4,264 matches
-
ceramice și a măștilor mortuare, descoperite pe teritoriul "Filistiei" și atribuite ipotetic filistenilor, indică mai curând influențe provenite egiptene. Un grup de marinari din Marea Egee a atins Levantul prin 1200 î.Hr. stabilindu-se între triburile israelite la est si piramidele egiptene, deja milenare, la sud. În acest moment imperiul hitit se fărâmița, iar civizația greacă intra în declin pentru 500 ani. Așadar cultura filisteană devenea o oază de progres în mijlocul unui ocean de decădere. Filistenii erau meșteșugari de mare clasă. Armele
Filisteni () [Corola-website/Science/303313_a_304642]
-
endosperm și perisperm. Nimfeaceele se înrudesc cu alismataceele, berberidaceele, ranunculaceele și cu unele plante din ordinul "Rhoeadales". Flora spontană a României conține 4 specii care aparțin genurilor "Nuphar" și "Nymphaea" : 1. "Nymphaea lotus" var. "thermalis" — lotusul, numit popular drețe. Lotusul egiptean ("Nymphaea lotus") este o plantă acvatică subtropicală, răspândită în Africa de Est și Asia de Sud-Est, mai ales în bălțile și lacurile aferente Nilului din Egipt. Semințele și rizomii suculenți sunt utilizau în alimentație de către populația egipteană. Are rizomul gros și voluminos
Nimfeacee () [Corola-website/Science/303327_a_304656]
-
lotusul, numit popular drețe. Lotusul egiptean ("Nymphaea lotus") este o plantă acvatică subtropicală, răspândită în Africa de Est și Asia de Sud-Est, mai ales în bălțile și lacurile aferente Nilului din Egipt. Semințele și rizomii suculenți sunt utilizau în alimentație de către populația egipteană. Are rizomul gros și voluminos. Frunzele sunt mari, poliforme, la început liniare apoi lanceolate, rotunde sau cordate, de obicei pețiolate. Florile au 10 cm în diametru și sunt albe-gălbui cu miros delicat de trandafir. Floarea se află deasupra apei 4-7
Nimfeacee () [Corola-website/Science/303327_a_304656]
-
și mai gros comparativ cu pețiolul frunzei. În România se găsește "Nymphaea lotus" var. "thermalis" - drețele, care crește în apele termale ale pârâului Pețea și Băile 1 Mai (Oradea). Este considerat un relict terțiar în flora României, înrudit cu lotusul egiptean și a rezistat în România datorită izvoarelor termale din regiune. 2. "Nymphaea alba" — nufărul alb. Este o plantă acvatică întâlnită în România mai ales în apele stătătoare sau lin curgătoare, bălți până la 2 m adâncime. Are rizom puternic, fixat pe
Nimfeacee () [Corola-website/Science/303327_a_304656]
-
lungul istoriei și sunt utilizate și în prezent, în mod obișnuit de către indigeni, mai ales în timpul foametei. Semințe de "Euryale ferox", "Victoria regia" sunt prăjite și consumate. Rizomii de "Nuphar lutea", "Nymphaea nouchali", "Nymphaea stellata" se consumă ca aliment. Civilizațiile egiptene și Maya au utilizat florile de "Nymphaea" ca narcotic (psihodisleptic) pentru a induce extazul între castele de preoți. Unele specii de nimfeacee sunt folosite ca plante medicinale. Rizomii de "Nymphaea nouchali" sunt utilizați în tratamentul dizenteriei și diareei. "Nymphaea stellata
Nimfeacee () [Corola-website/Science/303327_a_304656]
-
antice (Jos.13:1-4), cu Țara lui Israel și cu Palestina sau Iudeea de mai târziu. Denumirea derivă din onomasticul Kna'an sau Canaan, atribuit de genealogia biblică fiului lui Ham, nepotul lui Noe (Gen. 9:18, 10:15-19). Izvoarele egiptene redau numele țării în formele "Kan'na" și "Kinachi", cele babiloniene îl redau ideografic "MAR.TU", iar fonetic "Amurru" (Țara Amoriților), în timp ce în textele asiriene apare și ca"Chatti" (Țara Hitiților). Inițial, Canaan-ul cuprindea doar zona de coastă. Concomitent cu
