3,793 matches
-
zidului. Războinicii învălmășiți în fundul șanțului se zbăteau și se îmbrânceau ca peștii încercând să sară dintr-un iaz. Ostașii de deasupra călcau în picioare spinările, umerii și capetele propriilor lor tovarăși. Unul după altul, aceștia erau sacrificați jalnic pentru oribila goană prin mocirlă. Dar, datorită distinsului lor serviciu nevăzut, în curând începură să răsune răcnete triumfale de pe culmea zidurilor Templului Honno: — Eu sunt primul! Ceilalți ajungeau atât de rapid la zid, încât era greu să se distingă cine era primul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
poate de repede! — Idioților! se răsti Nobunaga, azvârlind arcul; se rupsese și nu mai avea săgeți. Nu e momentul să ne retragem! Tu, dă-mi lancea ta! După ce-i dojeni astfel, seniorul înșfăcă arma unui vasal și o luă la goană pe coridor, ca un leu. Găsind un războinic inamic cu mâna pe o balustradă, gata să urce, îl străpunse cu lancea dintr-o parte în alta. Chiar atunci, un luptător al clanului Akechi își încordă micul arc în umbra unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
sunetelor unui copil mic, între suspine. Optimismul se transformase în deznădejde. — Ce se-ntâmplă? — De ce dăm înapoi? Nu vă retrageți! Mirați de deruta tovarășilor lor, unii dintre soldații lui Matsuda strigau furiși. Dar și acei oameni o luară, curând, la goană, spre poalele muntelui, purtați parcă de o avalanșă. Comandantul lor, generalul Matsuda Tarozaemon, fusese lovit de un glonț și luat pe umerii aghiotanților, în văzul tuturor soldaților. — La atac! Tăiați-i! Cea mai mare parte a unității Hori pornise deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un glas care răsună prin toată Onbozuka. Apoi, fără a aștepta soldații să se adune, își întoarse calul și porni în galop, în josul colinei, însoțit de câțiva samurai călări. — Cine ești? întrebă, deodată, Mitsuhide, oprindu-și calul. Cineva ieșise în goană din tabără, coborâse panta și se oprise, tăindu-i calea, cu brațele larg deschise. — Tatewaki, de ce mă oprești? se răsti Mitsuhide. Era unul dintre vasalii săi superiori, Hida Tatewaki, care apucă grăbit frâul calului. Animalul, nervos, începu să bată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se prezentă tânărul, și sunt pajul Seniorului Hidekatsu. Am venit pentru a-i oferi Seniorului Kastuie serviciile mele de călăuză. Hanshichiro trecu la trap drept pe lângă iscoade, care erau complet derutate. Scoțând un strigăt confuz, comandantul lor o luă la goană după el, aproape căzând din șa de-atâta grabă. Katsuie și membrii statului său major îl priviră pe tânăr bănuitori. Se așteptaseră la o bătălie, iar emoția și anticiparea luptei li se înălțaseră până la cer. Iar acum, în mijlocul lăncilor lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Călătorul care dorește să-i escaladeze panta abruptă îi trebuie cel puțin o jumătate de zi. — Pleacă! — Unde se duce, așa, dintr-o dată? Războinicii care-l păzeau pe Hideyoshi îi observară pe pajii care se îndepărtau și o luară la goană după ei. Îl putură vedea pe Hideyoshi mergând vesel în frunte, cu un băț de bambus în mână, de parcă s-ar fi dus la o vânătoare cu șoimi. Aveți de gând să urcați pe munte, stăpâne? Hideyoshi arătă cu bastonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
templului. — Ce s-a întâmplat? întrebă, neliniștit, Katsuie. Omul vorbi cu sinceritate. La început, Genba refuzase să-l primească, dar Yadoya stăruise. Îi explicase, în amănunt, hotărârea stăpânului său, dar degeaba. Genba insista că, fie și dacă Hideyoshi venea în goana mare de la Ogaki spre Muntele Oiwa, avea nevoie de cel puțin o zi sau două. Astfel, Genba avea să poată distruge trupele lui Hideyoshi cu atât mai ușor, fiind obosite după lunga călătorie. Din acest motiv, își declarase hotărârea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
drumurile pe unde vom trece noi să fie puse provizii militare. Cei cincizeci de oameni o luară la fugă imediat. Hideyoshi le mai dădu imediat o comandă vasalilor din jur, apoi sări pe calul său negru. Chiar atunci apăru în goană, pe neașteptate, Ujiie. — Stăpâne! Așteptați un moment! Și, agățându-se de șaua lui Hideyoshi, războinicul începu să plângă în tăcere. Faptul de a-l lăsa pe Ujiie singur în Gifu, cu riscul de a putea să comunice cu Nobutaka și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fățărnicie. În fața unor asemenea sentimente, Inuchiyo se înclină cu o emoție adânc simțită. Silueta lui Katsuie ieșind pe poarta castelului se profila neagră, pe roșul soarelui în asfințit. Mica armată rămasă, de opt călăreți și vreo zece pedestrași, porni, în goană, spre Kitanosho. Doi-trei oameni călări intrară în galop, în Castelul Fuchu. Vestea adusă de ei ajunse curând la cunoștința întregii fortărețe. — Inamicul are tabăra la Wakimoto. Seniorul Hideyoshi și-a instalat tabăra la Imajo, așa că nu prea sunt șanse pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
