4,697 matches
-
ipostază magică; Mihai Ursachi invoca Moartea și viața căprioarei; Cerbul e prezent în lirica lui Ioan Alexandru. Cerbul (observă interpreții miturilor) ar fi o "imagine arhaică a reînnoirii ciclice", "vestitor al luminii", simbol al "rapidității", al "longevității", dar și al "melancoliei" (Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dictionnaire des symboles, Ed. Laffont / Jupiter, 1982). Pe fundalul unei copilării scindate cu amintiri de război poetul din Țara de Sus își aliază sistematic cervideele ca antidot imaginar la teroarea existențială, refugiindu-se într-un timp
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Inventatorul lui Arthur-detectivul vine cu propria-i regie inconfundabilă. Repudiind banalul care mortifică mica provincie (locul unde nu se întâmplă nimic), deturnând spre umor însemnele stereotipiei curente dar lăsând loc și elegiei, senzitivul Emil Brumaru adoptă masca unui dionisiac fantast. Melancolia, câtă este, atribuită bunăoară Ospitalierului, se estompează printre zâmbete. De detectivul Arthur, de Julien Ospitalierul, el e aproape și departe; formează cu ei un triptic legănător balansând între exterior și interior. Detectivismul presupune operații secrete, enigme de descifrat; poetul le
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în Primele tangouri ale lui Julien Ospitalierul, în Fântâna lui Julien Ospitalierul și în alte poeme, bijuterii de virtuozitate ficțională. În integralitatea lor, unele texte sugerează impresia de macrometaforă. Poetul intră deliberat în labirint, dar nu se lasă prins; dincolo de melancoliile lui (trecătoare), dincolo de aventura în medii răscolite, întoarse pe dos, persistă (la limita dintre luciditate și subconștient) o lume interioară ca nostalgie ascunsă. Negurile teatrului absurd nu-l confiscă. III Glycera (în elină: cea dulce) și Reparata, siluete de canțonier
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
dominatoare, "puternică-n armura tinereții". Titlul plachetei Dogoarea și flacăra rezumă vădit combustia erotică; simțurile, toate ("cinci ursoaice cu nările aprinse") deschid porți sublimului; gândul însuși e "o dâră de sânge cald". Nopți de mătase (în Presimțiri de toamnă) refuză melancoliile, stările depresive: "Stele puternice se aprind și se sting: / Precum răsuflarea bărbatului tânăr..." POETICITATEA VISULUI. Cu tripticul Tirania Visului, disponibilitățile poetei ating cote maxime. Motive de vis? Orice moment al realului care transcende în ficțiune e, de când lumea, sursă de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Vis; spațiul memoriei devine "un Muzeu-de-Amintiri; o colecție "Unică". Un pod și o apă invită la fantazare: "Ce mai decor pentru doi oameni tineri Ce niciodată nu s-au atins!" Nici haos, nici coșmar, nici lamentații. Mitologia poetei exclude disimetriile; melancolia n-o paralizează. Urmând codul existențial inexorabil, viață și moarte se întrepătrund: "Din foc și din gheață-i făcută / Viața ta. Viață dublă". Într-un Ephemeris acționează consolator o filozofie multimilenară: Stau pe mal; lângă râu. Număr efemeride. Și libelule
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de somn atinsă (...) Să nu mă zbat, să exersez să mor Fără dureri, ca-n vise de ușor... Nu pastelul tentează; în câteva texte remarcabile (Roza, Merii, Sânzâiene și altele, congenere) prioritatea revine Eului interior, pendulând între contemplare lină și melancolie, mod cultivat odinioară de D. Anghel. Ne ține în loc, bunăoară, expoziția florală din Nu orhidee porfirogenete: "Mi-e dor de-o floare simplă și curată (...) // Deci flori crescând din munți pân' la câmpie (...) / Nu orhidee porfirogenete / Și prețioase ca o
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
