4,781 matches
-
secolele 12 și 16 și se raportează la viața feudală, dat fiind că aceasta a fost epoca în care feudalismul s-a afirmat puternic la români (a alcătui, a cheltui, a făgădui, fel, hotar etc.). Altele sunt populare doar în graiurile din Transilvania (bai, dărab), cele mai noi circulând în graiurile ardelenești unde bilingvismul este viu (feștic „vopsea“ < magh. festék, teglăzău „fier de călcat (rufe)“ < magh. téglázóvas). Dialectele românești sud-dunărene nu au niciun element maghiar, deci contactul dintre română și maghiară
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
dat fiind că aceasta a fost epoca în care feudalismul s-a afirmat puternic la români (a alcătui, a cheltui, a făgădui, fel, hotar etc.). Altele sunt populare doar în graiurile din Transilvania (bai, dărab), cele mai noi circulând în graiurile ardelenești unde bilingvismul este viu (feștic „vopsea“ < magh. festék, teglăzău „fier de călcat (rufe)“ < magh. téglázóvas). Dialectele românești sud-dunărene nu au niciun element maghiar, deci contactul dintre română și maghiară a avut loc după epoca românei comune, după secolul 12
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
Catrina. Este un cuvânt intrat de mult timp în maghiară, în epoci diferite și sub forme diferite: katronca (1405), catrinca (1416), având la bază formele românești catrânță, respectiv catrință. Fr. Bakos arată că, în maghiară, cuvântul apare mai ales în graiurile influențate de română, menționându-l printre cele cincizeci și șase de cuvinte din câmpul semantic al îmbrăcăminții trecute din română în maghiară. Alte cuvinte românești au fost explicate prin maghiară, dar și prin alte limbi, mai ales slave; lista lor
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
sârbi, ucraineni, ruși, polonezi), au lăsat urme în lexicul românesc. De multe ori, din cercetarea lor se pot trage concluzii și cu privire la natura relațiilor dintre aceste popoare și români. Țin să subliniez că cele mai multe elemente împrumutate se găsesc numai în graiurile dacoromâne. În cazul cuvintelor de origine slavă, există diverse probleme care trebuie rezolvate, mai ales atunci când avem aceeași formă și același sens în mai multe limbi slave. În astfel de situații, se apelează la criteriul răspândirii geografice. Cuvintele răspândite pe
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
numai în dialecte și, de aceea, nu se găsesc în dicționarele curente ale limbilor slave avute în vedere. Absența unui cuvânt din aceste dicționare nu infirmă posibilitatea unei explicații pornind de la o variantă a sa dialectală. În fond, vorbitorii unor graiuri românești au intrat în contact cu persoane care vorbeau dialecte slave. Unele cuvinte slave moderne au pătruns în vocabularul reprezentativ al limbii române. Cele mai multe (treizeci și patru) sunt bulgărești (bolnav, ciudat, a cloci, crac, grijă, grozav etc.); urmează (în număr de șapte
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
false împrumuturi slave: cută „îndoitură într-un obiect de îmbrăcăminte; urmă, dungă“ nu este din bulgară (cum se indică în DEX), pentru că este puțin răspândit în acestă limbă (apare numai în regiunea Vrața, apropiată de regiunea în care se vorbesc graiuri românești, și nu există în dicționarele bulgărești, cu excepția dicționarului-tezaur al lui Gerov); chiar dicționarul etimologic al limbii bulgare îl consideră pe kutu „foarte probabil, împrumut din română“. Cuvinte romanice occidentale Limba română a ajuns la inventarul lexical actual și prin
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
au pătruns în limba literară sau în anumite terminologii tehnice fie datorită contactului cu tehnica și știința germane, fie provin de la meseriașii germani stabiliți în România. Unele, cu o răspândire mai limitată, sunt din limba sașilor din Transilvania sau din graiurile germane din Banat ori din Bucovina: raipelț „chibrituri“, șlapi „papuci de casă“, șpais „cămară de alimente“, sunt cuvinte șvăbești. În sfârșit, există și cuvinte din germana austriacă: ainpren „rântaș“ < germ. Einbrenn(e), crofnă „(un fel de) gogoașă“ < germ. Krapfen, alături de
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
veche și româna actuală). Astfel, vătui < lat. *vituleus este înregistrat cu l’ în alb. vëtulj (ë) și ucr. vatulja, iar grui < lat. gruneus apare cu ń în ucr. și slov.: gruń; la fel, brândză (cu dz încă păstrat în unele graiuri românești) apare în slov. și pol. bryndza, ceh. brindza, magh. brindza. În cuvinte de felul lui cheag < lat. coagulum, se păstrează faza intermediară cu l’ (ca în aromână și meglenoromână, unde există cl’agu) în împrumuturile făcute de ucr. gljag
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
