6,649 matches
-
Cuvântul-cheie aici este cred. Este o judecată oarecum mistică, pe care o facem În legătură cu utilitatea unui produs. E greu de descris, dar cât se poate de adevărată. Este o percepție bazată deseori pe rațiunea personală, pe sentimente și pe bine-cunoscuta intuiție. Și angajații caută să facă o afacere bună Se poate construi un „caz” puternic În jurul afirmației că angajarea nu este mai mult decât o simplă tranzacție. De exemplu, când anume se hotărăște angajatorul să-i prezinte o ofertă unui candidat
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
frecvent sunt problemele liniare (direcționate) și cele nonliniare (nedirecționate). Acestea din urmă sunt cele pentru care nu există un set de proceduri care să-l ghideze pe cel ce le rezolvă. Ele depind de abilitatea managerului de a folosi inovația, intuiția și imaginația drept instrumente pentru a găsi posibile soluții. Înclinația managerului pentru asumarea riscurilor și flexibilitatea lui sunt elemente-cheie. Problemele liniare sunt cele pentru care există o procedură menită să-l ajute pe cel ce urmează să le rezolve. Cele mai multe
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
sau chiar pentru a supraviețui Ă Într-o lume În continuă schimbare. Transformarea eșecului În victorie 1. Fiți informat tot timpul. Deținând permanent informații din domenii care au legătură cu munca dumneavoastră, veți minimaliza numărul deciziilor care se bazează pe intuiție. 2. Încurajați tendința de asumare a riscurilor, Începând cu provocări mai mici. Contrar părerii generale, În afaceri, asumarea riscurilor este mai degrabă o deprindere dobândită decât o trăsătură de personalitate. 3. Acceptați eșecul pentru ceea ce este el de fapt Ă
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
oferi premisele consensului teologic. După o primă separație a Bisericii de sinagogă, comunitățile creștine au făcut trista experiență a fragmentării din pricina neînțelegerilor asupra sensului integral al Revelației. Chiar și lectura inspirată, „în Duh și adevăr”, după un prim moment al „intuiției categorice” - cum, este, de exemplu, răspunsul lui Petru la întrebarea lui Iisus: „Dar voi cine ziceți că sunt Eu?” (Mc 8,29; întrebarea apare la toți sinopticii: Mt 16,15; Lc 19,20) - trebuia desfășurată exegetic. Urma apoi momentul articulării
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
extinde imperativul progresului și asupra culturii umaniste 1. Aici este și accentul pus de Andrew Louth atunci când vorbește despre „metodologia științelor pozitive”, fără să precizeze dacă este vorba despre metoda experimentală a lui Galilei, despre cea care acordă un primat intuiției (Descartes) sau, dimpotrivă, empiricului (F. Bacon). Conflictul dintre diverșii reprezentanți ai unor curente metodologice, cum ar fi Descartes (1596-1650) versus Bacon (1561-1626), devine secundar atunci când confruntăm punctele de convergență ale acestor moderni. „Posedarea naturii” este deja un imperativ comun care
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
hegelian, în care conceptul de înălțare (Aufhebung) dozează dialectic o memorie a trecutului, a influențat tezele lui Gadamer despre tradiție. Școala hermeneutică germană din secolul al XIX-lea, continuând prin F. Schleiermacher (1768-1834), J.G. Droysen (1808-1884) și W. Dilthey (1833-1911), intuițiile lui G. Vico, nu va reuși să depășească blocajul metodologic și schema epistemologică carteziană (res extensa și res cogitans), prelungind-o prin diviziunea științelor între „științele naturii” (Naturwissenschaften) și „științele spiritului” (Geisteswissenschaften). Instrumentele de interpretare pe care Schleiermacher le propune
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
prelungind-o prin diviziunea științelor între „științele naturii” (Naturwissenschaften) și „științele spiritului” (Geisteswissenschaften). Instrumentele de interpretare pe care Schleiermacher le propune sunt lipsite de orice detentă teologică. Pentru a înțelege o operă, credea teologul german, este nevoie de alianța dintre intuiție (Anschauung) și sentiment (Gefühl). Schleiermacher articulase două atitudini în fața textului: perspectiva gramaticală, care circumscrie procesul de „ontogeneză” a obiectului cultural și, respectiv, perspectiva psihologică, care investighează rezonanța procesului de creație în sufletul (încă nematerializat) al artistului. De fapt, interpretarea este
