3,398 matches
-
atât încât noi să putem identifica cu precizie "vina" lui artistică chiar dacă apoi aceasta apare în ochii noștri de o gravitate mai mare și mai extinsă decât vrea să recunoască poetul error în schimb, e atât de învăluit în expresii echivoce, încât ne este foarte dificil, dacă nu chiar imposibil, să descifrăm adevărul ascuns printre rânduri. Câteodată "confesiunile" poetului pe această temă se dovedesc a fi de-a dreptul contradictorii. Din unele exprimări ar rezulta că el nu are nicio vină77
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
a fost cruțat 115 (parcaque fortunae sunt data verba meae)"116. În versurile citate, pe lângă recunoașterea justeței deciziei lui Augustus formale zicem noi -, ne lovim de unele expresii care ne fac să ne simțim oarecum stânjeniți; acestea par a fi echivoce și nu se știe bine până la ce punct trebuie luate drept expresii de adevărată gratitudine pentru generozitatea împăratului sau trebuie considerate mai degrabă semne sigure, chiar dacă reprimate, ale unei ostilități surde, până și a unui dispreț reținut din partea luin Ovidiu
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
prieten cu Cezarii, chiar dacă de-abia i-a cunoscut? Ei bine, iartă-mi mărturisirea: tu erai Cezarul meu!" Quis se Caesaribus notis non fingit amicum? Da veniam fasso, tu mihi Caesar eras! (v. 21-22)280. Deși exprimarea lui Ovidiu este echivocă, poetul insinuează un fapt cert: Messalinus ocupa în inima lui Ovidiu locul lui Cezar (= Augustus). Afirmația ovidiană, fie că este interpretată la imperfect (eras), fie la viitor (eris), este cât de poate de jenantă pentru un "Cezarian" cât și pentru
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Messalinus, fie Sextus Pompeius, fie Paullus Fabius Maximus, fie cu numele oricărui alt aristocrat cu veche tradiție nobiliară. În ciuda ambiguității sale, afirmația lui Ovidiu are un substrat politic grav și categoric. Dar Ovidiu nu se oprește aici; de la o exprimare echivocă trece la altele; el nu ar încerca să "pătrundă cu forța" în casa lui Messalinus, dacă acesta i-ar interzice-o. E deja mult dacă recunoaște că sulmonezului nu i-a fost mereu închisă, deși el a fost unul dintre
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
și față de familia imperială sau, măcar, față de instituția imperială. Trebuie precizat, chiar cu riscul de a ne repeta, că, nici aici, nu ne putem aștepta la formulări categorice și declarații ostile, ci doar la afirmații aluzive sau de-a dreptul echivoce, care, destinatarilor mai apropiați, care cunoșteau adevărata cauză a exilării, le puteau sugera clar autentica dispoziție sufletească a sulmonezului. Ceea ce s-a spus până acum despre curentul antiaugustan, căruia îi aparține și Ovidiu, și despre modul de a se manifesta
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
contrarie, de batjocură, față de formularea propriu-zisă, exprimă cel mult o realitate convențională, obligatorie chiar pentru un exilat care spera să obțină o îndulcire a pedepsei. Să le abordăm așadar pe cele mai puțin clare, mai puțin transparente, de-a dreptul echivoce, din punctul de vedere al elogiilor, care pot trăda o realitate mai profundă și mai autenică a spiritului lui Ovidiu. Metoda de prezentare ar trebui să aibă ceva în comun cu psihanaliza modernă. Potrivit faimoasei formule, nici un delict nu este
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
și Paulus Fabius Maximus, nu considerau deloc că treburile Statului mergeau așa cum ar fi vrut. Opoziția lor, nu numai teoretică, ci și practică, față de regimul lui Augustus oricare ar fi poziția lor specială față de Livia 388 era totală și fără echivoc. Sărim peste unele versuri, care se referă la prietenia, încă din leagăn (v. 19-21), a poetului cu Maximus, la prietenia pe care i-o acorda lui Ovidiu tatăl lui Maximus, "elocvența limbii latine" [cum a fost numit în mai multe
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
să aibă nicio reținere în a-l mărturisi. El însă rămâne așa de terorizat în fața lui Paulus, încât "oscilează între a mărturisi ambiguu și a nega ambiguu" (inter confessum dubie dubieque negantem haerebam). Care să fi fost motivul acestei atitudini echivoce a sulmonezului în acest moment așa de grav al vieții sale? Evident, din punctul nostru de vedere, răspunsul nu poate fi decât unul: Paulus Fabius Maximus era și el implicat în greșeala lui Ovidiu: prin urmare, la Brindisi, poetul se
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
În Tristele, II, 205-6 apare o expresie, aproape identică, din care, dată fiind starea sufletească complexă a lui Ovidiu față de Augustus, nu este exclusă o ironie usturătoare: Fas prohibet Latio quemquam de sanguine natum, Caesaribus salvis, barbara vincla pati. Formularea echivocă, în loc să afirme că: "Il serait impie qu'un homme né de sang latin, tant que seront saufs les Césars, eût à endurer les fers des Barbares" (Ripert), sugerează, dimpotrivă, că: "cu excepția Cezarilor, ar fi nedrept ca un om de sânge