făcându-i semn cu bărbia. Apoi, când Sanzo se prosternă la picioarele stăpânului său, Shonyu îi dădu personal ordinele. Numele de Corpul Bâtlanilor Albaștri provenea de la culoarea uniformelor lor de bumbac. De fiecare dată când apărea o problemă, porneau în goană spre câte o destinație necunoscută, ca un stol de bâtlani albaștri luându-și zborul. Trei zile mai târziu, Sanzo se întoarse dintr-un loc secret. Intră, cu pas grăbit, pe poarta dosnică a castelului și, la fel ca data trecută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
apoi să luăm capul Seniorului Maimuță? Ca răspuns la cele două poziții contrare, Ieyasu spuse din nou: — Nu trebuie să-ncercăm să adăugăm victorie peste victorie. Apoi, adăugă: — Oamenii noștri sunt cu toții obosiți. Cel mai probabil, Hideyoshi ridică praful în goana calului chiar în acest moment, dar nu e cazul să-l înfruntăm azi. E prea devreme. Să ne retragem la Obata. Cu această decizie luată rapid, trecură la miazăzi de Pădurea Hakusan și intrară în Castelul Obata, în timp ce soarele era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
copil răzgâiat, care nu ascultă de nimeni. — Ei bine, atunci nu mai e nimic de făcut. Fă cum dorești. Ieyasu îi dădu permisiunea, știind prea bine ce dezastru avea să urmeze. Nobuo își adună imediat armata și o luă la goană, pe urmele lui Hideyoshi. După plecarea lui Nobuo, Ieyasu îl puse pe Honda la comanda unei companii de soldați și-l trimise în urma lui. Întocmai așa cum se așteptase Ieyasu, Nobuo luptă cu ariergarda în retragere a lui Hideyoshi și, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
spate. Își agăță rochia de înger de un colț de masă și observă cu groază că un capăt de hârtie creponată îi spânzura sfâșiat în dreptul genunchiului stâng. Se îmbulzeau pe scară în sus și, pe când genunchii i se zbuciumau în goana urcușului, tot încerca să ascundă capătul de hârtie zdrențuită strecurându-l între alte două fâșii. Când, ajuns sus în capul scării, își ridică privirea, avu deodată în fața ochilor scena în toată imensitatea ei. Spatele scenei și spatele de mucava al
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
manual, vreun carnet sau măcar vreo foaie de hârtie. Domnul Panciu n-are nevoie de însemnări. La fiecare lecție el improvizează... Băieții continuă să se furișeze pe după trunchiuri de copac stârnind protestele trecătorilor peste care se întâmplă să dea în goana lor nebunească în zig-zag. Și acum? întreabă tot prin gesturi Curelaru. Ne ținem după el! îi răspunde Chițu printr-un gest hotărât. Nu-l slăbim din ochi! Domnul Panciu traversează strada aproape fără să se asigure că nu dă vreo
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
azi. Asta spunea el și n-am niciun motiv să nu-l cred. Nimic nu se schimba de la o zi la alta atunci, la sfârșitul secolului trecut. Era o lume așezată, e bine să te gândești la asta. Nu era goana asta nebună după mâncare. Lumea se mai ducea la câte un spectacol de teatru, la câte o expoziție de artă... N-ai de ce să te rușinezi că taică-tău s-a născut atunci. Câteodată se adunau în grupuri pe hol
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
mingea, se plasaseră între el și linia de marcaj. Bull fentă, forță și pocni cu palma lată - tare și rece ca un pui congelat - figurile în expectativă ale adversarilor. Avea impresia că ghetele lui erau dotate cu turboreactoare. Își accelerase goana pe teren. Auzea țipetele colegilor, undeva în spate: „Acolo, John“, „Hai, John“, „Mingea la mine, John“, numai că nu le dădea nici o atenție. Acesta era momentul său. Își dădea seama din felul în care adversarii lui se mișcau cu încetinitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
