3,923 matches
-
ele întrerup o soartă, în loc s-o încunune. Un sfârșit trebuie grădinărit. Pentru antici, sinuciderea era o pedagogie; sfârșitul încolțea și înflorea în ei. Și când se stingeau de bunăvoie, moartea era un sfârșit fără amurg. Modernilor le lipsește cultura lăuntrică a sinuciderii, estetica sfârșitului. Nici unul nu moare cum trebuie și toți se sfârșesc la întîmplare. Neinițiați în sinucidere, niște amărâți ai morții. Dac-ar ști ei să se termine la timp, n-am suferi nici unul de strângerea de inimă la
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
n-am suferi nici unul de strângerea de inimă la vestea atâtor și atâtor "acte disperate" și n-am numi "nefericit" un om ce-și sfințește propria împlinire. Lipsa de axă a modernilor nicăieri nu apare mai izbitoare ca în depărtarea lăuntrică de sinuciderea îngrijită și gândită, de sinuciderea ca oroare de ratare, îndobitocire și bătrânețe, de sinuciderea ca omagiu forței, înfloririi și eroismului. De câte ori nu mă ispitesc presimțiri de extaz, de atâtea ori mă simt obiect. Pare că a înghețat lumina
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ce m-a îmbogățit mai mult în cursul viețuirii, din ce am ieșit mai tare și mai singur - nici dragostea, nici chinul imediat al trupului sau temerea în preajma neînțelesului și nici căința necurmată a gândului n-ar fi izvorul creșterii lăuntrice, ci toate laolaltă, învăluite și purificate în sentimentul morții. Fără el, te înalți anapoda, îndepărtînd din sfârșit grăunțele de nimb sau de apoteoză. Când însă moartea încolțește în fiece suflare, rodul suferințelor noastre își păstrează o maturitate neatinsă și viața
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fi văzut bătrânețea, boala și moartea ca să te retragi din lume? Gestul lui Buddha este prea mult un omagiu evidențelor... Renunțării lui îi lipsește paradoxul. Când ai dreptate, nu-i nici un merit să părăsești viața. - Dar să trăiești în dezbinarea lăuntrică de toate - și să ai argumente contra singurătății! Calea lui Buddha e croită pe măsura muritorilor... Calmul prințului gânditor n-ar pricepe niciodată cum poți vedea ca el și totuși îndrăgi nimicnicia. Până și Buddha să fi fost un dascăl
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fii capabil de introspecție și să nu cunoști istoria. Numai un psiholog și un istoric au dreptul să disprețuiască "idealurile". Într-un gol vital, nimic nu se întîmplă și nimic nu "trece". Dorința creează timpul. Și de aceea în absența lăuntrică, în liniștea pustie a poftelor, în deșertul setei și în muțenia sângelui ți se descoperă deodată lipsa vastă a vremii și iluzia curgerii ei. Iar când un ceas de catedrală veche marchează ora în noapte, bătăile lui ne dezvăluie și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nostalgiei. Oare cum se răsfrânge viața într-un suflet neîntinat de cunoaștere? Răspunsul ar fi ușor de am ști în ce fel vremelnicia poate fi trăită ca veșnicie, în ce fel sânt alcătuiți îngerii sau până unde se întinde peisajul lăuntric al prostiei. În Dumnezeu ești mai singur decât într-o mansardă pariziană. Dacă ai putea gândi atunci când ți se aprind gîndurile! Dar ce idee ar mai lua contur când din creier se împrăștie fum și din inimă scîntei? Dorești dorul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
seamă al sufletelor poetice. Acestea - dintr-o pudoare ciudată - îmblînzesc prin surdină simțirea, pentru ca o încîntare fără margini și fără expresie să se prelungească neîncetat într-un fel de nemurire visătoare, neîngropată-n vers. Nimic nu ucide mai mult poezia lăuntrică și vagul melodic al inimii ca talentul poetic. Sânt poet prin toate versurile ce nu le-am scris... Obsedat de el însuși, poetul este un egoist; un univers egoist. El nu-i trist, ci lumea toată-i tristă-n el
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
conștiinței, cerul se risipește-n melodie, urmat de munți, de arbori și de ape. Și înfricat de absolutul clipei, Recviemul sufletului este un naufragiu și o aureolă. Nu e ca și cum o negură din altă lume ne-ar visa viața? Depănarea lăuntrică a morții este ceață ridicată la principiu metafizic. O catedrală e maximum de sensibil al ceții. Negură solidificată. Există în om o dorință tainică de remușcare, ce precede Răul, ce-l creează. Fărădelegea, viciul sau crima izvorăsc din frământarea ei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o inimă de sfărâmat. Oare de când s-au mutat deșerturile în sângele omului? Și schimnicii de când țipă-n el rugile spre înălțimi? Cât se vor mai boci întinderile în unduirea lui otrăvită? Și când va înceta înecul oropsiților în valurile lăuntrice ale muririi? Doamne! singurul tău martir: sângele omului. Dacă moartea n-ar întrerupe consolările dorului de a muri... Dar vieții lipsindu-i infinitul, cum am putea muri fără capăt? Omul, scârbit de sine însuși, devine un lunatic care-și caută
