KorAP: Find »[drukola/base=latin & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...128 129 130 ...629 >

15,723 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

Iorga, afirma: "trebuie să se admită că, odinioară, limba românească a fost tot așa de complet romană ca oricare alta din surorile ei (apusene), până ce un val slav a luat cu el, poate în scurtă vreme, o mulțime din cuvintele latine și le-a înlocuit, în cea mai mare parte, prin cuvinte slave, fără a putea (totuși) să deromanizeze limba". Ca epocă de închegare a unei limbi specifice acestui sud-est european, ca limită de la care încetează latina vulgară și încep limbile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pot împrumuta una de la alta, când se închid în regalitățile barbare sau în "romaniile populare" respective. După învățatul Tomaschek, care citează pe Miklosich, limba românească ar putea reprezenta starea lui "sermo rusticus", de la 400 la 600 d. H., vocabularul creștin latin fiind un împrumut din Balcanii încă supuși Romei. Aceasta (limba română) este dezlipită dintr-o foarte veche latină. Limba română, spune Iorga, are originea populară, pe un singur teritoriu, a primului grai, importat, gata făcut, în Dacia, și lângă care

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
care însă au rămas sterpe. În sfârșit, un învățat belgian precizează și aceasta: "Mai mult decât orice altă limbă romanică, cea românească e bogată în flexiuni și locuțiuni care erau arhaice pe vremea lui Augustus". Pe lângă vechime, unele cuvinte arhaice latine sunt înlocuite numai la noi (nordul Dunării). Această limbă are nesfârșite nuanțe, care o fac potrivită și fără neologisme, și cu expresia literară cea mai fină.41 Elementele preslave și neromane ce alcătuiesc substratul limbii române, cele comune cu albaneza

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
lingviștilor, mai ales de la Miklosich încoace, cu privire la formarea limbii și etnogeneza românilor. După analizarea elementelor autohtone, preromane, în limba română, s-a impus constatarea că româna are o puternică notă de originalitate, de personalitate, nu numai în conținutul și structura latină, dar și în elementele (caracterele) anteromane, numite anterior "albaneze", "balcanice", iar acum "autohtone" și "traco-dace". Lingvistul Al. Philippide consideră că "elementele asemănătoare" cu albaneza sunt astfel "numai în general și cu aproximație". Dar la o cercetare mai atentă, ele prezintă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ca și "dependența" limbii române față de albaneză.43 Pe de altă parte, româna are comun cu albaneza o serie de trăsături fonetice, morfologice și sintactice, iar ca lexic, ambele limbi prezintă două categorii de elemente, dăinuind din perioada veche: romane (latine) și preromane (autohtone). Dar elementele latine comune albanezei și românei sunt foarte puține, iar dovezile din care să rezulte că acestea provin dintr-un izvor comun, "latina balcanică", lipsesc. Elementele românești comune cu albaneza, consideră comparatistul austriac Gustav Meyer, au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
albaneză.43 Pe de altă parte, româna are comun cu albaneza o serie de trăsături fonetice, morfologice și sintactice, iar ca lexic, ambele limbi prezintă două categorii de elemente, dăinuind din perioada veche: romane (latine) și preromane (autohtone). Dar elementele latine comune albanezei și românei sunt foarte puține, iar dovezile din care să rezulte că acestea provin dintr-un izvor comun, "latina balcanică", lipsesc. Elementele românești comune cu albaneza, consideră comparatistul austriac Gustav Meyer, au o sursă comună carpato-balcanică și preromană

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
românesc, cei 70 de termeni, provin în cele două idiomuri dintr-o sursă comună, substratul carpato-balcanic. Un alt aspect important se referă la prezența în limba română a unui număr de cuvinte preromane (100), străvechi, care nu sunt de origine latină, slavă ori greacă și care sunt inexistente în limba albaneză. Aceste elemente "obscure" din limba noastră au o însemnătate lingvistică și istorică deosebită și ele provin din fondul autohton carpato-balcanic, un idiom indo-european specific. Ele trebuie considerate ca străvechi și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
exclusiv românești, necunoscute în altă limbă. S-a ajuns la concluzia indubitabilă că elementele autohtone moștenite, neromanice, în mod firesc și necesar, trebuie să admitem că provin din idiomul "barbar", vorbit în zonele unde a fost transplantată și adoptată limba latină și unde, în mod obligatoriu, a luat ființă limba romanică răsăriteană. Prin urmare, pe lângă fondul romanic, componentă esențială a limbii noastre, este necesar să subliniem și cealaltă realitate, străveche, semnificativă și importantă a ei: elementele moștenite nelatine, autohtone. Studiul etimologic-comparativ

