3,256 matches
-
lui Noe (1851) de Millais. În cazul primei picturi, nota de stranietate apare, în ciuda realismului imaginii, de o acuitate anatomică fără reproș. Prezența animalului pe un mal mlăștinos, a cărui planeitate se continuă prin suprafața apei ca și prezența unui craniu, după toate probabilitățile al unui exemplar din aceeași specie, ca singur reper apropiat, conferă picturii un reflex hiperrealist. Rapetti susține că există un conflict fondator în pictura prerafaeliților cu privire la două aspecte dificil de conciliat "pe de o parte citarea maeștrilor
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
chiar mai dens, plutește în spațiu, nu unul nocturn, ci unul, mai degrabă, crepuscular. Umanitatea este supusă nu doar exacțiunii maladiilor, cât singurului flagel care nu are un remediu, moartea, figură centrală a tabloului, simbolizată printr-un schelet al cărui craniu se află lângă chipul emaciat al unei femei ale cărei trăsături au prins contururi de tigvă. Viața se prezintă sub aspectul ei irațional, dominată de pulsiunile erotice, de voința de putere, de suferință și eșec. Eros și Thanatos sunt cele
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ca și antica Baubo, dar, spre deosebire de gestul grotesc care stârnește râsul Demetrei, aici el este generator de anxietate. O altă figură care a stârnit oprobiul a fost cea a femeii însărcinate din colțul din dreapta sus al tabloului. Moartea, mai precis craniul scheletului, stă între femeia însărcinată și o alta care-și alăptează copilul, în timp ce un personaj cu trup descărnat își ține capul în mâini într-o expresie a disperării și suferinței. Am mai văzut această postură și în Filozofia, expresie a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
întors cu spatele la spectator, iar Moartea ca o bătrână. Trupul tânărului este prins în țesătura celor trei Parce-Ursitoare. Lângă cea de-a treia ursitoare se află o ogivă, decupaj care permite o perspectivă asupra unui crâng unde se evidențiază anamorfotic un craniu. Acest orizont îndepărtat, marcat de prezența morții, are conotația unui discret, dar premonitoriu memento mori care însoțește chiar și clipele fericite pe care le oferă Dragostea. Bărbatul este prizonierul celor trei femei care-l țin legat prin firul pe care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
căreia timpul își pune amprenta ireversibil. Zeii tânjesc uneori să devină oameni. Melancolia daimonilor eminescieni se înrudește cu tristețea demonilor vrubelieni. Adriana Șotropa analizează cele două figuri ca sintaxă monstruoasă, tipică unei sensibilități simboliste, sesizând și o deformare anatomică a craniului figurii masculine, fapt care vine în sprijinul sugestiei sale intepretative. Din capul înspăimântător combinat cu un corp armonios rezultă o figură hibridă, a cărei natură rămâne enigmatică. Inserându-se într-o binecunoscută tradiție simbolistă, feminitatea devine la Filip Marin monstruoasă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
vieții (1910), Melancolia. Un anumit primitivism totemic combinat cu un macabru erotizat, aproape de sensibilitatea decadentă a sculpturii lui Biegas Boleslaw, le vom regăsi în câteva din sculpturile lui Teodor Burcă precum Dezolarea, Ursita, Prăbușirea. În Dezolarea, în mijlocul unei movile de cranii topite în blocul de ghips, stă un nud feminin a cărui postură corporală indică deopotrivă abandonul și extazul. Dincolo de exprimarea unei stări sufletești, fapt tipic pentru arta simbolistă, lucrarea precizează o dimensiune decadentă prin simbioza dintre iubire și moarte, cuplul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
femeii. Există o perfectă solidaritate, atât la nivelul corporalității, cât și în plan simbolic, între femeie și reptilă. Cu o mână pe sân, indiciu senzual direct, femeia zâmbește, iar acest zâmbet purtător al unei lascivități deconcertante se însoțește cu teroarea, craniul triunghiular, terifiant al reptilei, așa cum corpul acesteia se află alături de corpul șarpelui într-un acord perfect care sugerează înrudirea celor două naturi. Șarpele simbolizează păcatul originar travestit în putere malefică incorporată la nivelul sexualității feminine pe care o desemnează simbolic
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
o încarnare a dialecticii care stă la baza conlucrării celor două principii, transferat în sfera artei prin aluzia din titlu și cea iconografică, din pictură. Pe genunchii unei adolescente al cărei chip poartă amprenta unei voluptăți dureroase, se află un craniu înpodobit cu o cunună de lauri. Imaginea acestui corp de nimfetă este asociat morții și artei în același timp, moartea a preluat, în mod malițios, înfățișarea unei adolescente al cărei chip este descompus de o tensiune dramatică a sexualității sale
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
