4,287 matches
-
1697 iar ducii vor fi nevoiți să se refugieze la Viena. Ducele revine în domeniul său abia în urma tratatului de la Ryswick când Ludovic al XIV-lea este de acord cu revenirea lui Leopold, fiul luiCarol al V-lea. În 1729 ducatul îi revine fiului lui Leopold, Francisc al III-lea. Acesta fiind căsătorit cu Maria Terezia de Habsburg este principalul pretendent la titlul de Împărat al Sfântului Imperiu Roman și totodată viitorul șef al casei de Habsburg. În urma atașării Alsaciei de către
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
-lea. Acesta fiind căsătorit cu Maria Terezia de Habsburg este principalul pretendent la titlul de Împărat al Sfântului Imperiu Roman și totodată viitorul șef al casei de Habsburg. În urma atașării Alsaciei de către Franța în perioada lui Ludovic al XIV-lea, ducatul Lorena se găsește enclavat în regatul Francez, iar posibilitatea ca acesta să aparțină celui mai puternic oponent al regelui Franței este inacceptabilă pentru Ludovic al XV-lea. În 1738 se ajunge la un compromis prin care Frederic renunță la ducat
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
ducatul Lorena se găsește enclavat în regatul Francez, iar posibilitatea ca acesta să aparțină celui mai puternic oponent al regelui Franței este inacceptabilă pentru Ludovic al XV-lea. În 1738 se ajunge la un compromis prin care Frederic renunță la ducat în favoarea lui Stanislas Leszczyński, socrul lui Ludovic al XV-lea, dar primește în schimb Ducatul Toscana. Numirea lui Stanislas la șefia ducatului reprezintă o perioadă de tranziție înainte de integrarea definitivă a ducatului în cadrul regatului francez, ce are loc la moartea
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
mai puternic oponent al regelui Franței este inacceptabilă pentru Ludovic al XV-lea. În 1738 se ajunge la un compromis prin care Frederic renunță la ducat în favoarea lui Stanislas Leszczyński, socrul lui Ludovic al XV-lea, dar primește în schimb Ducatul Toscana. Numirea lui Stanislas la șefia ducatului reprezintă o perioadă de tranziție înainte de integrarea definitivă a ducatului în cadrul regatului francez, ce are loc la moartea acestuia în 1766. Din punct de vedere administrativ, ducatul este deja condus de un cancelar
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
inacceptabilă pentru Ludovic al XV-lea. În 1738 se ajunge la un compromis prin care Frederic renunță la ducat în favoarea lui Stanislas Leszczyński, socrul lui Ludovic al XV-lea, dar primește în schimb Ducatul Toscana. Numirea lui Stanislas la șefia ducatului reprezintă o perioadă de tranziție înainte de integrarea definitivă a ducatului în cadrul regatului francez, ce are loc la moartea acestuia în 1766. Din punct de vedere administrativ, ducatul este deja condus de un cancelar francez, dar Stanislas este lăsat liber să
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
la un compromis prin care Frederic renunță la ducat în favoarea lui Stanislas Leszczyński, socrul lui Ludovic al XV-lea, dar primește în schimb Ducatul Toscana. Numirea lui Stanislas la șefia ducatului reprezintă o perioadă de tranziție înainte de integrarea definitivă a ducatului în cadrul regatului francez, ce are loc la moartea acestuia în 1766. Din punct de vedere administrativ, ducatul este deja condus de un cancelar francez, dar Stanislas este lăsat liber să ducă o politică socială și artistică independentă, ce îl face
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
