3,459 matches
-
zâmbindu-ne prietenește și apoi ne-au întins mâinile, urându-ne "Feliz Año Nuevo". Am primit ulterior de la protocolul Palatului și o amabilă scrisoare însoțită de fotografia color care marca evenimentul soția și cu mine în fața Regilor Spaniei! Aveam să deslușim "zâmbetul special" al perechii regale cu prilejul participării noastre la recepția de Ziua Națională a Bulgariei, la care era prezent și fostul Rege Simeon al Bulgariei și, surpriză, Regina Sofia a Spaniei(o persoană absolut încântătoare, caldă, amabilă, inteligentă). Ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
atac, și lumina dispare. În acea beznă neagră ca smoala Îmi pierd reperele, patul meu pare să plutească Încet, panica mă face să mă ridic În capul oaselor privind În gol; În cele din urmă, ochii mei acomodați cu Întunericul deslușesc printre formele familiare plutitoare, câteva contururi vagi mai prețioase care hoinăresc Într-o amnezie fără țel până ce, revenindu-le pe jumătate memoria, se stabilesc la forma cutelor Întunecate ale perdelelor de la geamuri, În spatele cărora luminile de pe stradă licăresc În depărtare
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
licărirea lipicioasă a umflăturii Întunecate În locul unde captura lumina - totul păru pentru o clipă Încărcat de acea stranie semnificație atașată uneori În vis unui deget apăsat pe niște buze mute și apoi arătând spre ceva ce visătorul nu apucă să deslușească Înainte de a se trezi speriat. Dar deși am uitat curând acea noapte lugubră, ciudat, dar tocmai acea noapte, acea imagine multiplă - tremurul, lebădoiul, umflătura - mi-a apărut prima În minte, doi ani mai târziu, când am aflat că Mademoiselle murise
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
că evocând imaginea unei anumite poteci pe care mi-o amintesc În detaliu, dar aparținând unei veri de dinaintea acelui 1906, adică anterior datei de pe prima etichetă cu numele localității În care n-am mai călcat de atunci, nu reușesc să deslușesc nici o aripă, nici o fluturare de aripă, nici o licărire de azur, nici o floare Împodobită cu fluturi, de parcă o piază rea s-ar fi abătut asupra coastei adriatice, făcând invizibile „lepidele“ (după cum se exprimă argotic unii dintre noi). Exact așa s-ar
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
la noi un celebru medic, și așteptând și tot așteptând În ninsoarea care cădea pieziș și dacă Îți alegeai cel mai mare dintre fulgii cenușii și Îl urmăreai cu privirea În timp ce cădea (dincolo de geamul bovindo-ului prin care te uitai), puteai desluși forma lui grosolană, neregulată și oscilațiile lui În zbor, făcându-te să te simți și amețit, și posomorât. Luminile se stingeau. Lenski se lansa În primele versuri: Timpul - nu-i mult de atunci; Locul - un punct În care se Întâlnesc
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
firească paternitate - o atitudine sentimentală din partea lui, nesusținută de fapte și nedovedită ulterior frauduloasă. Într-o zi, ne-a invitat pe toți, mândru, să testăm cu mașina noastră un nou tip de pavaj girat de el, alcătuit (din câte pot desluși din acea ciudată licărire prin perdeaua Întunecată a timpului) dintr-o țesătură bizară de dungi metalice. Rezultatul a fost o pană de cauciuc. S-a consolat Însă achiziționând altă noutate: proiectul unui obiect căruia el Îi spunea „electroplan“, care arăta
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mă face Întotdeauna să abordez acea masă de ospăț din exterior, din inima parcului - nu dinspre casă - de parcă, pentru a se Întoarce acolo, mintea ar fi spăsită ca un fiu risipitor, gata să leșine de emoție. Printr-o prismă tremurătoare, deslușesc trăsăturile unor rubedenii și ale unor cunoscuți, buze mute care se mișcă senine, vorbind Într-un grai uitat. Văd parcă aburul ciocolatei și tăvile cu tarte de coacăze. Observ o libelulă care se rostogolește ca un mic elicopter, apoi aterizează
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
meu față de luptă (... amândoi au fost răniți... sângele țâșnea pe toată suprafața pardoselii acoperite cu nisip), nu m-am putut abține să nu părăsesc În imaginația mea saloon-ul, ca să mă amestec În mulțimea tăcută adunată În fața hotelului pentru a desluși (În „Întunericul Înmiresmat“) anumite señoritas „cu o profesiune dubioasă“. Cu și mai multă emoție am citit despre Louise Pointdexer, frumoasa verișoară a lui Calhoun, fiica unui plantator de trestie de zahăr, „cel mai nobil și mai arogant din clasa lui
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
