7,734 matches
-
nu este bun decât atunci când originea lui este amintită în fața bolnavului. Un mare număr de incantații din Orientul Apropiat și din Europa cuprind povestea bolii ori a demonului care a provocat-o și vorbesc despre momentul mitic în care o divinitate sau un sfânt a izbutit să stârpească răul.7 Eficacitatea terapeutică a incantației constă în faptul că aceasta, rostită ritual, reactualizează Timpul mitic al "originii", atât al originii Lumii, cât și al originii bolii și a tratamentului. Timpul "festiv" și
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
sau pomi fructiferi. Acest prim omor a schimbat cu totul modul de a fi al existenței omenești. Arderea Ființei divine a inaugurat atât nevoia de hrană, cât și fatalitatea morții, precum și sexualitatea, unicul mijloc de a asigura continuitatea vieții. Trupul divinității arse a devenit hrană, iar sufletul a coborât pe Pământ, unde a întemeiat Împărăția Morților. Ad. E. Jensen, care a dedicat un studiu important acestor divinități, numite de el dema, a arătat foarte limpede că omul, hrănindu-se sau murind
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
cât și fatalitatea morții, precum și sexualitatea, unicul mijloc de a asigura continuitatea vieții. Trupul divinității arse a devenit hrană, iar sufletul a coborât pe Pământ, unde a întemeiat Împărăția Morților. Ad. E. Jensen, care a dedicat un studiu important acestor divinități, numite de el dema, a arătat foarte limpede că omul, hrănindu-se sau murind, ia parte la existența acestor dema.13 Pentru toate popoarele paleocultivatoare, evocarea periodică a întîmplării primordiale care a întemeiat actuala condiție umană este de cea mai
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
simpla contemplare a boltei cerești. Cerul se vădește infinit, transcendent, fiind prin excelență un ganz andere față de nimicul reprezentat de om și mediul său. Transcendența se dezvăluie prin simpla conștientizare a înălțimii infinite. "Preaînaltul" devine dintr-o dată un atribut al divinității. Regiunile superioare, unde omul nu poate ajunge, zonele siderale dobândesc prestigiul transcendentului, al realității absolute, al veșniciei. Acolo locuiesc zeii și tot acolo se înalță, după unele religii, sufletele morților. "Preaînaltul" este o dimensiune inaccesibilă omului ca atare, aparținând de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Cerului. Iar pentru că acest Cer există în chip absolut, numeroși zei supremi capătă, la populațiile primitive, nume legate de înălțime, de bolta cerească, de fenomene meteorologice, atunci când nu sânt numiți pur și simplu "Stăpîni ai Cerului" ori "Locuitori ai Cerului". Divinitatea supremă a tribului maori se cheamă Iho: iho înseamnă "înalt, sus". Numele Zeului suprem al negrilor akposo, Uwoluwu, înseamnă "ceea ce se află sus, regiunile superioare". La populația selk'nam din Țara de Foc, Zeul se numește "Locuitor al Cerului" sau
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
-i ascultă poruncile. Zeul Cerului la populația yoruba de pe Coasta Sclavilor poartă numele de Olorun, care înseamnă "Stăpîn al Cerului". Samoyezii îl adoră pe Num, Zeul care locuiește în Cerul cel mai înalt și al cărui nume înseamnă chiar "Cer". Divinitatea supremă a populației koriak se cheamă "Cel de Sus", "Stăpînul de Sus", "Cel care există". Populația ainu, din Hokkaido, îl numește "Stăpînul divin al Cerului", "Zeul ceresc", "Creatorul divin al lumilor", dar și Kamui, care înseamnă "Cer". Iar lista nu
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
religiile unor popoare mai civilizate, care au jucat un rol de seamă în Istorie. Numele mongol al Zeului suprem este tengri, care înseamnă "Cer". La chinezi, T'ien înseamnă în același timp "Cer" și "Zeu al Cerului". Termenul sumerian pentru divinitate, dingir, avea drept semnificație primitivă o epifanie cerească: "limpede, strălucitor". La babilonieni, Anu înseamnă de asemenea "Cer". Zeul suprem indo-european poartă numele de Dieus, care desemnează deopotrivă epifania cerească și sacrul (cf. skr. div., "a străluci", "zi"; dyaus, "cer", "zi
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și nu mai există nici temple, nici statui, nici preoți-slujitori ai acestui Zeu suprem. Olorun este totuși invocat la mare nevoie, în caz de calamitate. Retras în cer, Ndyambi, Zeul suprem al populației herero, a lăsat omenirea în grija unor divinități inferioare. "De ce i-am mai aduce jertfe? explică un indigen. Nu ne mai temem de el deoarece, spre deosebire de spiritele morților noștri, nu ne face nici un rău".5 Ființa supremă a populației tumbuka este prea însemnată "pentru a se apleca asupra
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