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
părerile de rău spre toate femeile pe care le-am născocit în bănuiala nostalgică a altor lumi. Și tot el îmi descoperă o existență ce se sfarmă de toate clipele... Are cineva dreptul să-și asculte până la capăt îngînările șoaptelor lăuntrice? Când ne apropiem de ultimele noastre voci este ca o autodistrugere în cer..., o stare de sfințenie... Aș vrea să mor, dar de atâta moarte nu mai am loc. Într-un univers în flăcări, întunericul ar recurge la adăpostul sigur
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
febră, iar adevărurile se proiectează pe o lume de absențe prin vioiciunea căldurilor noastre. Suflul de substanță care transformă neființa lumii în realitate emană din intensitățile noastre. De-am fi mai reci sau mai domoli, nimic n-ar fi. Focurile lăuntrice susțin soliditatea aparentă a firii, însuflețesc peisajul de neant al viețuirii. Jăraticul interior e arhitectul vieții, lumea-i o prelungire exterioară a flăcării noastre. Oare Dumnezeu va ierta omului de a-și fi dus atât de departe umanitatea? Va înțelege
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
al experienței umane? A exista - adică a colora afectiv fiece clipă. Prin nuanțe de sentiment facem nimicului o concesie de realitate. Fără cheltuielile sufletului, am trăit într-un univers alb. Căci "obiectele" nu sânt decât iluzii materiale ale unor excese lăuntrice. Ultima treaptă a desprimăvărării noastre: Dumnezeu. Spiritul fiind o lipsă pozitivă a vitalității, ideile ce răsar din el sânt prin compensație, gravide. Cu cât dorințele sânt specializate mai puțin, cu atât realizăm mai repede infinitul prin simțuri. Vagul în instincte
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
singurătăți. Vrăjit în izolarea ta, ceasurile s-au oprit și Veșnicia a început să bată. Iar Dumnezeu trage clopotele spre cerul tău... Singurătatea e un afrodiziac al spiritului, precum conversația al inteligenței. Sânt atâtea posibilități de a muri în muzica lăuntrică, încît nu-mi voi mai găsi sfârșitul... Nu ești cadavru decât în lipsa de sonorități interne. Dar când simțurile gem de ele, imperiul inimii depășește pe cel al ființei și universul devine funcția unui acord interior, iar Dumnezeu, prelungirea infinită a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Omul nu e un animal făcut pentru viață. De aceea cheltuiește el atâta vitalitate în dorința de a muri. Irealitatea vieții nicăieri nu e mai tulburătoare ca în deznădejdile fericirii. De aici, nespusul dureros al dragostei. Întreaga poezie a vocilor lăuntrice se reduce la imposibilitatea de-a separa dorul de viață de dorul de moarte. Speranțele sânt cuiburi fragede de sfârșituri. A trăi și a muri: două semne pentru aceeași închipuire. Toate lacrimile neplânse mi s-au vărsat în sânge. Și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
prăpăstios și sublim. Hamlet n-a uitat să înșire iubirea printre "relele" care fac sinuciderea preferabilă viețuirii. Numai că el vorbește de "chinurile dragostei disprețuite". - Ce mare ar fi celebrul monolog de-ar zice doar: iubire! Pe țărmurile mării, seceta lăuntrică a zilelor pustii adună - în aceeași sete - dorința de fericire și de durere. Tot pe țărmurile ei, te dispensezi religios de Dumnezeu... Mediterana e marea cea mai calmă, cea mai cinstită și mai puțin mistică. Ea se interpune - cu absența
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
amețeală în mijlocul unei grădini atinse de primăvară... Eternitatea e sera în care se ofilește Dumnezeu din începuturi și omul, din când în când, prin gând. Când vitalitatea nu e distinctă de slăbiciuni, ci se pierde în ele, rezultatul definește compoziția lăuntrică a unui om contradictoriu. A face psihologie pe spatele cuiva înseamnă chiar a dezvălui lipsa de puritate a forțelor ce îl agită, amestecul ciudat și neprevăzut de elemente. Teoretic, greu ne închipuim combinația de barbarie și de melancolie decadentă, de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
decât despre el și despre Dumnezeu. În sânul vieții te afli, de câte ori spui - din tot sufletul - o banalitate... Prin ce taină ne trezim în anumite dimineți cu toate erorile Paradisului în ochi? Din ce zăcăminte ale memoriei se adapă lacrimi lăuntrice de fericire și ce lumini străvechi susțin extazul divin peste pustiul materiei? ... În astfel de dimineți, înțeleg nonrezistența la Dumnezeu. Viitorul: dorința de a muri tradusă-n dimensiune de timp. Noblețea de a nu păcătui niciodată împotriva morții... Universul și-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
