3,561 matches
-
departe acasă, peste mări, era să prade tot ce se putea prăda după ce stăpânii, căpeteniile și sutașii luau lamura prăzii. Soldatul nevolnic ce se încînta peste măsură de nurii femeilor străine sau de priveliștea locului străin, fără să prade, rămânea flămând și sărac: și aducîndu-și la foame copiii și femeia, era arătat de toți ai lui cu degetul și luat în râs ca un nătărău. Când după luptă sutașul încuviința prădăciunile, cine nu se grăbea rămânea sărac și batjocorit. Pe Iahuben
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
frică să-ți spun că minți! Norocul ți-l aduc zeii fără să te vestească. Tu știi cum ne-au învățat bătrânii noștri să spunem: pe omul fără noroc poți să-l pui într-o oală cu unt și rămâne flămând, iar omul norocos se înavuțește chiar vânzând apă pe malul râului... - Astea sunt vorbe goale: norocul nostru l-a ars ochiul zeului cu raza lui din întîia noapte când ne-a privit! strigă Tela cu ciudă. - Dar nu s-a
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
altfel. Îi spuse încet, ca să nu fie auzit de alții: - Nu te amărî, nu ești tu vinovat. - Dar cine? L-a biciuit numai din pricina mea, am văzut! Crezi că eu nu știu că nu-i ușor să-ți lași copiii flămânzi și să fii rob la alții? Trebuia să nu-l mai întreb și cum îl cheamă. Rămânea cu necazul lui și nu-i mai jupuia și pielea!... - Nu-i vina ta! mai spuse o dată Auta. Vinovată e Atlantida care nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
știi că ne vom duce în Marele Oraș să spunem că ai pierit. Apoi căpetenia îi întoarse spatele. Neavând de ales, Auta își îndemnă măgarul la drum. Un soldat îi strigă din urmă: - Nu rămâi să mănînci? Să nu mori flămând... - De mîncare-mi arde mie acuma?! răspunse Auta vrând să glumească, dar glasul lui era prea tulburat ca să fie glumeț. În cercul câmpiei, lumina slăbise. Soarele, mare și roșcat, mergea să se scufunde în grâu. Lovit de picioarele lui Auta, măgărușul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Mai-Baka aducând lapte de capră într-un ulcior de piatră scobită. Auta se hrănise rar cu hrană pământească de când era cu străinii. Ei înghițeau niște sîmburași de mai multe culori și l-au deprins cu aceștia. Nu se simțea niciodată flămând, dar gura uitase gusturile și stomacul i se subțiase. Luă ulciorul și-i întrebă: - Voi nu vreți? - Nu, spuse bătrânul. Până când prietena noastră care a rămas în luntrea mare n-are să cerceteze hrana voastră, nu putem încerca. Nu știm ce
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
binele, ea este și a noastră și a ta. Auta îl privi un timp, apoi se uită la cer, și când își duse aminte din nou unde a fost, îl apucă o sfârșeală din care se trezi după un răstimp, flămând. Flămând de hrană obișnuită, dată de pământ. Se sculă de pe piatră și se duse încet spre marea luntre care strălucea în propria ei lumină. Stătu o oarecare vreme înăuntru, mâncând, sfiindu-se să se arate străinilor mușcând din bucățile de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ea este și a noastră și a ta. Auta îl privi un timp, apoi se uită la cer, și când își duse aminte din nou unde a fost, îl apucă o sfârșeală din care se trezi după un răstimp, flămând. Flămând de hrană obișnuită, dată de pământ. Se sculă de pe piatră și se duse încet spre marea luntre care strălucea în propria ei lumină. Stătu o oarecare vreme înăuntru, mâncând, sfiindu-se să se arate străinilor mușcând din bucățile de carne
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
privire de milă. Hor îl întrebă: - Cum pot să umble pe jos atîta? M-am uitat la Mpunzi. Ca să-i spui câteva cuvinte care nici nu l-au prea ajutat, a străbătut jumătate din Atlantida, desculț, dezbrăcat și fără îndoială flămând. Aveți mulți oameni minunați pe pămînt! Ar săvârși minuni dacă ar ști cât știu preoții voștri și ar rămâne cu însușirile pe care le au! - Spune-mi, Hor, cum să-i ajut! strigă Auta în glas cu un sunet al
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nefolositoare și mușchiul de pe stânci. Numai cel din urmă ostrov de la răsărit, dintre cele nouă care păstrau amintirea lanțului de munți, mai adăposti câtva timp niște oameni. După liniștirea apelor, ieși din peșteri o ceată de păstori atlanți, goi și flămânzi. Marea le înghițise turmele. Insula lor era goală, stâncoasă, fără vietăți, fără copaci, fără ierburi. Numai un izvor avea. Câteva tufe sărace mai creșteau printre pietre și oamenii mâncară frunzele. Apoi din crengile tufelor își făcură undițe, înnodînd la capăt