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Césars, eût à endurer les fers des Barbares" (Ripert), sugerează, dimpotrivă, că: "cu excepția Cezarilor, ar fi nedrept ca un om de sânge latin să trebuiască să suporte lanțurile barbarilor". Ajunși în acest punct, s-ar putea semnala și o formulare echivocă de bine: este vorba de Fasti, V, 438 "...his" inquit "redimo meque meosque fabis" pe care Bernini o traduce și are dreptate pentru formularea univocă: "Le arunc și mă salvez pe mine cu aceste boabe" [este vorba de un vot
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
minusculă, pentru ca cel care face ritul respectiv descris în acest vers, în loc să aștepte salvarea lui și alor săi... de la boabe, să o aștepte nici mai mult nici mai puțin de la familia Fabia. Suntem perfect de acord că asemenea posibile interpretări echivoce nu trebuie admise cu inima ușoară. Dar, din moment ce, în atâtea alte cazuri Ovidiu își manifestă adevăratele sale (re)sentimente față de Augustus și glorifică casa Fabia și, din moment ce formularea echivocă este evidentă, măcar în unele cazuri, credem că nu exagerăm când
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
de la familia Fabia. Suntem perfect de acord că asemenea posibile interpretări echivoce nu trebuie admise cu inima ușoară. Dar, din moment ce, în atâtea alte cazuri Ovidiu își manifestă adevăratele sale (re)sentimente față de Augustus și glorifică casa Fabia și, din moment ce formularea echivocă este evidentă, măcar în unele cazuri, credem că nu exagerăm când considerăm și formulările de mai sus ca inconcludente și de o echivocitate incontestabilă. Aceste formulări întăresc în mod evident, aș spune, epigrafic, adevărata stare de suflet a lui Ovidiu
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
flatează subiectivitatea vorbitorului (sau scriitorului), recunoaște dreptul de a Încălca normele pe cale de constituire. Însă spațiul plăcerii este destul de limitat În proiectul Văcărescu. Foarte Întins este acela al datoriei. Celebrul lui testament (politic și cultural) este, În această privință, fără echivoc: „Urmașilor mei Văcărești Las vouă moștenire: Creșterea limbei românești Ș-a patriei cinstire.” Cea dintîi datorie este, așadar, față de limbă. Credea Ienăchiță că geniul patriei se manifestă Întîi de toate În limba națională? Ar fi să cerem vel-vistiernicului Văcărescu o
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
putea da o sugestie despre natura grandioasă și ordonată a imaginației de n-am ști că aceste imagini circulă În epocă și preluarea lor nu marchează, de cele mai multe ori, și o adeziune a sensibilități lirice. Grigore Alexandrescu le orientează, fără echivoc, spre Înțelesuri etice. Numai indirect ele angajează și o mișcare a imaginarului propriu-zis, o pulsație a spiritului creator. Gr. Alexandrescu lucrează, ca mai toți contemporanii săi, În mai multe registre. Cu o condiție: registrul (tema, imaginea, tonul, stilul) să aibă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Ca să mă lipăsc de-a ta aripioară. Și petrecînd Într-a tale brață, Voi răbda și scurtare de viață Și mă voi lipsi de orice bine Numai să te aib lîngă mine.” Petrecerea „În brață” de la sfîrșit dă un sens echivoc noțiunii dezvoltate pînă aici de sensul lui agape. Echivoc calculat, cum se vede mai bine În poemul Amoriului din prieteșug, unde Conachi unește discursul moral cu discursul erotic propriu-zis. Amorul este, aici, „cuvîntul [...] cel mare” al inimilor, iar prieteșugul anticamera
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Într-a tale brață, Voi răbda și scurtare de viață Și mă voi lipsi de orice bine Numai să te aib lîngă mine.” Petrecerea „În brață” de la sfîrșit dă un sens echivoc noțiunii dezvoltate pînă aici de sensul lui agape. Echivoc calculat, cum se vede mai bine În poemul Amoriului din prieteșug, unde Conachi unește discursul moral cu discursul erotic propriu-zis. Amorul este, aici, „cuvîntul [...] cel mare” al inimilor, iar prieteșugul anticamera lui. Pentru ca amorul să domnească (Conachi folosește citeva imagini
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Ilina Gregori remarca, de exemplu, că, la Eminescu, "orice schimb de priviri adevărat sparge închisoarea eului, ca o eliberare-ruptură", pentru care poetul "imploră nu o dată izvorul ascuns, supraomenesc, al milei". Or, "mila și bunătatea, ca forme sublime ale iubirii, întrețin echivocul eului și, implicit, speranța mântuirii". Prin urmare, "dezideratul echilibrului interior, individualist", ilustrat de celebrul vers din Odă (în metru antic) "Pe mine mie redă-mă", nu e deloc "formula identitară potrivită individualității eminesciene" (op. cit., p. 323). 158 Așa este definit
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