clarobscur, în muzical (adică în necuvânt) și în inefabil conferă poeticitate actului confesiv. Mai mult încă, toate acestea, dimensiuni ale unui ceremonial, instituie substanța discursului. Așteptare vagă, iluzie, tumult, anxietate acestora li se contrapun simetric trăsături moderatoare ca dor, detașare, melancolie; toate, finalmente, fuzionează într-o stare de dulce întrepătrundere în perspectivă etern umană. Niciodată nu se ajunge la o furor amoris, la erosul posesiv exclusivist, apropiat nebuniei, acela care la vechii greci, dar și la unii romantici, era taxat ca
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
vestigii ale acelorași drumuri uitate cu timpul, pavate cu blocuri de piatră vulcanică. Piesă antologică, acest Cântec încredințează că, în momentele lui calme, fantezistul era un patetic, un tandru. El, cel atât de obișnuit să demitizeze, se abandonează, aparent, unei melancolii erotice, dar sensul (încifrat) e acela al inserției cuplului în moarte. Ipoteticul drum făcut împreună nu vizează (cum ne-am aștepta) calea spre un dincolo izbăvitor, ci ajungerea lângă "ceștile de ceai"! Trimiteri pararetorice (cești, farfurii, covrigi), simple detalii de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Frământă, dureros, lutul / Până când le sângeră picioarele. / Apoi / Femeile pictează pe horn / Cocoși și flori stilizate" (Casă). Între iubire și moarte, antenele poetului tind precumpănitor, organic spre cea dintâi, de unde accente de jubilație și serafism, de reverie ori de subțire melancolie. Ego-ul lui Grigore Vieru se construiește gradual pe purități moștenite; refractar dezolării, năruirilor morale, el înaintează consecvent pe o linie mediană fără retorisme, ostil tenebrelor. Mireasma teiului, verdele vegetației, "fire de argint lichide", "sălbăticiuni mici și dragi", aroma pâinii calde
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
din sine iar Nicolae Dabija aduce viziuni relevante imprimând elegiei o linie răscolitoare, un fior grav ținând de o experiență comunitară intens tragică. "Nu-s poet, sunt cel născut de poeme". Autorul Apei neîncepute, nu de puține ori atins de melancolie, e un liric îngândurat, de o ironie blând-amară, uneori bravând, alteori retrăgându-se în sinele rănit cum ne încredințează printre altele Elegia tristeții din prea multă iubire, Tristețea sărbătorilor ori un remarcabil Bocet pentru Meșterul Manole. Un Nicolae Dabija apoteotic
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
se încadrează perfect în versurile poetului din acea epocă. Ea a fost înmor mîntată la 20 ianuarie 1864, deci într-un peisaj de iarnă, cu ninsoare și promoroacă. În prima versiune a poeziei, cu titlul inițial Tristeță, iar mai tîrziu Melancolie, tînărul poet scria îndurerat despre ea: "Cu multele-i icoane stă lumea risipită Ninsoarea viorie acopere-amorțită Întinsele ei plaiuri... și ca unse cu var Lucesc zidiri, ruine, pe cîmpul solitar. Și țintirimul doarme și crucile stau strîmbe O cucuvaie sură
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
împrejurările pe care acum le cunoaștem. Mai tîrziu, da, însă la Iași. Pe de altă parte, nu este corespunzător numele de "ciclu veronian"195, în care Perpessicius a cuprins poeziile lui Eminescu publicate la "Convorbiri literare" începînd din septembrie 1876. Melancolie după cum am mai arătat, a fost inspirată inițial de înmormîntarea Casandrei, la Ipotești, în 20 ianuarie 1864; Crăiasa din povești este însăși Casandra, pusă într-un cadru feeric, în codrii de la Ipotești, iar Lacul și Dorința sunt atît de strîns
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
Eminescu despre femeia iubită. Maiorescu a susținut: "Ca și Leopardi în Aspasia, el nu vedea în femeia iubită de cît copia imperfectă a unui prototip nerealizabil (s.n.). Îl iubea întîmplătoarea copie sau îl părăsea, tot copie rămînea, și el cu melancolie impersonală își căuta refugiul într-o lume mai potrivită cu el, în lumea cugetării și a poeziei"223. Const. Dobrogeanu-Gherea credea că femeia ideală, pentru Eminescu, trebuia să fie "o Veneră cu brațe reci, cu părul lung, bălai, cu forme