venea și nici nu se putea sinucide în văzul lor. Deși ar fi făcut-o fericit dacă ar fi avut ocazia. Ceva mai târziu, la câteva zeci de minute după ce penibilul eveniment din fața liceului se consumase, Mircea Cârpenișteanu înainta în goana unei ambulanțe spre spital. Desigur, nu el era cel care conducea, ci el era cel întins pe targă, învelit în nenumărate straturi de bandaje și pregătit pentru a fi operat. Deosebit de supărat din pricina incidentului de mai devreme, scriitorul, sau mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mai degrabă deja fostul scriitor, căuta din priviri diverse modalități de a-și lua viața. Văzu un cablu agățat undeva de unul dintre pereți. Prea scurt, i se păru lui. Ar fi suferit nepermis de mult. Să se arunce din goana ambulanței direct în stradă, sperând că vreo mașină va avea bunăvoința de a-i lua viața, fie și întâmplător? N-ar fi ajuns la ușă, la cât de slăbit era. Să spargă geamul, apoi să aleagă cel mai mare dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Drept dovadă, Clossettino începu să alerge absolut nebunește prin încăperea nu mai mare de douăzeci de metri pătrați, înconjurând cumva un fel de tablă de șah ce se afla încrustată în pardoseala încăperii. Din când în când, în toată această goană absurdă, Clossettino holba ochii spre cer, după care scotea limba, bolborosind absolut întâmplător câteva incantații adresate soarelui. Reuși astfel să-și deranjeze costumul maro, elegant. Își smuci furios cravata verde, căci nu putea respira. Dintr-un lătrat destul de scurt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
împreună cu nebunele timpane ale furtunii și casele valurilor, cele care boscorodeau necontenit vorbe și șoapte înțelese numai de ele, desăvârșeau armonia muzicii de care avea nevoie planeta în dimineața aceea. Soseau cu adevărat nemuritoare, vâslind pentru eternitate, născând-se din goana nebună a planetei, uriașul și durul platou al Siberiei Centrale, ce își lăsa trupul străpuns, pentru a câta oară, de Cercul Arctic, bunul său prieten; munții Sayan, Bulnajn Nuru, imensitatea de stâncă Altay Shan, Tian Shan, zidul pământului, munții Gilgit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Puiu încremenise la marginea lanului, holbându-se la postul de observație, ajungând lângă el m-am uitat și eu și l-am văzut pe Romulus, cu o goarnă în mână, aplecat peste marginea miradorului, și pe Remus Frunză coborând în goană scara, deși se ținea doar cu o mână, fiindcă în cealaltă avea o făclie aprinsă, și atunci am auzit goarna sunând, Romulus trâmbița un fel de imn pe care nu-l cunoșteam, dar știam că nu poate fi decât un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
să mă întorc, cu toate astea am continuat să alerg direct spre flăcări, gura și plămânii mi se umpluseră de fumul negru și usturător, simțeam că mă apucă tusea, urlând și agitându-și mâinile în aer, cineva a trecut în goană pe lângă mine, dar nu l-am recunoscut, am alergat în continuare spre flăcări, știam c-ar trebui să mă opresc și mai știam și că n-o s-o fac, ci o să traversez alergând marea de flăcări, deși că-mi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
prinde, ne omoară-n bătaie, toarnă apoi benzină peste hoiturile noastre, le dă foc și le aruncă în puț, de nu mai rămâne din noi decât o mână de oase calcinate sau nici atât, și s-o luăm din loc în goana mare, fără să mai privim în urmă. Tunelul Eu îmi făceam temele, iar mama corecta lucrări, de când n-o mai lăsaseră să predea, corecta mult mai multe lucrări ca înainte, fostele ei colege îi dădeau, de multe ori, în secret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
deodată, fără să-ntrebe niciodată la ce-mi trebuie, întreba doar dacă mama e bine, așa că într-adevăr merita să mergi pe jos până la autoservire, deși era destul de departe. Când am ajuns pe strada Arató, un om a trecut în goană pe lângă mine, apoi încă unul, și încă unul, și toți au luat-o spre strada Hangya, acolo unde se afla autoservirea, și atunci imediat mi-a venit în gând că ar trebui să mă grăbesc, în mod sigur ăștia gonesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
ia pe toate înapoi, și atunci tot puhoiul s-a pus în mișcare deodată, am fost împins cât colo, de era iar să cad, dar cineva m-a apucat de braț, trăgându-mă în sus, în timp ce toată lumea o luase la goană înapoi, în direcția străzii Arató, am mai auzit-o pe tanti Ani țipând, ajutor, ajutor, nu faceți una ca asta, dar sirenele se apropiaseră destul cât să nu se mai deslușească nici un alt sunet, și nici eu nu m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]