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
elementele moștenite nelatine, autohtone. Studiul etimologic-comparativ al acestora indică pregnanța lor deosebitoare, ce ilustrează originalitatea și vechimea indo-europeană, ca și exclusivitatea lor românească. Ele se deosebesc net de elementele slave ori de împrumuturile ulterioare și, în aceeași măsură, de elementele latine. Aceste elemente vechi, neromane, autohtone (trace) erau prezente în limbă anterior oricăror împrumuturi externe faptul este semnificativ în cel mai înalt grad și concludent din punct de vedere cronologic, istoric.44 În legătură cu originea limbii române, unii istorici aduc argumente lingvistice

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a secolului al VI-lea, este adevărat, într-o inscripție din Sirmium, datată 580, este menționată "Romania" noțiune opusă teritoriului ocupat de barbari ("Barbaricum") apărută în secolul al IV-lea și care, în Apus, avea accepția de "zonă de civilizație latină" opusă regiunilor barbare. O semnificație asemănătoare poate fi atribuită acestei noțiuni ("Romania") și în partea de răsărit a Imperiului, unde, în secolul al VI-lea, se mai vorbea o limbă derivată din latină și pe care influența slavă nu o

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
primele veacuri ale erei noastre, imensul spațiu ce se întinde între Adriatica și Marea Neagră, pe cele două maluri ale Savei și Dunării, cu prelungiri care pătrund pe alocuri adânc spre nord și sud, era locuit de o populație de limbă latină. Astăzi, în tot răsăritul, cu excepția coastei dalmate, singurii care vorbesc limba romanică, atât de răspândită odinioară, sunt românii...Româna pare a fi, așadar, o lagună care, spre deosebire de vechea limbă romanică, și-a pierdut din extindere în sudul Dunării.". La toate

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de prizonieri și meseriași aduși din sud au ajutat-o să-și păstreze tradiția latinei populare. Dacă lucrurile n-ar fi stat așa, termenii de bază primordiali în viața de familie, cea religioasă, în economia agrar-pastorală n-ar avea origine latină, așa cum au până astăzi. Rezultatele cercetărilor în pregătirea Atlasului lingvistic român sunt convingătoare în acest sens. Ele dovedesc, cu mare precizie, că termeni de origine latină foarte veche s-au păstrat nu pe valea Dunării, unde i-ar fi putut

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
primordiali în viața de familie, cea religioasă, în economia agrar-pastorală n-ar avea origine latină, așa cum au până astăzi. Rezultatele cercetărilor în pregătirea Atlasului lingvistic român sunt convingătoare în acest sens. Ele dovedesc, cu mare precizie, că termeni de origine latină foarte veche s-au păstrat nu pe valea Dunării, unde i-ar fi putut aduce, în mod firesc, valul de emigrație din Peninsula Balcanică, ci în regiunea vestică a Banatului și a Transilvaniei. Astfel, avem cuvinte ca "nea", "păcurar", "june

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
i-ar fi putut aduce, în mod firesc, valul de emigrație din Peninsula Balcanică, ci în regiunea vestică a Banatului și a Transilvaniei. Astfel, avem cuvinte ca "nea", "păcurar", "june", "curechi", "moare", "pedestru", întrebuințate în această zone. Păstrarea acestor cuvinte latine denotă că limba română este cea mai apropiată dintre toate limbile romanice de vorbirea populară și cea mai puțin influențată de latina clasică, deoarece biserica și administrația (statul) s-au dezvoltat în sfera greco-slavă din Bizanț. Aceasta evidențiază și spiritul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
incontestabil că influența slavă a fost puternică în toată această zonă (nordul Dunării), dar nu mai puternică decât influența populației romanice în sudul fluviului, însă așa cum regiunea aceasta a rămas în esență slavă, tot așa în nord a rămas predominant latină. Este un fapt aproape universal admis că influența slavă asupra asupra limbii române s-a exercitat la nord de Dunăre, în secolele VII-X, din partea elementului alogen (slav) suprapus populației autohtone, românești (vezi studiile lui E. Petrovici, I. Pătruț, G. Mihăilă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
este limba de circulație comună (latina populară). Ultima etapă din evoluția ei s-a încheiat atunci când aceasta a devenit limba maternă chiar și pentru acele părți din populație care nu erau de origine romanică. Limba aceasta, care a moștenit geniul latin și a contribuit la treptata și larga sa răspândire, a făcut din populații foarte diferite sub aspect etnic, noi fii ai Romei".52 După ce-am văzut împrejurările istorice în care s-a închegat limba română, evoluția ei zbuciumată, ne

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Romei".52 După ce-am văzut împrejurările istorice în care s-a închegat limba română, evoluția ei zbuciumată, ne vom referi în continuare la aspectele pur lingvistice ale acesteia. Romanitatea limbii române se oglindește în structura gramaticală și lexicală: cuvintele latine (moștenite) nu cunosc graniță geografică între diferitele zone locuite de români ce constituie factorul general românesc. În schimb, elementele împrumutate sunt familiare și specifice unui anumit teritoriu (de exemplu: ungurismele în Transilvania, slavismele în dialectele sud-dunărene, istroși meglenoromâne, ca și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
istroși meglenoromâne, ca și în Muntenia și Moldova, turcismele la sud de Dunăre, în dialectul aromân și în Dobrogea, grecismele în aromână și bulgarisme în meglenoromână). Fără să alcătuiască majoritatea numerică, fiind chiar mai puține decât totalul celor slave, cuvintele latine sunt însă cele mai importante, mai frecvente și mai necesare în graiul viu și în scris, aspect relevat de Hasdeu-circulația cuvintelor: se pot construi fraze întregi cu cu cuvinte latine, dar nici măcar o propoziție numai cu cuvinte slave. De-aici