XV-lea, dar primește în schimb Ducatul Toscana. Numirea lui Stanislas la șefia ducatului reprezintă o perioadă de tranziție înainte de integrarea definitivă a ducatului în cadrul regatului francez, ce are loc la moartea acestuia în 1766. Din punct de vedere administrativ, ducatul este deja condus de un cancelar francez, dar Stanislas este lăsat liber să ducă o politică socială și artistică independentă, ce îl face celebru în întreaga Europă. Existența provininciei regale franceze Lorena continuă până la abolirea orânduirii feudale cu ocazia Revoluției
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
dintre Turcia și Rusia (1768-1774), Imperiul Habsburgic (Austria de astăzi) a primit o parte din teritoriul Moldovei, teritoriu cunoscut ulterior sub denumirea de Bucovina. După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în anul 1775, localitatea Mitocu Dragomirnei a făcut parte din Ducatul Bucovinei, guvernat de către austrieci, făcând parte din districtul Suceava. După ocuparea nordului Moldovei de către austrieci (1775) și impunerea de către aceștia din urmă a unor restricții cu privire la viața monahală (mănăstirile nu avea voie să aibă mai mult de 25 de călugări
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
cu Authari, regele longobarzilor. Alianță matrimoniala preconizată venea să preîntâmpine o invazie a francilor, în 589. Theodelinda și Gundoald au fugit amândoi în Italia. Acolo, Theodelinda s-a căsătorit cu Authari în luna mai, în vreme ce Gundoald a fost învestit cu ducatul de Ăști și totodată cu mâna nepoatei regelui Wacho al longobarzilor. Cu aceasta, el a avut doi copii, Gundpert și Aripert, cel din urmă ajungând rege mai tarziu, în 653, primul monarh al longobarzilor din ramură lui Gundoald a dinastiei
Gundoald de Asti () [Corola-website/Science/324809_a_326138]
-
sau Domini da Màr a reprezentat numele utilizat pentru a desemna teritoriile maritime și de peste mări ale Republicii venețiene, incluzând Istria, Dalmația, Negroponte, Morea, insulele din Marea Egee care au constituit cândva Ducatul Arhipelagului, precum și insulele Creta și Cipru. Aceste posesiuni, alături de "Dogado" ("Ducatul", Veneția propriu-zisă) și de "Stato da Tera" (posesiuinile din Italia de nord), constituia subdiviziuni ale statului venețian. Constituirea "imperiului" venețian e peste mări își are începuturile în jurul anului 1000
Stato da Màr () [Corola-website/Science/324366_a_325695]
-
da Màr a reprezentat numele utilizat pentru a desemna teritoriile maritime și de peste mări ale Republicii venețiene, incluzând Istria, Dalmația, Negroponte, Morea, insulele din Marea Egee care au constituit cândva Ducatul Arhipelagului, precum și insulele Creta și Cipru. Aceste posesiuni, alături de "Dogado" ("Ducatul", Veneția propriu-zisă) și de "Stato da Tera" (posesiuinile din Italia de nord), constituia subdiviziuni ale statului venețian. Constituirea "imperiului" venețian e peste mări își are începuturile în jurul anului 1000, atunci când, în urma unei reușite și fructuoase campanii a dogelui Pietro II
Stato da Màr () [Corola-website/Science/324366_a_325695]
-
să i se supună, cum ar fi Jasper Tudor și nepotul său Henric, declarându-i trădători și confiscându-le pământurile. Tudorii au încercat să fugă în Franța dar vântul puternic i-a obligat să debarce în Bretania, pe atunci un ducat semi-independent, unde au fost prinși de Francis al II-lea, duce de Bretania. Mama lui Henric, Lady Margaret Beaufort, era o urmașă îndepărtată a lui John de Gaunt, unchiul regelui Richard al II-lea și tatăl regelui Henric al IV
Bătălia de la Bosworth () [Corola-website/Science/323458_a_324787]
-
