4,850 matches
-
picioare și privindu-l acuzator. O mînă și-o ținea în șold, iar de cealaltă îi atîrna o colivie cu un canar împăiat pe stinghie. Femeia se uită la pasăre și-i dădură lacrimile. — Sărmanul Joey, murmură ea blînd. Sărmanul micuț. Pisica aia nenorocită. Parazit prăpădit! țipă ea încă o dată. Nu suport asta! Drummond intră cu pași mari zicînd: — Revino-ți, mamă. O, salut, Duncan. Mamă, pentru Dumnezeu, fă-ți o ceașcă de cafea tare. — Nu mai suport! Umpli casa cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Cum se simte mama? întrebă Ritchie-Smollet, dîndu-i farfuriile dintr-un vraf. — Mulțumesc. Băiat. Pare să fie bine. Unul a devenit doi: primul și cel mai formidabil miracol, nu-i așa? Sper că-mi vei acorda privilegiul de-a-l boteza pe micuț. — O să-i spun asta mamei lui, dar ea nu e o ființă religioasă, spuse Lanark îndreptîndu-se spre ușă. — Ești sigur? Oricum, n-are importanță. întoarce-te cînd poți, și o să bem în sănătatea lor. Cred că mai avem niște lichior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
din lînă albastră. Rima, îmbrăcată în bluză și fustă, stătea lîngă ei și tricota. Priveliștea îl umplu pe Lanark de o furie rece. Rima îl privi ostil, iar Sludden îi zise vesel: — Rătăcitorul se întoarce! Lanark se duse la chiuveta micuță, se spălă pe mîini, apoi se întoarse la Sludden și-i spuse: — Dă-mi-l. Luă copilul care începu să zbiere. Lasă-l jos, spuse Rima pierzîndu-și răbdarea. Trebuie să se odihnească, eu la fel. Lanark se așeză la picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
radiații sub barierele de la stadioane. Fiecare bărbat care trece pe-acolo primește o salvă de 900 raze roentgen în testicule. Nu i-ar durea deloc. N-or să știe ce s-a întîmplat pînă nu vor primi o carte postală micuță, împreună cu biletul de intrare, pe care scrie: „Stimate domn, acum poți să-ți călărești nevasta după cum dorești.“ Gilchrist rîse pînă i se vărsă cafeaua în farfurioară. — Pettigrew, ești incorigibil! Vorbești de parcă omul e vinovat de propria lui stare mizeră. Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și auzi un alt clic. Domnișoara Maheen își strecură două degete în buzunarul bluzei ei albe și apretate, deasupra sînului stîng, și scoase un card din plastic. Apoi i-l dădu lui Lanark. Pe el erau două poze clare și micuțe ale lui la un capăt, o față deconcertată și un profil perplex. Restul era acoperit cu linii paralele, fine și albastre cu LANARK tipărit sus și cu număr lung de aproape douăzeci de cifre. — E o piesă de încredere, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
toată culorile din paleta unui artist care desenează un păun înu sună bine). Conține tot atîtea gusturi cîte culori sînt în căptușeala unei scoici cu perlă. Poezie. Să-i spun celeilalte Joy? Ea a preparat băutura și stă acolo, ce micuță isteață... îmi plăceau femeile masive, dar... dacă mîinile mele ar fi între micile ei...“ — Mă bucur să vă cunosc, domnule, spuse un tip chel și liniștit cu ochelari fără rame, dînd mîna cu Lanark. Kodac, Timon Kodac din South Atlantis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
alunecare în trecut, mai departe, tot mai departe. A fost frumos și acum totul a devenit o batjocură. O mînă îl prinse brațul și o voce îi spuse: — Vino-ți în fire. — Stăpînește-te, zise Lanark deschizînd ochii. Văzu un ins micuț, slab, tînăr, după toate aparențele, cu părul tuns marinărește, îmbrăcat într-un tricou negru, pantaloni și espadrile. — Stînjenești lumea. Știu de ce-ai nevoie. Vino cu mine. — Gîndește-te puțin. Vocea îi părea familiară. Lanark se uită mai de aproape și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pentru adulți care mi-a atras atenția, deși nu mi-o mai amintesc. Țin minte că am citit-o cu plăcere și mare interes la mijlocul adolescenței, dar ani mai tîrziu, tata mi-a spus că mi-o citise cînd era micuț - probabil la patru ani. Povestea prezintă o perspectivă evoluționistă a credinței umane prin intermediul căutărilor unei mici negrese printre arbuștii africani. Convertită la creștinism de un misionar englez, fata pornește în căutarea lui Dumnezeu, fără să se îndoiască de faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
