3,209 matches
-
1871, I, p. 62). Ce se degajă cu forță din acest citat este funcția moral-religioasă cu care este însărcinată școala cât și utilitatea politică presupusă de o asemenea instrucție școlară. Educației îi este imprimat, prin medierea bucoavnei și a literaturii liturgice prevalentă în secolul al XVIII-lea, un conținut strict religios, în care erau încorporate finalități politice conservatoare. Schimbările ce aveau să se producă în sensul secularizării conținutului învățământului, antrenat de apariția abecedarului, au fost prevestite încă din pragul secolului al
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
plan secund de discursul naționalist- identitar căruia îi este, în cele din urmă, subsumată. Totuși, chiar și în această perioadă de amplificare a secularizării literaturii didactice, fibra mistică ce era anterior total întrețesută în conținutul educațional al bucoavnelor și literaturii liturgice folosită în școală nu dispare. Asistăm în schimb la un proces de transfer a misticii religioase înspre dezideratul naționalist. G.R. Melidon (1874), în calitate de revizor școlar, predica viitorilor învățători să se raporteze la școală ca la "o a doua biserică" (p.
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
-se plenar în câmpul producției literare al culturii românești, relevându-se cu limpezime în tipărirea de cărți. În secolul al XVIII-lea spațiul de manifestare pe plan pedagogic al bucoavnei producția de carte a răspuns aproape în întregime unor necesități liturgice, după cum arată calculele estimative realizate de D. Barbu, care propune următoarea distribuție: 75 la sută din totalul operelor tipărite în limba română de-a lungul secolului al XVIII-lea au fost cărți scripturale și lucrări reclamate de practica liturgică; 18
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
necesități liturgice, după cum arată calculele estimative realizate de D. Barbu, care propune următoarea distribuție: 75 la sută din totalul operelor tipărite în limba română de-a lungul secolului al XVIII-lea au fost cărți scripturale și lucrări reclamate de practica liturgică; 18 la sută au fost tratate teologice și cărți cu conținut religios; doar 7 la sută erau tipărituri ce serveau scopurilor administrative și pedagogice (Barbu, 1990, cf. Drace-Francis, 2006, p. 55). Figura 3. Producție de carte românească în țările române
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
fluturele" etc. Printre acestea este strecurată și o secțiune intitulată "Amoarea de patrie" (p. 54), în care se promovează idealul sacru al sacrificiului suprem pentru patrie. Povestioarele sunt continuate cu "Fabule în versuri", cartea încheindu-se grav, într-un registru liturgic, printr-o cascadă de "Rugăciuni", secondată de "Cele zece porunci" și în cele din urmă, de cele "Șapte Taine ale Legii Nouă". Cât despre patrie, națiune, deșteptare etc., nicio referință nu este reperabilă în acest text dedicat aproape în totalitate
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
fondul latin al credinței strămoșești au fost bulgarii, care, datorită faptului că bisericile românești se aflau sub jurisdicția eclezială a bulgarilor (după ce aceștia s-au creștinat în veacul al IX-lea), au introdus limba slovenească în locul celei românești ca limbă liturgică. Iar mai apoi, ungurii deveniți catolici prin creștinarea regelui Ștefan în anul 1000, "ca schismatici [îi țineau pe români], pentru că țineau legea grecească" (p. 196). Motivul mito-tematic al sacrificiului românesc întru credința creștină capătă primele contururi încă din istoriografia Școlii
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
instrument pragmatic de comunicare, "un mijloc de translațiune al daraverilor [negustorilor] dintre ei" (p. 9). Ea trebuie să fie depozitarul experiențelor istorice, suportul prin mijlocirea căreia se perpetuează în timp, ad infinitum, tradiția istorică lăsată moștenire de generațiile primordiale, expresia liturgică a sufletului românesc. Schimbând direcția de înaintare și luând-o pe calea cunoașterii catafatice, Delavrancea își precizează din ce în ce mai clar concepția biologizantă a națiunii: "Părinții moșii și strămoșii, ne sunt patria; ei care au vorbit aceiași limbă, cari au avut acelaș
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
controlului partinic, s-a redefinit pe vechile coordonate identitare și doctrinare ale românismului ortodoxist. În timpul regimului comunist, ca reacție defensivă la politica de ateizare promovată de noile autorități statale ostile bisericii ca instituție socială și religiei ca Weltanschauung și praxis liturgic, BOR și-a revizuit doctrina și misiunea socială în direcția compatibilizării acesteia cu ideologia oficială. Colaborarea BOR-PCR și biserică-regim (în fapt, aservirea primeia în fața autorităților statale în speranța supraviețuirii instituționale într-un mediu politic ostil) a fost fundamentată doctrinar în
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Slavonismul a rezistat, în pofida curentului lingvistic românesc, ca limbă oficială în cancelaria de stat (până la sfârșitul secolului al XVII-lea) cât și în "ultimul său bastion: biserica" (până la începutul secolului al XVIII-lea). Ultimele întrupări livrești ale slavonismului ca limbă liturgică s-au produs în Psaltirea tipărită la Iași în 1731, respectiv în Psaltirea din Bucureștiul anului 1745. În acest moment este de găsit "sfârșitul slavonismului cultural în țările române" (Panaitescu, 1965, pp. 220-222). Totuși, un slavonism formal, rezidual, persistă sub
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]