de Bretania pentru a i-l preda pe tânărul lancastrian. Francis a refuzat, sperând că Richard îi poate oferi condiții mai bune. La mijlocul lui 1484, Francis s-a îmbolnăvit și, în timp ce era convalescent, trezorierul său, Peter Landois, a preluat guvernarea ducatului. Landois a ajuns la un acord cu Richard pentru a i-l trimite pe Henric și pe unchiul acestuia în schimbul unui ajutor financiar și militar. John Morton, episcop de Flandra, a aflat de aceste planuri și i-a avertizat pe
Bătălia de la Bosworth () [Corola-website/Science/323458_a_324787]
-
și să-i transfere moșia celui mai mic fiu al său, care era căsătorit cu Anne. Ca urmare, Howard l-a susținut pe Richard al III-lea când i-a înlăturat pe fiii lui Edward, ajutor pentru care a primit ducatul de Norfolk și partea râvnită de el din moșia Mowbray. Henry Percy, al patrulea earl de Northumberland, a susținut și el întronarea lui Richard. Famili Percy era formată din lancastrieni loiali, dar Edward al IV-lea a câștigat în cele
Bătălia de la Bosworth () [Corola-website/Science/323458_a_324787]
-
militar dintre Turcia și Rusia (1768-1774), Imperiul Habsburgic (Austria de astăzi) a primit o parte din teritoriul Moldovei, teritoriu cunoscut sub denumirea de Bucovina. După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în anul 1775, localitatea Broscăuții Noi a făcut parte din Ducatul Bucovinei, guvernat de către austrieci, făcând parte din districtul Storojineț (în ). Conform datelor din Arhiva de Stat a regiunii Cernăuți, în anul 1894, în districtul Cernăuți urban din cele 15 școli primare existente 12 aveau ca limbă de predare româna (o
Broscăuții Noi, Storojineț () [Corola-website/Science/315531_a_316860]
-
prima soție a lui Cosimo I de' Medici, Mare Duce de Toscana și a doua ducesă a Florenței după Margareta de Parma. Chiar dacă deseori este numită Marea Ducesă Eleonora, nu a fost Mare Ducesă deoarece a murit înainte de crearea Marelui Ducat de Toscana. În timpul absenței soțului ei, a fost regentă a Florenței. Renumită pentru frumusețea ei, este subiectul principal al celui mai celebru tablou a lui Bronzino, unde apare împreună cu fiul ei Giovanni. Eleonora s-a născut la Alba de Tormes
Eleonora de Toledo () [Corola-website/Science/322608_a_323937]
-
celelalte teritorii unite politic cu Bosnia, si a fost inclusă în numele oficial al țării începând cu mijlocul secolului al 19-lea. Denumirea „Bosnia” vine de la așezarea geografică a regiunii prin care trece râul Bosna. „Herțegovina” a fost în trecut un ducat austriac („Herzog” însemnând „duce” în limba germană). Teritoriile au fost unite administrativ după ce Bosnia a fost ocupată de Imperiul Otoman în 1463, iar Herțegovina 20 de ani mai tarziu. Prima atestare a numelui de „Bosnia” apare în "De Administrando Imperio
Bosnia și Herțegovina () [Corola-website/Science/298080_a_299409]
-
s-a autodenumit „"Herzog" al Sfanțului Sava, domn al Humului și Primorjei, Mare Duce al Bosniei”. "Herzog" este termenul german pentru „duce”, si astfel, teritoriul controlat de el a devenit cunoscut sub numele de "Herzegovina" („Țară Ducelui”, cu sensul de „ducat”, prin adăugarea sufixului slav "-ovina", „țară-”). Regiunea a fost administrată de otomani că sângeacul, si apoi că pasalâcul, Hersek. Numele de Herțegovina a fost inclus pentru prima oara în numele oficial al provinciei otomane pe la jumatatea secolului al XIX-lea. La
Bosnia și Herțegovina () [Corola-website/Science/298080_a_299409]
-