o parte. „Tu, Dragoș“, am spus (acum nu mai boceam, îmi revenise vocea normală), „există undeva, nu mai știu unde, o balenă gigantică, umblă pe mări și pe oceane, poate că ea decide... Lipit de pântecul ei se ține masculul, micuț, cât un chibrit. El stă acolo nemișcat, cum stai tu acum, și nu funcționează decât atunci când ea simte nevoia să germineze. Pe urmă intră iar în nemișcarea lui. Iar tu, Dragoș, degeaba taci și te prefaci că dormi. Mă uit
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
că voluntarii dinainte fuseseră admiși la bord înainte ca aerulota lor să fi ajuns la această distanță. La fel se întâmplă și cu Leej, Gosseyn. care se similari-zase în sala de comandă din spate, o văzu oprindu-se în fața barăcii micuțe de la baza pasarelei. După o secundă urcă pe ea. Se uită la contor: ceva mai mult de doi kilometri și jumătate. Asta putea însemna două lucruri: Mai întâi, că era vorba de o capcană și de o momeală. Sau, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
sfârcurile, ca să nu poată alăpta și ca semn că nu mai vor copii. Pe urmă trăiau - bărbați și femei - fără carne, fără vin, fără tutun, fără păcat trupesc și se închinau la icoana sfântului lor. Evdoșka avea și el un micuț sfânt Selivanov acasă la el, pe strada Birjarilor. Numai de sudalme nu se dezvățaseră, păcătuiau cu limba mai rău decât alții cu un trup care își are cheia iadului. Și Leon Margulis știa că, din fericire, la el cheia e
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
întrebat. — Atât. Mi-a venit să plâng, și-atunci Jacques a adăugat: — Pentrru noi, bărrbații, asta înseamnă mai mult decât pentrru voi, fetele. Și mi-a întins cutia, biletul și inelul. Am încercat inelul, are o montură cu un rubin micuț și-n jur câteva diămănțele, e cu adevărat foarte frumos, dar mi-e mare. Păcat, n-am să-l pot purta. M-a apucat tristețea. * Azi de dimineață ne-am reluat programul obișnuit, de parcă totul era la fel, dar totul
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
atunci mintea lui McAllister începu să funcționeze clar. Gândul care-i veni merse în paralel cu al fetei. Cum de ajunsese el aici, în lumea asta fantastică? într-adevăr, era ceva în neregulă. Atenția îi fu reținută de armă. Era micuță, de forma unui pistol, dar cu trei cuburi ieșite în afară, formând un semicerc din vârful camerei de explozie în formă de bulb. În timp ce-o privea, McAllister se cutremură. Acest instrument micuț și nesuferit, scânteind între degetele arse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
îi fu reținută de armă. Era micuță, de forma unui pistol, dar cu trei cuburi ieșite în afară, formând un semicerc din vârful camerei de explozie în formă de bulb. În timp ce-o privea, McAllister se cutremură. Acest instrument micuț și nesuferit, scânteind între degetele arse de soare ale fetei, era la fel de real ca și fata. - Dumnezeule mare, șopti el. Ce fel de pistol mai e și ăsta? Lasă-l puțin jos și să încercăm să aflăm despre ce e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
baltă înainte de a-i enerva prea tare pe adversari. - Mă tem ca va trebui să mă opresc. Am niște lucruri de făcut... A fost o adevărată plă... Se bâlbâi și-și pierdu răsuflarea. De pe marginea mesei îl țintea un pistolet micuț și scânteietor. Bărbatul cu ochii galbeni îi spuse pe un ton fără relief: - Și-ți dai cu presupusul că ar fi cazul s-o întinzi, eh? Nu întoarse capul, dar se adresă direct tovarășilor lui. - Băieți, el crede c-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
noroc. Dintr-un autoavion de transport public observase firma multidirecțională a unui magazin de arme cuibărit într-un parc particular, în preajma băncii. Merse cu pași iuți pe poteca mărginită cu straturi de flori și era aproape de ușă când observă firma micuță pe care n-o mai văzuse până atunci: MAGAZINUL METROPOLITAN DE ARME ÎNCHIS TEMPORAR MAGAZINELE RURALE NOI ȘI VECHI SUNT DESCHISE CA DE OBICEI Cayle se retrase neplăcut surprins. Era o posibilitate la care Lucy nu se gândise, aceea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
sau ați mai fost prin alte "case"? Era o întrebare foarte precisă și Lucy își dădu seama că nu trebuie s-o ocolească: - Mi-a descris-o o prietenă, spuse ea cu toată sinceritatea. Răspunsul păru satisfăcător. Femeia, o blondă micuță și vioaie, o conduse către ceea ce se dovedi a fi o ușă cu oglindă: - Vă rog să vă schimbați hainele și apoi să treceți pe ușa din capătul celălalt. Lucy se trezi într-un mic vestiar. Pe un perete era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