divinitate malefică, un demon cu aripi care-i țâșnesc fie direct din brațe, fie sunt prinse de omoplați, iar picioarele sale se termină cu ghiare de pasăre. În spatele tronului se ascunde un schelet, se poate vedea doar o parte din craniu și din cutia toracică. Moartea este cea care prezidează ceea ce pare să fie o judecată ultimă a feminității în ipostaza ei malefică, pe care o consacră și un valtrap sau râu de purpură care se scurge la baza tronului și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în franceză, "Berceuse d'amour", al cărui macabru decadent este ilustrat convingător de N. Vermont, aproape în stilul lui Félicien Rops, accentul cinic-satiric al acestuia fiind prezent într-un detaliu, moartea poartă ochelari care lasă, însă, să se vadă găvanele craniului. "Puis sur mes pauvres yeux lassés, / Tout las, tout brûlants de baiser, / Sphynx! Aux yeux tristes de pervenche, / Tu passeras ta main très blanche...// Si mes pleurs montent jusqu'à toi, / Ne dis jamais: Pleurer?... pourquoi?"/Veux-tu savoir ce qui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
supralicitării tensiunii dintre contraste. Putem împinge mai departe această situare într-o lectură verticală a tabloului, prin împărțirea sa între cele două volete, urmărind o altă analogie. În iconologia tradițională, la picioarele crucii pe care este răstignit Mântuitorul apare un craniu, alegorie a vechiului om, încarnat în persoana lui Adam, pe care, prin sacrificiul său, Iisus îl eliberează. Inversând ordinea de lectură a voletelor, avem în persoana Sfântului Ioan Botezătorul imaginea martirizării lui Iisus, transpusă în ecuația decadentă, unde agentul răului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
transforma într-o figură cheie a decadenței. Tabloul Post-mortem laureatus (1896), expus la Expoziția Universală din 1900, revendică statutul compozițiilor având-o drept personaj pe Salomeea. O fată pe jumătate dezbrăcată ține în poală nu un cap propriu-zis, ci un craniu încununat cu lauri. În fundal avem o pădure, un decor mai degrabă neutru, dar care în pictura unui Arnold Böcklin, precum Pădurea sacră, care-i servește de model lui Loghi, dobândește semnificația unui loc sacru, loc de desfășurare a unor
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
neutru, dar care în pictura unui Arnold Böcklin, precum Pădurea sacră, care-i servește de model lui Loghi, dobândește semnificația unui loc sacru, loc de desfășurare a unor rituri păgâne. Acest icon decadent al fetei care poartă în locul sexului un craniu, simbol al morții ridicată la puterea malefică a sexualității, se regăsește și în literatura finiseculară, iar Catherine Lingua îl semnalează în romanul decadent al lui Jean Lorrain, Domnul de Phocas (1901), ca "motivul recurent al unei statuete androgine cu, în loc de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
statuete androgine cu, în loc de sex, un mic cap de mort care: "... rânjește, simbolic, amenințător, triumfătoare a maternităților și raselor!"558. "Laureatul" pare să fi plătit cu moartea prețul gloriei sale, și această moarte poartă masca feminității nubile. În acest caz, craniul reprezintă o figură a deriziunii, obiect al vanitas-urilor, menit să aducă în discuție fragilitatea vieții și redimensionarea tuturor actelor umane la etalonul pe care-l reprezintă moartea și judecata de apoi. Compoziția lui Loghi conservă un reflex meditativ, dar dublat
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
obiect al vanitas-urilor, menit să aducă în discuție fragilitatea vieții și redimensionarea tuturor actelor umane la etalonul pe care-l reprezintă moartea și judecata de apoi. Compoziția lui Loghi conservă un reflex meditativ, dar dublat de unul deriziv, pentru că acest craniu este nu doar rezultatul final al oricărei ficțiuni glorios-eroice, ci și obiectul pe care tânăra fată îl ține în poala sa, precum capul unui iubit. Expresia fetei este tulburătoare, păstrând în ambiguitatea ei o frontieră fragilă între voluptate și suferință
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în seria de femmes fatales), ea face trecerea "de la ambianța ermetică la cea devoțională"559. Atât în Magdalena Terff, cât și în Magdalena Wrightsman, Magdalena se află în fața unei oglinzi lângă care arde o lumânare și ține în poală un craniu, ultimul element fiind singurul păstrat de Kimon Loghi. Așa cum remarcă Victor Ieronim Stoichiță, "Georges de La Tour reușește să surprindă, în seria Magdalenelor, atmosfera unei meditații solitare, concentrate și esențiale [...]"560. În opinia istoricului de artă, Magdalena ar ilustra reflecția melancolică
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Ieronim Stoichiță o face acestei teme la Georges de La Tour este utilă pentru a sesiza câteva diferențe, dar și posibile rezonanțe cu această temă. Cum se poate observa, Kimon Loghi nu păstrează decât un singur element esențial în configurarea vanitas-urilor, craniul pe care fata îl ține în poală. Este posibil ca artistul să preia, pe filiera düreriană, atitudinea melancolică ca atitudine "artistică" tipică, prezentă și în titlul tabloului. Diferența evidentă ține de dimensiunea senzualist-morbidă, accentuată în sensul sensibilității decadente. Dacă Magdalenele
