3,902 matches
-
discret, pe muțește, într-o secundă, prind puteri și mă simt un fel de Nikita, G.I. Jane, Lara Croft sau Yu Shu Lien din Tigru și dragon. Arunc rucsacul în spate ca pe-un fulg, înșfac scurt, cu o mișcare hotărâtă sacoșele burdușite și pornesc în pas săltăreț spre casă. De multe ori, în timp ce străbat parcul, îmi dau drumul și fredonez voios, tot mai tare și mai neînfricat o-di-ri-di-di-na u-ha. Anamaria Beligan S-a născut în 15 noiembrie 1958 în București
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
frig și mă jucam cât puteam de discret cu monedele metalice. Aveam 27 de lei de câte un leu și-mi plăcea să-i clincănesc din când în când. Îmi dădeam seama că inspectorul voia să mă intimideze și eram hotărâtă să-l ignor. Dar, imediat ce-a sunat clopoțelul, omul s-a ridicat ca un arc, a trecut la catedră și a-nceput să le vorbească elevilor, ca și cum n-aș fi fost de față: — Lecția aceasta a fost o rușine
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
prietenă care știa mai multe despre sistemul sanitar: Dacă te duci la doctor, te internează imediat și te trece suspectă de avort. — Și? — Și poți să faci pușcărie. Știam care este tratamentul femeilor în situații de genul ăsta. Bineînțeles, eram hotărâtă să nu fac copii într-o lume socialistă. Dar nu se punea nici problema unui avort. Cu un an în urmă văzusem cum o arestaseră pe-o studentă care avortase și fusese descoperită. Adică o pârâse cineva. Nu cred că
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
ne mai întrebăm dece oameni drepți ca bradul, zdraveni ca stejarul, gospodari desăvârșiți, iubitori de frumos, crescuți în frica lui Dumnezeu, păstrători ai tradiției în care s-au născut, la un moment dat renunțau la totul și luau calea codrului hotărâți să-și facă singuri dreptate, pedepsindu-i pe cei ce furau și ultima bucătură dela gura supușilor lor? Pentru că din rândurile acestor oprimați s-au ridicat voinici ce au luptat în ceata lui Bujor la începutul secolului XIX, după cum de
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
Pe atunci Romanul era, grație lui V.G. Morțun, un centru de mișcare socialistă destul de activ). Bietul preot, care în toată sinceritatea credea că a găsit în socializm ceva din generozitatea creștinismului primitiv, înviorat și întinerit, opunea o blândă și totuși hotărâtă rezistență celor care îi vorbeau de credința lui. Nu, spunea el. Nu permit gândului meu să se atingă de lucrul acesta... Atitudinea lui, privirea lui, cerbicia lui, m-au impresionat adânc. Printre noi, se afla și Panait Mușoiu (pe ceilalți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
În urma mea destule rîuri pe care nu le-am trecut și au secat singure; eu n-am făcut decît să intru În albia lor uscată, dar, reproșîndu-mi ceea ce inima mea n-a Îndrăznit, nu spun că Rubiconul e apanajul firilor hotărîte. În definitiv, el nu e decît un răspuns care trebuie dat mereu. Diferența constă În patima cu care sînt aruncate zarurile?... Expresia e falsă. Pentru că Întotdeauna zarurile cad după ce-am trecut. Aiax Ulise știe că Aiax vrea să fie
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
când va sosi el. Am înțeles că aveam de așteptat. Și, în timp ce vorbeam pe terasă cu un frate care mă întreba în legătură cu ceva de făcut, sosi Părintele. M-a certat că nu fusesem ascultător și nu-l așteptasem la locul hotărât, așa că în ziua aceea nu voi să mai facă nimic. Dar noi am continuat să-l rugăm cu insistență. Se întoarse așadar la Turnul Roșu și începu să dicteze plimbându-se, așa cum făcuse mereu. Eu, ca să-i văd chipul, mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
atingându-i rana cu mâna. După ce îl mângâie și-l îmbărbătă puțin, plecă singur. Începu să-l doară mâna, încât credea că are ciumă, și această închipuire era atât de vie încât n-o putea înfrânge. Atunci, cu un gest hotărât, își vârî palma întreagă în gură, spunându-și: „Dacă ai ciumă la mână, vei avea și la gură”. Făcând aceasta, închipuirea îi dispăru și, odată cu ea, și durerea de mână. 84. Dar când se întoarse la Colegiul Sfânta Barbara unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