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
nu numai forța revelării unui adevăr, dezvăluit la ceas de noapte de către fantoma atotștiutoare, ci și nebulozitatea, incoerența și confuzia unui discurs ambiguu, trăsătură datorită căreia se armonizează deplin cu acea „tristețe a nopții” a melancolicului Hamlet. În reprezentările Renașterii, melancolia este plasată sub semnul ambiguității: ca dispoziție a spiritului care face ca ființa umană să devină o pradă ușoară pentru demoni și capcanele lor, ea predispune la întâlnirea cu fantomele, în spatele cărora se ascund uneori aceștia; totodată însă, melancolia poate
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Renașterii, melancolia este plasată sub semnul ambiguității: ca dispoziție a spiritului care face ca ființa umană să devină o pradă ușoară pentru demoni și capcanele lor, ea predispune la întâlnirea cu fantomele, în spatele cărora se ascund uneori aceștia; totodată însă, melancolia poate inspira intuiții profetice, transformându-se astfel într-un simbol al magicianului ce are acces la adevăruri ascunse. În tristețea nocturnă a melancoliei regăsim, așadar, ambivalența unui suflet hărăzit, prin însăși natura lui, să întâlnească fantomele, cu dubla lor semnificație
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și capcanele lor, ea predispune la întâlnirea cu fantomele, în spatele cărora se ascund uneori aceștia; totodată însă, melancolia poate inspira intuiții profetice, transformându-se astfel într-un simbol al magicianului ce are acces la adevăruri ascunse. În tristețea nocturnă a melancoliei regăsim, așadar, ambivalența unui suflet hărăzit, prin însăși natura lui, să întâlnească fantomele, cu dubla lor semnificație: capcană diabolică și revelație a unui secret rezervat doar unor aleși 1. Noaptea în care pătrundem la începutul lui Hamlet, noaptea de după cele
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
când Valentin, dezgustat de viața zgomotoasă a orașului, singur în pădure, își exprimă preferința pentru aceste locuri aflate departe de zarva mulțimii, pentru aceste zone mărginașe, zone-limită. Obscuritatea și pustietatea pădurii („this shadowy desert, unfrequented woods”) creează un spațiu al melancoliei, unde Valentin se destăinuie: Însingurat îmi cat aici aleanul În cântec jalnic de privighetori, Atât de potrivit durerii mele1. Refugiu al melancolicului, desigur, numai că pădurea este totodată și un loc al violenței, al dezlănțuirii instinctelor primare: Silvia, căzută în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în străfundurile acestui suflet ce presimte răul, imposibila puritate, indiferent dacă e vorba despre o fărădelege făptuită sau pe cale să se făptuiască, dacă ea e plănuită de însuși făptașul ori de către altcineva. Zbuciumul lui Hamlet, acea „tristețe a nopții”, acea melancolie de care este cuprins prințul, nu reprezintă altceva decât o intuire a adevărului, altminteri primejdioasă, căci tot ea îl poate împinge și spre sumbrele capcane întinse de fantome sau de apariții diabolice. „S-ar putea ca dracul să fi spus
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
era și marea dilemă a lui Hamlet. Se îndoiește el oare de adevărul din vorbele fantomei? Nu cumva se întreabă dacă acest adevăr nu disimulează cine știe ce capcană nebănuită? Macbeth și Hamlet sunt două figuri antitetice, amândouă stăpânite de aceeași neagră melancolie, amândouă confruntate cu o sumă de informații primite de altundeva, dintr-un univers aflat în afara granițelor umanului. „They have more than mortal knowledge” („Mi-au dovedit că știu unele lucruri necunoscute muritorilor de rând”), va spune despre vrăjitoare Macbeth în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
