KorAP: Find »[drukola/base=coșmar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...128 129 130 ...225 >

5,610 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446

de primăvară. Străzile pline, zâmbetele copilărești ale pacienților pe care i-a întâlnit acolo, în sălile de așteptare ale adevărului.Purtătorii bizarei incubații, frumoșii nebuni ai marilor dezastre, sarea pământului, cavalerii ultimi ai normalității, cum spune doctorul Marga. Coduri complicate, coșmaruri, migrene, vedenii, lacrimi, leșinuri ale normalității, susține nebunul care face pe doctorul nebunilor. Cum să-i recunosc, să-i opresc, să-i însoțesc apoi acasă, să fiu seara asta doar al lor, cu ei... să-i pot aduna, unul și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
exemplari. Cer sfârtecat de șerpii de foc ai sudurilor. Cerul senin și negru, stelele rare, luna absentă, zadarnic ai căuta pe cer interlocutorii. De câteva ori a simțit, parcă, în preajmă, umbra obsesivă a urmăritorilor. Trecut de miezul nopții. Ora coșmarurilor, ora lui Toma... — Oamenii pot orice, vânătorule Toma A. Toma. Poți cita această banalitate în rapoartele pentru Arhiva Suspiciunii. Abia de au timp, captivii, să se înțeleagă pe ei înșiși, pe scurtul traseu care le este îngăduit. Abia de pot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
impertinența, să-i umilească și mai tare, să-i trezească, să-i smulgă din somnolența în care așteptau, cuminți, mizerabila porție a supraviețuirii, trofeul supunerii surdomute. Domnilor, sunt absent, așa le-ar fi strigat. Între voi și totuși departe, reinventând coșmarul de altadata, ca să-l uit pe cel de acum. Să scap de plictiseală, domnilor, să scap de isteria primăverii care ne umilește și ne asmute și ne isterizează. Accept provocarea, mă accept, atât. Atât sunt, această zi pe care am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
și un bețiv... Bine că e cald, mormăia bețivul. Că știți cum e, coniță, de câțiva ani numai când auzim de iarnă și ne îngrozim. Trăim ca în peșteră, coniță, luni grele de iarnă fără încălzire, fără apă caldă, un coșmar, doar știți. Avea dreptate bețivul, bine că eram înăuntru, acolo, la cofetăria Corfu, doar o știți. Eram înăuntru și era cald, nu simțeam iarna, avea dreptate bețivul. Deci, înaintam, încet încet. Fetele de la cântar, drăguțe, vesele. Mătușica ținea mâna pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
sleit. Scoase o batistă din buzunar, dar renunță la batistă, vru să repete că e obosit, dar renunță. Așa că înlocuitorul reluă atacul. — Viu ori mort, să-l aducem pe becher, așa vrea conașul din Buenos Aires. Asta vrea el, crimă, plastografie, coșmaruri, răzbunare, tot, tot. Distribuție completă, onorariu asigurat. Adevărul, adevărul! dar merg mai departe și zic: mă tem de adevăr și nici nu mai știu dacă îl vreau. — Care adevăr? — Care l-am mirosit de mult și tot timpul. — Nu înțeleg

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
mințile și, până la urmă, un foarte ingenios construit puzzle linear. Ca într-o enigmă, cititorul este invitat să speculeze pe marginea unor indicii și să facă în permanență deducții. De la suprafața textuală, care este un amestec de scene realiste, visuri, coșmaruri și obsesii, cititorul se simte îndemnat să construiască un cadru narativ plauzibil (dar niciodată cert). Această poveste „brută“, așa cum poate fi ea construită de cititor, ar arăta după cum urmează: Tolea, personajul principal, este pe jumătate evreu dinspre partea tatălui, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
roman original, penetrat de umor negru, Manea etalează darul cel mai prețios al unui romancier: captarea cititorului. Alternând între stilul realist și cel suprarealist, încorporând monologuri și rapoarte codificate ale informatorilor, întrețesând prezent cu trecut în secvențe de vis și coșmar, autorul surprinde continuu. Din Plicul negru cititorul învață mai mult despre duplicitatea perfidă a sistemului totalitar ceaușist decât din zeci de eseuri politice.“ (MARIA GREEN, World Literature Today, USA, 1996) * „Plicul negru este un roman profund preocupat de istorie. Narațiunea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569

