4,013 matches
-
urmat întotdeauna de o îndepărtare, apoi, imediat, de o dispariție, dar experiențele lui anterioare de viață trebuie să-i fi amintit că, cel puțin uneori, există o metodă de a împiedica să se întâmple asemenea calamități. Se ridică în două labe, agitându-și coada cu forță, ca și cum ar fi rotit o biciușcă, și, pentru prima dată de când venise aici să ceară azil, Găsit lătră. Cipriano Algor conduse încet furgoneta spre dudul negru și se opri la mică distanță de cușcă. Credea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
purtat de hazardul unei furnici, o piatră unde din când în când se adăpostea o ființă vie, un scarabeu, sau o șopârlă, sau o iluzie. Găsit păru că răsare de nicăieri, nu e aici și deodată este, își puse brusc labele pe genunchii stăpânului, stricându-i postura de contemplator al vanităților lumii care-și pierde timpul, sau crede că-l câștigă, punând întrebări furnicilor, scarabeilor și șopârlelor. Cipriano Algor îl mângâie pe cap și puse altă întrebare, Ce vrei, dar Găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
va mai călca niciodată pe drumul care o ducea la furnicar, încă își ține spicul strâns vitejește între mandibule, dar călătoria ei s-a sfârșit acolo, de vină a fost țopăiala lui Găsit, care nu se uită unde-și pune labele. În timpul mesei, parcă răspunzând unei întrebări, Marçal îl informă că le telefonase părinților ca să le spună că o treabă urgentă îl împiedica să ia prânzul cu ei, iar Marta își dădu cu părerea că n-ar trebui să înceapă azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
cuptor, se mirase de expresia absentă a celui care considera plăcut să se gândească la lucruri greu de înțeles. Îi atinse mâna cu botul rece și umed, cineva trebuie să-l fi învățat pe acest animal primitiv să-și ridice labele dinainte așa cum fac mereu până la urmă cu atâta naturalețe câinii instruiți în reguli sociale, de altfel, nu se cunoaște alt mod de a evita ca iubita mână a stăpânului să fugă brusc de contact, ca dovadă că nu e totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
dar capabilă, prin practică, să dea o indicație aproximativă, Ce metodă e asta, Cufundăm mâna adânc în barbotină și o scoatem, lăsând barbotina să curgă pe mâna deschisă, fluiditatea e bună când, curgând, formează între degete o membrană ca o labă de gâscă, Ca a gâștelor, Da, ca a gâștelor. Marta puse cartea deoparte și spuse, N-am avansat prea mult, Am avansat ceva, am aflat că nu putem lucra fără dizolvanți și că nu vom avea o barbotină bună cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
nu încercă să intre, se dădu la o parte ca să nu cadă pe el ploaia de mici fragmente de lut copt, de cioburi de vase sparte pe care mătura le împingea afară, și se întinse pe jos, cu capul între labe. Părea neatent, aproape adormit, dar și cel mai puțin experimentat cunoscător al tertipurilor canine și-ar da seama, observând modul disimulat în care din când în când deschidea și închidea ochii, că Găsit pur și simplu aștepta. După ce termină curățenia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
alinieze pe aceste planșe, să se evapore încetul cu încetul apa fără de care n-ar fi ajuns ce sunt, și să poată intra în cuptor siguri că se vor transforma în ceea ce trebuie să fie. Câinele Găsit se ridicase pe labele din spate și-și sprijinise de planșă labele din față ca să vadă de mai aproape cele șase momâi aliniate în fața lui. Adulmecă o dată, de două ori și imediat își pierdu interesul, dar nu destul de repede ca să evite palma seacă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
cu încetul apa fără de care n-ar fi ajuns ce sunt, și să poată intra în cuptor siguri că se vor transforma în ceea ce trebuie să fie. Câinele Găsit se ridicase pe labele din spate și-și sprijinise de planșă labele din față ca să vadă de mai aproape cele șase momâi aliniate în fața lui. Adulmecă o dată, de două ori și imediat își pierdu interesul, dar nu destul de repede ca să evite palma seacă și dureroasă pe care stăpânul i-o dădu peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Am tras o spaimă de zile mari, hoțomanule, de ce n-ai venit când te-am strigat, îl mustră, dar Găsit nu răspunse, era ocupat să se întindă, să-și pună mușchii la locul lor, mai întâi își întinse cu forță labele dinainte, coborând în plan înclinat capul și coloana vertebrală, apoi execută ceea ce presupunem că era, în mintea lui, un indispensabil exercițiu de ajustare și compensare, lăsându-și în jos și încordându-și atât de mult partea posterioară încât dădea impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