face of death”), cu chipul lui Gorgo, luptă din care, spre deosebire de ceilalți nefericiți competitori, va ieși învingător. Dar dacă prețul unei asemenea înfruntări este îndeobște moartea sau nebunia (ca în cazul întâlnirii cu fantoma), pentru Pericle, el va fi adânca melancolie ce nu-l va mai părăsi niciodată. Ca și Hamlet atunci când s-a întâlnit cu spectrul, Pericle a văzut ceea ce nu trebuia să vadă, a aflat ceea ce nu trebuia să afle: crima, incestul, cumplitele adevăruri pe care le tăinuiește de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
colab. (1988) într-o anchetă efectuată asupra unui număr de 327 de adolescenți urmăriți de la 16 la 18 ani (trei întâlniri la un an interval fiecare), reprezentativi pentru acest segment de vârstă, studiază itemii următori: deprimare (după cum apreciază adolescentul însuși), melancolie, gânduri de suicid, dorință de a plânge, plictiseală. Nu este deci vorba despre o scară de depresie în sensul propriu al termenului. Nu s-a constatat o progresie majoră în funcție de vârstă între 16 și 18 ani dar, în schimb, de
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
adolescentului reprezintă primul episod al unei tulburări de dispoziție uni sau bipolară, mai ales atunci când aceasta apare după pubertate. 6. ÎNȚELEGERE: ABORDĂRI PSIHOPATOLOGICE REPERE ISTORICE Sigmund Freud a comparat încă din 1915 starea de doliu la adult cu cea de melancolie. Anna Freud a realizat în 1958 o comparație între doliu și adolescență: „un oarecare doliu după obiectele din trecut este inevitabil”, declara ea vorbind despre travaliul psihologic cu care se confruntă orice adolescent. Dar această comparație va creea o confuzie
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
acum mai clar că primul episod depresiv a apărut în contextul unei serii de rupturi: ruptură sentimentală, încetarea unei corespondențe foarte susținute cu o verișoară îndepărtată, decesul acestui prieten... În perioada celei de a doua spitalizări este evocat diagnosticul de melancolie datorită tulburărilor timice manifestate intens (sau potrivit clasificărilor actuale: episodului depresiv sever cu manifestare psihotică congruentă dispoziției afective). Aspectul variabil al acestor tulburări manifestat prin oscilații non-ritmate, prin treceri rapide de la atitudini de repliere, de prostrație la cele de împotrivire
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
depresiv, ceea ce corespunde criteriilor DSM. Dar, chiar de la primul episod, problema posibilei existențe a unei tulburări bipolare se pune uneori în două situații particulare: - în funcție de intensitatea simptoamelor depresive asociate adesea unor manifestări psihotice, reușind să realizeze un veritabil tablou al melancoliei; - în funcție de apariția unui episod delirant acut asociat, în general, manifestărilor timice, fie ele și de amploare minimă. În primul caz, nu există elemente de certitudine, nu există decât factori de prezumție. În cazul al doilea, problema care se pune este
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
în familia mamei, chiar mama însăși recunoaște că este depresivă și că a fost deja tratată, fiind tratați pentru aceeași problemă și doi frați și o soră a mamei. Constatându-se starea clinică, a fost propus un diagnostic semiologic de melancolie delirantă și s-a aplicat un tratament care să asocieze un antidepresiv (clomipramină) și timoregulator (valpromidă). Evoluția va fi foarte satisfăcătoare, incluzând atenuarea semiologiei melancolice, reluarea relațiilor corecte, reimplicarea în activitatea școlară organizată în spital, urmată de discuții cu părinții
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]