te pune-n fața morții, ci condiția unică de individ. Cine are convingeri maschează chiar această dramă a unicității. Spre moarte, întoarce-te purificat și gol - neatins de îndulcirile minții, de atenuările ideilor. Ea trebuie privită în față, cu virginitatea lăuntrică a momentelor în care nu crezi în nimic, mai mult chiar: ca martir al nimicului. Dragostea de viață, plină de freamăt și durere, nu ispitește decât pe cei înecați în silă. Sânt dimineți ce înfloresc subit în deșertul oboselilor și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ci-l lași să gândească asupra lui însuți. În vagul sufletului, plictiseala tinde spre substanță. Și ea ajunge: substanță de vid. Acel ce-n preajma Absolutului nu poate scăpa de ademenirile vieții - nici o sinucidere nu poate pune capăt dezbinării lui lăuntrice. Nimic nu-l ajută să dezlege drama crudă a cugetului. Irezolvabilul gândirii se epuizează în acest conflict. Farmecul firii trage greu în cumpănă și nu e chip a-l anula, deși ideile plutesc pe luciul neființei. A trăi senzual în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pe creier decât pe cer? Gândurile născute în groază au taina și împietrirea ochilor din icoanele bizantine. Toate căile merg de la mine spre Dumnezeu, nici una de la El spre mine. De aceea, inima este un absolut - și Absolutul, un nimic. Despatrierea lăuntrică este climatul absolut pentru gândurile fără rădăcini. Nu atingi inutilitatea măreață a duhului atâta vreme cât ai un loc în lume. Gândești - întotdeauna - din lipsa unei patrii. Neavând granițe, spiritul n-are unde să te-nchidă. De aceea, gânditorul este un emigrant
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
formă, încercînd să ne golim de conținuturi și să sistematizăm un proces haotic și rebel? N-ar fi mai fecundă o abandonare în fluiditatea noastră interioară, fără gândul unei obiectivări, sorbind doar cu o voluptate intimă toate fierberile și agitațiile lăuntrice? În acest caz am trăi cu o intensitate infinit bogată întreagă acea creștere interioară pe care experiențele spirituale o dilată până la plenitudine. Trăiri multiple și diferențiate se contopesc și se dezvoltă într-o efervescență din cele mai fecunde. O senzație
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o formă de complexitate în întindere decât o cuprindere calitativă, bogată. De aceea, ea vede lirismul ca un fenomen periferic și inferior, produs al unei inconsistențe spirituale, în loc să observe că resursele lirice ale subiectivității indică o prospețime și o adâncime lăuntrică dintre cele mai remarcabile. Sânt oameni care devin lirici numai în momentele capitale ale vieții lor; unii numai în agonie, când se actualizează întregul lor trecut și-i năpădește ca un torent. Cei mai mulți însă devin în urma unor experiențe esențiale, când
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
aceea ne mulțumim a scrie elogiul lirismului pentru a nu scrie elogiul nebuniei. Starea lirică este o stare dincolo de forme și sisteme. O fluiditate, o curgere interioară contopește într-un singur elan, ca într-o convergență ideală, toate elementele vieții lăuntrice și creează un ritm intens și plin. Față de rafinamentul unei culturi anchilozate în forme și cadre, care maschează totul, lirismul este o expresie barbară. Aici stă de fapt valoarea lui, de a fi barbar, adică de a fi numai sânge
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fura interesul și când revelațiile asupra lumii răsar din zona cea mai adâncă a spiritului, de acolo de unde s-a desprins de viață, din rana vieții. Câtă singurătate trebuie pentru a avea spirit! Câtă moarte în viață și câte focuri lăuntrice! Singurătatea neagă atâta din viață, încît înflorirea spiritului rezultată din dislocările vitale devine aproape insuportabilă. Nu este caracteristic faptul că aceia se ridică împotriva spiritului care au prea mult spirit, care cunosc ce boală adâncă a afectat viața pentru a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
paradoxală pe care am pus-o pentru a deveni un individ strălucitor, toată vraja demonică pe care am consumat-o pentru a îmbrăca o aureolă viitoare și întreg elanul pe care l-am risipit pentru renașterea organică sau o auroră lăuntrică s-au dovedit mai slabe decât bestialitatea și iraționalitatea acestei lumi, care a vărsat în mine toate rezervele ei de negativitate și otravă. Viața nu rezistă la mare temperatură. De aceea, am ajuns la concluzia că oamenii cei mai frământați
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]