doi ani de zile toate se aranjaseră. Afacerile erau prospere. Nicole îl născuse pe DenisGabriel chiar în ziua de Înălțarea Domnului. Veniturile adunate cu 260 migală în străinătate le folosiseră corect, contribuind enorm la creșterea calității vieții lor. Erau mai hotărâți ca niciodată să oficializeze cununia civilă și pe cea religioasă. O făcuseră acolo unde în urmă cu nouă ani de zile se cunoscuseră. Era cuvântul și prețul timpului care merita cu prisosință acest final. Alin era un om cu succes
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
într-o noapte întunecoasă și în același timp, un prilej de bucurie de a se regăsi cu Niky. Lacrimi crude i se adunaseră în colțul ochilor, numai ea știa dacă erau lacrimi de bucurie sau de altă natură. Era mai hotărâtă ca niciodată să meargă până la capătul pământului dacă ar fi fost nevoie să îl întâlnească și să îi vorbească, ascultându-i vocea după care tânjea atât de mult. După două zile de mers cu autocarul ajunsese la destinație, acolo unde
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
care nu puteau fi amânate. Degeaba protestă Carmen, venind cu argumente precum că ea venise la soțul ei și nicidecum să meargă la munte. Nemaiavând altă alternativă acceptase cu gândul să se întoarcă în țară în cel mai scurt timp, hotărâtă să lase în urmă totul. Nicky pretindea că muncea foarte mult făcând negoț pe scară largă și era foarte mândru zicând: Dacă nu ar exista negustorii, oamenii ar trăi mult mai greu. Cu siguranță voi câștiga și eu. Numai el
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
obsedează același gînd: "mă duc la Mihai; chiar și pentru un ceas, dar mă duc"... Vezi, alta ar fi situația dacă aș ști că tu nu mai ești liber. Ar dispărea obsesia... Spune-mi, schimbă Tamara tonul, ești într-adevăr hotărît? Întrebarea ei m-a lovit direct, în plin. Adică? întreb. Tu, Mihai, te consideri "copt" pentru căsătorie? Am treizeci de ani, Tamara, nu optsprezece... Soțul meu a avut patruzeci și doi cînd și-a pierdut capul după o puștoaică... Vezi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Mi-l dai deseară. Am auzit că filmele din oraș sînt proaste, așa că mergem la tine, de mult mi-ai promis, rîde alintîndu-se, și e încîntătoare! Mergem, încerc eu s-o amîn, peste cîteva zile. Ba nu, azi! zice ea hotărîtă. Vreau să văd și eu unde locuiește "autorul local". La patru jumătate ești acasă? Da, vin ca de obicei. Bine, dragul meu. Ce vrei să-ți pregătesc de mîncare? N-o să-mi fie foame; la prînz mănînc aici, la cantină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cu tot cortegiul ei de întîmplări și deprinderi asta-i! Totuși, atunci, în '70, cîteva luni n-am avut ochi și suflet decît pentru Tamara. Da, dar de-atunci au trecut atîția ani, timp în care s-au format deprinderi... Hotărît lucru: o iubesc pe Livia; ea este femeia gîndului meu intim și curat. Îmi pare rău pentru rătăcirea de-o clipă în fața femeii blonde! Voi rupe pagina cu numărul ei de telefon și-o voi arunca! Mă opresc pe marginea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Unii vor fi schimbați, deci premierea lor nu are rost. Dacă doriți, vă mai las tabelul să-l analizați, deși ar trebui să-l semnați, ca să-l pot preda, iar mîine dimineață să se poată scoate banii din bancă. Da, hotărît lucru: am și puțin noroc! Le găsesc împreună pe Brîndușa și pe președintă. Am toate motivele să cred că vor hotărî urgent să-mi rezolve situația. Dacă mi-o rezolvă, mai ales președinta, în atribuțiile căreia intră această problemă, îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
vezi, angajații noștri sînt bine educați"... Și totuși, îi răspund calm, eu aștept întrebarea. Căci vreți, desigur, să-mi puneți una. E adevărat că prietena ta e foarte frumoasă? mă întreabă, ridicînd privirea, uitîndu-se în ochii mei cu o atitudine hotărîtă: "fie ce-o fi!" " Foarte" e cam mult spus. Sînteți prieteni de mult? "Ei nu, că e culmea! Urmează să mă mai întrebe dacă mă căsătoresc cu ea și să-mi ureze noroc!...", mă înfurii eu. Da, doamnă, sîntem prieteni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
