4,405 matches
-
mai ales față de prunci și nou-născuți, care, prin chiar acest fapt, merită mai mult ajutorul nostru și harul dumnezeiesc, pentru că din clipa nașterii lor nu fac altceva decât să se roage fierbinte prin strigătele și lacrimile lor”<footnote Sf. Ciprian, Epistola LIX, De infantibus baptisandis, P. L. III, col. 1048-1049. Acest text a mai fost tradus în limba română și de † Nicolae, Mitropolitul Banatului, în „Pedobaptismul (Botezul copiilor) de-a lungul vremii. Considerații istorice”, în Biserica Ortodoxă Română, Anul XCIII (1975
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
în P. L.), Editura Sophia, București, 2011, p. 294-298. Am consultat și aceste traduceri. footnote>. Hotărârea adoptată de sinodul cartaginez în frunte cu Sfântul Ciprian n-a făcut decât să „păstreze credința statornică a Bisericii”, precum observă Fericitul Augustin<footnote Epistola CLXVI, 28, 23: „... Fericitul Ciprian nu a adus o hotărâre nouă, ci a păstrat credința statornică a Bisericii ca să îndrepteze pe cei ce socoteau că n-ar trebui să se boteze copilul înainte de ziua a opta de la naștere, când a
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
De aceea, copiii când se nasc, intră în această lume prin lacrimi și prin plâns. În Răsărit, marele scriitor al Bisericii - Origen († 254) - subliniază că „Biserica a primit de la Apostoli tradiția de a administra botezul Și copiilor”<footnote Comentar la Epistola către Romani, V, 9, P. G. XIV, col. 1047B. footnote>. El și numește Botezul copiilor „predanie apostolică”<footnote De Genesi ad literam, V, 28, 39, P. L. XXXIV, col. 426. footnote>. Atunci când dă răspuns la nedumeririle de care sunt cuprinși
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
într-o consecvență logică, doctrina înspăimântătoare a damnării tuturor copiilor nebotezați, deși le atribuie cel mai puțin periculos grad de perdiție<footnote „Parvulos in damnatione omnium mitissima futuros”. A se vedea De peccatorum meritis et remissione, I, 20, 21, 28; Epistola 186, 27. Detalii în acest sens oferă și Philip Schaff, op. cit., p. 482. Totuși, nu putem spune despre copiii mici sau nou-născuții care mor nebotezați că sunt damnați. Ei rămân la mila lui Dumnezeu. Părintele Profesor de vrednică amintire și
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
acea scufundare întreită simbolizează cele trei zile (cât a stat Mântuitorul în mormânt). Căci nici n-ai putea scufunda copilul de trei ori fără să-l Și scoți afară din apă tot de atâtea ori”<footnote Sf. Vasile cel Mare, Epistole, epistola 236, V, traducere, introducere, note Și indici de Preot Prof. Dr. Constantin Cornițescu Și Preot Prof. Dr. Teodor Bodogae, în col. Părinți Și Scriitori bisericești, vol. 12, Editura Institutului Biblic Și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1988
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
scufundare întreită simbolizează cele trei zile (cât a stat Mântuitorul în mormânt). Căci nici n-ai putea scufunda copilul de trei ori fără să-l Și scoți afară din apă tot de atâtea ori”<footnote Sf. Vasile cel Mare, Epistole, epistola 236, V, traducere, introducere, note Și indici de Preot Prof. Dr. Constantin Cornițescu Și Preot Prof. Dr. Teodor Bodogae, în col. Părinți Și Scriitori bisericești, vol. 12, Editura Institutului Biblic Și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1988, p.