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Dacă Magdalenele lui La Tour se abandonau reflecției, absorbite într-o contemplatio morosa care le spiritualiza, privind la flacăra lumânării sau în gol, figura feminină la Kimon Loghi este expusă frontal, frontalitatea specifică privirii meduzante. Fata ne fixează obsedant, expunând craniul ca pe un trofeu, obiect de cult, cât și obiect simbolic. În plus, această figură feminină, aparent nubilă, apare ca nud, craniul așezat între coapse voalează sexul, dar îl și conotează morbid. Arta și moartea sunt legate nu printr-o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
gol, figura feminină la Kimon Loghi este expusă frontal, frontalitatea specifică privirii meduzante. Fata ne fixează obsedant, expunând craniul ca pe un trofeu, obiect de cult, cât și obiect simbolic. În plus, această figură feminină, aparent nubilă, apare ca nud, craniul așezat între coapse voalează sexul, dar îl și conotează morbid. Arta și moartea sunt legate nu printr-o meditație filozofică, inspirațională, cu fervoarea penitenței, spirituală, ci senzualist. Arta devine obiectul unui scenariu al seducției pe care moartea, sub aspectul venust
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
inspirațională, cu fervoarea penitenței, spirituală, ci senzualist. Arta devine obiectul unui scenariu al seducției pe care moartea, sub aspectul venust al acestei nimfete, o încoronează. Din alegoriile medievale ale Frumuseții și Morții, sau a motivului miroir de la mort, sau a "craniului oglindit", sensibilitatea decadentă reține și cultivă dimensiunea senzual-morbidă și nu lecția morală pe care o oferă contemplatio morosa. Avem pusă în scenă o fascinație rea a artei, în locul adevărului ei avem seducția, și dincolo de ea, vidul. Loghi a ales o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
care-l încununează. Avem aici și o aluzie la derizoriul gloriei obținute postmortem, a derizoriului existenței și efemerității fiecărui act, fie el și cel al presupus nemuritoarei arte? Putem scruta acest tablou și prin scena shakespeariană a monologului hamletian în fața craniului lui Yorick, măscăriciul, nebunul. O filozofie a morții, dar mai ales angoasa ei într-o mizanscenă venerică brizează sensibilitatea poetică de liră simbolistă a artiștilor finiseculari. Moartea nu rezidă doar în simbolistica transparentă a craniului, ci în prezența nimfetei care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
shakespeariană a monologului hamletian în fața craniului lui Yorick, măscăriciul, nebunul. O filozofie a morții, dar mai ales angoasa ei într-o mizanscenă venerică brizează sensibilitatea poetică de liră simbolistă a artiștilor finiseculari. Moartea nu rezidă doar în simbolistica transparentă a craniului, ci în prezența nimfetei care ni-l oferă ca enigmă a propriei sexualități. Din acest punct de vedere, tabloul lui Loghi suportă o comparație cu cel al simbolistului norvegian Edvard Munch, Pubertate (1894), care pune în ecuație sexualitatea nubilei și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
dezvelit, cu sugestia unei lubrice activități, stă vertical între deschiderea acestor aripi, purtând la rândul ei aripi de înger, arcul și tolba de săgeți din bagajul tradițional al amorașilor care o însoțesc pe Venus. În locul chipului curtezanei se află un craniu, iar mâna ei scheletică ține capul unui bărbat pe care-l contemplă. Moartea luxurioasă deghizată în femeia venală, prostituata malefică, prezidează acest conclav al exacțiunilor venerice prin care bărbatul își pierde capul, iar virtuțile sunt decadent inversate rezidând "in lombis
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
aparținând lui Louis Raemaekers, intitulată Sifilisul. În afișul lui Raemaekers situat ca sensibilitate undeva între Rops și Kupka, în locul nimfetei loghiene se află o uscățivă femme fatale a cărei coafură ia forma unei arahnide și care ține în dreptul sexului un craniu pe un fundal presărat cu numeroase cruci. Acest desen relevă o altă posibilă interpretare a tabloului lui Loghi: pe de o parte, imaginea laureatului postmortem ar reprezenta destinul trist al omului de geniu, pe de alta, craniul care apare în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în dreptul sexului un craniu pe un fundal presărat cu numeroase cruci. Acest desen relevă o altă posibilă interpretare a tabloului lui Loghi: pe de o parte, imaginea laureatului postmortem ar reprezenta destinul trist al omului de geniu, pe de alta, craniul care apare în poala fetei ar simboliza Mors Syphilitica. Comentariul lui Bram Djikstra face referire și la afișul lui Louis Raemaekers: Aparent, intenția sa a fost să comenteze cu privire la faptul trist că lauda tinde să vină la omul de geniu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]