de orice prilej în cadrul unei abordări globale. Îndărătul lui cineva insinua: - Oare mă adresez domnului Cayle Clark, cândva sătean din Glay? Cayle se întoarse încet. Nu se așteptase să i se ivească atât de iute o șansă. Omul de lângă el, micuț de statură, purta un palton dintr-o stofă foarte bună și scumpă. Evident, nu era o persoană dintre acelea venite cu el pe navă, în ciuda înfățișării sale insignifiante. - Sunt... reprezentantul... ăă... local al BĂNCII A CINCEA. S-ar putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
De necrezut, dar se terminase. În seara aceea, în timp ce se întorcea acasă pe jos, Fara se opri de două ori și se întrebă dacă nu cumva totul fusese doar un vis. Aerul era bun ca vinul. Dinaintea lui se întindea micuța lume a satului Glay, verde și grațioasă, un paradis tihnit în care timpul se oprise în loc. CAPITOLUL XXXI ÎMPĂRĂTEASA SPUSE: - Domnul De Lany. Hedrock se înclină. Se deghizase puțin și-și preluase unul dintre numele la care renunțase de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
Fă-mă, Doamne, ce mi-i face, Fă-mă pana rugului În clopul haiducului, Fă-mă pană pe almariu Să fiu noră la crîșmariu. 281 D-urîtu mi-i omul mare Că se-mpiedică-n picioare, Da mi-i drag omul micuț Că se poartă schitecuț. 282 Di, di, di, dracu-a peri De gândurile lumi. 283 Diu, diu, diu, de-a codrului Și doina de-a păduri. 284 Trecui prin răchiță La fete de morăriță. 285 Asta-i fată lăudată, Cu
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
evantai nu-ți va mai aparține niciodată! Ni-cio-da-tă!" Cârnul, cu mâinile încătușate pe genunchi, cânta încetișor. ― În țara fluturilor albaștri / O broască și un vârcolac / S-au dat cu capul de-un copac / Era acolo și un dentist, un gândăcel micuț și trist / Voia să ajungă adventist... Își căuta rimele scrutând vârfurile negre ale copacilor, subțiri ca niște sulițe înfipte în cerul vinețiu. CAPITOLUL XI FEMEIA ÎNGER Mașina Miliției o lăsă pe Melania Lupu în fața casei. Bătrânica îi sărută pe Florence
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
la ei acasă am cunoscut-o pe Florence. Cred că Melania n-ar fi spus nu, în fața unei propuneri serioase, iar papa ar fi fost încîntat de partidă." Și divagă un timp imaginîndu-și cum ar fi arătat viața alături de bătrâna micuță care se învîrtea plină de grație prin încăpere. Și-o amintea tânără, foarte tânără de 18 sau 19 ani cu fruntea boltită, senină și ochi limpezi, pieptănată cuminte cu părul adus după urechi și împletit într-o coadă groasă, îmbrăcată
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ani de zile se obișnuise s-o nesocotească, o femeie lipsită de interes, bleagă și copilăroasă cu pisicile și brazii ei de Crăciun ― tăia cu o săptămână înainte steluțe și panglici de staniol, bucurîndu-se ca o fetiță ― cu pantofii ei micuți și uzați unde-și punea singură câte un cadou ieftin, cu colecția de ilustrate înflorate, căpăta acum dimensiuni noi, înspăimîntătoare. ÎI uimeau sângele ei rece, adresa cu care intuia și desăvârșea câte un amănunt lugubru. Îi atribui spontan o biografie
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Melania Lupu urmări silueta maiorului până când acesta dispăru la capătul străzii apoi trase obloanele. Verifică încă o dată ușa de la intrare și se întoarse în hol. Își surprinse chipul în oglinda mică cu pompoane de mătase, agățată lângă scrin. Un cap micuț, cu bucle grațios zbârlite. Șopti: ― Ești singură, draga mea. Dar nu trebuie să te amăgești pentru că el nu te-a crezut! Ți-a lăsat timp ca să te trădezi. Va trebui să fii mai isteață decât ai fost vreodată în viața
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
comutatorul? ― Aici! răspunse o voce. Bătrâna tresări și se lipi de perete. Auzi un hohot de râs și brusc se aprinse lumina. Cu mâna încă pe comutator, Marin Vâlcu schiță un salut. ― Bună seara, Melania. Se aflau într-o sufragerie micuță cu mobilă clasică de nuc. Deasupra servantei atârna o oglindă, ovală, iar mai la stânga, simetric, o marină cu cer transparent și balcoane debordând de flori. Veneția... Melania Lupu se desprinse de perete surâzând. ― Ce surpriză! îmi face multă plăcere să
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]