întorc spre Ființa supremă și o roagă. Atitudinea aceasta nu se întîlnește doar la populațiile primitive. De fiecare dată când vechii evrei trăiau mai multă vreme în pace și într-o oarecare îndestulare, se îndepărtau de Iahve, apropiindu-se de divinitățile Baal și Astarte ale vecinilor lor. Numai catastrofele istorice îi sileau să se întoarcă din nou la Iahve. Iar atunci au strigat iarăși către Domnul și au zis: "Am păcătuit, căci am părăsit pe Domnul și am slujit Baalilor și
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
amenințați de o pedeapsă a Istoriei. Primitivii își aminteau de Ființele lor supreme în cazul unor catastrofe cosmice. Sensul întoarcerii către Zeul ceresc este însă același: într-o situație foarte critică, în care este în joc existența însăși a colectivității, divinitățile care asigură și preamăresc Viața în timpuri obișnuite sânt părăsite pentru Zeul suprem. Există aici, dar numai în aparență, un mare paradox: divinitățile care au înlocuit, la popoarele primitive, zeii de structură cerească erau, precum Baal și Astarte la evrei
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
este însă același: într-o situație foarte critică, în care este în joc existența însăși a colectivității, divinitățile care asigură și preamăresc Viața în timpuri obișnuite sânt părăsite pentru Zeul suprem. Există aici, dar numai în aparență, un mare paradox: divinitățile care au înlocuit, la popoarele primitive, zeii de structură cerească erau, precum Baal și Astarte la evrei, divinități ale fecundității, ale opulenței, ale împlinirii vitale, adică divinități care preamăreau și îmbogățeau Viața, atât cea cosmică - vegetația, agricultura, animalele - cât și
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
care asigură și preamăresc Viața în timpuri obișnuite sânt părăsite pentru Zeul suprem. Există aici, dar numai în aparență, un mare paradox: divinitățile care au înlocuit, la popoarele primitive, zeii de structură cerească erau, precum Baal și Astarte la evrei, divinități ale fecundității, ale opulenței, ale împlinirii vitale, adică divinități care preamăreau și îmbogățeau Viața, atât cea cosmică - vegetația, agricultura, animalele - cât și cea omenească. Aceste divinități erau în aparență puternice. Actualitatea lor religioasă se explica tocmai prin această putere, prin
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
părăsite pentru Zeul suprem. Există aici, dar numai în aparență, un mare paradox: divinitățile care au înlocuit, la popoarele primitive, zeii de structură cerească erau, precum Baal și Astarte la evrei, divinități ale fecundității, ale opulenței, ale împlinirii vitale, adică divinități care preamăreau și îmbogățeau Viața, atât cea cosmică - vegetația, agricultura, animalele - cât și cea omenească. Aceste divinități erau în aparență puternice. Actualitatea lor religioasă se explica tocmai prin această putere, prin rezervele lor vitale nelimitate, prin fecunditate. Cu toate acestea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
la popoarele primitive, zeii de structură cerească erau, precum Baal și Astarte la evrei, divinități ale fecundității, ale opulenței, ale împlinirii vitale, adică divinități care preamăreau și îmbogățeau Viața, atât cea cosmică - vegetația, agricultura, animalele - cât și cea omenească. Aceste divinități erau în aparență puternice. Actualitatea lor religioasă se explica tocmai prin această putere, prin rezervele lor vitale nelimitate, prin fecunditate. Cu toate acestea, adoratorii lor, atât primitivii, cât și evreii, aveau sentimentul că nici Marile Zeițe și nici zeii agrari
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
asigura existența în momente cu adevărat grele. Zeii și zeițele nu puteau decât să reproducă Viața și s-o îmbogățească; mai mult încă, nu puteau îndeplini aeastă funcție decât în vremuri "normale"; deși stăpâneau în chip desăvârșit ritmurile cosmice, aceste divinități se dovedeau neputincioase în a salva Cosmosul ori societatea omenească într-un moment de criză (criză "istorică" la evrei). Numeroasele divinități care au înlocuit Ființele supreme au acumulat puterile cele mai concrete și mai strălucitoare, puterile Vieții. Tocmai din această
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
mult încă, nu puteau îndeplini aeastă funcție decât în vremuri "normale"; deși stăpâneau în chip desăvârșit ritmurile cosmice, aceste divinități se dovedeau neputincioase în a salva Cosmosul ori societatea omenească într-un moment de criză (criză "istorică" la evrei). Numeroasele divinități care au înlocuit Ființele supreme au acumulat puterile cele mai concrete și mai strălucitoare, puterile Vieții. Tocmai din această pricină s-au "specializat" în procreație, dar au pierdut puterile mai "subtile", mai "nobile", mai "spirituale" ale Zeilor creatori. Descoperind sacralitatea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