dorea acum Aurora era agitația. Potolită și lovită, încă bântuită de lucrul oribil care i se făcuse, nu mai tânjea decât după un respiro calm și fără evenimente, o șansă de a-și recăpăta puterile. Tom mi-a vorbit despre coșmaruri, crize bruște cu suspine, tăceri prelungite și posomorâte. Cu toate acestea, își amintea de lunile petrecute cu ea ca de o perioadă fericită, o vreme a solidarității și afecțiunii reciproce; acum că își regăsise sora, trăia plăcerea necontenită de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
urmă și acum, că a venit vremea să vă vorbesc despre ea, amintirea a ceea ce s-a întâmplat între noi îmi dă fiori pe șira spinării. Persoana asta, obiectul ăsta pe care prefer să-l numesc Belea, această făptură de coșmar care a ieșit din adâncimile necunoscutului, se dădea drept comisionar U.P.S. și avea un trup musculos, cu un tonus bun, și o expresie mânioasă în ochi. Nu, cuvântul „mânie“ nu exprimă exact ce am văzut pe chipul acela. „Furie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
Cum de nu m-am gândit? — Îmi amintesc cum a descris Statuia Libertății. În loc de flacără, săraca femeie ține în mână o sabie ridicată. Ce imagine incredibilă. Îți vine să râzi, dar, în același timp, te trec fiorii. O imagine de coșmar. — Deci l-ai citit pe Kafka. — Parțial. Romanele și vreo zece povestiri. Demult, când eram cam de vârsta ta. Chestia la Kafka e însă că te urmărește. Odată ce te-ai cufundat în opera lui, n-o mai uiți. — Te-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603

sigură că am setat-o aseară. Cum am putut să uit? Aoleu! Tot ce știu acum e că tata îmi țipă că mă așteaptă taxiul afară. Nu sunt îmbrăcată; nu am nici un bagaj făcut și sunt al naibii de mahmură. Ăsta da coșmar! Cel puțin am bluza călcată. Pfiu! Îl rog pe tata să-i spună taximetristului să mă mai aștepte zece minute, iar eu mă dau de-a bușilea jos din pat și arunc te miri ce în valiză. Îmi strâng părul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
strâmbă Tania. Dar, cum spuneam, toate problemele se vor rezolva de la sine. — Chiar ai avut probleme cu socrii tăi? se bagă Lydia deodată în discuție. E încă foarte tânără, așa că probabil nu are experiențe legate de planuri de nuntă de coșmar. Eu, pe de altă parte, știu exact cât de stresant poate fi. Am trecut prin porcăria asta cu aproape toate prietenele mele. —E o mică problemă cu lista invitaților. Sunt pe ea oameni pe care nu îi vrei în mod

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453

avionul aterizând. Au trimis imediat o ambulanță. Și tu n-ai apărut. Am crezut... Înghite În sec. Nici nu mai știu ce-am crezut. — Sunt bine. Am vrut doar... să mă liniștesc un pic. O, Doamne, Connor, a fost un coșmar. Începe să-mi tremure brusc vocea, ceea ce e total ridicol, fiindcă acum mă aflu În perfectă siguranță. La un moment dat, am fost ferm convinsă că am să mor. Când am văzut că nu apari... Se oprește și mă fixează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
vreau. — Și... cum a fost ziua ta ? spune, așezându-se pe jos și luând o revistă. Cum a fost ziua mea ? Nici nu știu de unde să Încep. Ziua mea, spun În cele din urmă. Ziua mea a fost cam un coșmar. Pe bune ? spune Lissy, ridicând ochii mirată. — Nu, retractez. A fost chiar un coșmar În toată regula. — Ce s-a Întâmplat ? I-am captat Întreaga atenție. Spune-mi ! — OK. Trag aer În piept adânc și-mi netezesc părul spre spate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
o revistă. Cum a fost ziua mea ? Nici nu știu de unde să Încep. Ziua mea, spun În cele din urmă. Ziua mea a fost cam un coșmar. Pe bune ? spune Lissy, ridicând ochii mirată. — Nu, retractez. A fost chiar un coșmar În toată regula. — Ce s-a Întâmplat ? I-am captat Întreaga atenție. Spune-mi ! — OK. Trag aer În piept adânc și-mi netezesc părul spre spate, Întrebându-mă de unde naiba să Încep. OK, Îți aduci aminte când ți-am povestit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
să mă Întrebe ? Jack ia o bucată de hârtie și o ridică În așa fel Încât să o pot vedea bine. Ce crezi că reprezintă imaginea asta ? zice. O, mama mă-sii de porcărie. E ca În cel mai negru coșmar al meu. Ca atunci când m-am dus la interviul ăla la Laines Bank și mi-au arătat o râmă, iar eu le-am zis că arată ca o râmă. Toată lumea are ochii ațintiți asupra mea. Doamne, cât mi-aș dori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598

de deasupra. Sunt pepeni ca-n Texas, domnu’ Tudor, ce n-ai mai văzut, se entuziasmează prostește Țârțâc (am bănuiala vagă că el se referă la pepenii fabuloși din Arkansas, care nu i-au scăpat nici lui Henry Miller în Coșmarul climatizat, dar sigur e inutil să-i dau corectura lui Țârțâc). La cârciuma lui Ali era de trăit după-amiaza, când pica, peștele și mai ales pescarii. Nu păstrez amintiri despre locul ăsta din vacanțele mele trecute la Mare, numai Tanger