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
adevărului (cf. Ef., 4, 22-24)”<footnote Idem, Despre Botez, cartea I, cuvântarea a II-a, 23, traducere Și studiu introductiv de Pr. Dumitru V. Georgescu, în col. Comorile pustiei, vol. 32, Editura Anastasia, București, 1999, p. 89-90. footnote>. Într-o epistolă al cărei adresant este Origen, Sfântul Vasile amintește de anumiți „prunci, strălucitoare mostre ale bunătății tale, care mi-au făcut totdeauna multă plăcere Și pe care i-am îmbrățiȘat cu drag ... (pentru ei - n. n.) mă voi ruga ca Domnul să
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
mi-au făcut totdeauna multă plăcere Și pe care i-am îmbrățiȘat cu drag ... (pentru ei - n. n.) mă voi ruga ca Domnul să reverse asupra lor tot ceea ce părintele lor însuși cere în rugăciunile lui”<footnote Sf. Vasile cel Mare, Epistole, epistola 17, în col. cit., p. 150. footnote>. Or dacă Sfântul Vasile făgăduiește a se ruga pentru acești prunci, de bună seamă că aceștia erau botezați. Aceeași tradiție apostolică a botezării pruncilor de care amintea Origen, Augustin etc. o transmite
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
au făcut totdeauna multă plăcere Și pe care i-am îmbrățiȘat cu drag ... (pentru ei - n. n.) mă voi ruga ca Domnul să reverse asupra lor tot ceea ce părintele lor însuși cere în rugăciunile lui”<footnote Sf. Vasile cel Mare, Epistole, epistola 17, în col. cit., p. 150. footnote>. Or dacă Sfântul Vasile făgăduiește a se ruga pentru acești prunci, de bună seamă că aceștia erau botezați. Aceeași tradiție apostolică a botezării pruncilor de care amintea Origen, Augustin etc. o transmite și
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
circa trei mii. La capitul, a fost prezent domnul Raniero, cardinal diacon, împreună cu mulți alți episcopi și religioși. Din porunca cardinalului, un episcop a celebrat liturghia și se crede că atunci fericitul Francisc a citit Evanghelia, iar un alt frate epistola. Deoarece nu erau clădiri suficiente pentru atât de mulți frați, ei locuiau sub adăposturi de frunze pe un câmp larg împrejmuit cu gard, mâncau la 23 de mese și dormeau așezați în grupuri bine ordonate. La acest capitul, servea cu
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
lui Grigore al IX-lea, care pe atunci era cardinal de Ostia. De asemenea, a prezis că, într-o anumită zi și la o anumită oră, va avea loc un cutremur; și s-a întâmplat întocmai cum el prezisese. Din «Epistola de tribus quaestionibus» 8. Dar ce vom spune despre cei care urcă la catedre, pe când Regula spune: «Cei care nu știu carte, să nu se preocupe să învețe, etc.?», iar Evanghelia afirmă că nu trebuie să ne chemăm învățători? (cf.
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
politică a prietenilor lui Ovidiu Problema identificării destinatarilor Tristelor și Ponticelor nu este una ușoară. S-ar putea crede că aceștia sunt în mare parte aceiași. Motivul care ne face să presupunem acest lucru este evident: mai precis, adesea în epistolele din Tristele, Ovidiu declară în mod explicit că destinatarul face parte din cei doi sau trei sau din cei unu sau doi prieteni apropiați, care au rămas spre deosebire de "prietenii Fortunei", și nu ai săi fideli poetului, chiar și atunci când acesta
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
a fost relegat la Tomis. Începem, așadar, cu celelalte personaje ovidiene, care intră în numărul celor "doi sau trei, unu sau doi", care au rămas fideli până la sfârșit poetului și anume: Rufus, Celsus, Gallius 167. Rufus, căruia Ovidiu îi adresează epistola II, XI Ex Ponto, este unchiul celei de-a treia soții a lui (Fabia). Deținea o moșie la Fundi, de unde și numele de familie de Fundanus. E riscant totuși să-l identificăm, așa cum au vrut Mommsen 168 și v. Rohden
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
poate presupune însă că aici sulmonezul punea accentul pe calitățile lui Celsus care derivau din apartenența sa la același cerc de prieteni ai lui Paulus Fabius Maximus 180. În anul 14 d.H., Ovidiu îi scrie lui L. Iunius Gallius în epistola IV, XI pentru a-l consola pentru moartea soției. Amintindu-și că Gallius i-a alinat cu propriile lacrimi rănile provocate poetului de o lance cerească, la început, sulmonezul își cere scuze că nu i-a scris numele în versurile
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Ponticele, care a trebuit să îndure exilul, aparent, din cauza ideilor sale politice. Și nu va fi singurul prieten al lui Ovidiu care va trece prin asemenea situații. Printre ceilalți destinatari ai scrisorilor din Ponticele, unora le este dedicată o singură epistolă: Albinovanus, Carus, Cotys Rex, Flaccus, Germanicus Caesar, Macer, Salanus, Suillius, Vestalis; altora, în schimb, două sau mai multe: Atticus, Brutus, Graecinus, Maximus Cotta, Messalinus, Paulus Fabius Maximus, Pompeius, Rufinus, Severus, Tuticanus. Unele personaje din prima categorie nu ne sunt cunoscute
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