Canaan () [Corola-website/Science/303338_a_304667]
-
ulterior, filistenii au ridicat localitățile Asdod (ebr.Ashdod) și Ekron. Potrivit informațiilor relatate de inscripțiile de la Alalah, în secolul al XVIII-lea țara "Amurru" făcea parte din Siria. Între anii 1500-1380 a. Chr. teritoriile canaanite au fost incluse în statul egiptean, iar ceva mai târziu, după 1380, părțile sale nordice au intrat la un moment dat în sfera autorității hitite. Potrivit relatărilor conținute în scrisorile de la Amarna, capitala provinciei egiptene a Canaan-ului se afla la Gaza. În primele decenii ale secolului
Canaan () [Corola-website/Science/303338_a_304667]
-
anii 1500-1380 a. Chr. teritoriile canaanite au fost incluse în statul egiptean, iar ceva mai târziu, după 1380, părțile sale nordice au intrat la un moment dat în sfera autorității hitite. Potrivit relatărilor conținute în scrisorile de la Amarna, capitala provinciei egiptene a Canaan-ului se afla la Gaza. În primele decenii ale secolului al XIII-lea Egiptul își impune autoritatea militară și politică asupra teritoriului dintre Mediterană și Valea Iordanului, anexând și părțile sudice ale Siriei. Spre sfârșitul secolului al XIII-lea
Canaan () [Corola-website/Science/303338_a_304667]
-
în orașul Sebeș, într-o familie de farmaciști sași. Inițial și el a dorit să devină farmacist, în buna tradiție a familiei sale și a locuit o perioadă la Ploiești. Fratele său vitreg, Samuel Mauksch, era angajat în serviciul militar egiptean. Fiind un pasionat călător, în anul 1849, el a întreprins o lungă călătorie în Orientul Apropiat și în Africa. motivată printre altele și de dorința de a-și regăsi fratele vitreg, căruia i se pierduse urma. El a a pornit
Franz Binder () [Corola-website/Science/303346_a_304675]
-
cincizeci și nouă, Hitiților patru, Ciprului șase, Mitannilor treisprezece, iar Asiriei una singură. Cele adresate regelui babilonian menționează existența unor triburi, numite "Habiru", care ar putea avea legătură cu evreii. Dintre acestea se remarcă conducătorul Byblosului care cere ajutor militar egiptean în aproximativ 58 de tăblițe.
Scrisorile de la Amarna () [Corola-website/Science/303361_a_304690]
-
s-ar fi născut la Βηθζοχήρ (Bet zoher), localitate la 16 km. S de Ierusalim, din tribul lui Simeon; ar fi fugit de la Ierusalim în timpul asedierii lui de către babilonienii lui Nabucodonosor și s-ar fi stabilit la Straki, pe coasta egipteană, de unde s-ar fi întors doar atunci când babilonienii se retrăseseră deja; s-ar fi îndeletnicit cu agricultura și ar fi murit la Ierusalim în 538 î.e.c., așadar cu doi ani înainte ca Cirus să emane edictul de reîntoarcere a
Habacuc () [Corola-website/Science/303396_a_304725]
-
se dădea țărilor arabe. După mai mult de o săptămână, când SUA și Uniunea Sovietică începuseră să , Israelul pătrunsese adânc în teritoriul inamic. Negocierile de armistițiu au escaladat rapid într-o criză a superputerilor; când Israelul era în avantaj, președintele egiptean Sadat a cerut o misiune de menținere a păcii desfășurată în comun de SUA și URSS, dar a fost refuzat de americani. Când premierul sovietic Brejnev a amenințat că va aplica militar unilateral orice misiune de menținere a păcii, Nixon
Richard Nixon () [Corola-website/Science/302377_a_303706]
-