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
și ultima dată când am vizitat-o. Traversând grăbit pasarela, priveam terorizat înainte spre ferestruica bucătăriei ei, ca nu cumva să-mi alunece privirile în jos, unde se săpa groapa ghenei, aproape conică din cauza perspectivei. Dacă s-a isprăvit concediul, coșmarurile mele de noapte încep să anunțe iarna mizeră a orașului. De vreo doi ani de când am avut șansa desprinderii de copilărie, un vis revine tot mai elaborat, cu noaptea de Revelion unde am cunoscut-o pe Antonia și ne-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
bulevardul Magheru, dar poate fi orice prag din existența mea pe care n-am putut să-l trec, rămânând ancorat în copilărie. A., în scurta ei orange vătuită, care inexplicabil îi făcea mișcările ușoare, se îndepărtează mut ca într-un coșmar, prin zăpada moale, lăsându-mă în lumea mea. Gardul acela ar fi trebuit să-l trec și ar fi urmat îndată zăpada proaspătă, fără nimic citadin. Vreau să-i țip ceva fetei sau femeii care se depărtează cu simțurile anesteziate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
așa, probabil ar ajunge într-un viitor să stăpânească lumea sau, mă rog, ar putea fi oprită doar printr-un act dictatorial, care ar încălca voința majorității. Tudor îmi dă telefon la trei și un sfert să-mi împărtășească un coșmar: în casa cea nouă, peste cel mult un an de zile, nu va mai avea loc de bibliotecă, deci cărțile din camera lui ar fi trebuit să le citească în lunile rămase până la mutare. Ca să scape de coșmar, a aprins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
împărtășească un coșmar: în casa cea nouă, peste cel mult un an de zile, nu va mai avea loc de bibliotecă, deci cărțile din camera lui ar fi trebuit să le citească în lunile rămase până la mutare. Ca să scape de coșmar, a aprins lumina și de-atunci nici n-o mai stinge nopțile. Nu citește tot timpul, arde însă gazul, cu o carte în loc de femeie, zdrențuindu-se în pat lângă el. Pentru febra de primăvară-toamnă care-i dădea stările nervoase persistente

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
autor de cărți despre Basarabia; pe mine, unul, imbecilitatea mă bloca, cu o singură direcție de salvare - literatura de ficțiune. Ca atunci când am depășit pragul umilinței suportabile și noile șicane încep să ne amuze. Dimineața aduce vise ciudate, la limita coșmarului din care totuși mă trezesc distrat, păstrând o stare confuză pentru toată prima jumătate a zilei. Fugeam spre stația autobuzului pentru gară, deși știam că autobuzul nu vine decât la jumătate de oră și tocmai ce-l văzusem trecând. Eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
tu despre satul românesc, pufnește descurajant Zina. Știu cât m-a îndoctrinat într-o dimineață, tot așa, prin decembrie, nea Ambrozie din Suceava, cu dosarele lui imense, mult mai purtate decât manuscrisul meu european, care se stivuiesc ca într-un coșmar de-o parte a ușilor închise ale Europei. Știam că nea Ambrozie aștepta primăvara pentru a lua drumul Strasbourgului, la Curtea Europeană, cu un autobuz de nedreptățiți din țară. De unde autobuz, ați aranjat cu o firmă de tour-operatori să vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
întâmpla nimic“; de-aceea, poate, visul venit la câteva ore după reportajul de la TV cu vizita președintelui în orașul de pe Borcea, cu dezvelirea bustului în bronz al unui fiu al orașului, actorul Bănică senior, visul îmi pare grotesc, nu neapărat coșmar. Se făcea că ajunsesem cu domnul V. la o margine de București, într-un cartier industrial pentru un reportaj la vreo unitate economică uitată de evoluție. Ieșind de aici, drumul era atât de egal, încât, în virtutea legii lui Murphy, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322

ton sigur. — Bine, spune Angela Harrison și îmi aruncă un zâmbet schimonosit. Păi...o să‑l vedem foarte curând, nu? Fir‑ar al naibii! La ora douăsprezece, Luke tot n‑a ajuns și simt că o iau razna. E un adevărat coșmar. Unde e? Zăbovesc prin fața bisericii până în ultima clipă, sunându‑l disperată, sperând în ciuda lipsei de speranță că am să‑l văd alergând spre mine. Însă domnișoarele de onoare au ajuns și a parcat încă un Rolls Royce, și nici urmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]