a limbii; 4) coexistența în actualitate a modelelor silabic, aglutinant și flexionar de limbă. Tendința generală a limbajului este de a evolua divergent astfel încât comunitățile locale dezvoltă particularități proprii de natură fonetică, lexicală și gramaticală, particularități care duc la formarea graiurilor, a dialectelor și a limbilor. Evoluția divergentă poate fi stopată prin centralizarea pe zone mai mari sau mai mici a organizării administrative care impune un cod al comunicării ca expresie a unei culturi. În felul acesta pe baza naturală comună
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Peloponez ca simbol al fertilității, al luminii etc. și devenită Pallada (pan + Ellada), al cărei simbol statuar, apărut și la Ilion în Asia Mică, a cauzat războiul Troiei. Paralel cu Ellenes s-a constituit ulterior, pe aceeași bază fonetică, varianta Grai sau Graii, cu derivatele Graecus, Graeci: cf. rom. glie, vgr. gaia „pământ, țară”, Gaia „zeița pământului”. La Homer sunt atestate forme ca geraia „femeie bătrână”, geraios „bătrân, vechi”, geraistios „grecesc” etc., pe când albaneza are pe grua, pl. gra „femeie”; vezi
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ideea separării feudale a Moldovei, înțelege totuși prin „limba noastră“ limba tuturor românilor, pe care el o percepe ca fiind o adunătură neorganică de cuvinte, majoritatea latine: „Limba noastră, arată el, den multe limbi iaste adunată și ni-i mestecat graiul cu a vecinilor de pinprejur, măcar că de la Râm ne tragem, și cu a lor cuvinte ni-s amestecate [ale noastre, cele latine]. Ce fiind țara mai de-apoi ca la o slobozie, de pinprejur venind și descălicând, din limbile lor
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
2. Limba română a apărut direct și nestrămutat din latină, ca și italiana. Ambele popoare, român și italian, sunt vlohi, vlahi, romani. Aceste identități justifică aprecierea că româna are lexic atât latin cât și italian: „Limba ieste dovada că în graiul nostru până astăzi sânt cuvintele, unile letinești, iar altele italienești. Să miră un historic anume Cavație, dzicând: «De mirat lucru ieste că limba moldovénilorŭ și a munténilorŭ mai multe cuvinte are în sine râmlenești, decât a italienilor», măcar că italianul tot
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
prin terminație, fie prin mijloc, originea sa dintăi. Unele cuvinte au rămas chiar întregi: barba - barba, așa și luna, iar altele cu foarte mici deosebiri” (p. 226); limba română este „adevărată latină, stricată, ca și italiana” (p. 212); „...așè și graiul românilor pre aceste locuri cu îndelungată vreme și răsipă lăcuitorilor, romanii de supt aceste locuri, care pustiindu-să de năvala tătarâlor, să mutase... ș-au stremutat și graiul” (p. 271). Explicând evoluțiile latinei către o altă limbă, Costin zice: „care acéstea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
limba română este „adevărată latină, stricată, ca și italiana” (p. 212); „...așè și graiul românilor pre aceste locuri cu îndelungată vreme și răsipă lăcuitorilor, romanii de supt aceste locuri, care pustiindu-să de năvala tătarâlor, să mutase... ș-au stremutat și graiul” (p. 271). Explicând evoluțiile latinei către o altă limbă, Costin zice: „care acéstea în limba letinească, adică râmlenească, acum nu încape, ce cură fără acéstea în măsurile sale” (p. 248). Se poate deduce de aici că și româna a avut
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cu acest nume corupt: domn” (p. 209). 4. Trecând peste unele exprimări ambigue, constatăm că latina coruptă a devenit română înainte de descălecat, printr-o evoluție în sine, fără influențe din exterior, acestea intervenind abia în timpul descălecatului, când se schimbă și „graiul cel chiar românescŭ”(p. 273): „O parte însă mai mică, și substantive și verbe, au în sine împrumuturi din toate limbile vecine, dar mai mult din cea slavă, iar mai puțin din limbile ungurească și turcească” (p. 212), „limba valahilor
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
mai puțin din limbile ungurească și turcească” (p. 212), „limba valahilor ieste limba vechilor romani, amestecată sau mai mult stricată cu sârbească, rusască, dățască, horvățască, slovenească proci” (p. 271); „Și aceasta ieste pricina de s-au străcat lăcuitorii acestor țări graiul acum la a doo descălecătură, cu graiul strămutat și schimbat cu ungurescŭ, cu sârbăscǔ, cu dățăscǔ, cu slovenescŭ i proci, veniți pe aceste locuri” (p. 273 urm.). 5. În urma descălecatului, ținuturile în care romanii au locuit în evul mediu, izolați
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