secretarul. Ridic privirea și o rotesc în jur. Cei prezenți au agendele în față, deschise, cu creionul între pagini. Mă privesc toți. Chiar și Brîndușa. Dar mai ales ea! Are o privire clară și o poziție dreaptă, de femeie fermă, hotărîtă; aproape că nici nu clipește, atît de stăpînă pe sine poate fi. Marinescu, poreclit "Columbo" de muncitorii de la filamente, e de nerecunoscut: stă drept, ca un ofițer superior; are un zîmbet de fericire, ori de satisfacție probabil pentru că i-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
lipsea din carte, ceea ce un român trebuia să știe. A spus ceea ce, peste cîțiva ani, s-a spus oficial, în toate revistele și-n toate manualele. Și-atunci, stau eu și mă întreb: gestul ei nu a fost gratuit?! Nu! Hotărît lucru: gestul ei nu a fost gratuit. Ea a fost unul din soldații bătăliei pentru conștiință. Și-atunci cînd a învins CONȘTIINȚA, femeia asta a putut să țină fruntea sus și să privească marea, pe lîngă privirea plecată a celui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cu conștiința împăcată, dacă, din păcate, te frămîntă conștiința... Hm!... surîde trist Tamara. Credeam că, întîlnindu-te, ai să mă determini, ai să-mi dai putere să n-o fac, Mihai... Dar tu dimpotrivă!... Și-am s-o fac! zice ea hotărîtă, privindu-mă fix, am s-o fac pentru că meriți. Meriți să primești o lecție! Și de la tine? o întreb calm. Și de la mine, îmi răspunde apăsat. Și cine ești tu ? o întreb cinic. Îți mai amintești noaptea aceea albă, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
la ce bun întîlnirile?! Vezi, eu nu țin cu tot dinadinsul să fiu un exemplu model de morală cum dracu o fi arătînd ăla!?... Eu vreau să fiu OM... Tac și aștept începutul ciclului. Vocea lui Vlad devine gravă și hotărîtă. Încerc să mă gîndesc la ce mi-a spus el, dar nu pot: simt cum un fior neplăcut mă scutură. De ce?! Vlad a vrut și a reușit să rămînă un om de rînd. (Nu cred că "om mic" e bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de zîmbet, iar mîna ei dreaptă se ridică încet, rămînînd cu palma întinsă, într-un gest tandru de chemare: Am ales... Vii? Vlad își saltă sacul, prinzîndu-l strîns sub braț și se apropie de Brîndușa, privind-o lung, întrebător: Ești hotărîtă? Altfel nu veneam aici. Știi ceva, Brîndușa: apropo, de ce i-ai spus lui Mihai, că tu nu ai fi scris vreo..., spune Vlad, arătînd cu privirea spre declarația ruptă. Îți mai amintești? Cînd am aflat că Iordache urma să fie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
armoirul și am găsit în partea dulapului rochile tale, așezate de tine: rochia sac și cea betterave, cu un ac cu gămălie în ea, pus de tine. Cred în tine, Monica, dar uneori nu mai cred în mine, deși sunt hotărâtă să rezist cu toate puterile și peste putere, să te aștept. Acum, când corespondența e oarecum normală, trăesc prin ea. Lacunele mari m’ar speria, pentru că eu pui sez în scrisori răbdarea în nădejdea venirei tale. Și acum mai trăesc
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
să fie ca acum, și acum e destul de bine. Dar, cum ți-am scris și ieri, oricum, Monica mea adorată, nimic nu ne va putea întrerupe gândul credincios ce ne va uni peste graniți și țări. Crede-mă [că] sunt hotărâtă, pentru tine, să mă îngrijesc și să mă apăr feroce de boli, de tot ce ar putea să mi se întâmple. Înțelegi tu? Activez alături de Cioflec, cu prudență. Am avut succese imense cu jurnalul de clasă, premiat de Arlus pe
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
-l dau un pic mai spre stânga, să-l ridic puțin și să-l împing mai tare... Pe bune. Cât de greu poate să fie să bagi un dulăpior de cocktail într-un taxi newyorkez? Apuc lemnul lăcuit și mai hotărâtă și-l mai împing încă o dată fără succes. E o zi de iarnă cu cer albastru în Greenwich Village, genul de zi în care aerul e ca pasta de dinți și fiecare răsuflare îți taie respirația, iar oamenii merg pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
e afectată absolut deloc. De fapt... glumea! — Glumea? — Da! zic, ușor sfidătoare. Glumea. — Înțeleg. Luke mă ia de braț în clipa în care mă împiedic ușor de pietrișul care pare pudrat cu nucă de cocos. Deci, ești în continuare la fel de hotărâtă să aștepți opt ani înainte de a te mărita. — Categoric, încuviințez din cap. Cel puțin opt ani. Ne continuăm drumul în tăcere. În depărtare, auzim copite de cai pe pietriș, ceea ce înseamnă că trăsura lui Suze se pregătește să pornească. — Bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]