cu cîteva piese remarcabile: “Ciuta”; “Tache, Ianche și Cadîr”; “Mușcata din fereastră”; “Act familiar”. G. Călinescu a ținut să sublinieze că Victor Ion Popa „s-a ilustrat în chip deosebit și în teatru”. El a avut o concepție clară, fără echivoc, considerând teatrul ca pe o artă mare, atotcuprinzătoare; ca pe o operă de educare a maselor, înclinând spre un teatru sătesc și spre un teatru muncitoresc. Teatrul trebuie să fie, spunea el, un mesaj al contemporaneității. Dar să lăsăm pe
Victor Ion Popa și comuna Dodești by MIHAI APOSTU () [Corola-publishinghouse/Science/91678_a_93467]
-
apropierile și diferențierile dintre aceste direcții și realități literare. Fac această adăugire pentru rotunjirea cunoștințelor În domeniu și cu limpeziri teoretice și delimitări conceptuale, dar și pentru că, În onorabile dicționare literare generale, apărute după 2000, s-au difuzat informații neclare, echivoce și amabile generalități. Sibiu, 22 iunie 2007 Autoarea 1949 RECOMPENSĂ ȘI MISIUNE Înainte de a prezenta prioritățile și problemele literare ale acestui an, vom Încerca să le Încadrăm În climatul cotidian care le-a generat; din acest cadru general vom extrage
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
care, prin oroarea stârnită ar fi de nerăpus. Înțelesul realist trebuie să răsară precis, dincolo de aspectul fabulos al obiectului Încriminat. De aceea poetul care utilizează «balauri» sau «Feți Frumoși», e obligat să pună o notă sau un atribut actual, fără echivoc. Ceea ce nu i-a reușit integral lui Dan Deșliu, ca În Cântec de Faptă. Neadâncind interpretarea realistă a basmelor, tânărul autor pare uneori depășit de propriul său vocabular, amețit de prestigiul violent al atâtor „scorpii și dihănii”, Întâlnite În miturile
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
clasă, a spiritului de partid, a nivelului ideologic, schematismul, formalismul etc. În căutarea „armelor” de care avea nevoie poporul, citite cu ochelarii deformatori ai singurului curent literar-ideologic posibil, cărțile din vreme Încep să aibă cea mai nesigură soartă. Între formulele echivoce de la Începutul sau sfârșitul analizei, cartea intra În posesia interpretului, totdeauna bun prestidigitator de epitete infamante, arareori mulțumit de realitatea și militarismul cărții, niciodată convins de Însușirea Învățăturii marxist-leniniste. Paginile următoare nu cuprind toate cazurile de respingere a unor proze
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
prin ritmul ei? (Ă) Deși H.Bratu critică unele pasaje scrise În formă de reportaj, În altă parte le aprobă (fără a aduce altă motivare decât că acel lucru se Întâlnește și În opera lui Tolstoi). Criticul Întrebuințează un limbaj echivoc, deoarece n-are curajul opiniilor sale, deoarece el se ferește de a face observații precise. (Ă). Rolul criticii noastre este de a ajuta literaturii să meargă Înainte. Criticii noștri trebuie să-și facă un punct de onoare din contribuția lor
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
pe cale „oficială”, fiind promovat prin intermediul legislației naționale cu specific teritorial-administrativ. Astfel, legea de organizare comunală promulgată de Al. I. Cuza pe 31 martie 1864 stabilea existența a dou) categorii de localități: comune rurale și comune urbane. Ambele expresii degajă un echivoc desăvârșit, fapt explicabil, din punctul nostru de vedere, prin absența unei tradiții interne de tip comunal - Evul Mediu occidental a consacrat comuna drept o așezare urbană autonomă dezvoltată în cadrul vechilor cetăți. Mai mult decât atât, conform prevederilor legale, delimitarea spațiului
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]
-
După ce a amintit faptul că timp de aproape doi ani, „în numele intereselor superioare ale Statului și ale neamului”, parlamentarii conservatori au sprijinit politica internă a P.N.L., senatorul Cantilli a afirmat că „(...) a mai continua cu această politică externă incoerentă și echivocă, ar însemna să acoperim cu o criminală lașitate tragedia ce se desfășoară dincolo de Carpați, a cărei eroi, în formă de martiri, sunt românii ardeleni și bucovineni”. Făcând trimitere directă la marile afaceri cu cereale din perioada neutralității, spre sfârșitul intervenției
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]
-
Boulanger poate atunci să-și construiască o carieră politică triumfală prin jocul alegerilor parțiale. Deviza sa "dizolvare, Constituantă, revizuire" îi reunește pe nemulțumiți: radicali, iacobini, naționaliști cerînd revanșa, monarhiști sperînd restaurația, bonapartiști autoritari. Născut la stînga, boulanjismul, un timp, menține echivocul, dar glisează rapid la dreapta. El marchează apariția unui naționalism de dreapta antiparlamentar. Dar Boulanger nu știe să-și exploateze succesul și mișcarea sa regresează după ianuarie 1889. Socialiști și moderați Diversele socialisme. O evoluție profundă a peisajului politic se
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]