vremea respectivă. După moartea regelui Frederic, urmașul lui - Christian al IV-lea - îi suspenda ajutorul financiar și Brahe accepta în 1599 invitația împăratului Rudolf al II-lea de a se stabili la Praga. Primește o pensie de 3.000 de ducați și o proprietate, unde se începe construcția unui nou observator astronomic. Înainte de terminarea construcției, Brahe moare pe neașteptate în urma unei insuficiente renale acute, provocate - cum s-a stabilit mai tarziu printr-o examinare toxicologica a părului - de o intoxicație cu
Tycho Brahe () [Corola-website/Science/298345_a_299674]
-
-Eutin (11 ianuarie 1673 - 24 aprilie 1726) a fost prinț de Eutin, prinț-episcop de Lübeck și regent al ducatului Holstein-Gottorp. A fost bunicul matern al țarinei Ecaterina cea Mare a Rusiei. A fost fiul cel mic al lui Christian Albert, Duce de Holstein-Gottorp și al Prințesei Frederica Amalia a Danemarcei, fiica regelui Frederic al III-lea al Danemarcei. Fratele
Christian August de Holstein-Gottorp () [Corola-website/Science/334743_a_336072]
-
fost fiul cel mic al lui Christian Albert, Duce de Holstein-Gottorp și al Prințesei Frederica Amalia a Danemarcei, fiica regelui Frederic al III-lea al Danemarcei. Fratele său mai mare, Frederic al IV-lea, a succedat tatălui lor la conducerea ducatului iar Christian August a primit micuțul fief de Eutin în 1695 și titlul de Duce de Holstein-Eutin. Fratele său a murit în 1702, lăsându-l ca moștenitor pe minorul Karl Frederic, Duce de Holstein-Gottorp. Din 1702 până în 1708 Christian August
Christian August de Holstein-Gottorp () [Corola-website/Science/334743_a_336072]
-
pe minorul Karl Frederic, Duce de Holstein-Gottorp. Din 1702 până în 1708 Christian August a fost co-regent cu cumnata sa, Hedvig Sophia a Suediei, în timpul minoratului lui Karl Frederic. După decesul ei în 1708, Christian August a rămas singurul regent al ducatului Holstein-Gottorp. La 2 decembrie 1704, Christian August s-a căsătorit cu Albertina Frederica de Baden-Durlach (3 iulie 1682 - 26 decembrie 1755), cu care a avut zece copii:
Christian August de Holstein-Gottorp () [Corola-website/Science/334743_a_336072]
-
familia în Spania. La 16 februarie 1764 s-a căsătorit prin procură la Madrid cu Arhiducele Peter Leopold, al doilea fiu al lui Francisc I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman și al împărătesei Maria Theresa a Austriei și moștenitorul Marelui Ducat de Tuscania. Anul următor, la 5 august, s-a căsătorit cu el în persoană, la Innsbruck. Câteva zile mai târziu, moartea împăratului Francisc l-a făcut pe soțul Mariei Luisa, nou Mare Duce de Tuscania iar noul cuplu s-a
Maria Louisa a Spaniei () [Corola-website/Science/317666_a_318995]
-
stat cvasi-independent, suzeranitatea turcească fiind acceptată de dietele de la Târgu Mureș (26 ianuarie 1542), Turda (29 martie 1542 și la 1 august 1544), plătind totuși Porții Otomane un dar anual de complezență („"munus honorarium"”) în valoare de 10.000 de ducați. În această calitate, a participat ca țară beligerantă în cadrul războiului de 30 de ani și a încheiat o serie de tratate cu țări europene, de pe poziție de egalitate. De subliniat faptul că principatul nu includea Banatul (aflat sub stăpânire turcească
Principatul Transilvaniei () [Corola-website/Science/312104_a_313433]
-
care relatează despre preluarea provinciei Friuli "fără nicio piedică". Primul oraș important căzut în mâinile longobarzilor a fost "Forum Iulii" (Cividale del Friuli), sediul unui "magister militum" local. Alboin a ales acest oraș împrejmuit de ziduri pentru a fi capitala Ducatului de Friuli, la conducerea căruia l-a numit pe nepotul său de frate Gisulf I, ca duce longobard, cu principala misiune de a apăra granița de eventuale atacuri (bizantine ori avare) dinspre est. Gisulf a obținut dreptul de a decide
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]