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Hermeneutica este forma inversată a actului de vorbire (de unde și concluzia că autorul nu este întotdeauna cel mai bun interpret al operei sale). Tradiția, înțeleasă ca rețea de semnificații, este minimalizată în favoarea unui individualism aleatoriu. Când Schleiermacher recurge la conceptul „intuiției” și al „geniului”, el compensează de fapt absența din sânul protestantismului a unei teologii a medierii (o pneumatologie și o angelologie). Inspirația asigurată odinioară de înger se transformă într-o difuză exaltare a genialității: genial fiind autorul unui text, atunci
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
traducerii. Ea actualizează dialectica întrebării și răspunsului, refuzând retorica monologală a rațiunii anistorice. Din acest punct de vedere, tradiția este percepută de actorii oricărei scene culturale ca un mandat simbolic al unei conștiințe colective. Ne aflăm mereu la intervalul dintre intuiția adevărului, slăbirea participării și regăsirea întregului. O conștiință istorică se edifică într-un regim oceanografic. Suntem mereu prinși - mai exact, surprinși - de alteritatea masivă a trecutului și de agonia identitară a unui prezent friabil. Tradiția apare, astfel, ca orizont dialogic
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
oarbă a istoriei, el începe să se preocupe de relevanța științelor sociale, de studiul economiei și al filozofiei. Are o bogată corespondență cu politologul Friedrich Hayek, poetul și criticul literar T.S. Eliot și, respectiv, sociologul Karl Mannheim. Cu o rară intuiție printre intelectualii occidentali ai epocii, Polanyi atacă atât regimul politic al Germaniei hitleriste, cât și stalinismul Uniunii Sovietice. Își cristalizează ideile filozofice în timpul celui de-al doilea război mondial, dar mai ales după 1951, când se instalează la Chicago (după ce
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
chiar Kierkegaard). Un fapt rămâne decisiv însă: onestitatea perfectă și gratuită din care gândul filozofic al lui Michel Henry s-a plămădit, în creșteri succesive și neașteptate. Henry nu comite o simplă aplicație teologică în arealul fenomenologiei, ci își continuă intuițiile teoretice expuse încă de la începutul anilor ’60. El captează crepuscular câteva fascicule convergente în timp, recompuse, finalmente, într-un tablou exuberant. Creștinismul nu este decorul gândirii lui Henry, pentru că însăși esența fenomenologică a Revelației îi alcătuiește miezul. Pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
interne a Revelației creștine, cu dorința mărturisită de a fructifica roadele unei reflecții filozofice prelungite de-a lungul a jumătate de secol. Volumul nu este nici un ceremonial al validării retrospective a unei opere, citită triumfalist ca împlinire necesară a unei „intuiții” prealabile, providențială. Indiscutabil, opera lui Henry pune în joc figura unui „cerc hermeneutic”. Întregul rezultat nu e suma aritmetică a părților constitutive. Întâlnirea cu Scripturile tradiției religioase iudeo-creștine avusese loc, indirect, cu mult timp înainte: prin tratarea temei „fericirii” la
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
absolut”2. Acestei reguli se supun toți marii gânditori europeni - Descartes, Kant, Schopenhauer, Nietzsche -, deși fiecare dintre ei a furnizat premisele unei „ieșiri” din raportul opozitiv conștiință-lume3. În cazul lui Husserl, principiul corelației fenomenologice asimetrice (între intenția de semnificare și intuiția donatoare) canonizează un raport de transcendență factică prin care orice fenomen primește o descripție parțială, proprie unui existent. Însă existența este pentru Henry contradicția apariției pure, având apetența obiectivării. Pentru el, esențialul se petrece altundeva decât în teritoriul de vizibilizare
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