schimb, două sau mai multe: Atticus, Brutus, Graecinus, Maximus Cotta, Messalinus, Paulus Fabius Maximus, Pompeius, Rufinus, Severus, Tuticanus. Unele personaje din prima categorie nu ne sunt cunoscute decât din scrisoarea lui Ovidiu, ca de exemplu: Salanus, căruia îi este adresată epistola Ex Ponto, II, V: din aceasta însă nu se poate schița profilul politic al destinatarului, aspect care ne intereseză în mod deosebit în acest moment. Se observă numai că, deși nu este decât foarte puțin familiar cu poetul, a gemut
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Ovidiu, al Fabiei, soția (a treia) a sulmonezului și cu figura lui Paulus Fabius Maximus, care se distingea de ceilalți ca un adevărat princeps, cum îl va denumi, în treacăt, dar intenționat Ovidiu. Lui Macer poetul din Sulmona îi dedică epistola Ex Ponto, II, X. Își exprimă speranța că Macer a continuat să-și facă griji pentru el: Macer îi datorează acest lucru pentru viața pe care au împărtășit-o, timp de mulți ani, faptului că soția sulmonezului "nu îi este
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
el nu este Aemilius Macer din Verona, prieten mai bătrân al lui Vergiliu 189, și acesta citat de Ovidiu în trecerea lui în revistă literară 190, dar care a murit în Asia în anul 16 î.H. În schimb, destinatarul epistolei II, X din Ponticele, ar fi scris printre altele epopei, Antehomerica și Posthomerica 191, în care, fără îndoială, se încerca alipirea unor familii (elogierea uneia sau a alteia dintre acestea căpăta, bineînțeles, culoare politică, cum se va vedea) la tradiția
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
exilul și închisoarea, sau moartea, probabil din cauza ideilor lor politice. Cât despre Germanicus Caesar trebuie avut în vedere ceea ce s-a spus mai sus despre Suillius 195. Trebuie să mai adăugăm că Ovidiu i-a destinat lui Germanicus o singură epistolă: Ex Ponto, II, I, spre deosebire de Paullus Fabius Maximus, de exemplu, căruia, după cum se va vedea, i-a adresat șase scrisori din Pontus. Cum se știe, Germanicus este fiul lui Drusus, nepotul lui Tiberiu. Ovidiu îi scrie respectiva scrisoare în 766
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
an înaintea morții lui Augustus. Sulmonezul se inspiră din descrierea triumfului lui Tiberiu la Roma, pentru a face să ni se deruleze prin fața ochilor diversele faze ale ceremoniei triumfale, pe care Ovidiu o descrie cu plăcere și într-o altă epistolă (cfr. Sub Graecinus). Cu această ocazie, pe lângă nelipsitul elogiu adresat lui Germanicus și lui Tiberiu, Ovidiu insistă asupra prezentării teoriei prizonierilor barbari care însoțesc carul triumfătorului. Dintre aceștia ies în evidență conducătorii dușmanilor: "majoritatea au obtinut viața și iertarea, printre
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Ovidiu? Fără îndoială, Ovidiu nu putea fi considerat dușmanul poporului roman, ci poate doar dușmanul împăratului: sulmonezul vrea să ne facă să înțelegem acest lucru în repetate rânduri prin fraze de acest fel. Lui L. Pomponius Flaccus poetul îi dedică epistola Ex Ponto, I, X197. Flaccus era consul în 770 a.u.c. (= 17 d.H.). Fratele său mai mare era C. Pomponius Graecinus, consul și el cu an înainte (769 a.u.c. = 16 d.H.). Deja când i-a scris lui
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
măsură, prețios pentru echilibarea puterii lui Augustus poate încă nu cu totul absolută, dar îndreptată spre absolutism -, în fața celor din opoziție, care erau din ce în ce mai solicitați să colaboreze cu guvernarea imperială 212. În același context, un loc aparte îl merită destinatarul epistolei Ex Ponto, II, IX, regele trac Cotys. Însăși scrisoarea ridică o serie de probleme istorice greu de rezolvat. Pentru a anticipa concluzia, trebuie să remarcăm că, citind această scrisoare, avem impresia că Ovidiu este pregătit să-i întoarcă spatele lui
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
a fi onorați, dacă în ei nu există dorința de a ne ajuta? Dacă Jupiter rămâne surd față de cine îl imploră, de ce victima lovită trebuie să se prosterneze în fața templului lui Jupiter?" (v. 24-25). Pentru cei care știu din alte epistole identitatea pe care Ovidiu o stabilește între Jupiter și Augustus, actualul limbaj, chiar sub camuflaj religios, devine cât se poate de clar. De fapt, poetul afirmă categoric: Dacă Jupiter (Augustus) rămâne surd la ceea ce-i spun eu, cel care îl
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Maximus și alții, împotriva cărora s-ar fi putut îndrepta represaliile lui Augustus, în cazul unei atitudini și mai fățiș dușmănoase din partea poetului. Lui Carus, poet epic și prieten dintre acei "prieteni de care nu se îndoiește", îi este dedicată epistola Ex Ponto, IV, XIII. Cum s-a spus, poate i-au mai fost adresate și alte scrisori din Tristele, dar nu toate acestea sunt recunoscute de comentatori ca fiindu-i destinate lui Carus și, de aceea, nu le vom lua
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
încredere ai lui Ovidiu, care, după exil, nu l-au abandonat pe poet numai pentru a-i face pe plac lui Augustus (jignindu-l poate în acest fel pe Augustus, se dă de înțeles cu altă ocazie). Nu lipsesc din epistola în discuție referiri care să dezvăluie, poate cu o mai mare precizie, sentimentele politice ale lui Carus. Din punctul nostru de vedere, este vorba de aluzia la opera epică a lui Carus și anume Heracleida care "dezvăluie forța demnă a
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]