p. 212), „limba valahilor ieste limba vechilor romani, amestecată sau mai mult stricată cu sârbească, rusască, dățască, horvățască, slovenească proci” (p. 271); „Și aceasta ieste pricina de s-au străcat lăcuitorii acestor țări graiul acum la a doo descălecătură, cu graiul strămutat și schimbat cu ungurescŭ, cu sârbăscǔ, cu dățăscǔ, cu slovenescŭ i proci, veniți pe aceste locuri” (p. 273 urm.). 5. În urma descălecatului, ținuturile în care romanii au locuit în evul mediu, izolați ca italienii în peninsula lor, au rămas
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de Constantinopol se aflau la sinodul de la Florența”, așa că solii au trebuit să meargă la Ohrida. „Deci din Serbia a adus această țară împreună cu sfințirea episcopilor și literele și limba sârbească aici în țară” (p. 214); „Pe această poveste (= schimbarea graiului și amestecul lui cu slovenească, dățească și altele) cură și aflatul slovelor, cu care și scrisoarea de la sirbi o au luat-o, amu după a doa descălecătură de Dragoș vodă aicè în țară și la munteni Negrul vodă” (p. 272
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în timp ce limba română, care este totuna cu cea moldovenească, reprezintă latina din acele timpuri: „Pe lângă mărturiile celor vechi (privind așezarea romanilor de către Traian în Dacia), se mai adaugă apoi câteva ce aduc, pe cât cred, o dovadă de neînfrânt, și anume graiul însuși - adică al românilor - care lasă să se simtă nu pur și simplu limba latină, ci tocmai acea veche latină de care se bucură îndeosebi vremurile lui Traian, iar limba românească a păstrat și păstrează cu tărie prin atâtea veacuri
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
din Dacia de a se folosi de „sclavi daci”, apoi și prin faptul că dacă un roman își pierdea soția el și-ar fi putut lua în căsătorie „vreo nevastă din acel neam”, ambele situații constituind prilejuri de „strecurare în graiul romanilor a vreunui cuvânt de-al băștinașilor”. Această explicație ar avea-o cuvintele stejar, pădure, eleșteu, cărare, grăiesc, privesc, nemeresc (DM, p. 365). De observat însă că elementele autohtone, deși sunt cele mai vechi, nu sunt luate ca parte constitutivă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
elementele dacice la un loc cu celelalte elemente care au deteriorat latina: „Romanii (Romanos), spune el, au primit nu puține cuvinte de-ale dacilor, precum și mai târziu de-ale slavilor, polonilor, ungurilor și grecilor (așa cum se amestecă și astăzi în graiul nostru) și astfel, în lungul timpului, au stricat și au umplut de greșeli limba latină curată pe care o aduseseră cu ei, rămânând totuși latină ea însăși în cheagul și în obârșia ei adevărată” (DMN, p. 65). Note etimologice Erudit
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în alte limbi i.-e. (germ. Wort, engl. word) și are la bază ideea de exhalare a aerului prin căile respiratorii, ceea ce explică pe vor(rom. a fară, lat. foris, „în exterior”, sl. d-vor „curte”) din sl. go-vor „grai”, lat. for „a articula cuvinte”. Ideea emiterii de sunete articulate prin expirație este evidentă în sl. slovo (s-lovo), lat. laus „elogiu pronunțat”, vgr. κλέος „slavă”, λόγος și ρημα „cuvânt, vorbire”; lat. lingua (rom. limbă, sl. język), sl. reč „vorbire”. Se
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
limbi ale popoarelor Italiei, popoare care fură învinse de romani și se făcură un nation cu romanii, iar popoarele învinse și adunate la un singur nation cu romanii învingători n-au putut să nu țină unele cuvinte și chipul de grai ale limbilor sale celor vechi”. În consecință limbile romanice au multe cuvinte, afirmă Maior, din limbile vechilor popoare ale Italiei, deși „cele mai multe sunt din limba latină”. În felul aceste este indusă ideea că tot ce este nelatin în limba română
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Elada”, formă redată în scris cu spiritul aspru. A intervenit și paralelismul l/r care explică paralelismul grec/elen, ca și aleman/german, Elveția/Germania, trac/vlah, λαος/rus etc. Toate acestea denotă evoluția locală diferită a segmentelor sonore, a graiurilor și limbilor. Cufundându-ne în trecutul limbii pentru a-l cunoaște trebuie să avem în vedere estomparea până la totala dispariție a contururilor etnolingvistice de astăzi și simplificarea tot mai mare a mijloacelor de formulare a mesajului oral. De aceea cercetarea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
se va putea da vreodată o rezolvire. Este o chestiune în tot cazul care trebuie să plece de la o constatare a stării antropologice actuale a poporului român” (II, 343). Privite global, deosebirile dintre limbi vin în continuarea deosebirilor fonetice dintre graiuri și dialecte. Ele se datorează deprinderii mecanice de a pronunța sunetele folosind în manieră specifică organele vorbirii. Dacă particularitățile sonore ale fiecărei limbi ar avea bază antropologică aparte ar însemna că numărului limbilor ar trebui să-i corespundă același număr
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]