și coloana vertebrală, apoi execută ceea ce presupunem că era, în mintea lui, un indispensabil exercițiu de ajustare și compensare, lăsându-și în jos și încordându-și atât de mult partea posterioară încât dădea impresia că vrea să se separe de labele din spate. Toți știm că animalele au încetat să vorbească de foarte multă vreme, dar niciodată nu se va putea demonstra că n-au continuat să-și folosească în secret gândirea. Iată, de exemplu, cazul acestui câine Găsit, în ciuda slabei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
câinele Găsit le merita pe bună deptate, În timp ce eu dormeam la căldurică între cearșafuri, tu făceai pe santinela alertă, nu contează că vigilența ta n-ajută lucrarea, contează gestul. Când Cipriano Algor își sfârși lauda, Găsit alergă să-și ridice laba și să se ușureze, apoi se întoarse, dând din coadă, și se întinse în apropierea gropii, gata să asiste la scoaterea păpușilor din forme. Atunci se aprinse lumina din bucătărie, Marta se sculase. Olarul întoarse capul, nu vedea clar înlăuntrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
în bucătărie, lăsând ușa deschisă. Câinele nu se mișcă. Marta închise ușa. Câinele așteptă puțin, apoi se ridică și, încet, se apropie de planșe. Marta nu deschise ușa. Câinele privi în direcția casei, ezită, privi din nou, apoi își puse labele pe marginea planșei unde se uscau asirienii cu barbă. Marta deschise ușa și ieși. Câinele își coborî rapid labele și rămase pe loc, așteptând. Nu avea motive să fugă, conștiința nu-l acuza de nimic rău. Marta îl apucă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
încet, se apropie de planșe. Marta nu deschise ușa. Câinele privi în direcția casei, ezită, privi din nou, apoi își puse labele pe marginea planșei unde se uscau asirienii cu barbă. Marta deschise ușa și ieși. Câinele își coborî rapid labele și rămase pe loc, așteptând. Nu avea motive să fugă, conștiința nu-l acuza de nimic rău. Marta îl apucă de zgardă și, din nou, fără să pronunțe nici un cuvânt, îl prinse în lanț. Apoi intră din nou în bucătărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
obișnuiește în asemenea situație. După două minute, îl eliberă din nou din lanț, se cuvenea să nu-i dea animalului timp să uite, în memoria lui trebuia instalată relația între cauză și efect. Câinele întârzie mai mult să-și pună labele pe planșă, dar, în sfârșit, se hotărî, cu mai puțină convingere decât înainte, s-ar zice. În curând era din nou legat. După a patra încercare începu să dea semne că pricepe ce i se cere, dar continua să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
planșă, dar, în sfârșit, se hotărî, cu mai puțină convingere decât înainte, s-ar zice. În curând era din nou legat. După a patra încercare începu să dea semne că pricepe ce i se cere, dar continua să-și pună labele pe planșe, de parcă voia să se convingă că nu are voie. În tot acest timp, Marta nu scosese o vorbă, intra și ieșea din bucătărie, închidea și deschidea ușa, la fiecare mișcare a câinelui, aceeași tot timpul, răspundea cu propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
acțiuni succesive și reciproce care se va termina doar când unul dintre ei, printr-o mișcare diferită, va rupe secvența. A opta oară când Marta închise ușa bucătăriei, Găsit avansă din nou spre planșe, dar, ajuns acolo, nu mai ridică labele ca să arate că vrea să ajungă la asirienii cu barbă, rămase cu ochii întorși spre casă, imobil, așteptând, ca și cum își provoca stăpâna să fie mai îndrăzneață decât el, ca și cum întreba Ce răspuns vei da tu acum jocului meu genial, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
jos, refuzând din nou ajutorul pe care i-l oferise Marta, Va trebui să-l ascult pe Marçal, spuse. Găsit a fost trimis în cușcă după ce a murdărit în mod lamentabil podeaua bucătăriei cu noroiul pe care îl adusese pe labe din prima incursiune pe care se hotărâse s-o facă pe afară, profitând de înseninarea cerului. Apa nu va fi niciodată atât de multă încât să-i intre în cușcă, dar, pentru orice eventualitate, stăpânul a pus dedesubt patru cărămizi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