alaiul servitorilor noștri de la țară ne conducea Într-o dimineață răcoroasă de septembrie spre oraș, unde ne stabileam iarna. De fiecare dată, pieptul ei părea ceva mai plin, antebrațele ei ceva mai puternice și o dată sau de două ori, am deslușit, exact Înainte de a o pierde din vedere (la șaisprezece ani s-a măritat cu un fierar dintr-un sat Îndepărtat) o licărire de blândă ironie În ochii ei căprui, distanțați unul de celălalt. Este ciudat, dar ea a fost prima
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
dădeam jos și-mi rezemam bicicleta de un stâlp de telegraf. Un apus de soare, aproape unic În splendoarea lui, Întârzia pe cerul expus total luminii. Printre splendorile pe care le Îngrămădea acel apus și care se modificau imperceptibil, se deslușeau detalii de structură cu pete luminoase ale unor organisme cerești, maluri Întunecate cu fisuri sclipitoare sau plaje netede, eterice, ce păreau mirajele unor insule pustii. Nu știam atunci (cum știu astăzi la perfecție) ce să fac cu asemenea lucruri - cum
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
fundalul tot mai domoalei agitații vegetale. Vârtejuri de albastru voluptuos se desfășurau Între nori măreți - grămadă peste grămadă de alb pur și cenușiu purpuriu, lepota („frumusețe maiestuoasă“, În rusa veche), mituri mișcătoare, guașă și guano, În ale căror unduiri puteai desluși o aluzie mamară sau masca mortuară a unui poet. Terenul de tenis era o regiune a marilor lacuri. Dincolo de parc, deasupra câmpiilor aburinde, se ivea curcubeul; câmpiile se sfârșeau În marginea Întunecată și crestată a unei păduri de brazi Îndepărtate
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pisăloagă. Uneori, un foșnet tulbură ritmul ploii printre frunze, făcând-o pe Tamara să se Întoarcă În direcția unui imaginar zgomot de pași și atunci, Într-o lumină firavă - care se ridică acum deasupra orizontului memoriei mele, În ciuda ploii - puteam desluși conturul chipului ei; dar n-avea de ce sau de cine să se teamă și imediat scotea Încet aerul pe care-l reținuse o clipă În piept și Închidea din nou ochii. 2 Odată cu venirea iernii, neînfricata noastră idilă s-a
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
se opreau la un roind-point spre a ne privi pe tine sau pe mine cum ne aplecăm și ne concentrăm pentru a căuta o minge pe sub un gard viu din lemn câinesc unde, pe pământul negru și umed nu se deslușeau decât un bilet mov, perforat, de troleibuz, și o bucățică de tifon cu vată murdară. O bancă circulară Înconjura un trunchi gros de stejar ca să vadă cine stă pe partea cealaltă și descoperea acolo un bătrân trist citind un ziar
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
tot felul de nimicuri, cum ar fi chiloți bleu și roz dansând pe o frânghie de rufe sau o bicicletă de damă și o pisică tărcată Împărțind În mod ciudat un balcon rudimentar din fier forjat, era o plăcere să deslușești prin Învălmășeala unghiulară de acoperișuri și ziduri, coșul unui superb vapor, arătându-se din spatele frânghiei de rufe, ca o imagine dintr-un joc de genul „Găsiți ce a ascuns marinarul“ - imagine care, odată descoperită, nu mai poate fi pierdută. Index
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Atâtea câte s-au 'tâmplat în vremile trecute... să le trecem în cununa cuvântului cu slove împletite cu aur a letopisețului... și să ne 'plinim datoria... ca ele să nu fie îngropate în mormântul uitării...". Macarie Sunt dator cititorului a desluși destinul romanului " Patimile după Ștefan" de frații Radu și Alexandru o lungă și tragică poveste... În perioada de timid dezgheț a vitregitei noastre istorii naționale anii '60 fratele Alexandru a scris o piesă istorică "Io Ștefan Voievod", inclusă în repertoriul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Înalt Vaslui și înfrângerea, "dezastrul" de la Valea Albă. Este, poate, cel mai tragic moment din istoria poporului nostru, cu atât mai tragic, cu cât trecerea de la înălțare la prăbușire a fost fulgerătoare. În acest roman istoric, m-am străduit să deslușesc destinul unei țări mici în furtuna vremurilor; destinul unui voievod "prea mare pentru o țară așa de mică", care a făcut din țara lui mică o putere de luat în seamă, o epopee al acelui ev quatrocento românesc. Suntem în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a simți aroma măreției până la care ar fi putut crește istoria românească." (Lucian Blaga, Spațiul mioritic) Nu putem uita pe alt mare, mare om al nostru, martir, cărturar care cu strădanie multă s-a aplecat asupra letopisețelor, asupra pisaniilor ca să deslușească din negura vremurilor trăirea lui Ștefan Voievod, trecutul zbuciumatei Moldove: Și candela aprinsă deasupra mormântului său s-a stins uneori în zile rele. Mâini de hoți au scormonit în mormântul cel sfânt. Dar amintirea sa a luminat totdeauna în marea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