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
un capăt și-și legă trupul de bârne, apoi adormi. Somnul scurt îl refăcu. Trezindu-se, își dădu seama că pluta asta o făcuse altcândva chiar el. Părăsită, venise singură să-și scape stăpânul. Valurile îl băteau, era istovit și flămând. Apă nu băuse. Dar se ținu de plută și nu muri. Și într-o zi marea se liniști și cerul se lumină. Descoperi între bârne o vâslă. Făcu din ea undiță, și după ce izbuti să prindă întîiul pește cu mâna
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
hrană, adesea necazuri, iar norii, foarte rar, apă de băut. Erau storși de puteri, dar trăiau. Așa poposiră pe acel țărm îndepărtat, unde găsiră un neam de oameni ciudați care-și împodobeau capul cu penele păsărilor. Văzîndu-i pe acești deznădăjduiți flămânzi și istoviți de furia apelor, băștinașii nu-i omorâră, nici nu-i socotiră dușmani. Pe acești băștinași nu-i cunoștea nici Mahukutah, care se mira că țărmul cel bănuit n-a fost al țării lui. Băștinașii împodobiți cu pene îi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
voastre, am uitat să și mănînc! zise ea alintîndu-se. - Și nu te simți hrănită îndestulător? zise Auta fără să-și poată lua ochii de la o grămadă de faguri de pe o bucată de pânză curată. Eu nu m-am simțit niciodată flămând... Dar Nefert nici nu-l luă în seamă. Își scoase un inel subțire de aur cu o piatră verde și în uimirea stăpânului unui șir de grămezi de marfă bogată, îi ceru două coșuri din cele pe care le purtau
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
vrăjit și aplauzele de la sfârșit fură furtunoase. Henry nu se mai aflase niciodată Într-o sală În care sentimentul „succesului“ să fie atât de palpabil - aproape fizic, ca o aromă puternică, adusă de la un bachet cu mâncăruri delicioase. O inspiră flămând, căci Îi trezea apetitul pentru un asemenea ospăț. Cât Îl invidia pe Pinero, care, la finalul piesei, făcuse reverență după reverență! Cât o compătimea pe Elizabeth Robins, cu care vorbise În antract, care lăudase cu curaj jocul rivalei sale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
negru, singuratic cu care se împrieteni cu câțiva ani în urmă, pe care îl rugă să fie prietenul și slujitorul fetei. Ei se porniră la drum și făcură cale lungă, până își epuizaseră întreg pachetul. Merseră ei ce mai merseră flămânzi, până ce lupul își găsi vânat, iar prințul niște fructe foarte bune de mâncat. Merseră ei ce mai merseră, până ce iar flămânziră. Lupul găsi vânat, însă prințul ba. Cu toate că lupul își oferi prada, prințul se hotărî să mai rabde nițel, până ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Iar pîn' la coșconeața din spatele curții Nicoloaicei, nu se opri. Fusese la un botez. Capitolul 8 ZIUA A PATRA: "SĂ NU POFTEȘTI LA NICI UN LUCRU CARE ESTE AL APROAPELUI TĂU!" la rațe, alea nu mai erau, ca până atunci, flămânde. Se tăvăleau prin mălai, de câtă mâncare - printr-o singură vorbă de-a mea - le crescuse acolo. Rămânea doar s-o întreb dacă nu cumva au avut rațe. - De avut, am avut. Gâște și rațe. Patru oi, un căluț, un
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
lui concerte, cum arătase piesa cutare într-o anumită variantă. Pe toate le știa, era absurd să nu le știe, iar când nu avea chef, îi ignora și nu mai scotea nici un sunet. Noaptea se întorcea acasă dărâmat, radios sau flămând. Capacele metalice ale străzii îi apăreau drept socluri de aur pentru trupele pink. A doua zi, discret, i se strecura, în cutia de scrisori, din partea familiei sub acoperișul căreia concertase, un cuvenit onorariu. După un an se organizaseră. Apăruseră și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
precis te-ai fi cabrat și-ai fi sărit chiar în clipa în care te-ai fi trezit abandonat unor asemenea dinți. Ai fi pornit prin popicării, ți-ai fi schimbat viața. Mi-l închipuiam pe bietul domn Costache veșnic flămând, 332 DANIEL BĂNULESCU Un funcționar, evoluând indecis către vârsta a doua, își părăsise serviciul pentru a țârâi de trei ori la ușa mea. - Dumneavoastră, zice, sînteți Daniel Bănulescu? Nu-l puteam altoi. Probabil aveam totuși de-a face cu primul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