un program ambițios de cuvântări și de scris, a călătorit, și s-a întâlnit cu mulți lideri străini, în special din țările Lumii a Treia. S-a alăturat foștilor președinți Ford și Carter ca reprezentanți ai Statelor Unite la funeraliile președintelui egiptean Anwar Sadat. Într-o vizită în Orientul Mijlociu, Nixon și-a făcut cunoscute vederile în ce privește Arabia Saudită și Libia, ceea ce a atras atenția presei americane; "The Washington Post" scria despre „reabilitarea” lui Nixon. Nixon a vizitat și Uniunea Sovietică în 1986 și
Richard Nixon () [Corola-website/Science/302377_a_303706]
-
ca Ramses cel Mare; Ozymandias, în greacă) a fost al treilea faraon al celei de-a XIX-a Dinastii a Egiptului, Noul Regat. Este considerat cel mai cunoscut și cel mai mare faraon al Egiptului antic. Succesorii săi și poporul egiptean l-au supranumit „Marele predecesor” și-l numesc, și astăzi, cu afecțiune „Sese”. Data încoronării lui , III Shemu ziua 27 (31 mai 1279 î.Hr.), a fost declarată sărbătoare în timpul Dinastiei XX. Se presupune că a urcat pe tron în jurul vârstei
Ramses al II-lea () [Corola-website/Science/302466_a_303795]
-
luni, conform scrierilor lui Manetho. Conform anumitor legende ar fi trăit 99 de ani, dar de fapt a trăit până la vârsta de 90 - 91 de ani. Oricum în timpul domniei sale a celebrat 14 festivaluri Sed, mai mult decât oricare alt faraon egiptean. Fiind Prinț Regent a condus expediții în sud în Nubia, comemorate în inscripțiile de la Beit el-Wali și Gerf Hussein. În timpul domniei sale a condus câteva campanii militare în nord, în estul Mării Mediteraneene, pe actual amplasament al Israelului, Libanului și Siriei
Ramses al II-lea () [Corola-website/Science/302466_a_303795]
-
utilizarea armelor de la o vârstă fragedă, arătând aptitudini naturale în mânuirea acestora și conducea carul de luptă cu îndemânarea unui soldat de carieră. La vârsta de 14 ani, i-a fost permis să ia parte la prima bătălie, însoțind armata egipteană la înâbușirea unei revolte în Libia. La întoarcerea din campania din Libia, tatăl său l-a numit Prinț regent. Seti I a luat această decizie în cel de-al șaptelea an al domniei sale, datorită pericolului pe care-l reprezentau preoții
Ramses al II-lea () [Corola-website/Science/302466_a_303795]
-
fost consemnată pe frescele templelor de la Beit el-Wali ridicate de acesta. Următorii șaisprezece ani ai domniei sunt dominați de o serie de revolte în zona Canaanului și a fenicienilor care, sprijiniți și de hitiți, nu mai doreau să accepte autoritatea egipteană. Astfel, Ramses, a fost nevoit să conducă repetate intervenții armate pentru înăbușirea revoltelor. Conflictele egipteano - hitite iau capăt în anul 1258 î.Hr. când Ramses al II-lea încheie un tratat de pace cu regele hitit Hattușil al III-lea. Ramses
Ramses al II-lea () [Corola-website/Science/302466_a_303795]
-
Pi-Ramses a rămas pradă jefuitorilor. Ce l-a împins pe Ramses să construiască atâtea monumente în onoarea lui, mai multe decât oricare alt predecesor al său? Pentru a înțelege această întrebare, în primul rând, trebuie să înțelegem conceptul de monumente egiptene. Ele nu au fost concepute ca monumente arhitecturale, ci ca o legătură directă între semizeu și divinitate. Prin ridicarea templelor, faraonul satisfăcea nevoile zeilor, făcându-le astfel un serviciu. Iar dacă zeii erau fericiți și poporul Egiptului era fericit, iar
Ramses al II-lea () [Corola-website/Science/302466_a_303795]
-
decenii după moartea lui Ramses, în timpul Dinastiei XXI, mormântul său a fost jefuit și multe din comorile depuse au dispărut. Astfel, începe istoria, plină de peripeții, a mumiei lui Ramses. Acesta a fost mutată de mai multe ori de către preoții egipteni în diferite alte morminte, cum ar fi mormântul tatălui său (KV17) sau al reginei Inhapy, pentru a o feri de alte jafuri. În jurul anului 1000 î.Hr., mumia lui Ramses al II-lea, împreună cu alte mumii, inclusiv a bunicului său Ramses