important (Egipt, Orientul elenistic, Mexic). Multe mitologii eroice au o structură solară. Eroul este asimilat Soarelui: ca și el, luptă cu întunericul, coboară în împărăția Morții și iese învingător. Întunericul nu mai este unul din modurile de a fi ale divinității, ca în mitologiile lunare, ci simbolizează tot ceea ce Zeul nu este, adică Adversarul prin excelență. Întunericul nu mai este valorizat ca o etapă necesară a Vieții cosmice; văzut prin prisma religiei solare, el se opune Vieții, formelor și inteligenței. Epifaniile
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
lipsiți de orice sentiment religios. Creștinismul a adus schimbări radicale și profunde în valorizarea religioasă a Cosmosului și a Vieții, pe care însă nu le-a respins. Că viața cosmică, în întregul său, mai poate fi simțită ca taină a divinității, o mărturisește de pildă un scriitor creștin, Léon Bloy, care scrie printre altele: "Fie că Viața se găsește în oameni, în animale ori în plante, este tot Viață, iar când sosește clipa, punctul acela nevăzut numit moarte, Isus se îndepărtează
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Suferințele fizice corespund stării celui care este "mîncat" de demonul-fiară, sfârtecat de colții monstrului inițiatic, mistuit în pântecele acestuia. Mutilările (scosul dinților, tăierea degetelor) cuprind și ele un simbolism al morții. Mutilările sânt legate în cea mai mare parte de divinitățile lunare. Or, Luna dispare periodic, moare, renăscând după trei nopți. Simbolismul lunar arată că moartea este prima condiție a oricărei regenerări mistice. În afară de operațiile specifice, cum ar fi circumcizia și subincizia, precum și de mutilările inițiatice, mai sânt și alte semne
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ocupat de naziști și să ajungă la ruși - oameni prea neînsemnați ca să se irosească gloanțe pe ei, cărora li se spărseseră capetele cu lovituri de lopată); Înălțându-se iar și iar pe noi culmi ale măiestriei Într-ale lumii. Prin divinitatea artei. Adresându-se, inspirat, omenirii. Făcând semne În limbajul universal al pigmenților Încărcați. Trăiască Eisen, avântându-se de pe un pisc pe altul! Deși culorile lui erau mai gri decât ardezia, mai negre decât cărbunele, mai roșii decât boala, iar schițele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
mă înspăimânta. În adolescență, tânjisem după o comuniune cu un soi de ființă spirituală. Nu cu Dumnezeul catolic din copilărie, pentru că asta ar fi fost ceva mult prea banal, oricine ar fi putut avea asta (dacă trăia în Irlanda). Dar divinitatea nelămurită, multifuncțională, ce domnea peste „plasele de prins vise“, chakre și fuste cu franjuri îmi stârnea imaginația. Mai ales pentru că puteai să tot adaugi reiki, cristale, guarana etc.; lista, atâta timp cât rămânea „spirituală“, putea continua la nesfârșit. Coincidențele și orice lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
niciodată să cred într-un „ceva“ nedefinit. Dacă nu obțineam ceva ce îmi doream - o slujbă, un autobuz, o pereche de blugi de mărimea potrivită - aveam obiceiul să spun că „n-a fost să fie“, ca și cum ar fi existat o divinitate, un fel de păpușar binevoitor, care avea un scenariu pentru noi toți. Unul căruia îi păsa de hainele pe care le purtam. Dar acum când eram încolțită, acum când chiar conta, realizam că nu știam ce să cred. Nu credeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
lehamite sau pur și simplu din întâmplare că Astaghfirullah s-a hotărât deodată să-și întrerupă violenta critică pentru a-și relua rugăciunile? Unchiul meu a văzut aici intervenția Providenței. Astfel că, de îndată ce șeicul rosti: „Mărturisesc că nu există altă divinitate în afară de Dumnezeu, iar Mohamed este trimisul Său“, Khâli profită de ocazie pentru a sări de la locul lui și a da semnalul de plecare spre cimitir. Femeile însoțiră giulgiul până în pragul ușii, fluturând năframe albe în semn de tristețe și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
se părea că poate zbura asemenea unui șoim. Închise ochii. Putea vedea ținuturile străbătute de Danubius, iar mai departe, spre apus, pe cele străbătute de Rhenus. Danubius și Rhenus erau două fluvii mari care, asemenea unor urme desenate de degetul divinității pe pământ, marcau granița unde Imperiul își oprise cuceririle. Mai departe, în inima Europei, erau teritoriile sălbatice ale unor triburi necunoscute. Își închipui că vede de sus drumurile, satele, orașele și fortificațiile de o parte - unde se întindeau provinciile romane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o crimă teribilă - atât de teribilă, încât în triburile germanice, inclusiv în cel al batavilor, nu se cunoștea pedeapsa pentru ea. În popoarele germanice și celte, precum și în toate popoarele barbare care venerau femeile ca ființe aflate în contact cu divinitatea, nimeni nu ucisese vreodată o preoteasă. Preotesele erau omorâte de străini, iar în acele ținuturi străin însemna roman. În noaptea aceea cu lună plină, Velunda fusese așezată pe un catafalc din ramuri de mesteacăn - copacul prezicătorilor - și de paltin, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]