așa ceva. în rarele ocazii când lucra și Iocasta, se adunau pe lângă orificiile de observație din pereții camerei ei, ca să învețe. Sunetul biciului nu putea fi confundat. Venea de la ușa în spatele căreia „Bum-Bum“ de Sade țipa din toți plămânii. Vocea ei flămândă bâiguia ceva despre un vătrai înroșit în foc, iar Iocasta trecu mulțumită mai departe. Bum-Bum era marea favorită a lui Flann O’Toole, pentru că ea-l făcea să-i placă cu adevărat autoflagelarea. Dar nu Flann O’Toole era favoritul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
a șaptea oară cu Irina Cerkasova. Erau pentru prima dată în patul ei, Cerkasov se dusese din nou la Fiul Răsare, iar Irina profitase de ocazie ca să se facă mai comodă. O singură lumânare făcea lumină în cameră. Irina era flămândă și poruncitoare ca un monarh absolut, iar Vultur-în-Zbor era în starea de spirit potrivită pentru a-i îndeplini poruncile. A fost o noapte violentă și frenetică pentru bestia cu două spinări și, în mijlocul luptei lor, Vultur-în-Zbor a avut viziunea. Chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
nu se bucură de viață, doar trec prin ea ca peștele prin apă. Mai sunt și acele priviri care strălucesc fără ca înaintea lor să existe un motiv concret care să le producă lumina aceea strălucitoare. Oamenii fericiți. Sunt și privirile flămânde, avide de material, acele priviri care caută neîncetat și care se opresc cu nesaț și invidie asupra a tot ce strălucește. Aceștia sunt avarii, lacomii. Sunt acele priviri nemulțumite, care dezaprobă și critică totul în jurul lor, care sunt întunecate și
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
nu se bucură de viață, doar trec prin ea ca peștele prin apă. Mai sunt și acele priviri care strălucesc fără ca înaintea lor să existe un motiv concret care să le producă lumina aceea strălucitoare. Oamenii fericiți. Sunt și privirile flămânde, avide de material, acele priviri care caută neîncetat și care se opresc cu nesaț și invidie asupra a tot ce strălucește. Aceștia sunt avarii, lacomii. Sunt acele priviri nemulțumite, care dezaprobă și critică totul în jurul lor, care sunt întunecate și
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
închise la culoare, pentru a-și ascunde defectele. „- Știi ce-ți lipsește ție? Iubirea.” Închise ochii. Trupul lui cald, gol, se lipi de al ei, rece. Îi îndepărtă delicat părul de pe umărul gol îndreptându-l spre spate. Buzele lui fierbinți, flămânde, mușcau ușor din umărul alb urcând îndrăzneț pe gât spre ureche. Mâinile îi căutau sânii prinzându-i în căușul palmei, masându-i delicat. „- Nu de o astfel de iubire ai nevoie! Îți lipsește iubirea de sine.” Căldura apropierii lui, a
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
mă dor peste măsură. Hainele-mi sunt sfâșiate ca niște drapele rupte, abandonate. Mirosul pestilențial de vomă, care domină haosul din bucătărie, devine tot mai prezent. Simt că mă părăsesc toate puterile, că leșinul Îmi dă târcoale asemeni unui coiot flămând. Ajung În sfârșit la sticla mea de vodkă, epuizat. Cu cea din urmă sforțare, Îmi torn jumătatea de pahar de tărie aromată care se mai găsea În sticlă. O sorb cu Înghițituri largi, sonore, savurând până la ultima picătură. Mă inundă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
numesc Șontâc Sunt un om bătrân. Bătrân și Împuținat la trup (mai ales după oribilul accident). Mă aflu la trecerea timpului... și nu am Încotro. Vulnerabil, neputincios, Într-o veghe continuă, asemeni animalului slăbit din mijlocul preeriei, Înconjurat de colți flămânzi și neîndurători. Sunt la discreția timpului. Și asta este, poate, cea mai mare nedreptate! Sunt și un om singur. Aș putea spune chiar foarte singur. Părinții mi-au murit când eram licean, striviți de un camion. Căsătorit nu am fost
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
piatră... Bine, Mi-oiu chinui dar mintea - să răspund pentru tine. Orbirea? nepăsarea?... Nevinovat-orbire Cât de frumos și-anume tocmit-a a lui fire! Creat-a lupul aprig el pentru mielul blând, Carne cu ochi creat-a el pentru cel flămând, Natura-i fericire și veșnic e în pace - Și leul și cu taurul de mult stau să se-mpace - 75Iar omul ce-i făptura aleasă, are-anume Un creier și un suflet - pentru dureri în lume; Ce simplă nepăsare, nevinovat-orbire, Concordie
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]