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
numerică, fiind chiar mai puține decât totalul celor slave, cuvintele latine sunt însă cele mai importante, mai frecvente și mai necesare în graiul viu și în scris, aspect relevat de Hasdeu-circulația cuvintelor: se pot construi fraze întregi cu cu cuvinte latine, dar nici măcar o propoziție numai cu cuvinte slave. De-aici rezultă valoarea covârșitoare a fondului lexical ereditar (moștenit) latin, în structura și economia limbii. Totalitatea cuvintelor limbii române este de aprox. 43.000, chiar mai multe, împreună cu neologismele, termenii tehnici

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
mai necesare în graiul viu și în scris, aspect relevat de Hasdeu-circulația cuvintelor: se pot construi fraze întregi cu cu cuvinte latine, dar nici măcar o propoziție numai cu cuvinte slave. De-aici rezultă valoarea covârșitoare a fondului lexical ereditar (moștenit) latin, în structura și economia limbii. Totalitatea cuvintelor limbii române este de aprox. 43.000, chiar mai multe, împreună cu neologismele, termenii tehnici, regionalismele și variantele. În lexicul românesc distingem două părți: partea moștenită și partea împrumutată. În ceea ce privește fondul moștenit al limbii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
mai multe, împreună cu neologismele, termenii tehnici, regionalismele și variantele. În lexicul românesc distingem două părți: partea moștenită și partea împrumutată. În ceea ce privește fondul moștenit al limbii române, raportul între elementele autohtone și cele romanice este net în favoarea acestora din urmă. Elementele latine de bază (cuvinte-tip), în dialectul daco-român, sunt în număr de 1500 (1600), dar, împreună cu derivatele, lingviștii Candrea și Densușianu au ajuns până la 2000-2500 cuvinte latineînaintea lor, Pușcariu ajunsese până la 1947. Raportul real între elementele latine și cele preromane (autohtone

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
acestora din urmă. Elementele latine de bază (cuvinte-tip), în dialectul daco-român, sunt în număr de 1500 (1600), dar, împreună cu derivatele, lingviștii Candrea și Densușianu au ajuns până la 2000-2500 cuvinte latineînaintea lor, Pușcariu ajunsese până la 1947. Raportul real între elementele latine și cele preromane (autohtone) este de 1500-1600 cuvinte latine de bază la 160-170 autohtone (traco-dace), așadar un total maxim de 1700 cuvinte moștenite. Concluzia ce se impune: cuvintele autohtone (prelatine) reprezintă doar o 1/10 din lexic, dar sunt importante

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în dialectul daco-român, sunt în număr de 1500 (1600), dar, împreună cu derivatele, lingviștii Candrea și Densușianu au ajuns până la 2000-2500 cuvinte latineînaintea lor, Pușcariu ajunsese până la 1947. Raportul real între elementele latine și cele preromane (autohtone) este de 1500-1600 cuvinte latine de bază la 160-170 autohtone (traco-dace), așadar un total maxim de 1700 cuvinte moștenite. Concluzia ce se impune: cuvintele autohtone (prelatine) reprezintă doar o 1/10 din lexic, dar sunt importante (în ciuda numărului lor redus) ele sunt resturi din substratul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
numeroase și variate. Elementele autohtone fac parte din țesutul de temelie, ereditar, al limbii române și s-au bucurat de o considerație aleasă din partea poporului în cursul secolelor. Pentru întregul tezaur lexical moștenit (cel dinainte de slavi), mai ales despre elementul latin (romanic), marele lingvist Lazăr Șăineanu sublinia: "o trăsătură caracteristică e seriozitatea, solemnitatea cu care poporul tratează cuvintele de origine latină, pe când alte cuvinte din lexic sunt tratate, în gura românului, cu nuanță progresivă de ironie batjocoritoare (n-au scăpat nici măcar

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
o considerație aleasă din partea poporului în cursul secolelor. Pentru întregul tezaur lexical moștenit (cel dinainte de slavi), mai ales despre elementul latin (romanic), marele lingvist Lazăr Șăineanu sublinia: "o trăsătură caracteristică e seriozitatea, solemnitatea cu care poporul tratează cuvintele de origine latină, pe când alte cuvinte din lexic sunt tratate, în gura românului, cu nuanță progresivă de ironie batjocoritoare (n-au scăpat nici măcar cuvintele sacramentale slavo-grecești)".53 Însemnătatea elementelor lexicale românești autohtone în economia generală a limbii este vizibilă și în faptul că

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]