (a doua zi era sărbătoare), scoțând din lemnul uscat cascade de sunete, care mureau și reînviau. Apoi, în dangătele clopotelor mari, călugării din veacurile moarte începură să-și plângă viața lor pierdută. Când mă pregăteam de plecare, a venit din nou doamna Matilda Ioan ("Am venit să vă iau la plimbare!"), cu ochii ei buni, sfioși și rugători, însoțită de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
aciuaseră pe acolo și la coborâre dăduse foc la niște pânze de păianjen. Alții aruncau toată vina pe umerii pălimarului Condrat, care, după cum se știe, era un necredincios, luând de atâtea ori numele Domnului În deșert, bătând toaca și trăgând clopotele În dorul lelii, că nu mai știai dacă sună pentru slujbă sau anunță vreo nenorocire. Bătrâna era ferm convinsă că În toată această tărășenie Își băgase Necuratul coada, mai Întâi ispitind-o să-și piardă vremea uitându-se o oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
scufunda În adâncul fântânii, scotea un oftat prelung. Cumpăna scârțâia și apa se zbătea lovindu-se de pietre și aruncând În afara ei chipurile ce se oglindiseră Înlăuntru. Vitele mugeau În grajduri și cocoșii din sat cântau zi și noapte cucurigu. Clopotele băteau În surdină, lumânările se răsuceau În sfeșnic și aerul se umplea de șoapte și voci pe care le auzea doar moartea... ...La drept vorbind, spunea bătrâna, răposatul Tihon Își meritase pedeapsa, căci spre bătrânețe Începuse să dea târcoale nevestelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ca-n vremurile lor bune nevestele nici cu hățurile, nici cu biciușca sau cu melesteul, ci Înghesuindu-le În cămări, În podurile caselor, În băi sau În cotețe, puneau În aplicare metoda lui Pancratie, astfel că, de multe ori, În timp ce clopotele sunau de vecernie, tot satul se umplea de hohote de râs. Chiar și prăpăditul de Onisei, aflând de toate astea, se apucă Într-o zi s-o Înghesuie pe Mașa sumețindu-i fustele În șură, dar după ce primi o scurtă scatoalcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
În gol, consultându-și din vreme În vreme ceasul de buzunar cu lanț de argint, ce indica mereu aceeași oră: 12. Nu refuza borșul de sfeclă, nici păhărelul de horilcă - și Îi plăceau nespus scrumbia afumată și castraveciorii murați. Când clopotele băteau chemând lumea la vecernie, deschidea sipetul și scotea de acolo un ceaslov. Cânta odată cu preotul În greacă și slavonă Crezul și Tatăl nostru, inversând fiecare cuvânt. Și, pe măsură ce cânta, gospodăria Subotinilor prospera. Se Înmulțeau nu numai plantele și animalele, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
pe ușa grajdurilor, se așezau pe crupele cailor, ale vițeilor, ale caprelor și ale porcilor, se amestecau cu tainul din iesle, după care Își luau din nou zborul, oprindu-se pe cele patru cupole ale bisericii Uspenie, năpădind toaca și clopotele care Începură să sune din senin. Tot satul era o vîlvătaie de bancnote. Zburau răsucindu-se În aer sutele de mii, milioanele, cu stema României pe o parte și chipurile regelui și ale voievozilor pe altă parte. Bani cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
nășteau, În schimb se Înmulțiseră peste măsură berzele. Pe fiecare stâlp de telegraf era un cuib, pe fiecare horn, pe fiecare copac mai răsărit sau cumpănă rămasă În picioare. Clămpăneau din ciocurile lor lungi și roșii, acompaniind toaca și bătăile clopotelor ce vesteau sosirea vecerniei. În zori Își părăseau cuiburile și plecau lopătând peste fâșia de pământ ce delimita granița și reveneau la căderea serii, aducând În pliscuri tot felul de lighioane, pe care le lepădau prin curți sau Își hrăneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
să plece spre țări calde. Nu plecau Însă toate, unele rămâneau să ierneze În sat, stând cocârjate, cu ciocul Înfundat sub pene, pe acoperișurile ninse ale caselor, hrănindu-se cu fumul ce ieșea din hornuri și cu dangătul Însângerat al clopotelor. Privindu-le, pe oameni Îi apuca disperarea. Bătrânii le amenințau agitându-și cârjele În aer. Unii chiar se Înarmaseră cu prăjini lungi, pe care le agitau pe ulițele satului, fălindu-se că vor dărâma rând pe rând toate cuiburile. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
colbul siniliu al uliței, Mașa văzu câteva umbre care se Îndreptau spre sfântul lăcaș și se Întrebă de ce bate toaca la o vreme atât de nepotrivită. Cupolele bisericii Preobrajenie sclipeau În lumina lunii. Toaca tăcu și Începură să bată și clopotele. Pe drum, bătrânele Își făcură cruce, aplecându-și mânecile lungi ale hainelor cernite până la pământ. În mâinile lor, mătăniile părea niște cădelnițe aprinse. Brusc, mesteacănul de lângă fereastra ei se potoli din fierbere. Nu se mai mișca nici o frunză. Și la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
pământ. În mâinile lor, mătăniile părea niște cădelnițe aprinse. Brusc, mesteacănul de lângă fereastra ei se potoli din fierbere. Nu se mai mișca nici o frunză. Și la fel de brusc, Întreaga lui coroană vui, transformându-se Într-o pâlnie arămie, care atunci când bătăile clopotului se stinseră se umplu de ciripit de păsări. Abia În acel moment Întregul sat se animă din nou, iar cocoșii Începură să cânte din mii de glasuri cucurigu. Câinii lătrau și ei, găinile cotcodăceau, oarecum vesele, rațele măcăiau și gâștele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]