umile, implică o ruptură majoră de planuri (lume/Viață). Într-un eseu celebru despre cele „Patru principii ale fenomenologiei” (1990), Michel Henry a demontat blocajul ontologic (teza despre „identitatea de esență” dintre apariție și ființă), cel gnoseologic (reductibilitatea fenomenalității la intuiție, fie ea și categorială), cel ontic (fenomenologia ca descripție a „lucrurilor însele”) sau donologic („câtă reducție, atâta donație”). M. Henry crede că formele de manifestare intramundane (pentru care trupul înseamnă doar un suport al calităților sensibile) nu sunt comensurabile cu
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
că „ceea ce apare” (conținutul substanțial) tinde să oculteze faptul „că șceva, cinevaț apare” (actul fenomenal), nu permite sesizarea relației fundamentale dintre „adevăr”, „manifestare” și „viață”. Această orbire se datorează modului în care conștiința se proiectează „regal” asupra lumii, saturând cu intuiții empirice orizonturi deschise de semnificații intenționale. Adevărata „reducție transcendentală” atinge pentru Henry rădăcinile mișcării ordonatoare a intenționalității, lăsând dezvăluirea acelui principiu fundamental care dă seamă atât de unitatea fenomenologică a conștiinței, cât și a lumii, simultan. Spre deosebire de Husserl (cel din
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
în timp ce se scurge din punct de vedere temporal, e perfect fondată”1 - spune Henry la capătul unei prime investigații. În aceste condiții, obiectul fenomenologiei nu poate fi decât „fenomenul originar al adevărului” (das ursprünglichtste Phänomen der Wahrheit) oferit printr-o intuiție donatoare, chemată să ofere materia pură și vie a fenomenelor, altfel spus, fenomenalitatea lor. Reîntoarcerea la „lucrurile însele” nu este, din acest punct de vedere, o reîntoarcere la lucruri, ci, în primul rând, la absconsa lor sineitate. Această exigență „reclamă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
însuși” (Augustin), mai viu decât conștiința. Înainte de a fi într-o lume de reprezentări, Sinele întrupat resimte viața care dezvăluie esența corporalității infinit mai profund decât eul conștiinței transcendente lumii (cuplată în actele noetico-noematice ale intenției de semnificare și ale intuiției saturante). Ambiția lui Michel Henry a fost aceea de a transgresa - din interiorul strict al filozofiei - frontiera ontică sau mundană a fenomenalității. De ce oare apelul la o Viață al cărei nume trebuie scris cu majusculă 1? Fenomenologic vorbind, întrucât noi
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
cel puțin trei aspecte: a) proces de conducere; b) entități (structuri) care efectuează acțiuni de conducere; c) abilități ale comportamentului uman pentru îndeplinirea unei sarcini (misiuni) stabilită de un lider. La nivel comunitar, leadershipul nu mai este interpretat la nivelul intuiției și artei, ci acesta a devenit știință, definită cu legi, principii, teorii și mecanisme proprii, atât pentru comportamentul individual, cât și pentru factorii de conducere ai instituțiilor europene. Leadershipul european este, în același timp artă și stil de conducere în măsura în care
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
aduc îmbunătățiri în lumea reală. Căutarea adevărului Rămâne întrebarea: care e semnificația schemei mele conceptuale? Pot demonstra relevanța personală. Căutarea adevărului prin intermediul unui proces critic a constituit un principiu bine înrădăcinat care m-a călăuzit în viață, la fel ca intuiția că adevărul absolut rămâne inaccesibil. în cadrul procesului critic, m-am întrebat de ce e atât de important să căutăm adevărul. Problema este validă. în metoda științifică, adevărul se ridică deasupra tuturor: o teorie științifică are valoare doar dacă este validă. Nu
Epoca failibilității. Consecințele luptei împotriva terorii by George Soros [Corola-publishinghouse/Science/1960_a_3285]
-
care l-a prezis în 1956, conform căruia producția de petrol a Statelor Unite ar atinge apogeul între 1965 și 1970; în 1971, a estimat că producția globală va atinge punctul culminant între 1995 și 2000. Având în vedere faptul că intuiția lui referitoare la Statele Unite a fost foarte aproape de adevăr, numeroșii săi adepți au prezis că producția globală a ajuns sau va ajunge foarte curând la apogeu. Controversa legată de aceste predicții este, în mare măsură, în afara subiectului. Atingerea punctului culminant
Epoca failibilității. Consecințele luptei împotriva terorii by George Soros [Corola-publishinghouse/Science/1960_a_3285]