care nu i-l va spune niciodată, Cum vei reuși acum, fără această speranță, să trăiești în apartamentul acela, se întreba. Găsit ieșise din cușcă, picături mari de apă curgeau pe el din dudul negru, dar nu-i păsa. Avea labele murdare, îi picura blana și era sigur că nu va fi bine primit. Și, totuși, despre el se vorbea la ușa bucătăriei. Văzându-l apărând și oprindu-se să-i privească, Marta întrebase, Ce vom face cu câinele. Liniștit, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
se adeveriseră, ceva singular, ieșit din comun, se pregătise în ultima vreme, și acum sosise ora în care soarta sau destinul, sau hazardul, sau instabilitatea voințelor și obligațiilor umane, îi vor decide existența. Se întinsese lângă cușcă, cu capul pe labe, așteptând. Când stăpânul spusese, Găsit, vino, crezu că-l chema ca să urce în furgonetă cum se întâmplase altădată, semn că, în sfârșit, nu se schimbase nimic în viața lui, că ziua de azi va fi la fel ca cea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pe care doresc s-o discut cu dumneata, o mare favoare să-ți cer, Intră, Am putea vorbi chiar aici, nu trebuie să intru, Asta-i bună, intră, nu te formaliza, Câinele poate intra și el, întrebă Cipriano Algor, are labele murdare, Găsit e din familie, suntem vechi cunoștințe. Ușa se închise, penumbra micii sufragerii se lăsă asupra lor, Isaura făcu un gest indicând un scaun, se așeză și ea. Am impresia că știi de ce am venit, spuse olarul în timp ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
puterea! A uitat oare că eu sunt acela care a luat În mâini treburile țării la moartea tatălui său, că eu sunt acela care i-a Îndepărtat pe ceilalți pretendenți și i-a pus pe toți răzvrătiții cu botul pe labe? Că datorită mie este ascultat și cinstit până la marginile pământului? Mergeți să-i spuneți, da, că soarta tichiei lui este legată de aceea a călimării mele!” Emisarii sunt năuciți. Cum poate oare un bărbat atât de Înțelept ca Nizam al-Mulk
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
putem bloca trecerea cu aruncătorul de flăcări. O obligăm să se ducă spre sas și-apoi.... hop! În spațiu! ― Hm! ( Se vedea cât de colo că Lambert nu împărtășea entuziasmul căpitanului.) Uite-așa! n-ai decât să mergi în patru labe prin canale, o căutați prin labirintul ăsta până vă treziți cu ea în față și atunci vă rugați să-i fie frică de foc. Zâmbetul lui Dallas se șterse, ― Ar trebui să meargă, fiindcă-i e frică de foc. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Trebuie să fie o interferență își zise el. După curenții de aer de aici nu-i de mirare. O să fac câțiva pași. O să se aranjeze. Se ridică neștiind nimic de masiva tentaculă cu gheare care ieșea încet de sub Cale. Enorma labă căutând într-o liniște incredibilă îi rată piciorul. Se vârî la locul ei, fără să fie observată de Dallas care după câțiva metri, se opri. ― Acum e mai bine, Lambert? M-am deplasat. Mă prinzi mai clar acuma? ― E clar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
de speranță. Proust și-a exilat sfinxul În trecut, l-a făcut prizonier Între amintiri și l-a dresat să Întrebe numai despre ceea ce a fost. Monstrul biruit de Oedip a devenit la el un animal de laborator prăfuit pe labe de nisip de la piramide. Memoria nu mai e necesară ca un echilibru, ci ca o compensație. Ea ar trebui să ofere justificări fictive și materia primă pentru temple ce n-au fost construite niciodată, În timp ce nostalgia Ithacăi aparține cuiva care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
acestuia, pentru că flacăra începuse să-l frigă la degete. A fost singurul lui noroc: pârâitura care s-a auzit a confirmat ruperea osului. Ca tacâmul să fie complet, de durere, Vaniușka a dat drumul canistrei, care i-a căzut pe laba piciorului stâng, rupându-i câteva tarsiene, la întâmplare. Oricât ai fi de haidamac, o asemenea combinație de suferințe te face să răcnești din toți rărunchii. Ceea ce Vaniușka se pregătește să facă. Deschide larg gura, dar nu apucă să scoată nici un
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]