Ramses al II-lea () [Corola-website/Science/302466_a_303795]
-
întocmit o necropsie, stabilindu-se ca și cauză probabilă a decesului infecțiile provocate de abcesele dentare. După aceste teste, mumia a fost transportată înapoi în Egipt, revenind la Muzeul din Cairo. După revenirea în Egipt, a fost vizitată de președintele egiptean Anwar Sadat și soția acestuia. Încă de pe vremea lui Eusebiu din Cezareea, Ramses al II-lea a fost identificat ca fiind faraonul căruia Moise i-ar fi cerut să elibereze din sclavie poporul lui Israel. Această teorie este adesea disputată
Ramses al II-lea () [Corola-website/Science/302466_a_303795]
-
Cândva, în secolul XIX, după călătoria făcută în Egipt de către nepotul lui Lázár, Jenő Karátsonyi(1861-1933), fațada castelului este încadrată de două por-ți masive, ce prezintă din punct de vedere stilistic o interesantă combinație de elemente inspirate de antichitatea egipteană și neogoticul englezesc. În parcul din jurul castelului a existat, până la cutremurul din anul 1991, o clădire construită în același stil neogotic și denumită în vremea contelui maghiar „Camera egipteană”, aici fiind adusă, printre multe alte obiecte de artă, mumia amintită
Castelul Banloc () [Corola-website/Science/302480_a_303809]
-
de vedere stilistic o interesantă combinație de elemente inspirate de antichitatea egipteană și neogoticul englezesc. În parcul din jurul castelului a existat, până la cutremurul din anul 1991, o clădire construită în același stil neogotic și denumită în vremea contelui maghiar „Camera egipteană”, aici fiind adusă, printre multe alte obiecte de artă, mumia amintită de părintele Mureșianu. În afara porților amintite mai sus, alte două porți permiteau accesul în parcul castelului. Din acestea doar una mai există în prezent, cealaltă fiind demolată în perioada
Castelul Banloc () [Corola-website/Science/302480_a_303809]
-
(Naguib Mahfouz, în arabă نجيب محفوظ, n. 11 decembrie 1911 - d. 30 august 2006) a fost un romancier egiptean, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1988 și autor al "Trilogiei din Cairo". s-a născut în vechiul cartier Gamaliy din Cairo, orașul pe care l-a descris atât de des, în familia unui modest funcționar de stat. Tatăl
Naghib Mahfuz () [Corola-website/Science/302500_a_303829]
-
o carieră de peste 70 de ani, 34 de romane, peste 350 de nuvele și multe scenarii de film. În opera sa timpurie, din perioada 1939-1944, Mahfuz s-a străduit, pornind de la preocuparea cu vechiul Egipt, să promoveze afirmarea unei identități egiptene. După cel de-al doilea Război Mondial și după căderea monarhiei în Egipt speranța într-o eliberare de sub sistemul colonial britanic și nemulțumirea față de antagonismele sociale grave au dus la orientarea autorului spre subiecte contemporane, prezentate în mod realist, cum
Naghib Mahfuz () [Corola-website/Science/302500_a_303829]
-
acuzația de blasfemie. Romanul este o parabolă a istoriei universale și are ca subiect viețile lui Adam, Moise, Iisus și Muhammad, problematizând în același timp relația dintre credință și cunoașterea științifică. În 1989, după "fatwa" împotriva lui Salman Rushdie, teologul egiptean Omar Abdul-Rahman regreta faptul că Mahfuz n-a fost pedepsit pentru romanul său, deoarece o asemenea poziție tranșantă l-ar fi descurajat pe Rushdie să publice romanul "Versetele satanice". Probabil în urma acestor declarații ale șeicului Omar, care azi este condamnat
Naghib Mahfuz () [Corola-website/Science/302500_a_303829]