-
John Wiley & Sons, New York, 1995. footnote> Factorii care își pun amprenta pe rezultatele muncii analistului de sistem se referă la: mediul/contextul în care își desfășoară activitatea sistemul analizat; metodele și tehnicile utilizate de analist, precum și calitățile personale ale acestuia (intuiție, raționament, inventivitate, abilități de lucru în echipă etc.); scopul demersului întreprins, care poate fi unul ameliorativ, sau unul de tip optimizator al situației analizate; colaborarea cu beneficiarii analizei și diagnozei, cu factorii direct implicați în activitatea sistemului, relațiile interumane fiind
Bazele analizei și diagnozei sistemelor economice. In: Bazele analizei si diagnozei sistemelor economice by Adrian Victor Bădescu, Dana Maria Boldeanu, Nora Monica Chirița, Ioana Alexandra Bradea () [Corola-publishinghouse/Science/218_a_365]
-
ACS, deschise, participative este o condiție necesară a fi îndeplinită. Relevarea și valorificarea relațiilor interumane privitoare la comportament, motivații individuale și colective, selecția profesională, programe de instruire și reconversie profesională, relații dintre membrii grupului. Îmbinarea echilibrată a abordărilor formalizate cu intuiția și experiența factorilor de decizie. Relevarea aspectelor multidimensionale ale problemelor abordate în ACS, precum și a factorilor de risc și de incertitudine, care caracterizează mediul sistemului economic analizat. În ADSE se utilizează o gamă largă de metode și tehnici, specifice unor
Bazele analizei și diagnozei sistemelor economice. In: Bazele analizei si diagnozei sistemelor economice by Adrian Victor Bădescu, Dana Maria Boldeanu, Nora Monica Chirița, Ioana Alexandra Bradea () [Corola-publishinghouse/Science/218_a_365]
-
și diagnoza sistemelor, datorită complexității problemelor abordate și a exigențelor impuse celui care se angajează la un astfel de demers științific, a devenit o constantă în managementul sistemelor, dependentă atât de experiența și pregătirea profesională a decidentului, cât și de intuiția acestuia, de capacitatea de a sintetiza și generaliza situații paradigmatice specifice procesului de luare a deciziilor. Etapele-cadru ale ADS cuprind următoarele faze procedurale: formularea problemei prin proceduri de analiză și diagnoză; identificarea, proiectarea și listarea alternativelor posibile; prognoza contextului (mediului
Bazele analizei și diagnozei sistemelor economice. In: Bazele analizei si diagnozei sistemelor economice by Adrian Victor Bădescu, Dana Maria Boldeanu, Nora Monica Chirița, Ioana Alexandra Bradea () [Corola-publishinghouse/Science/218_a_365]
-
cele mai utile în ADS sunt cele matematice, algoritmizate și programabile pe calculator. Modelele sunt utile dacă sunt validabile și dacă utilizează informații pertinente, credibile și folositoare destinației predictive. Nu trebuie însă neglijat nici rolul modelelor conceptuale, bazate pe expertize, intuiție și chiar pe rutina factorilor de decizie și a grupei de analiști de sistem. Modelele predictive sunt dezvoltate de asemenea iterativ, iar bucla de tip feedback asigură rafinarea lor prin selectarea doar a stărilor naturii efectiv importante pentru problema avută
Bazele analizei și diagnozei sistemelor economice. In: Bazele analizei si diagnozei sistemelor economice by Adrian Victor Bădescu, Dana Maria Boldeanu, Nora Monica Chirița, Ioana Alexandra Bradea () [Corola-publishinghouse/Science/218_a_365]
-
este de un real folos analistului, informația obținută fiind ulterior înglobată macromodelului sistemului. La rândul lor, modelele mentale sunt utile într-o serie de situații în care cuantificarea este mai greu de realizat, iar analistul urmărește să pună în valoare intuiția și experiența acumulată a decidentului. Totuși, modelele formalizate, algoritmizate și care utilizează tehnici informatice de vârf sunt superioare celor mentale din mai multe puncte de vedere. În primul rând, este vorba despre rigoarea acestora, constând într-un set de ipoteze
Bazele analizei și diagnozei sistemelor economice. In: Bazele analizei si diagnozei sistemelor economice by Adrian Victor Bădescu, Dana Maria Boldeanu, Nora Monica Chirița, Ioana Alexandra Bradea () [Corola-publishinghouse/Science/218_a_365]