din vatră ... Un ciocănit în poartă. Bătrânul cufundat în rugă nu clintește... Nu clintește nici la a doua bătaie, nici la scrâșnetul ruginit al balamalelor. Așteaptă, sunt în rugăciune, șoptește bătrânul fără să ridice capul. În obscuritatea chiliei, abia se deslușește omul rezemat cu spatele de ușă, tăcut, respectându-i ruga... Șuierul vântului, ploaia și tusea seacă a străinului. Bătrânul își face cruce, smerit, se ridică greoi, bătrânește: e un călugăr înalt, uscat, gârbovit, cu barbă albă, într-o rasă neagră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de boier Vlaicu. E cu capul gol, cu pletele năclăite de sudoare, înzăoat, cu platoșa turtită... Se sprijină de țeava tunului... Respiră adânc... Rămâne tăcut, cu privirile ațintite peste câmpul de bătălie: Și războiul aista, îngână el, dar nimeni nu deslușește ce bolborosește el acolo. Simte răsuflarea caldă aburindă a calului ce-și freca botul de umărul lui. Îl mângâie pe coamă cu drag și recunoștință. Ridică privirile: Ce-mi stați ca niște curci plouate?! izbucnește el. Am izbândit doar! Să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Dacă dădea din coadă, era de bine. O fi un semn ceresc de bine... Măria ta șuguiește, dar astrele... Stelele sunt reci și îndepărtate, ce le pasă lor de bucuriile și de necazurile oamenilor? Nu-s cetitor în stele să deslușesc tainele destinului potrivnic. Ticăloase vremuri petrecem prin veacul aista, oftează Vlaicu. Când nu e război, e molimă, când sunt amândouă, e și foamete. Cătăm și noi un port, fie și cu catartele rupte, oftează și Ștefan. Noroc că cel ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sabia, am rămas de căruță față de alte neamuri mai firoscoase. Trebuie să îndemnăm, să ardem rămânerea în urmă, "să-i dăm bice" cum zice rumânul. Ioane, se adresează el lui Țamblac, îți mulțumim pentru împărtășania din marea ta înțelepciune; mai deslușim și noi, proștii, din rosturile neînțelese ale lumii; sunt multe gânduri mari și misterioase de care noi n-avem habar. Că doar la sprinteneala minții nici dracu' nu ne-ntrece, sare și Mihail. Visez o vreme, desigur, eu n-oi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și totodată, prin ceea ce vrea să spună și spune în fond, simplă, clară, elementară, ca doi ori doi, o operă profund emoțională și încordat cerebrală. Te copleșește și, în același timp, te provoacă să te ții de șarade, să-i deslușești părțile obscure, să-i descifrezi enigmele, să-i rezolvi ambiguitățile. Răzbunarea lui Keti Barateli, victimă și ea, ca și părinții ei, chiar dacă indirectă, a lui Varlam Aravidze, a avut oare cu adevărat loc sau s-a consumat doar în imaginație
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Mi se strânge inima, aproape că îmi dau lacrimile, îmi promit să nu mai fiu „rău” cu el. Dintre toate părțile corpului uman, ceafa pare cea mai neajutorată: ca o gură întoarsă, ea scoate un cumplit țipăt mut din care deslușesc cuvintele „neputință” și „moarte”. Ce a mai născocit tata? După buletinul meteorologic cu care ia sfârșit radiojurnalul de la ora 13, nu închide imediat aparatul (cum fac eu de pildă), ci ascultă în continuare cu atenție: vrea să știe câți oameni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de firea pământească. Cântau noaptea de se auzea în tot satul. Strălucirea lunii se potrivea cu jalea armoniei lor. Nemărginitul nopții se armoniza cu chemarea nemărginitului care zbura din corul lor. Și necuprinsul Volgei, și chemarea deznădăjduită a veșniciei se deslușeau deopotrivă în imnele pe care le cântau. Corul lor se adresa sufletului, nu urechilor. Inima vibra mai puternic decât timpanul. Câțiva ani au rămas în casa din grădina de zarzavat a lui Neculai Bulgaru și apoi au dispărut. Prezența lor
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
comunismului. Fără îndoială, cel mai bun dispozitiv pe care îl putem folosi, pentru a depista asemenea scrieri, este un filtru critic propriu asociat cu o confruntare cât mai frecventă cu alte surse axate pe același subiect. Astfel, istoricul poate să deslușească ceea ce este sau nu apropiat de realitate, ce este adevăr sau manipulare. Am făcut această incursiune pentru a arăta de ce trebuie să ne ferim și, totodată, pentru a sublinia faptul că memorialistica cinstită în România de azi e din ce în ce mai firavă
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]